KorAP: Find »[drukola/base=apoziție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...15 >

374 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

Idem, I, p. 84); • atribut circumstanțial (rar): Ion, țăran, la origine, e drept, înțelegea, totuși, mai mult decât alții.; • complement predicativ: L-am lăsat un profesoraș oarecare și l-am regăsit șef cu aere de savant. În desfășurarea relației de apoziție, substantivul poate ocupa deopotrivă poziția termenului-bază: „Și lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege.” (M. Eminescu, I, p. 88) sau a termenului secund: „Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină.” (Ibidem, p. 94) II. ADJECTIVULtc "II. ADJECTIVUL

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
rămâi, rămâi la mine, tu cu viers duios de foc,/Sburător cu plete negre, umbră fără de noroc.” (Idem, p. 80), conținutul semantic concret al pronumelui tu este fixat de substantivele pe care le reprezintă: sburător și umbră, în relație de apoziție. Pronumele el, ea înlocuiesc substantive, sintagme nominale, propoziții, fraze prezente într-o primă parte a textului sau într-o parte care urmează: „...planeții toți îngheață și s-azvârl ’rebeli în spaț’,/Ei din frânele luminii și ai soarelui scăpați.” (Ibidem

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
pronumele dânsa să prezinte structura morfematică: dâns + -ă + -a Deosebirile de conținut dintre pluralul inclusiv și pluralul exclusiv la persoanele I și a II-a nu sunt marcate în planul expresiei. Distincțiile se realizează, însă, uneori, sintactic, prin intermediul relației de apoziție: „Vinovați suntem noi, eu și cu tine.”, „Mai departe veți merge numai voi: tu și sora ta.” Categoria gramaticală a genuluitc "Categoria gramatical\ a genului" Numai pronumele de persoana a III-a, din interiorul paradigmei personale (el, ea) sau exterioare

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sau aproape nimic din mine cel de atunci. sau „Numai noi doi/sus.” (L. Blaga, p. 32), „Dacă amști ce este adevărul, domnule Vernescu! Și de partea cui, dintre noi doi, stă!” (L. Fulga, p.466) În desfășurarea relației de apoziție, pronumele, de obicei în cazul nominativ, ocupă ambele poziții: termen bază: „Dar și noi, domnule anchetator, eu și Maria, va trebui să ne ferecăm perfect în existențele noastre...” (L. Fulga, p. 399) și termen secund: „Casa lor, a ei și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
nivel sintactic, prin intermediul verbului sau prin intermediul formelor accentuate: V-ați cumpărat vouă. vs V-ați îmbrăcat pe voi. SINTAXA PRONUMELUI REFLEXIVTC "SINTAXA PRONUMELUI REFLEXIV" Sub aspect sintactic, pronumele reflexiv se caracterizează prin incompatibilitatea totală cu dezvoltarea relațiilor de interdependență, coordonare, apoziție și incidență. În dezvoltarea relației de dependență, pronumele reflexiv este incompatibil cu poziția de regent. Ca determinant realizează un număr restrâns de funcții sintactice, unele numai în anumite condiții. Realizează totdeauna diferite funcții sintactice, pronumele reflexiv în cazul genitiv: • atribut

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de substituție cu pronumele: „trandafirul dorit.” Dintre pronumele relative absolute, pronumele ceea ce, cu sens neutru, când se întrebuințează anaforic, conține în el însuși planul semantic global al unei (unor) propoziții pe care o (le) reia, în interiorul unei relații sintactice de apoziție: „Să reclame, în caz că ar fi fost evacuat cu forța, se temea, fiindcă ar fi trebuit să mărturisească a fi tatăl unor copii dezavuați de noul regim, ceea ce, credea el, i-ar fi dăunat.” (G. Călinescu) șceea ce = să mărturisească a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sens concret, variabil în funcție de dimensiunile spațiale și temporale concrete ale actului lingvistic: ieri (marți, 22 mai), aici (în Iași), a doua zi (miercuri, 25 aprilie). De altfel, în mod frecvent, sensul concret este exprimat în același context prin intermediul relației de apoziție: „Mâine, 21 octombrie, se împlinesc cincizeci de ani.” Se cuprind tot aici adverbe al căror plan semantic rezultă din raportarea la alte enunțuri: da; - „Ai văzut filmul Reconstituirea?/ - Da” $da = Am văzut filmul Reconstituirea.$$ Sensul abstract al acestor adverbe se

