371 matches
-
vorbite în Europa, au pătruns cuvinte de origine arabă. Împrumuturile din arabă în română s-au produs, în general, pe două căi: Numeroase împrumuturi datează din perioada preislamică (înainte de secolul al VII-ea), împrumuturi din limbi semitice, ca și araba, precum aramaica, ebraica, sud-arabica, etiopiana (geez), precum și din limbi nesemitice precum persana și greaca, limbi purtătoare ale unor civilizații superioare celei arabe de atunci. Împrumuturile din limbile semitice-surori sunt destul de dificil de decelat, având în vedere marea asemănare dintre ele. Această asemănarea
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
sensul. Totuși, învățarea arabei reprezintă o parte importantă din aria curriculară a oricărei persoane care dorește să se specializeze în științele religioase islamice. Alfabetul arab este derivat dintr-o formă cursivă a alfabetului nabatean, derivat la rândul său din cel aramaic (din care, prin intermediar fenician, s-au dezvoltat, printre altele, și alfabetele grec, latin, chirilic). Acest alfabet, folosit în secolele al IV-lea - al V-lea d.Hr. de către triburile arabe de la Hirah și ’Anbar, a pătruns în Hiğaz, inclusiv
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
locuiau, limba idiș, un idiom germanic din grupa Hochdeutsch folosit în viața cotidiană în centrul și estul Europei (spre deosebire de evreii sefarzi care au vorbit "„ladino”", limba veche spaniolă din sec. XIV-XV-lea, și în unele cazuri, portugheza) și cea ebraică (și aramaică), „limba sfântă”, folosită mai ales în cult, în discuțiile dintre învățați sau în comunicarea cu evreii din comunități îndepărtate. În urma procesului de emancipare și aculturație, și în urma Holocaustului, folosirea limbii idiș de către evreii așkenazi s-a redus considerabil, locul ei
Evrei așkenazi () [Corola-website/Science/312333_a_313662]
-
pare să fi fost adăugat după celelalte, ca și, lucru destul de curios, barba lui Darius, care este un bloc de piatră independent, fixat cu știfturi și cu sârmă de fier. O traducere în aramaică a inscripției face parte din papirusurile aramaice de la Elephantina. O altă traducere în aramaică a fost găsită la Sakkarah/Saqqarah în Egipt, iar versiuni akkadiene au fost găsite în Babilon. Prima mențiune istorică a inscripției a fost făcută de istoricul și medicul grec Ctesias, care îi nota
Inscripția de la Behistun () [Corola-website/Science/327459_a_328788]
-
în asiriană Așur-Akhe-Iddina - transcriere fonetică a numelui propriu asirian Aššur-aha-iddina, care înseamnă "Assur mi-a dăruit un frate") a fost un suveran asirian (681-669 î.Hr.) al Regatului Nou. El era cel mai mic fiu al regelui Sennaherib și al reginei aramaice Naqi'a (Zakitu). Atunci când tatăl săi l-a numit succesor la tron, în ciuda faptului că era mezinul familiei, frații săi, sprijiniți de diferite facțiuni de la curte, au încercat să-l discrediteze. a rămas totuși prințul moștenitor dar a fost trimis
Assarhaddon () [Corola-website/Science/303825_a_305154]
-
332-331 Î.Hr.) de către Alexandru cel Mare. ν Această populație, care se stabilise și prinsese rădăcini În Alexandria, a fost supusă unei aculturații constante și eficiente. Evreii au adoptat astfel limba comună, koiné, care s-a impus În fața ebraicii și aramaicii. Și-au tradus Biblia În noua limbă, Împinși atât de nevoile lor culturale legitime, cât și din dorința de prozelitism. Ca urmare, acest text, operă a șaptezeci de membri ai celor douăsprezece triburi ale lui Israel („bătrânii cunoscători ai științei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
au fost decât În mică măsură multietnice. Alexandru, apoi diadohii săi au construit imperii cu etnii foarte variate. Însă diferențele etnice par să fi fost prea puțin luate În seamă și nu au dat naștere unor atitudini discriminatorii. Greaca și aramaica permiteau schimburi interculturale. Imperiul Roman avea să adopte, cel mai adesea, o politică identică. Totuși, pe teritoriul viitorului Imperiu Roman de Apus, dezvoltarea agriculturii latifundiare bazate pe sclavi și apoi pe coloni a provocat implantarea masivă a unei populații eterogene
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
cărți de folclor balcanic, despre cultele mistice ale Evului Mediu; poezie provensală, legende ale catarilor; un tratat bogomilic, scrieri de alchimie ale lui Flammel, o enciclopedie a vrăjitoriei; Gershom Sholem despre Cabala; biografiile lui Giordano Bruno și Francis Bacon; gramatici aramaice, ebraice și grecești. O pictură Înfățișînd copacul Kabalei, cu shekinah În culori vii, șade Înrămat deasupra biroului; o pictură tankha a roții tantrice tibetane stă atîrnată Între cele două ferestre Înguste. Pe masă, un teanc de foi care stă prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
