287 matches
-
Prefixul ab‑ exprimă ideea de depărtare sau de separare naturală și mai mult sau mai puțin pacifică, în timp ce adverbul de‑ adaugă actului separării o nuanță de violență. Abscessio ar fi deci apostazia „liniștită”, datorată slăbirii Imperiului, în timp ce discessio ar fi apostazia violentă, explozivă, apostazia prin revoltă. Ambele sensuri sunt de altfel confirmate de teologiile politice proprii autorilor în discuție, dat fiind că Irineu evocă mai curând o destrămare naturală a Imperiului Roman în zorii eshatonului, iar Ieronim vorbește, după cum am văzut
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ideea de depărtare sau de separare naturală și mai mult sau mai puțin pacifică, în timp ce adverbul de‑ adaugă actului separării o nuanță de violență. Abscessio ar fi deci apostazia „liniștită”, datorată slăbirii Imperiului, în timp ce discessio ar fi apostazia violentă, explozivă, apostazia prin revoltă. Ambele sensuri sunt de altfel confirmate de teologiile politice proprii autorilor în discuție, dat fiind că Irineu evocă mai curând o destrămare naturală a Imperiului Roman în zorii eshatonului, iar Ieronim vorbește, după cum am văzut, „de o revoltă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
colegiul său de preoți, regulă amenințată însă de o parte a duhovnicilor și de apropiații celor morți ca martiri, în momentul în care aceștia încep să distribuie libelli, care ar fi avut puterea să îi declare pe lapsi nevinovați de apostazia lor. Aceeași situație (de data aceasta, ulterior persecuției) apare în sânul Bisericii Romei, dar aici, nu excesul laxismului se află la originea schismei, ci excesul rigorismului. Novațian, conducătorul dizidenților romani, dornic, probabil, să ocupe scaunul episcopal, nu se supune unui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau se cinstește cu închinare, așa încât să se așeze el în templul lui Dumnezeu, dându‑se pe sine drept dumnezeu” (2Tes. 2,3‑4). Apostolul îl numește pe Anticrist „apostazie”, căci numele acestuia vine din faptele sale: el se luptă să‑i îndepărteze pe toți de la adevăr. Îl numește, de asemenea, „omul nelegiuirii”, căci este om, după fire, dar adună în el întreaga energie a diavolului; „fiul pierzării”, căci, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din Asia Mică (Orbe, Teología..., p. 7). . Cf. Apoc. 13,2; 2Tes. 2,3.9. . <≅:≅Η trimite la 2Tes. 2,3.9; iniquus, impius și sine lege sunt termeni aproape sinonimi. . 2γΦ:≅Η apare în 2Pt. 2,7; 3,17. . „Apostazia” este termenul care definește cel mai bine atitudinea diavolului și a Anticristului față de Dumnezeu. Ambii îl urăsc pe Dumnezeu și rostesc blasfemii împotriva lui. Termenul Β≅Φϑςϑ0Η, cu sensul de „renegat”, „cel care se îndepărtează de Dumnezeu”, apare de mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
5: parabola judecătorului nedrept și a văduvei stăruitoare. . <2ΔΤΒ≅6ϑ<≅Η, termen caracterizând diavolul la Ioan (8,44). Cf. V, 23, 2. Anticristul urăște oamenii. Cf. Evanghelia lui Filip, 42. . Cf. de asemenea III, 18, 7 și V, 24, 4. Apostazia și înșelăciunea sunt nedespărțite. Cf. G.J.M. Bartelink, „Les démons brigands”, în Vigiliae christianae, 21, 1967, pp. 12‑24. Satana apare ca latro la Commodian, Instr., I 25, 3; Carm. Apol., 183, precum și în aproape toate exegezele patristice la episodul samariteanului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
serii”, badinerii rococo, pantofi de mătase, Pierrotul alb etc. Nou e însă personajul liric, insolit pentru spațiul românesc, marcat sensibil de lectura Contesei de Noailles, la care trimit nu doar accesele de superbie, îndrăzneala imaginilor senzuale, scepticismul religios și chiar apostazia, plânsul pe „răscoliri de jar și de cenușă”, dar și tema regenerării după mari căderi, cu auzul deschis la „bătaia forțelor eterne”. Proiecțiile eului sunt paradoxale: „Îmi port curatul suflet ca o vină/ În lumea-n care nu mai e
SOARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
societate” . Nu am identificat nici o probă clară că Boerescu ar fi cunoscut scrierile lui Edmund Burke; Însă paralela se impune aproape de la sine. Acceptarea practicilor bisericești ca pe un dat social, semnificația lor morală, separarea lor de considerațiile personale, riscurile apostaziei sunt argumente temeinice. Trebuie remarcată, odată În plus, detașarea de principiile primilor ani; marginalizarea clerului, cel puțin la nivelul ierarhiei și al ramurii sale monahale, făcea loc unei apologii argumentate În cel mai conservator discurs boerescian. Considerațiile sumare de mai
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
