2,333 matches
-
și cu Shane aveam aproape aceeași înălțime, eram născuți la un an distanță. Aceeași culoare a tenului. Aceleași trăsături. Același păr, numai că părul lui Brandy e într-o stare mai bună. Adăugați la asta liposucția, siliconul, răzuirea traheii, rașchetarea arcadelor, avansarea scalpului, realinierea frunții, rino-conturarea pentru netezirea nasului, operațiile maxilo-faciale pentru modelarea mandibulei. Adăugați la toate astea ani întregi de electroliză și un pumn de hormoni și antiandrogeni zi de zi, și nu-i de mirare că n-am recunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
uriașe, regine ale bălăriilor și ale nesfârșitelor unduiri adormite ale Bărăganului. Putea izbândi o ispravă nemaiauzită, o adevărată poveste vînătorească. Surugiul, trimis de Marghiloman însuși la haltă să-l aștepte, era un țăran fălcos, cu ochi mici, negri, ascunși sub arcadele proeminente ale feței lui de peceneg sau cuman. Se răsucise către el și privea cu gura întredeschisă către cele cinci dropii nemișcate, paralizate parcă. Desigur că îi zăriseră și cu mintea lor de pasăre pricepuseră și de ce se oprise droșca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurând lin pe vâna stâncii, precum sângele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, râurind printre ridurile frunții Înspre scoica urechii ori oprindu‑se În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care s‑ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cântau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adânci cu temple din spumă de cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atâta siguranță În pașii lor, de unde acea liniște solemnă În care se deplasau printre atâtea obstacole, purtându‑și povara cu atâta sprinteneală și Îndemânare, deși abia de‑o atingeau cu palmele lor zdravene? Zadarnic căuta el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sunetul liniștii, tihna timpului, lumina negurii. Apa somnului. Apa. 14. Carul intră hurducăind În cetate, iar sus, deasupra capului său, se Înălțau porticurile intersectate pe alocuri de albastrul cerului, printre bolțile de piatră albă, printre punțile aruncate peste maluri nevăzute, arcade de piatră, erau acolo, doar să Întindă mâinile care zăceau inerte de‑a lungul trupului său vlăguit, Într‑o stare aproape letargică. Printre arcade, În locurile unde crăpase piatra, se mai iveau câte‑un smoc de iarbă verde, câte‑o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe alocuri de albastrul cerului, printre bolțile de piatră albă, printre punțile aruncate peste maluri nevăzute, arcade de piatră, erau acolo, doar să Întindă mâinile care zăceau inerte de‑a lungul trupului său vlăguit, Într‑o stare aproape letargică. Printre arcade, În locurile unde crăpase piatra, se mai iveau câte‑un smoc de iarbă verde, câte‑o rădăcină alburie și răzlețită ori câte‑o frunză ruginie de ferigă crescută În piatră; nu, ăsta nu mai era vis! Soarele acela secționat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
piatra, se mai iveau câte‑un smoc de iarbă verde, câte‑o rădăcină alburie și răzlețită ori câte‑o frunză ruginie de ferigă crescută În piatră; nu, ăsta nu mai era vis! Soarele acela secționat de umbra liniilor din bolta arcadelor, feriga, iarba, mușchiul de vegetație, toate la Îndemâna lui, nu, Într‑adevăr, nu puteau fi În vis! Pentru că poți visa cerul, apa, focul, poți visa un bărbat și o femeie sau doar o femeie, poți visa un vis În trezie sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fi În vis! Pentru că poți visa cerul, apa, focul, poți visa un bărbat și o femeie sau doar o femeie, poți visa un vis În trezie sau un vis În vis, dar În nici un caz piatra aceea Îngustă și albă, arcadele, cetatea aceea durabilă. 15. Carul la care fuseseră Înhămați boii scârțâia și se zgâlțâia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte și de alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o femeie, poți visa un vis În trezie sau un vis În vis, dar În nici un caz piatra aceea Îngustă și albă, arcadele, cetatea aceea durabilă. 