1,630 matches
-
până o dat căldura amiezii. Atunci, după ce m-am răcorit cu apă de izvor de sub un dâmb, m-am tras la umbra unui tufar. Am mâncat pe așezate și m-am întins, să mă hodinesc până s-a mai ostoi arșița...Se auzea atâta cântec păsăresc și zumzet de gâze în jur încât n-am putut sta treaz prea multă vreme...Am adormit buștean. Măi, și unde nu încep să visez! Da’ ce vis! Ceva de neînchipuit...Se făcea că eu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
voie să pescuiești în Prut”... Într-o noapte ploioasă, am trecut Prutul - cu barca - prefăcuți în pescari... Când ne-am văzut pe malul nostru, am căzut în genunchi, ca secerați... Ne-am lăsat fruntea în țărâna udă... să ne ostoim arșița din suflete, adunată în infernul rusesc... Un oftat de ușurare a pornit din piepturile celor din jurul mesei. Costăchel a privit pe rând la fiecare. Păreau fericiți că aventura evadării se terminase cu bine. Ei nu bănuiau că, odată cu trecerea Prutului
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
admir chiar dacă aceste trăiri ale mele nu vor fi Împărtășite niciodată. Îți MĂRTURISESC... chiar dacă ai să zâmbești! Și uite... acum când Îți scriu, a Început să plouă, ca o blândă eliberare. „Mai bine taci! Ascultă ploaia venind din depărtări Pe arșiță și vânt Ce mult a plâns! Cu plânsul ei fără cuvânt. Nu te-ntrista! Povara ei e chiar povara ta. Lacrimi prăfuite, curând se vor usca Și-apoi, cătând În urmă cu galeșe priviri, Zâmbind șăgalnic - ecoul ei s-o
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
parte. Pari fată cuminte". Îi vine să plângă. Nu, nu e cuminte, dar mai bine să plece, bătrâna cu amintirile ei, cu mirosul acela rânced. Alerg prin câmpuri înflorite cu miros de mentă sălbatică și de pucioasă, aerul tremură de arșiță, tata plesnește caii cu biciul și se uită în înaltul cerului. După ce a dat cotele către stat, din trei hectare de grâu s-a ales cu un sac de pleavă. Duce patru copii zdrențăroși în car, are doi bătrâni în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
frică. Înțeleg că focul e doar pentru mine și pentru tata. Pentru mine e prea mult, vreau să fiu și eu copil, dar ceva din trupul și din sufletul meu a îmbătrânit prea devreme. Mă văd alergând fără piele, în mijlocul arșiței de afară, nici buze nu mai am să-mi astâmpăr setea, alerg pe nisipuri fierbinți, tălpile îmi sunt numai o rană, mama întinsă în pat, a murit, spune privirea disperată a tatei, țip, el se uită la mine, sunt și
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
nu așteaptă nimeni nimic, se știe că cei care vin din țară sunt săraci lipiți pământului. Uneori se face și chetă pentru ei, dar Silvia nu admite acest lucru pentru mine, gest pentru care îi sunt recunoscătoare. Alergăm pe străzi, arșița ne bate în moalele capului, Silvia e furioasă. Bombăne tot felul de vorbe pe care nu le înțeleg. Mă bucur că sunt pe străzile unui oraș îndepărtat, mă bucur de fiecare detaliu, de flori, de arbuști, de grădinile din fața caselor
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
fără etaj, împrejmuite de vegetație, risipite pe sute și mii de kilometri pătrați. De aceea mă simt bine aici. Australia păstrează atmosfera domoală a satului meu natal, încetineala vieții, spațiile largi, liniștea. Ne rostogolim pe o "uliță" a Sydney-ului, cu arșița în cap și cu bombănelile Silviei în urechi. Mă închipui în viitor, deși prin creier mi se perindă fragmente din viață, mă uit la ele ca un mort la propriul său trup, le privesc cu umor deși știu exact cât
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
că i-ar fi fost dor de ei, dar avea nevoie să se știe în sat că ea a ajuns o doamnă. Se plimba printre cei care vindeau și cumpărau, oameni trudiți, cu fețele posomorâte, brăzdate de frig și de arșiță, dar mai ales de foame, se plimba întrebând țigăncile care vindeau flori de prețul acestora, doar-doar o s-o vadă cineva de la ei din sat cum se plimbă prin târg ca o regină, cu un braț de flori, cu rochia aceea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
din ce în ce mai tare, cântecul trebuie să străbată până la Clădirea Albastră. Sunetele se preling în trupul ei ca o dulceață, ca o boare caldă. De când au murit Maria și mama ei, doar muzica îi mai încălzește trupul, și din când în când arșița zilelor de vară. Vara se cuibărește sub câte o tufă de alun și își întinde picioarele la soare. Închide ochii, închide urechile, închide toate simțurile și se prăbușește în ea. Cade într-un fel de somnolență dulce. Trupul i se