semnificanților, problematica morală e reluată în Cum stau eu aici pe terasă și contabilizez obscenitatea istoriei (2001), poate cea mai bună carte a poetei. Dioramă grotescă a unor escatologii alternative, poemele sunt o sumă de parabole care avertizează asupra iminentelor apostazii ale delirului istoric. Anticipată de o antologie comentată din versurile poetului (1987), monografia Nichita Stănescu între poesis și poiein (1991) constituie o analiză din perspectivă semiotică. Teza studiului insistă pe „refundarea” poeticului întreprinsă de autorul Elegiilor, proces concretizat, în viziunea
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
niște lupi care sfâșie prada; ei varsă sânge și ucid sufletele, ca să-și sature lăcomia. Prorocii lui tencuiesc toate cu ipsos, cu vedenii deșarte și cu prevestiri mincinoase, zicând: „Așa grăiește Domnul Dumnezeu”, când Domnul nu le grăiește nimic. Descriind apostazia poporului ales, plângerile lui Ieremia (4, 11-17) ating un registru mult mai dramatic: Sfârșit-a Domnul mânia, vărsat-a pe deplin urgia aprinderii Lui; și în Sion a aprins un foc care l-a mistuit. Nici n-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
creștini ai bătrânului continent asumă astăzi tot mai greu condiția de martor public al destinului unic pe care Biserica îl are în lume. Rațiunile teologice ale creației nu sunt rostite cu ușurință într-un climat de ostilitate, indiferență sau chiar apostazie, când tot ceea ce este esențial devine - printr-un consens ideologic tacit - un apanaj al purei și perfect absentei interiorități. Într-o țară aflată mereu la răscruce de drumuri, Teodor Baconsky s-a pronunțat deschis, deși fără stridențe, asupra problemelor care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un apel lucid la acea formă de vitalitate creștină care implică, simultan, asceza și angajarea. Idealului rezistenței apatice și tentației delirului politic - două paradigme complementare pentru imaginarul social românesc - dl Baconsky le opune imaginea „celui care nu preface dubiul în apostazie și credința în fanatism”, măsurat de dictonul Părinților pustiei: „Nimic prea mult”. Potențarea unei asemenea atitudini ar putea schimba tematica discuțiilor actuale despre vinovăție, care viciază țesutul comunității românești (fie prin revizionismul resentimentar al victimelor, fie prin iresponsabilitatea absolvirii anonime
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
au inhibat viața comunităților de creștini orientali. Creștinismul răsăritean, așadar, reprezintă un caz special de tradiție religioasă imună sau chiar ostilă față de seducțiile modernității. El împărtășește ceva din destinul religiei islamice, care percepe în Babilonul lumii contemporane o invitație la apostazie. Confruntat cu această dificultate a alegerii, cititorul exigent din punct de vedere teologic va putea socoti soluția lui H.-R. Patapievici o ofertă marcată de imprecizie (¬153-164). Opțiunea autorului este, fără îndoială, mărturisit creștină. Ceea ce este mai greu de ghicit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
monahii au pierdut harul provocator și geniul neprevăzut al Sfântului Ioan Botezătorul? Cum vom evita comparația monahismului cu toate celelalte instituții omenești atunci când călugării și călugărițele au încetat să mai fie mesageri ai cerului, gătind calea Domnului în vremuri de apostazie? Indiferent de modul în care monahismul ortodox își va menține continuitatea sub raport istoric și de prețul pe care-l va plăti pentru o supraviețuire convențională, dar sigură, temeliile sale tradiționale continuă să provoace stupoare. Pentru ochiul profan, ne spune
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tânărul moscovit începuse s-o frecventeze, dar este probabil ca orientarea să nu fi fost străină de mișcarea teozofică foarte populară în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea. Mai târziu, preotul Sofronie avea să califice acest episod de voluntară apostazie drept „un suicid spiritual”, pentru care s-a pocăit până la sfârșitul vieții cu lacrimi amare. Drumul spre Athostc "Drumul spre Athos" În anul 1922, mai mulți intelectuali ruși au unica oportunitate de a emigra în Europa. Alături de o elită care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
că unul dintre apostoli Îl va trimite la moarte (6,64-71). El face mărturisirea după o predică ținută În sinagoga din Cafarnaum despre Împărtășirea cu trupul (exact: „carnea”) și sângele Său Întru dobândirea vieții veșnice. Predica scandalizează, stârnește Împotriviri și apostazii: „Dar unii dintre voi nu cred (căci Isus știa de la Început cine sunt cei care nu cred și cine-l va trăda). Și zicea: De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-i
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
evidente. Novațian (preot roman din sec. al III-lea) este autorul primului tratat despre Sfânta Treime. După valul de persecuții anticreștine din vremea Împăratului Deciu (249) Novațian Încarnează atitudinea rigoristă față de lapsi, adică față de cei care au căzut În păcatul apostaziei, Închinându-se la zeii păgâni. Novațian și susținătorii săi nu recunoșteau valoarea pocăinței apostaților, cerând, pentru ei, un nou botez. Este ales papă de către preoții raliați la părerea sa. Este excomunicat de un conciliu reunit În 251 de către Ciprian. Biserica
