446 matches
-
grai pe care înțelegerea noastră îl descifrează în tăcerile fără pereche”. Cel care scrie despre tăcerile și singurătățile lumii regretă că nu-i un logodnic mistic. Logodnicul scrie, la urmă, o rugăciune către Dumnezeu, în stilul Rugăciunii unui dac, o apoteoză negativă: „Ești prea bătrân în ființă și prea tânăr în ură. Dar ura înghite și izvoarele ei. Creator iresponsabil și nevinovat, rostul tău e să crești îndurarea odraslelor tale! Ce singuri suntem, Doamne! Uită-mă, căci vreau să fiu mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
opri să ne facem de cap în acest cimitir fără cadavre care e viața? Până și stârvurile au dezertat și-am rămas singur în moartea pe care - din neștiință divină - Ignorant făr-de început - numit-o-ai viață.” Dar în această apoteoză negativă poate fi și o nostalgie a cerului, o dorință secretă de sfințenie, o voință autentică de a atinge grația divină, starea de extaz mistic. C. a avertizat deja că scepticismul poate avea și o latură religioasă și că pasiunea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
cald de ființă vegetală. În lucrările lui se simte că din voluptatea volumelor rotite în lumină, se naște mirajul formelor ce gustă din măreția simbolului. Gavril Nichitean nu caută materia, ci o folosește, o disciplinează și o determină să exprime apoteoza simțămintelor omenești. Lucrările ieșite de sub dalta lui emană un elan tineresc, sau poate mai degrabă exprimă demnitatea unui popor liber, împletire de dragoste și îndârjire transfigurată din trăirea secretă a fostului copac ce a fost martor al atâtor existențe. Privindu
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
de pomeni făcute de cei vii pentru liniștea sufletului lor și pentru asigurarea unei vieți fără lipsuri dincolo, pregătirea unui „lăcaș” în lumea de apoi sunt practici obișnuite. Se înmulțesc și se diversifică ofrandele mortuare, iar funeraliile capătă proporțiile unei „apoteoze sociale”. Mircea Eliade nota, în urma relatărilor făcute de A., a cărei carte istoricul religiilor dorea s-o prefațeze, că în satele românești din zona Olteniei s-a articulat „o nouă mitologie a morții și un nou sistem al riturilor funerare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285352_a_286681]
-
să intereseze prin demența vanității nobiliare a lui Fotin Bujorescu, comică prin modul absurd de concesiv în care se finalizează: Amos - crede bătrânul boier - e asemenea unui malac al său, devenit, prin îngrijire, cel mai frumos taur. Se anticipează oarecum apoteoza omului și a mârțoagei din piesa lui G. Ciprian. Dintre celelalte piese de teatru, doar Ziua din urmă, poate cea mai inconsistentă, dar agreabilă prin replicile sclipitoare, s-a bucurat, la reprezentare, de o primire comparabilă întrucâtva cu aceea pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
De pildă Leonardo da Vinci, B. Michelangelo, Goethe, V. Hugo, G. Verdi, G.B. Shaw, ș.a. sunt exemple de robustețe psihică și longevitate creatoare. Genialitatea nu este un simptom de degenerescență, nici de nevroză, nici de halucinație, ci este expresia de apoteoză a spiritului uman. Anca Munteanu spunea: . În concluzie, se poate afirma că actul creator constituie pentru omul de geniu modalitatea prin care își poate canaliza constructiv și nobil imensa sa ardere și neliniște interioară, pentru a se învinge pe sine
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
că realizarea economică a început să primeze în fața oricăror alte interese. Ea a devenit, ... țelul suprem al indivizilor și al societăților deopotrivă. Dar astfel, pasiunile puse în joc au fost dintr-o dată scutite de orice autoritate care să le limiteze. Apoteoza bunăstării, sanctificând, ca să spunem așa, dorințele, le-a așezat deasupra oricărei legi omenești, transformând într-un soi de sacrilegiu orice acțiune de stăvilire (1993, 207). Acestă tendință s-a resimțit și încă se resimte și în mediul politic, dorința de
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
de caracterizare specifice cronicarului și a ajuns celebru datorită conciziei și forței expresive. Limbajul direct, topica specială imprimă imaginilor o deosebită energie și creează impresia vizionării rapide a unei existențe vertiginoase, de o neobișnuită măreție. Construit ascendent, portretul crește spre apoteoză, căpătând dimensiuni uriașe în final („să rădica de-asupra biruitorilor”). Percepția covârșitoarei personalități a domnitorului este augmentată de proiectarea sfârșitului său pe fundalul unor tulburări sociale sau naturale, ca semne și efecte ale acestui eveniment. Având simțul excepționalului, U. reproduce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