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
un leaț de gard cedă și se prăvăli ca un buștean. Săndel îl lăsă în plata domnului și potrivindu-și arcușul pe vioară, începu a cânta. Nelo, tu, gagica mea lacrimă de foc și stea, gura ta a de muiere arșiță-i de foc și miere, trandafir șukară floare, mă topește-mi dă răcoare; ieși în poartă fata neichii să-ți sărut poala scurteichii... Neloooo, Nelooooo, fa!” Alex îl aplaudă: - Bravo Săndele, bravo, mai zii! - Așa pe uscat, șefu’!? - Uite, ține
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
luat și a rupt o bucățică, pe care a așezato pe buzele sfarogite ale lui Hliboceanu. A repetat mereu gestul, privind cum zăpada se topea, ca și cum ar fi pus-o pe plită... Când a socotit că i s-a ostoit arșița, i-a luat mâinile și, frecându-le, îi vorbea: „Ce ai mai avut tu de tras! Cui ai făcut tu rău, să se răzbune așa pe tine? Numai că o vrut să-ți fure banii... De asta te-o pălit
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
transforma mașina Într-un cuptor. Cei care au fost la Roma În luna iunie știu ce Înseamnă infernul: tumult, fierbințeală și mai ales, după cum spunea un francez, ceilalți. Les autres participau Însă În mod diferit la crearea acestui bulgăre de arșiță și zgomot. În dreapta Volkswagenului, cei doi tineri din Fordul mititel nu păreau prea implicați, de-ai fi zis că nemișcarea era lucrul cel mai bun care li se putea Întâmpla În acest furnicar. Foloseau fiecare oprire pentru a se săruta
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
să furi, să cerșești, să-ți Înflorească În plămâni tuberculoza ca un trandafir, decât să te schimbi peste noapte În cine știe ce locuitor al speranței. Antoniu și Plăcințica, sunt de ceva timp, nedespărțiți. S-au cunoscut la gura metroului, pe o arșiță cumplită, În iulie, când pământul fierbea și orașul părea o suspendat În aerul Înăbușitor. Chipul ei inocent și luminos i s-a părut neverosimil În colcăiala umană, fierbinte. I s-a părut de asemenea straniu că cerșea. Stătea lipită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
simpatică, luminoasă care-i dă lui Antoniu sentimentul că nu e singur. Într-un vas de ceramică ciobit, au rămas din vremea În care cineva se mai Îngrijea de soarta cavoului, niște flori uscate, peste care par să fi trecut arșițe năucitoare și vânturi deșertice. În prima noapte În care locuiesc În cavou, Îmi amintesc de mama și de tatăl meu, dar nu firesc, așa cum te gândești la cei dragi, pe care i-ai pierdut de mult, și vrei acum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
În urmă. Și dacă vreau, a continuat, privindu-mă drept În ochi, pot să vin pe la ea vinerea viitoare. Stătea tot pe Otto-Ludwig-Straße, În vechiul apartament vizavi de șinele Stadtbahn-ului. Și peste două zile am trecut pe acolo cu bicicleta arșița după-amiezii, pe asfaltul moale ca siropul, traversând orașul spre partea cunoscută sub denumirea „vestul“. Nu numai că am ajuns cu o oră mai devreme, dar am și Înțeles-o greșit. Și Într-o măsură deloc neglijabilă, aș putea spune. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ajungi acasă. Te doare gâtul, nu-i așa? Se vede după cum înghiți. Cred, domnule Joe DiMaggio, că ar trebui să lași frumușel mănușa aia în pace și-o să te bagi în pat. N-o să-ți dau voie să ieși pe arșița asta și să-mi alergi ca hăbăucul cu gâtul ăsta răcit, nu, nu. Trebuie să-ți iau temperatura. Nu-mi place deloc gâjâitul ăsta. Foarte sinceră să fiu, mă simt depășită de evenimente, că te-ai fâțâit toată ziua pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Nu ca să învăț? Nu ca să devin mai bun? (Decât cine?) Așa că m-am pus pe studiat hărți în pat, am cumpărat lucrări de istorie și arheologie și le-am citit în timpul meselor, am angajat ghizi, am închiriat mașini - pe o arșiță criminală, plin de tenacitate, am căutat și am vizitat tot ce am putut: morminte, sinagogi, fortificații, moschei, altaruri, porturi, ruine, și noi, și vechi. Am vizitat hrubele de la Carmel, ferestrele lui Chagall (împreună cu o sută de doamne de la Hadassa 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