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Curios lucru, respinge romanele lui Mircea Eliade, chiar și Maitreyi părându-i unul „ușor”, iar proza lui Anton Holban îi pare a fi „haotică” și „statică” (în sens peiorativ, nu în cel conferit de Holban), ceea ce ar însemna „sacrilegiu și apostazie pentru un proustian!” Încă mai sever e cotat Mihail Sebastian, „intelectual sec”, a cărui literatură ar fi un „produs de confecțiune, voit”, total străină de registrul grav („nimic mai grotesc decât un Mihail Sebastian meduzat de o mare problemă”). În
BOZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285847_a_287176]
-
povestește și comentează în Meditazioni sulla chiesa, carte la care ne vom referi de mai multe ori în această reflecție: „«De acum nu sunt decât un filosof, adică un om singur», se zice că spune un preot nefericit, în seara apostaziei sale, unui vizitator care venise să-l complementeze. Reflecție amară, dar cât de adevărată! El părăsise Casa în afara căreia, pentru om, nu va mai fi altceva decât exil și singurătate”. Un mare ecleziastic, care concretiza cu totul caracteristicile unui autentic
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
dealtfel să spună în glumă că Bătrânul era tot atât de singur ca Dumnezeu. Ba, odată a ținut să adauge că singurătatea lui Dumnezeu și a Bătrânului aveau aceeași cauză: vanitatea. Am asistat atunci la una din cele mai scânteietoare și nerușinate apostazii ale Călugărului, care i-a amuțit pe toți prin îndrăzneala ei nebunească. Susținea că apostolii l-au împins pe Isus pe cruce, nu dușmanii lui. Pentru că apostolii l-au silit să se creadă Fiul lui Dumnezeu și să-și piardă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dealtfel să spună în glumă că Bătrânul era tot atât de singur ca Dumnezeu. Ba, odată a ținut să adauge că singurătatea lui Dumnezeu și a Bătrânului aveau aceeași cauză: vanitatea. Am asistat atunci la una din cele mai scânteietoare și nerușinate apostazii ale Călugărului, care i-a amuțit pe toți prin îndrăzneala ei nebunească. Susținea că apostolii l-au împins pe Isus pe cruce, nu dușmanii lui. Pentru că apostolii l-au silit să se creadă Fiul lui Dumnezeu și să-și piardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ostil înregimentărilor de orice fel: „mi-e groază de orice ordine de idei, de orice unanimitate”. Un alt exemplu elocvent de atitudine nealiniată îl reprezintă poziția sa față de Panait Istrati, anatemizat de stînga franceză și elogiat în mediile românești pentru apostazia din Vers l’autre flamme. Refuzînd „încadrările” politice, Sebastian pledează, de fapt, pentru adevărul uman aflat dincolo de orice ideologii și militantisme partizane: „Fostul comunist lichidează singur resturile naivității sale. Și lumea de la noi se bucură. Poate că are dreptate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unui delict capital: vezi E. Peters, Inquisition (Berkeley-Los Angeles, 1988), 64-65, si Murray, Suicide (n. 14 mai sus), ÎI, 171. 87 D. Lawton, Blasphemy (Philadelphia, 1993), 16, scrie "despre cuvântul blasfemie" că "nu este în mod stabil diferit de erezie, apostazie și sacrilegiu" și că "blasfemia cuprinde înjuratul, jocul de noroc, beția, impietatea, calomnia, deviația sexuală, erezia, propovăduirea împotriva Evangheliei, sacrilegiul, și orice ipocrizie, defăimare sau rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Vezi (pentru perioada pre-creștină) R. Parker, Miasma: Pollution and Purification în
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
nu: Nu avem libertatea de a intra ori de-a ieși de aici după bunul nostru plac, iar tentativele de evadare sînt serios pedepsite sau subordonate anumitor condiții riguros determinate. Astfel de tentative de evadare mai sînt numite dezastre sau apostazie. Dar pe noi ne interesează faptul că aceste mulțimi extrem de bine organizate, protejate astfel împotriva oricărei posibilități de dezagregare, ne dezvăluie anumite particularități care, la nivelul altor mulțimi, se mențin în stare disimulată"381. Prin alegerea sa, Freud face, definitiv
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ideile lui nu se ridicau la nivelul vervei lui literare, "eterna reîntoarcere a aceluiași" sau "supraomul" rămânând grevate de un iremediabil kitsch metafizic. Dar ce îi rămâne să facă aceluia care se excomunică astfel din ținutul filozofiei? Care trăiește o apostazie clandestină, mimând în continuare în public morga și ticurile unei deprinderi în al cărei prestigiu el însuși nu mai crede? M-am agățat de Heidegger (și de traducerea lui) ca de o ultimă garanție a faptului că jurământul de credință
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]