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cunoașterii: „Floarea este albastră.”, „Mircea, colegul Danei, a plecat ieri la mare.” Gramatica tradițională vorbește în general de două raporturi sintactice principale: subordonare și coordonare. Chiar dacă se fac o serie de considerații privind specificul lor, relațiile de interdependență și de apoziție sunt cuprinse la raportul de subordonare. (Vezi Gramatica limbii române, Editura Academiei, ediția a II-a, București, vol.II 1966, pp. 266-270, pp. 128-130, pp.281-282). Într-un capitol aparte (vol.II, pp. 422-427) se iau în discuție cuvintele și

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
interiorul planului semantic al enunțului, • exigențe impuse de linearitatea desfășurării în enunț a semnelor lingvistice, • atitudinea subiectului vorbitor față de conținutul comunicării, organizarea enunțului se întemeiază pe cinci tipuri fundamentale de relații sintactice 5: 1. interdependență, 2. dependență, 3. coordonare, 4. apoziție, 5. incidență. Specificul lingvistic al fiecărui tip de relație sintactică este dat de natura condiționărilor 6, de expresie și semantice, implicate în selectarea semnelor lingvistice din planul paradigmatic al limbii și în combinarea lor în plan sintagmatic. Relația de interdependență

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Grădini, livezi, cirezi, hambare.” (T. Arghezi), substantivele grădini, livezi, cirezi și hambare se află la același caz: acuzativ. Sub aspectul structurii enunțului sintactic, prezența unuia din termenii implicați în relația de coordonare nu e condiționată de prezența celuilalt. Relația de apoziție se dezvoltă între termeni reprezentând interpretări lingvistice din unghiuri diferite ale aceluiași „obiect” din plan referențial. În plan semantic, termenii nu depind unul de altul (nici reciproc, nici unilateral), dar între ei se desfășoară raporturi de echivalență: • lingvistică, concretizată într-

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sintagmei. Instituirea și expansiunea funcțiilor sintactice depind de tipul relației sintactice. Dintre cele cinci tipuri de relații sintactice, numai primele două (interdependența și dependența) determină dezvoltarea unor funcții sintactice specifice. O situație specială prezintă o anumită variantă a relației de apoziție. În interiorul relației de interdependență, se dezvoltă două funcții: predicatul și subiectul. Predicatul este concretizarea predicației, funcție esențială în organizarea și funcționarea enunțului lingvistic ca mijloc de cunoaștere, verificare și comunicare a cunoașterii: „Din cer a venit...” Subiectul este funcția cu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
nume (pronume), dezvoltă două funcții: • atribut circumstanțial: „Anarhistul meu, mai deștept ca mine, s-a coborât întâi din vagon.” (I.L. Caragiale) • complement predicativ (element predicativ suplimentar): „Luna pe cer trece-așa sfântă și clară.” (M. Eminescu) Dezvoltă o funcție specifică, apoziția, termenul secund al relației de apoziție care reia propozițional, prin pronumele relativ compus ceea ce, planul semantic al primului termen: A fost înconjurat de la vârsta de opt ani numai de ticăloși și ticăloșie, ceea ce l-a făcut insensibil și refractar la

