753 matches
-
posibilă în teorie înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat și a consecințelor. Cu toate acestea, date demografice asupra populației armenești care trăia în Imperiul Otoman înainte de izbucnirea Primului Război Mondial variază de la sursă la sursă, de exemplu între cea dată de patriarhia armenească din Constantinopol (numere mai mari) și cifrele date de autoritățile otomane oficiale (numere mai mici). Patriarhia armeană a efectuat mai multe recensăminte în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea: trei milioane de armeni conform statisticilor făcute de delegația armenească
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
armenească din Constantinopol (numere mai mari) și cifrele date de autoritățile otomane oficiale (numere mai mici). Patriarhia armeană a efectuat mai multe recensăminte în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea: trei milioane de armeni conform statisticilor făcute de delegația armenească de la congresul de la Berlin (1878), două milioane șase sute șaizeci de mii, potrivit unei statistici mai noi, din 1882. În cele din urmă, sursele patriarhiei armenești dădeau o populație armenească de aproximativ două milioane o sută de mii de oameni în ajunul Primului Război Mondial
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
ultimele decenii ale secolului al XIX-lea: trei milioane de armeni conform statisticilor făcute de delegația armenească de la congresul de la Berlin (1878), două milioane șase sute șaizeci de mii, potrivit unei statistici mai noi, din 1882. În cele din urmă, sursele patriarhiei armenești dădeau o populație armenească de aproximativ două milioane o sută de mii de oameni în ajunul Primului Război Mondial. Cum între timp au avut loc , masacrele din Cilicia și mai multe , ceea ce explică cifrele demografice în scădere. Dacă luăm statisticile oficiale otomane, este
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
al XIX-lea: trei milioane de armeni conform statisticilor făcute de delegația armenească de la congresul de la Berlin (1878), două milioane șase sute șaizeci de mii, potrivit unei statistici mai noi, din 1882. În cele din urmă, sursele patriarhiei armenești dădeau o populație armenească de aproximativ două milioane o sută de mii de oameni în ajunul Primului Război Mondial. Cum între timp au avut loc , masacrele din Cilicia și mai multe , ceea ce explică cifrele demografice în scădere. Dacă luăm statisticile oficiale otomane, este de remarcat faptul că
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
primit sprijin de la multe dintre mișcările care reprezentau minoritățile Imperiului, inclusiv de la mișcările de independență sau autonomiste armenești ca Dașnak. Cu toate acestea, această alianță de conveniență a avut limitele sale, într-o problemă crucială, și anume crearea unui stat armenesc autonom sau independent. Junii Turci au reușit să-l răstoarne pe sultan în 1908, cu ajutorul mișcărilor minorităților, și au trecut la conducerea Imperiului Otoman. Minoritățile și-au făcut intrarea în parlament, comunitățile fraternizau. Ele au început în curând să ceară
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
ca întăriri, au asediat și apoi au masacrat între 18 august și 10 septembrie 1894 populația armeană din Sason, declanșând un val de masacre în tot Imperiul Otoman, care a durat până în 1896. În Franța, Jean Jaurès condamna masacrul populației armenești, precum și indiferența guvernului francez, a cărui „tăcere rușinoasă” era condamnată de Anatole France, într-un discurs în Camera Deputaților pe <time class="nowrap date-lien" datetime="1896-11-03">3 noiembrie 1896</time><time class="nowrap date-lien" datetime="1896-11-03"></time>. Regatul Unit, care
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
27 aprilie 1909</time><time class="nowrap date-lien" datetime="1909-04-27"></time>. Ele au început la Adana, unde aproape treizeci de mii de oameni organizați în cinci până la zece miliții au jefuit și au masacrat metodic casele și magazinele din cartierul armenesc Chabanieh, înainte de a-l incendia cu susținerea tacită a autorităților locale care au eliberat și au înarmat deținuți de drept comun, pentru ca ei să ia parte la masacre. A doua zi, ele s-au răspândit în zonele rurale ciliciene și
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
de către guvern ca o revoluție, versiune contrazisă de toate rapoartele martorilor italieni, germani sau americani (consuli, misionari, profesori etc.) care au explicat că armenii au organizat o apărare a orașului pentru a evita să fie supuși unui masacru. Distrugerea populației armenești a fost implementată în două faze succesive: din aprilie 1915 până la jumătatea toamnei lui 1915 în șapte provincii — vilayete — estice din Anatolia, inclusiv cele patru mai aproapiate de frontul rusesc: , , , , și trei mai din interior: , , — unde trăiau aproape un milion
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