și coerența ansamblului au de suferit, autorul a încercat să sugereze caracterul inevitabil al întâmplărilor, punându-le pe seama muncii de teren a lui Marlowe. Într-adevăr, detectivul se mișcă mai mult decât în toate celelalte romane la un loc - iar apoteoza o constituie decizia de a preda-o personal familiei pe Merle Davis, în îndepărtatul oraș Wichita din Kansas. Romanul începe, cât se poate de chandlerian, cu descrierea casei unde Marlowe este invitat de doamna Elizabeth Bright Murdock pentru a prelua
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
când ne oprim din lucru, ne așezăm, ne odihnim, ne potolim foamea și setea și ne simțim apoi mulțumiți. Totuși, bietul fumător nu se poate relaxa, căci mai are o foame de potolit. Se gândește la țigară ca la o apoteoză, însă e vorba doar de micul monstru care trebuie hrănit. Adevărul este că dependentul de nicotină nu se poate relaxa complet niciodată și pe măsură ce înaintează în viață, este din ce în ce mai rău. Cei mai nerelaxați oameni de pe planetă nu sunt nefumătorii, ci
În sfărșit, nefumător by Allen Carr () [Corola-publishinghouse/Science/92303_a_92798]
-
Acesta este povestea Sfântului Iulian cel primitor, așa cum se află zugrăvită pe vitraliul unei biserici din ținutul meu de baștină"394*. Această dispoziție, pe lângă transparența opacă a unui vitraliu, subliniază distanța în care se desfășoară reprezentarea. Deoarece sfârșitul povestirii este apoteoza unei ospitalități necondiționate, absolute și sacrificiale, trebuie să ne întoarecem în urmă pentru a înțelege care erau limitele cu care Iulian are de a face. Să luăm ambiguitatea limitei care poate fi la fel de bine Schranke ca și Grenze, după cum arată
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
precum Cain și părinții săi descriu soției acestuia "niște semne anume pe care Iulian le avea pe trup" pentru a dovedi că el este cu adevărat fiul lor414. "Nu e de mirare atunci că scrisul imprimat în carne își găsește apoteoza sau chiar epifania în figura dramatică a leprosului" scrie Shoshana Felman care adaugă cu o rară perspicacitate: "Pentru prima dată Iulian se iartă și se acceptă: el se iartă pentru pielea pătată sau tarată, se iartă pentru că este marcat de
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
al doilea se depune în manechinul său de ceară pictată. Este mai mult în copie decât în original. Conștient sau nu, cutuma franceză a "reprezentării" reia o tradiție romană. În Roma imperială, după Antonin cel Pios, funus imaginarium consecratio sau apoteoza postumă a împăratului decedat dublează înhumarea rămășițelor fizice prin incinerarea cu mare pompă a dublului său, așezat pe un pat funebru și care a trăit șapte zile de agonie, înconjurat de doctori și bocitoare. Imaginea nu este o imitație, iar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
zeilor în empireu (când rămășițele adevărate au fost coborâte sub pământ), deschizându-i porțile divinizării 6. În imagine se înălța împăratul din rug la cer, în imagine căci în persoană. Cădere a trupurilor, ascensiune a dublurilor. Precum gloria eroului grec, apoteoza împăratului roman, sfințenia papei creștin (ca Damasus, făcut venerabil printr-un portret pe sticlă aurită așezat în absidă), cele mai bune lucruri i se întâmplă omului din Occident prin punerea sa în imagine, căci imaginea este cea mai bună parte
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
desen și de corp când este culoare. Dacă devine spirit pur, arta nu mai este o plastică, ci o estetică. Când se satură să fie manuală și artizană, pictura, complet "mentală", devine calcul sau discurs. Iar pictorul, critic de artă. Apoteoza spirituală înseamnă dispariția fizică a operei și, eventual, a artistului. Sinucidere, muțenie sau conferință. În ambele cazuri, materia salvează, iar Trupul răscumpără Cuvântul. Tentația puterii Atât de puternică era printre ei tradiția mozaică, încât, multă vreme, inventatorii Întrupării au cenzurat
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
artistul a făcut arta, ci noțiunea de artă a făcut din artizan un artist, iar aceasta nu apare în toată măreția decât odată cu Quattrocento-ul florentin, în acea perioadă care ține de la dobândirea de către pictori a autonomiei corporative (1378) până la apoteoza funerară a lui Michelangelo, pusă în scenă de Vasari (1564). Miza unui articol hotărât În definirea artei (interogație aparent fără consecințe practice), în joc este problema dacă arta este sau nu o pală de vânt învârtindu-se în jurul unei himere
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
subiect tehnic, pentru că este în primul rând un om imaginar. Cu un imaginar tot mai echipat, vom avea într-o măsură din ce în ce mai mare estetica, morala și politica protezelor noastre. Fără tehnicile de gros-plan, zoom și 3D, am mai fi cunoscut apoteoza universală a fragmentului, a kit-ului și a detaliului, care caracterizează momentul nostru cultural? 5 Mediologia își va fi atins scopul atunci când, în fața oricărei controverse "de fond" sau dispute "serioase", nu ne vom mai teme să punem pe tapet așa-