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
circumstanțial: „Anarhistul meu, mai deștept ca mine, s-a coborât întâi din vagon.” (I.L. Caragiale) • complement predicativ (element predicativ suplimentar): „Luna pe cer trece-așa sfântă și clară.” (M. Eminescu) Dezvoltă o funcție specifică, apoziția, termenul secund al relației de apoziție care reia propozițional, prin pronumele relativ compus ceea ce, planul semantic al primului termen: A fost înconjurat de la vârsta de opt ani numai de ticăloși și ticăloșie, ceea ce l-a făcut insensibil și refractar la adevăr. Elemente lingvistice fără funcție sintactictc

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Creangă) La nivelul frazei se produce adesea reluarea subiectului cu dezvoltare propozițională prin pronume demonstrative: aceasta, cu valoare neutră, sau acela. Poziția sintactică a pronumelui se situează între dublarea funcției de subiect și extinderea aceleiași funcții, prin intermediul unei relații de apoziție: „Dacă am găsi excepții adevărate, aceasta ar putea dovedi ipoteticele abateri de la determinism în lumea morală... dar ar putea fi și o dovadă de slăbiciunea acelei poezii.” (G. Ibrăileanu), „Cine ți-a vârât în cap și una ca aceasta, acela

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
care realizează concomitent aceeași funcție sintactică se suprapun parțial sau total. Între cele două realizări e un raport de reluare, precizare semantică sau reliefare stilistică. O situație deosebită implicând termeni coreferențiali care realizează aceeași funcție sintactică este caracteristică relației de apoziție; termenul secund preia aceeași funcție de la primul termen, termenul-bază. În enunțul „Pasărea asta albă și mică: sufletul nu-i cu nimic vinovată.” (G.M. Zamfirescu), și pasărea asta albă și mică , și sufletul realizează, succesiv, funcția sintactică de subiect. În cea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
topicii obiective. În enunțul Acesta este prietenul meu., dacă subiectul vorbitor reliefează prin intonație pronumele acesta , termenul acesta este nume predicativ: Acesta este prietenul meu., cu toate că se situează pe locul subiectului, din enunțuri cu topică obiectivă. Pauza distinge relația de apoziție de relația de dependență atributivă. În enunțul Vecinul Ionescu este inginer., termenul Ionescu funcționează ca atribut, în timp ce, într-un enunț precum Vecinul, Ionescu, este inginer., același termen este subiect, în relație de apoziție cu substantivul vecinul. Pauza este o caracteristică

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cu topică obiectivă. Pauza distinge relația de apoziție de relația de dependență atributivă. În enunțul Vecinul Ionescu este inginer., termenul Ionescu funcționează ca atribut, în timp ce, într-un enunț precum Vecinul, Ionescu, este inginer., același termen este subiect, în relație de apoziție cu substantivul vecinul. Pauza este o caracteristică definitorie, în complementaritate cu topica, a atributului circumstanțial: Mihaela, așa bolnavă, s-a dus totuși la școală. Articolul În legătură cu funcția lui morfologică, de morfem al gradului maxim de determinare a substantivului, articolul hotărât

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
dublu: a. determină și exprimă natura relației sintactice, b. introduc componente semantice specifice în construirea sensului global al enunțului. a. Prin elemente de relație se realizează și se exprimă dependența (sau o direcție a relației de interdependență), coordonarea, mai rar, apoziția și se desfășoară o subcategorie a relației de incidență. În interpretarea lingvistică a unor raporturi din plan extralingvistic, elementele de relație determină și descriu perspectiva din care acestea sunt reflectate în planul gândirii. În legătură cu aceasta, ele marchează modul specific de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și dependență: „Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să facă tăcere în jurul lui.” (O. Paler) „Plăcut e somnul în care / uiți de tine ca de-un cuvânt.” (L. Blaga), realizează și exprimă o subcategorie a relației de apoziție: „Oricâte idei generoase am aflat la boierii din această epocă, ei rămân dacă nu reacționari, cel puțin staționari, ceea ce în fond e totuna.” (G. Călinescu) Pronumele relative prezintă trei categorii structurale: • simple: care, cine, ce, cât • compuse: cel ce, ceea ce