oricine a participat la crimele în masă. Ca răspuns, <time class="nowrap date-lien" datetime="1915-05-27">27 mai 1915</time><time class="nowrap date-lien" datetime="1915-05-27"></time>, guvernul otoman a promulgat (lege provizorie de deportare) prin care se autoriza deportarea populației armenești în afara Imperiului Otoman, sub pretextul „deplasării populațiilor suspecte de spionaj sau de trădare”. Această lege avea să fie abrogată în mod oficial pe <time class="nowrap date-lien" datetime="1918-11-04">4 noiembrie 1918</time><time class="nowrap date-lien" datetime="1918-11-04"></time
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
mii de oameni au fost transportați de nava "La Guichen" la Port Said, în Egipt. Un alt fapt important este sprijinul dat de Rusia rezistenței din Van, care a început pe 20 aprilie 1915, când trupele otomane au atacat cartierele armenești din oraș. La 28 aprilie, generalul Nikolai Iudenici a ordonat armatelor imperiale ruse să-i salveze pe armenii din Van. După cinci săptămâni de lupte grele, trupele ruse din Persia au pătruns în oraș la 18 mai 1915, gonind trupele
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
fermității unui vali sau a vreunui caimacam. Aceste masacre au costat viața unui număr de persoane care variază, în funcție de autori, de la șase sute de mii la un milion și jumătate de oameni, adică între o jumătate și două treimi din populația armenească din acel moment. O estimare a numărului de victime este dată de Talaat Pașa în persoană în jurnalul său personal, dezvăluit în 2005, și poreclit „cartea neagră”. Acolo este estimat numărul de 1 617 200 de armeni în 1914, în comparație cu
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
de monumente în întreaga lume. Acestea sunt în principal sculpturi și uneori, și hacikare. Primul memorial al genocidului a fost construit în anul 1919, în timpul ocupației europene a Constantinopolului pe locul viitoarei (unde la acea vreme se afla un cimitir armenesc). Acesta a fost distrus în 1922. Ulterior, primele monumente care mai rezistă și astăzi au fost realizate în 1960 cu ocazia împlinirii a cincizeci de ani, în India, în Statele Unite ale Americii la , în Armenia Sovietică la Etchmiadzin,și mai
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
1993, un capitol din manualele de istorie este dedicat argumentelor împotriva acuzațiilor de genocid. În 2003, o circulară emisă de către Ministerul Educației invită profesorii să „denunțe pretențiile armenilor”. În școli se organizează concursuri de eseuri, inclusiv în cele câteva școli armenești care mai funcționează în Istanbul. Presa turcă în cele din urmă a ajuns să păstreze tăcerea. Ministerul turc al culturii apără pe site-ul său de internet o versiune negaționistă a istoriei. Argumentul în favoarea unui nerecunoașterii a calificării evenimentelor drept
Genocidul Armean () [Corola-website/Science/311497_a_312826]
-
Cernobîl, datorită faptului că Gorbaciov și colaboratorii săi reformiști au primit un impuls puternic pentru reformele privitoare la politica internă și externă.. Schimbările din URSS au continuat în pas alert. Într-un discurs exploziv ținut la Plenara CC al PC Armenesc, tânărul secretar de partid al regiunii Hrazdan, Hayk Kotanjian, a criticat corupția de proporții de la nivelul eșaloanelor superioare ale partidului, inclusiv la nivelul primului secretar al Partidului Comunist al RSS Armenească, Karen Demirchian, și a cerut demisia acestuia din urmă
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
un discurs exploziv ținut la Plenara CC al PC Armenesc, tânărul secretar de partid al regiunii Hrazdan, Hayk Kotanjian, a criticat corupția de proporții de la nivelul eșaloanelor superioare ale partidului, inclusiv la nivelul primului secretar al Partidului Comunist al RSS Armenească, Karen Demirchian, și a cerut demisia acestuia din urmă. În mod simbolic, omul de știință sovietic, laureat al Premiului Nobel, Andrei Saharov, care fusese exilat timp de șase ani în orașul închis Gorki, a fost invitat de Gorbaciov să se
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
prezența pentru prima dată în mai 1987, când 600 de membri ai mișcării Pamiat (Memorie), au demonstrat în Moscova. Această mișcare naționalistă a devenit din ce în ce mai legată de Boris Elțin. Glasnostul a grăbit dezvoltarea problemelor naționaliste. În Nagorno-Karabah - o enclavă majoritar armenească din cadrul RSS Azerbaidjene - au izbucnit violențe naționaliste, când armenii din zonă au început un val de proteste în perioada februarie-mai împotriva transferului acestei regiuni istorice creștine armenești către Azerbaidjanul musulman în 1920, după decizia arbitrară a lui Stalin. Armenii protestau
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
Boris Elțin. Glasnostul a grăbit dezvoltarea problemelor naționaliste. În Nagorno-Karabah - o enclavă majoritar armenească din cadrul RSS Azerbaidjene - au izbucnit violențe naționaliste, când armenii din zonă au început un val de proteste în perioada februarie-mai împotriva transferului acestei regiuni istorice creștine armenești către Azerbaidjanul musulman în 1920, după decizia arbitrară a lui Stalin. Armenii protestau și împotriva subdezvoltării, a condițiilor de viața în continuă deteriorare din regiunea Nagorno-Karabah. Azerii au reacționat violent și au atacat armenii din Sumgait, Azerbaidjan. O soluție temporară