15. Carul la care fuseseră Înhămați boii scârțâia și se zgâlțâia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte și de alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea pierdut doar În sus, cu ochii Încremeniți și mirați, presimțind doar prezența caselor Înalte de piatră, după cum Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Luana bău pentru prima dată licoarea maronie. Pe nesimțite se lăsă întunericul și o lună plină urcă pe cer, cine știe din ce adânc, pentru a fi martoră la unirea lor. Ernest avea corpul bronzat și ochii albaștri, tăiați sub arcadă, alunecară, cu o seriozitate pe care nu i-o cunoștea, pe trupul tânăr, abia înmugurit. Îi prinse mâna și i-o coborî sub pătura caldă iar Luana tresări, cuprinsă de un sentiment amestecat de oroare și plăcere. Lipsa lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
locul ei era acolo. Nu te teme, făcu Ștefan din spatele ei. Înăuntru sunt oameni ca și tine. Îl lăsă afară și ea păși dincolo de ușă. Tot ce i se înfățișă o făcu să se creadă teleportată într-o altă lume. Arcade și stâlpi de ghips-carton, tavane mascate, poturi luminoase, ornamente florale uluitoare, mochete și mobilier de lux. Învățată cu sărăcia de dincolo, i se păru că visează. Fu condusă, cu o amabilitate de care încercă să nu se mai mire, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
permis să bea un pahar de vin dar nici unul n-a remarcat strângerea de inimă a Luanei. Radak nu-și putea opri privirile să nu alerge după ea, producându-i o adâncă impresie la reîntâlnirea acelor ochi unici, tăiați sub arcadă, în timp ce Bariu, extaziat la gândul că-i va duce șefului o veste atât de bună, își freca palmele, fără să-i treacă prin minte că o rupea de casă și copil, obligând-o la o viață chinuită de navetist între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu uimire că aveau doi ochi fiecare. Atâta doar că acum fiecare purta În ochi culoarea celuilalt. Ea avea ochi negri, iar el albaștri. Se apropiară din nou și se Îmbrățișară. Apoi, el o luă de mână și intrară sub arcadele ce ascundeau scara atelierului. Ceasul din turn abia se mai zărea. Pași grăbiți răsunau pe scară. Când zgomotul lor Încetă, Înțelese că erau În fața ușii. Szant Își găsea Întotdeauna cu greutate cheia În mulțimea de buzunare ale hainelor sale. Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ursuz, învăluit în pânze de păianjen, stătea aplecat peste un pian cioplit din topor, cu paharul de piatră cenușie ridicat în mâna de piatră cenușie pe fracul de piatră cenușie. La capătul străzii, am trecut cu pași mărunți pe sub o arcadă năruită și am intrat în ruinele unei mari piețe deschise, cu o baie romană în mijloc. Baia era pe jumătate goală și apa care mai rămăsese fusese acoperită de un covor tăcut de frunze căzute dintr-o salcie uriașă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și barurile din port, de-a lungul unui dig îngust și stropit de apa mării, poți să vezi ce-a mai rămas din templul Portara; în principal, o uriașă intrare din piatră, care dă spre golf. Aceasta e cunoscută drept Arcada Ariadnei, de unde, potrivit legendei, fiica regelui Minos din Creta a avut plăcerea de a-l vedea pe eroicul ei iubit, Tezeu, tăind-o înapoi la Atena fără ea. Cu sufletul frânt, Ariadna s-a căsătorit în cele din urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
încă o carte despre mitologia greacă (aveam trei). Uitasem de ce trebuia s-o avem și pe asta. — Ai chef să mai bifăm în seara asta vreun obiectiv din ghidul turistic? întrebă Clio, punând aparatul jos. — Nu știu, am răspuns. În afară de Arcada Ariadnei, nu mai reușiserăm să ducem la bun sfârșit nici una dintre aventurile arheologice pe care le plănuiserăm. Nu fuseserăm nici măcar să vedem colosul de piatră din carieră. În schimb, ne păstraserăm rutina aculturală a micului dejun, plajei, tavernei și barului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mă fi trimis împleticindu-mă în direcția greșită? În mod normal, aș fi putut răspunde cu un nu categoric. Nu însă și azi, când mă simțeam așa. Astăzi, nimic nu era sigur. După aproximativ cincisprezece minute am trecut printr-o arcadă și am intrat în ceea ce trebuia să fie al nouălea sau al zecelea coridor la care ajungeam. Dar acesta era diferit de toate celelalte, pentru că nu era întunecat; o lampă cu picior înalt, care răspândea lumină electrică puternică, fusese așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nu. Alți unu, doi, trei, patru luxofagi ieșiră viermuind din corpurile lor conceptuale primitive, din spatele marilor ochelari fumurii ai lui Nimeni. Veniră și alții; cinci, șase, șapte, opt, încolăcindu-se și căzându-i de pe față. Am pornit cu spatele spre arcadă, dar Nimeni se mișcă repede și pe nepregătite, făcând pași mari spre marginea cerului de lumină și... călcând pe unul dintre dictafoane. — Nu! Cuvântul, aerul ieșiră din mine ca o rană. Nimeni lovi din nou tare cu călcâiul și carcasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