apostoli sunt (Mt.,10,2-5): Șimon < Shim(e)`on = ebr. = Dumnezeu a ascultat; Andrei < Andreas = gr. = bărbătos; Iacob < Ya`akob = ebr. = Dumnezeu să ocrotească; Ioan < Y(e)hohanan = ebr. = Iahve este indurator; Filip < Filippos = gr. = iubitor de cai; Bartolomeu < Bar-Tolmay = aramaică = fiul lui Tolmay (al impurului); Toma < T(e)oma' = ebr. = geamăn; Matei < Mattat(e)yah = ebr. = darul lui Dumnezeu; Iacob < Ya`akob = ebr. = Dumnezeu să ocrotească; Tadeu < Todday = aram. = inimos, cu suflet mare; Șimon < Shim(e)`on = ebr. = Dumnezeu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
economii. Astfel, cifra unu, constituie conotația numerică a literei aleph, prima literă din alfabetul evreiesc. Principial, sunetul a, mut în ebraica modernă. Știi și tu, că valorile etimologice ale simbolurilor literale, în limbile semitice, consonantice și înrudite cum sunt araba, aramaica, limba lui Hristos și derivata ei, ebraica sunt relative, cât privește notarea vocalelor. Mai departe, avem cifra șase, care corespunde numeric literei ebraice vav, întrucâtva v, dar și u, sub rezerva de mai sus. Foarte important, chiar și latinii desemnau
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Textul tipărit Biblia Hebraica Stuttgartensia este foarte asemănător cu textul Ben Chayyim folosit de către reformați și păstrează o anumită tradiție textuală masoretică, dar nu ni se prezintă ca textul autoritar al Vechiului Testament. Alte comunități, așa cum dau mărturie diferitele traduceri aramaice sau grecești sau textele de la Qumran, foloseau alte texte, unele dintre ele fiind foarte apropiate de textul masoretic, iar altele deosebindu-se de tradiția textuală masoretică în câteva aspecte foarte importante. Criticismul textual nu poate nădăjdui așadar să restabilească textul
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
înlesnește comparația cu alte texte care se pot deosebi de manuscrisul folosit, astfel încât se poate înțelege dacă anumite texte aparțin acelorași familii textuale. În mod evident, un asemenea studiu comparativ ajută la o mai bună înțelegere a limbii ebraice (sau aramaică, sau greacă etc.), din moment ce putem descoperi diferite proceduri ortografice 1. În același timp, dacă ne apropiem de o formă a textului ebraic folosit de către vechii traducători, putem învăța destul de multe despre diferite tehnici ale traductologiei vremurilor, din moment ce unele cuvinte au
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
înțelepții evreii, în așa fel încât a devenit textul ebraic oficial. Într-o anumită măsură, se face o legătură între teoria lui Paul Kahle și cea a lui Rosenmüller. Multe pasaje alternative din versiuni (cum ar fi versiunea greacă sau aramaică) erau explicate ca traduceri ale unor texte neoficiale. Anumite aspecte ale teoriei lui Kahle au fost elaborate de alți cercetători: Gerleman a investigat natura așa-numitelor Vulgärtexte 1; Sperber a redus numărul de mărturii textuale ale Vechiului Testament la două
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
universal acceptată. Fiecare comunitate își dezvoltase propriile tradiții și principii 1. Cu toate acestea, împărțirea în versete reprezenta un aspect important al întrebuințării textului în lecturile de la sinagogă; ne dăm seama de aceasta dacă ținem cont de faptul că Targumurile Aramaice erau lucrate traducând verset cu verset textul Pentateuhului. Practica scrierii continue a textelor, fără a fi împărțite în capitole sau în versete, a fost abandonată în perioada talmudică, când propozițiile au început să fie împărțite între ele prin anumite semne
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
regelui Iezechia și scrisorile de la Lachiș fiind scrise cu literele acestui alfabet. Sistemul de scriere canaaneano-ebraic a continuat să fie folosit și după secolul al VI-lea î.Hr., însă de la acea dată a început să fie înlocuit sistematic cu scrierea aramaică. Caracterele scrierii canaaneano-ebraice se întâlnesc însă și pe monede ce datează din perioada hasmoneilor (sec. I î.Hr.). Mai mult, în unele manuscrise de la Qumran, din primii ani ai erei creștine, tetragrama hwhy era scrisă în această ortografie, așa cum apare în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
din uz în secolul al II-lea d.Hr., când rabinii au declarat-o întru totul nepotrivită pentru textele sfinte. Arameii au dezvoltat, la rândul lor, din alfabetul canaanean, propriul sistem de scriere. Începând cu secolul al VIII-lea î.Hr., aramaica va deveni, încetul cu încetul, lingua franca a vechiului Orient Apropiat: Iar Eliachim, fiul lui Hilchia, Șabna și Ioah au zis către Rabșache: „Vorbește cu robii tăi în limba aramaică, pentru că noi înțelegem, și nu grăi cu noi în limba
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
sistem de scriere. Începând cu secolul al VIII-lea î.Hr., aramaica va deveni, încetul cu încetul, lingua franca a vechiului Orient Apropiat: Iar Eliachim, fiul lui Hilchia, Șabna și Ioah au zis către Rabșache: „Vorbește cu robii tăi în limba aramaică, pentru că noi înțelegem, și nu grăi cu noi în limba iudaică, în auzul poporului, care stă pe zid!”. Zis-a Rabșache către ei: „Au doară stăpânul meu m-a trimis să spun aceste cuvinte numai stăpânului țării și ție? Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