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
de neintervenție. Anul 1990 a debuta în ianuarie cu noi mișcări naționaliste. Azerii s-au răsculat, fiind nevoie de intervenția trupelor pentru restabilirea ordinii, moldovenii protestau în favoarea unirii cu România, iar demonstrațiile lituanienilor nu au încetat. În aceeași lună, parlamentul armenesc a votat în favoarea unei hotărâri care stabilea dreptul său de veto în cazul legilor unionale care priveau și mica republică sovietică. A început un război al legilor între republici și administrația centrală sovietică. În același timp, Partidul Comunist al Uniunii
Mihail Gorbaciov () [Corola-website/Science/298050_a_299379]
-
Cetatea Albă. Conform consemnării făcute de Grigore Goilav, textul inscripției menționează: "Această cruce este gravată la 416" (data aparține cronologiei armene introduse la 11 iulie 551, deci corespunde anului 967). În Transilvania este semnalată prezența aproape simultană a unei colonii armenești. Cronicarii maghiari Simon de Kezai și Thuroczi scriu că, în timpul ducelui Géza (972-997) și al regelui Ștefan I (997-1038), s-au stabilit în regat, pe lîngă boemi, poloni, greci, spanioli și alții, un număr de armeni care au fost înzestrați
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
această cale a comerțului au devenit colaboratori la crearea statului național în Moldova. Așa încît armenii sunt oarecum părinții Moldovei." În Țara Românească, armenii s-au așezat mai târziu, în secolul al XIV-lea, venind din Armenia și Crimeea. Prezențe armenești sunt menționate în anii 1400-1435 la București, Târgoviște, Pitești, Craiova, Giurgiu, iar începând din 1500 este semnalată existența armenilor la Babadag, în Dobrogea. Căderea Constantinopolului în 1453, ocuparea Crimeii în 1475, precum și alte evenimente din secolele al XVI-lea-al
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
ocuparea Crimeii în 1475, precum și alte evenimente din secolele al XVI-lea-al XVII-lea au adus alte valuri de imigranți armeni în Muntenia. În secolul al XVI-lea, când Târgoviștea era capitala principatului, aici se formase o importantă colonie armenească, iar în secolul al XVII-lea vin și se stabilesc la București și la Pitești armeni din Bulgaria, care se așezaseră acolo după căderea Constantinopolului și nu-și mai păstrau limba. Clericul Cristophor Lukacsi, în "Historia Armenorum Transilvaniae" (Viena, 1859
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
1917), strânse legături comerciale. Drumul negustorilor armeni din Crimeea spre Galiția, în secolele al XII-lea - al XIII-lea, trece prin Cetatea Albă. Așa se explică faptul că aici, unde în secolul al XII-lea a fost înălțată prima biserică armenească din Țările Române, s-au păstrat cele mai vechi urme ale prezenței armenilor în această regiune. La epigraful anterior menționat, se pot adăuga alte mărturii: o inscripție religioasă din 1174 și monede bătute de regii Armeniei Ciliciene, cu care negustorii
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
și la Lemberg, iar de acolo au trecut în Camenița și în Moldova. Întrucât în 1365, Eparhia armeană din Lemberg primea sub jurisdicția sa pe armenii din Moldova, se poate deduce că în centrele comerciale importante existau de-acum colonii armenești. Cel mai vechi monument arhitectonic clădit de armeni pe aceste meleaguri și păstrat până astăzi este biserica Sfânta Maria din Botoșani, târnosită în 1350, așa cum afirmă Nicolae Șuțu în "Notion statistiques sur la Moldavie" (Iași, 1849): ""Din secolul al XI
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
1354 poate fi încă o dovadă a vechimii lăcașului și, implicit, a coloniei din Botoșani. În orice caz, lăcașul reprezintă dovada existenței târgului Botoșani la 1350, deci cu un veac mai devreme decât atestările documentare cunoscute. La rândul său, biserica armenească Sfânta Maria din Iași, pe a cărei piatră de fondare, încastrată în bolta de la intrarea în edificiul actual, este gravat anul 1395, constituie un atestat de existență a orașului, de vreme ce armenii își construiau bisericile mai întâi din lemn, deci ei
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]
-
așezaseră acolo chiar mai de mult. Textul epigrafului este: ""Cu mila lui Dumnezeu s-a pus temelia bisericii Sfînta Născătoare de Dumnezeu, prin osteneala părintelui Iacob și a lui hagi Marcar și Grigor. 1395"". Episcopul Melchisedec scrie în "Inscripțiunile bisericilor armenești" din Moldova: N. Bogdan, în monografia sa "Orașul Iași" (Iași, 1913), argumentează: Dacă lucrul acesta este așa, atunci e o dovadă mai mult că orașul Iași exista cu mult mai înainte de data citată (=1395), cu unul sau două veacuri cel
Armenii din România () [Corola-website/Science/304593_a_305922]