aproape. Un coridor secundar. Încercând să încetinesc ritmul și să mă strecor pe după colț, reușind dar lovind un zid și răsturnând niște cărți. Dang - doisprezece. Am reușit cu greu să mă țin pe picioare și, sprintând înainte, am zărit o arcadă. O arcadă în peretele coridorului dinainte. Sunetul venea dinăuntru. Trebuia să fie... Dang - treisprezece. Plămânii parcă îmi luaseră foc. M-am oprit, m-am aplecat, cu mâinile pe genunchi și trăgându-mi răsuflarea. Trecu un moment. Două momente. — Dacă toaleta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
coridor secundar. Încercând să încetinesc ritmul și să mă strecor pe după colț, reușind dar lovind un zid și răsturnând niște cărți. Dang - doisprezece. Am reușit cu greu să mă țin pe picioare și, sprintând înainte, am zărit o arcadă. O arcadă în peretele coridorului dinainte. Sunetul venea dinăuntru. Trebuia să fie... Dang - treisprezece. Plămânii parcă îmi luaseră foc. M-am oprit, m-am aplecat, cu mâinile pe genunchi și trăgându-mi răsuflarea. Trecu un moment. Două momente. — Dacă toaleta o cauți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
toaleta o cauți, ai trecut de ea. Întoarce-te la ultima răspântie și ia-o la dreapta. Surpriza mă făcu să tresar, dar vocea îmi era cunoscută. Încă răsuflând din greu, m-am îndreptat de spate și-am pornit spre arcadă. — Scuze. Am făcut jumătate de pas înăuntru. — M-am rătăcit și-am auzit, cred, un clopot sau ceva de genul ăsta, așa că l-am urmărit. De fapt... pe tine te căutam. Doctorul Fidorous se întoarse cu fața la mine. — Ai auzit? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și perdelele de la ferestrele zidite, râdeau mușchii de la peretele din casa ce începuse să se roadă de se-auzea de sub tapet măcinarea lui implacabilă din care timpul mușca de peste 200 de ani căsoaia aceasta, cândva han cu cuhne, beciuri cu arcade și firide, cameră pentru dormit al negustorilor în tranzit, al celor certați cu legea, al artiștilor care fugeau de lume, al armatelor prăfuite care se retrăgeau din fața altora, aurite și impunătoare ca după o felie de timp, cam cât gestează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
veacul? Mă învîrt și eu pe unde pot, mă fac că lucrez, mi au dat în primire Academia, Casa Scriitorilor, Muzeul de Artă Populară, toată zona aia, dar la ora asta sînt în retragere, zice, dar ce-ați pățit la arcadă, unde v-ați zgîriat? se interesează. Nicăieri, e un fleac, o nimica toată, îi răspunde, ghinion curat, spune ducîndu-și degetul arătător la tîmplă, dîndu-și în sfîrșit seama că se află din nou într-o postură ridicolă, că avusese degeaba acea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
care datorită ție am ajuns s-o cunosc ca pe propriile buzunare, cu muzeele, gările, parcurile, dar mai ales cu crîșmele ei. Îți mai aduci aminte de localul nostru preferat? în traducere liberă cred că s-ar numi Bolta sau Arcada dacă nu mă-nșel, muream să dau buzna acolo ținîndu-te la braț, îmi plăcea că eram priviți ca o pereche ciudată în decorul adunăturii ăleia pestrițe care indiferent de temperatura de afară era îmbrăcată parcă cu aceleași haine groase de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
confere cărții o mai mare complexitate. În același scop - niciodată atins - sunt incluse în roman tot felul de fantezii ale personajului narator: „Vroiam [corect: voiam, n.n.] să omor un om. Celălalt seamănă perfect cu mine. Are ochii tare mici și arcadele căzute, ca la clovni. De fapt, sunt identici. Trebuie să omor un om.“ „Apoi nevăstuica se repezi la mine cu o iuțeală incredibilă, mă placă scurt, ca la rugby, mă izbi cu capul de ușă. M-am înmuiat instantaneu... puncte
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]