atârna o altă pereche de șerpi aurii. Oamenii duceau o viață liberă și liniștită. Dar într-o zi, o căldură puternică s-a abătut asupra muntelui. Razele puternice ale soarelui au ars copacii și au secat apele. Oamenii mureau din cauza arșiței. Conducătorul Kuafu a privit mâhnit soarele și le-a spus oamenilor săi: "Soarele este ceva îngrozitor. Am hotărât să merg să-l caut, să-l prind și să-l supun". Auzind aceste cuvinte, oamenii au încercat să-l oprească. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
piersici, care îi apăra pe drumeți de soare. Fructele potoleau setea oamenilor, ajutându-i să-și continue drumul, plini de energie. Povestea lui Kuafu, cel care alerga după soare, exprimă dorința oamenilor din China antică de a învinge seceta și arșița. Kuafu a murit, însă dârzenia și dăruirea lui nu au fost niciodată date uitării. În multe cărți vechi se găsesc povești interesante despre Kuafu. De asemenea, pentru a cinsti memoria acestui erou legendar, lanțuri muntoase din China au fost botezate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
precis) s-a culcușit ca o sămânță vrăjită, din care avea să răsară iubirea în stare pură, cristalină, pentru munți. Atâta drum (cam șapte kilometri, cum ziceam), puful minuscul n-a fost purtat prin văzduh nici de adierile molcome ale arșiței, nici de furtuni, nici de îngeri, nici de puterile nevăzute ale telepatiei, nici de ursitoare sau de descântece. Ci de harul omonimiei. În lunile calde în care un Mircea se înfiripa, iar alt Mircea se topea, când mama era prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
că de obicei prea puține dorințe de acest fel se realizează. Băiatul care voia s-ajungă bogat devine funcționar la bancă; cel care se visa explorator devine un funcționar colonial, plătit cu o leafă de mizerie ca să supravegheze, pe o arșiță cumplită, munca băștinașilor; iar băiatul ce se voia autor celebru sfîrșește prin a fi angajat În redacția unui ziar de trei parale... Scuză-mă, te rog! adăugă Digby. Nu prea mă simt În puteri. SÎnt ușor amețit. Trebuie să Încetez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și în România un fenomen întâlnit în URSS în anii ’20-’30: în partidul comunist membrii cu origine rurală i-au întrecut numeric pe cei cu origine urbană. Între acești țărani veniți la oraș, se aflau mulți care, scăpând de arșița câmpului, nu voiau să cunoască rigorile fabricii. Partidul oferea o cale neașteptată de sustragere de la munca fizică și, în același timp, de promovare socială: aceea de activist. «Rolul conducător» al partidului îi conferea poziția de îndrumător și supraveghetor al celorlalți
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
fi dat orice să ies din casă și să stau la umbra unui arbust țepos sau să mă uit la cerul alb, nesfârșit. Sau să aud voci africane strigându-se unele pe altele în întunericul nopții. Îmi lipsea până și arșița din octombrie. Michael ne scria în fiecare săptămână. Scrisorile lui erau pline de noutăți în legătură cu ferma. Eram la curent cu stadiul de coacere a roșiilor și cu insectele care atacaseră spanacul. Totul era foarte viu în imaginația mea și foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
țepoși ițindu-se din vegetația uscată, iar ceva mai încolo, ca niște insulițe înălțându-se dintr-o mare gri-verzuie, delușoarele izolate care se întindeau spre Odi. Era dimineața târziu și aerul era nemișcat. Spre amiază avea să fie o pâclă de arșiță care va face dealurile să pară că dansează și tremură. Atunci va merge acasă să ia prânzul, fiindcă va fi prea cald ca să mai lucreze. Va sta în bucătăria sa, care era cea mai răcoroasă încăpere din casă, își va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
atingere. — Furnicile astea or să mănânce tot ce există-n țara asta, comentă Mma Potsane. Într-o bună zi n-or să rămână decât ele. Atunci vor fi mâncat totul. Intrară în casă și simțiră imediat răcoarea care luase locul arșiței de afară. În aer plutea un miros de praf, mirosul acru de tavan de scânduri distrus, amestecat cu mirosul de cherestea lăcuită, care nu fusese pe gustul termitelor. Mma Potsane făcu un gest larg, arătându-i încăperea în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]