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
romanul din perspectiva scenariului gnostic, Ștefan Borbely observă trei identități ale Dorinei: Dorina terestră care se pregătește de nuntă cu căpitanul Manuilă (ipostază în care este vie), Dorina din palatul de sticlă (în care este moartă) și Dorina din insula apoteozei solare, unde și-a lepădat veșmintele și aparține luminii. În studiile sale de etnologie și mitologie, Eliade arată că, pentru a intra în insula transcendentală de tip Svetadvâpa - "insula albă" - Insula Șerpilor, Insula lui Euthanasius, este necesară depășirea condiției umane
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
culmea idealismului grec, tocmai acest idealism ne apare mai profanat de josnicia patimii justificate metafizic, în realitate, Elada păgână n-a cunoscut niciodată estetismul pur, cum îl concep și cum îl pretind teoreticienii moderni. Arta ei, în mare parte, e apoteoza viciului, a monstruozității morale. Când o judecă altfel, cu scopul de a o da model oricărei arte, esteticienii sunt pradă unei iluzii deșarte. Chiar un gânditor de talia lui Benedetto Croce cade victimă acestei greșeli când scrie: „Mitul într-adevăr
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fi îngăduit să-i otrăvești sufletul cu cadavrele poleite în aur ale operelor imorale. Problema morală în artă se rezumă îndeosebi la chestiunea sexuală, la felul cum e reprezentată în poesie, în roman și în plastică. Nimeni nu poate interzice apoteoza în artă a iubirii dintre sexe. Poetul care adoră frumusețea ideală a iubitei lui, romancierul sau dramaturgul care transfigurează pasiunea dintre bărbat și femeie, pictorul care dă imaginea zeiască a perechii tinere în marș triumfal de cucerire a vieții, toate
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
personală, ci despre o inteligentă adaptare a unor întâmplări stranii pe meleaguri autohtone. SCRIERI: O viață pe o coajă de pepene, București, 1966; Pădurea, București, 1967; Pământ și păianjeni, București, 1969; Nu uita pasărea ucisă, București, 1972; Himera, București, 1982; Apoteoza, București, 1984. Repere bibliografice: H. Grămescu, „O viață pe o coajă de pepene”, LCF, 1966, 14; Ion Micu, „O viață pe o coajă de pepene”, ST, 1966, 4; Mircea Muthu, „Pădurea”, ST, 1968, 6; Dana Dumitriu, „Pământ și păianjeni”, RL
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287241_a_288570]
-
Poantă, „Pământ și păianjeni”, TR, 1970, 14; Mircea Iorgulescu, „Nu uita pasărea ucisă”, LCF, 1973, 15; Val Condurache, „Nu uita pasărea ucisă”, CL, 1973, 19; Popa, Dicț. lit. (1977), 245; Nicolae Ciobanu, Un romancier, RL, 1985, 26; Valentin F. Mihăescu, „Apoteoza”, LCF, 1985, 46; Glodeanu, Dimensiuni, 268-273. D.Gr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287241_a_288570]
-
periodice), cât și aparatcikii 28. Deschiderile de la Începutul anilor ’60 impun cenzurii valențe protectoare În spiritul efortului depus de partid pentru obținerea unui „front cultural unitar”29. Create ca forme de alianțe electorale Între partid și obște În momente de apoteoză și schimbare, „fronturile” legiferate din 196530 (pe când Gheorghe Gheorghiu-Dej mai trăia) și 196831 (după Plenara CC de demascare a abuzurilor săvârșite În timpul lui Dej) ratifică și completează această formă de mobilizare specifică regimurilor totalitare care Încearcă să devanseze prin fidelizare
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
diavol. După ce este înfrânt de argumentul diavolului "no virtue can exist without breaking these ten commandments: Jesus was all virtue, and acted from impulse: not from rules" (E: 43) -, îngerul alege imolarea: este nimicit de focul satanic și, într-o apoteoza de pasăre phoenix, reînvie în formă profetului Ilie. Din nou se face simțită ironia auctoriala: Blake declară că s-a împrietenit cu acest înger demonic și că se bucură împreună de deliciile satanice ale Bibliei: "we often read the Bible
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
scenariu comportând trei stadii: o stare de criză inițială, care escaladează până la punctul culminant, urmat de o regenerare treptată și sfârșind cu o recuperare a armoniei 177. La nivel social, criza este reprezentată de somnul rațiunii, regenerarea de desfășurarea revoluției (apoteoza lui Orc), iar armonia de utopia comunitară regăsita. La nivel metafizic, conflictul dintre aspectele metafizice ale ființei umane constituie criză, Apocalipsa este regenerarea, iar adevărată cunoaștere intuitivă reprezintă redescoperirea armoniei. La nivel estetic, criza este constituită de greșelile săvârșite de
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]