murdăria și să-și bea udul cu voi!”. Apoi s-a sculat Rabșache și a strigat cu glas tare în limba iudaică și a spus aceste cuvinte: „Ascultați cuvântul regelui celui mare, regele Asiriei” (4Rg. 18,26-27). Odată cu limba, scrierea aramaică a devenit larg răspândită, astfel încât, în secolul al VI-lea î.Hr., scrierea aramaică domina întreaga scenă a Orientului Apropiat. Întrucât Biblia ebraică are anumite secțiuni scrise în aramaică, iar Biblia transmisă de către tradiția creștină este alcătuită din cărți scrise sau
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
și a strigat cu glas tare în limba iudaică și a spus aceste cuvinte: „Ascultați cuvântul regelui celui mare, regele Asiriei” (4Rg. 18,26-27). Odată cu limba, scrierea aramaică a devenit larg răspândită, astfel încât, în secolul al VI-lea î.Hr., scrierea aramaică domina întreaga scenă a Orientului Apropiat. Întrucât Biblia ebraică are anumite secțiuni scrise în aramaică, iar Biblia transmisă de către tradiția creștină este alcătuită din cărți scrise sau traduse în greacă, putem spune că Sfânta Scriptură este o operă poliglotă. Una
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
II-lea î.Hr.) literatura ebraică îmbogățindu-se acum cu noi lucrări: Înțelepciunea lui Iisus, fiul lui Sirah, Tobit, Testamentul lui Neftali, Cartea Jubileelor, manuscrisele de la Qumran. În regiunea coastei mediteraneene și în Galileea evreii au preferat să vorbească mai mult aramaica decât greaca, în timp ce ebraica a rămas la statutul de limbă literară. După distrugerea Templului din Ierusalim din anul 70 d.Hr., principalele școli rabinice s-au mutat în Galileea, limba literară predată în aceste școli fiind ebraica, iar limbile folosite
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
a rămas la statutul de limbă literară. După distrugerea Templului din Ierusalim din anul 70 d.Hr., principalele școli rabinice s-au mutat în Galileea, limba literară predată în aceste școli fiind ebraica, iar limbile folosite în comunicarea cotidiană erau aramaica, greaca și, într-o măsura mai mică, latina. În perioada exilului babilonian (sec. al VI-lea î.Hr.), ebraica, limba de zi cu zi a evreilor, a fost înlocuită cu aramaica, devenită deja limba internațională a diplomației în zonă. Istoria limbii
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
școli fiind ebraica, iar limbile folosite în comunicarea cotidiană erau aramaica, greaca și, într-o măsura mai mică, latina. În perioada exilului babilonian (sec. al VI-lea î.Hr.), ebraica, limba de zi cu zi a evreilor, a fost înlocuită cu aramaica, devenită deja limba internațională a diplomației în zonă. Istoria limbii aramaice se împarte în trei perioade: veche, mijlocie și recentă. Primei perioade (sec. VIII-IV î.Hr.) îi aparține aramaica oficială sau aramaica imperială folosită de locuitorii regiunilor apusene care intrau în
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
greaca și, într-o măsura mai mică, latina. În perioada exilului babilonian (sec. al VI-lea î.Hr.), ebraica, limba de zi cu zi a evreilor, a fost înlocuită cu aramaica, devenită deja limba internațională a diplomației în zonă. Istoria limbii aramaice se împarte în trei perioade: veche, mijlocie și recentă. Primei perioade (sec. VIII-IV î.Hr.) îi aparține aramaica oficială sau aramaica imperială folosită de locuitorii regiunilor apusene care intrau în componența Imperiului asirian, limbă care se va răspândi în cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
ebraica, limba de zi cu zi a evreilor, a fost înlocuită cu aramaica, devenită deja limba internațională a diplomației în zonă. Istoria limbii aramaice se împarte în trei perioade: veche, mijlocie și recentă. Primei perioade (sec. VIII-IV î.Hr.) îi aparține aramaica oficială sau aramaica imperială folosită de locuitorii regiunilor apusene care intrau în componența Imperiului asirian, limbă care se va răspândi în cea mai mare parte a vechiului Orient Apropiat. Câteva versete veterotestamentare sunt scrise în aramaica imperială: 1Ezd. 7,12-26
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
zi cu zi a evreilor, a fost înlocuită cu aramaica, devenită deja limba internațională a diplomației în zonă. Istoria limbii aramaice se împarte în trei perioade: veche, mijlocie și recentă. Primei perioade (sec. VIII-IV î.Hr.) îi aparține aramaica oficială sau aramaica imperială folosită de locuitorii regiunilor apusene care intrau în componența Imperiului asirian, limbă care se va răspândi în cea mai mare parte a vechiului Orient Apropiat. Câteva versete veterotestamentare sunt scrise în aramaica imperială: 1Ezd. 7,12-26, unde este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]