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
categorii structurale de enunțuri: • enunțuri situaționale • enunțuri autonome Enunțurile situaționale Se caracterizează prin unitate prozodică și structurală; sunt constituite din sintagme în interiorul cărora se dezvoltă, mai ales, relații de dependență. Nu cunosc relația de interdependență iar relațiile de coordonare și apoziție sunt puțin frecvente. Sub aspect semantic, unitatea de înțeles transmis prin aceste enunțuri se realizează în interiorul unui context, lingvistic sau nelingvistic, mai larg și, adesea, eterogen. Din acest punct de vedere, se pot identifica două categorii de enunțuri situaționale: • enunțuri-fragment

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
O. Paler) Din punctul de vedere al raportului propoziție-enunț, propoziția poate fi: • independentă; reprezintă în ea însăși un enunț autonom (sau relativ autonom): „Nimic nu urâțește mai mult ca ticăloșia.” • nondependentă; face parte, printr-o relație de coordonare sau de apoziție, dintr-o frază simplă: „Ca și zarea, gândul meu se înnegri... Și de lume tot mai singur, mai barbar,- Trist cu-o pană mătur vatra, solitar... Iar în zarea grea de plumb Ninge gri.” (G. Bacovia) • interdependentă; în dezvoltarea unei

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
ar dărâma o închisoare pentru a ridica din ruine alta și mai cumplită ar servi oare libertatea?” (O. Paler) Prin structura lor internă, frazele sunt: • simple, constituite din propoziții nondependente care, intrând între ele în relații de coordonare sau de apoziție, își păstrează autonomia predicațională: „Colo-n palate de mărgean / Te-oi duce veacuri multe, Și toată lumea-n ocean / De tine o s-asculte.” (M. Eminescu) • dezvoltate, constituite din propoziții aflate în relații de dependență, în interiorul cărora propozițiile dependente își pierd autonomia

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
adesea, de adverbul și, care are doar valoare stilistică: Încerc și eu să înțeleg ceva din ceea ce se întâmplă, dar nu reușesc. Multiplicarea funcției sintactice de subiect se situează între varianta lingvistică și varianta stilistică prin dezvoltarea unei relații de apoziție: „Când deodată tu răsăriși în cale-mi, / Suferință tu, dureros de dulce...” (M. Eminescu) „S-a dus Pan, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb.” (M. Eminescu) Subiectul cu structură analitică Când rezultă din desfacerea în elemente componente, din perspectiva

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
pentru tine...” (I.L. Caragiale) Când verbul-predicat (sau verbul copulativ) este la plural, pronumele nehotărâte toți, fiecare, vreunul sau pronumele negativ niciunul ocupă în enunț o poziție funcțională complexă, la intersecția a trei tipuri de relații: • de interdependență, cu verbul-predicat; • de apoziție, cu subiectul, cel mai adesea inclus; • de dublă dependență, cu verbul. Astfel, în enunțul „Hai să mergem fiecare pe la casa cui ne are.” (I. Creangă) pronumele fiecare se situează la intersecția relațiilor: • de interdependență cu verbul-predicat să mergem, prin înscrierea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
enunțul „Hai să mergem fiecare pe la casa cui ne are.” (I. Creangă) pronumele fiecare se situează la intersecția relațiilor: • de interdependență cu verbul-predicat să mergem, prin înscrierea semanticii sale în raportul dintre protagoniștii acțiunii verbale și protagoniștii actului lingvistic; • de apoziție, ca expresie modificată semantic, prin introducerea unei perspective analitice, a subiectului inclus; • de dublă dependență, caracterizând analitic - ca un complement predicativ - sfera semantică a subiectului inclus, în circumstanța desfășurării acțiunii verbale. Această poziție sintactică face compatibilă prezența acestor pronume cu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]