191 matches
-
Sorcovă), o piesă „pentru teatrul de la țară”, În sat la Tânguiești, apărându-i în 1912. Înzestrat ca povestitor umorist, O. părăsește proza romantică, de tentă psihologică, spre care se îndreptase datorită lecturilor din scriitori ruși, dar care la el e artificioasă, nereușită. Sub influența lui I. Slavici, scrie povestiri de observație realistă inspirate din viața satului ardelean: una dintre ele, Sărmanul Fekete Jóska, pare chiar a anticipa drama eroului din Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu. Jovialului O. îi convin însă schițele
ONIŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288538_a_289867]
-
1897) și Suflete obosite (1898), bună parte din nuvelele cuprinse în volumul De dincolo de moarte (1907) interesează ca încercări de aclimatizare a unor orientări moderne. Dar N. nu este un intermediar nimerit, căci el ilustrează într-o expresie hibridă, devitalizată, artificioasă, atât câștigurile naturaliste, cât și experiențele decadente, estetizante, proprii sfârșitului de secol XIX. În zelul lui de neofit, ajunge să-și transforme paginile în simple pastișe după scrierile lui J.-K. Huysmans, Joséphin Péladan, Léon Bloy ș.a. Mai cu seamă
NOTTARA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288476_a_289805]
-
aparte este Mavrodaphni (Daphni cea întunecată), fiică a apelor Dunării, „femeie-sirenă”, prezență secundară, însă destul de bine conturată, după cum se arată și atmosfera particulară, de un poetic nedefinit, a meleagurilor dobrogene. Uneori senzaționalul echilibrează și susține epicul, altfel fragmentat de pasaje artificioase: dispariția misterioasă a bătrânului Polimeropol, sinuciderea fără noimă a lui Capetan Odyssea ș.a. Impresia de monotonie e alungată, în parte, de accentele umoristice (mai ales în descrierea exoticilor „capetani”). O oarecare pornire spre superficialitate și frivolitate devine evidentă, chiar dacă P.
PAPATANASIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288677_a_290006]
-
o mare autenticitate și savoare comică. Omul de teatru P., cu un gust sigur în selectarea repertoriului Naționalului clujean, este mai puțin inspirat în încercările dramatice proprii: comediile, misterele sau dramele sale psihologice, reunite parțial în volumul Teatru (1945), sunt artificioase și livrești, chiar atunci când ating o problematică incitantă. După moartea autorului, au fost publicate Amintiri din teatru (1968), povestirile din Ceartă oltenească (1973), o trilogie romanescă inspirată din viața universitară - Chinuiții nemuririi (1976-1986), alt volum de Teatru (1975), romanul istoric
PAPILIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288678_a_290007]
-
teatru schematice, despre viața comuniștilor în ilegalitate și a țăranilor peste care vine „fericirea” colectivizării. Sărbătoarea recoltei (1960) și Nota 10 la muzică (1972) nu se pot reține drept contribuții dramatice valide, subminate cum sunt de falsitatea situațiilor, de conflictele artificioase și replicile lozincarde. Volumul Mă gândesc la tata (1978) este o caldă evocare a părintelui său și a familiei în mijlocul căreia și-a petrecut primii ani de viață. L. a fost prezent în multe dintre periodicele vremii, a jucat un
LALESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287739_a_289068]
-
în urma unui grav accident, cuprins de remușcări, el își va înțelege greșeala, renunțând la falsele certitudini. Sensurile grave alunecă totuși pe făgașul unei satire convenționale, condimentată cu efecte de piesă polițistă, ceea ce face ca procesul sufletesc al eroului să fie artificios, neconvingător. Un miez de tragedie se află în scurta piesă, stridentă și declamatorie, Cineva trebuie să moară, a cărei acțiune se desfășoară în curtea Atelierelor Grivița în februarie 1933. Piesă ocazională, Cerul nu există se inspiră din evenimentul lansării sateliților
MIRODAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288173_a_289502]
-
îndemn la luptă. Când, însă, în 1953, împrumutăm dimensiunea a treia a viziunii noastre asupra trecutului, folosind numai vechile simboluri generale (umbra lui Horia, cununa de flăcări a lui Doja, flăcările roșii călătoare, gorunul lui Iancu etc.), poezia capătă tonuri artificioase ori palid evocative (...) Când poezia lui Al. Andrițoiu înlătură din universul ei locul comun, ea capătă prospețime tinerească, realizată prin chiote sincere, printr-o curgere narativă plastică, bogată în culoare (...) Al. Andrițoiu este un poet veritabil și atunci când versul lui
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
și voit prozaice, păstrează însă o paradoxală seninătate. Autorul nu construiește de obicei eufonic, ci plastic, dramatizându-și adesea viziunile: mecanica repetiției pare ostentativă până la ironie. În volumul Leagăn de îngeri, poemele refac, în maniera pictorilor populari, imaginea icoanelor tradiționale, artificiosul fiind cultivat cu intenție. Grațiosul miniatural alternează cu metafora rară și asociațiile surprinzătoare. Centrată pe cuvânt, poetica lui A. înclină spre o artă combinatorie; poezia nu e hazard și gratuitate, ci relevare conștientă a virtuților magice ale cuvintelor. Ciclul Descântece
ALEXANDRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285239_a_286568]
-
Urmărind să surprindă „coordonatele” unor opere, să definească „atitudini” (lirice etc.) și să contureze „profiluri” (sau, mai pompos, „efigii”), „creionările” acestea elaborate, neocolite de pedanterie, rămân discrete sub raportul contribuției proprii. Ceea ce îi înviorează scrisul sunt nu metaforele, rare și artificioase, ci fluxul amintirii, evocările, cu deosebire cele plasate în ambianță ieșeană, dând austerelor glose ceva culoare și un pic de fior. Seriozitate și rigoare dovedesc monografiile pe care B. le-a consacrat unor glorii ale teatrului ieșean - Matei Millo (1963
BARBU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285625_a_286954]
-
în „Porunca vremii” o suită de amintiri despre fiica lui Dostoievski. Dacă studiul Despre simbolism și Maeterlinck reține atenția ca atitudine în favoarea modernismului, „romanul psihologic” În luptă, grevat de un tezism feminist și de subiectivitate și scris într-un limbaj artificios, e un eșec. Mai interesante sunt prozele scurte, „cozeriile” și „scrisorile” din Italia, unele - veritabile reportaje, altele - pagini de jurnal intim. SCRIERI: Despre simbolism și Maeterlinck, București, 1903; În luptă, vol. I, București, 1906, vol. II: Două forțe, București, 1908
BACALOGLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285523_a_286852]
-
de a fi considerată o lucrare serioasă". O lucrare serioasă, într-o țară îmbătată de demagogi, exploatată de afaceriști și ruinată de incompetenți, poate fi privită ca un început revoluționar. "Bugetul pe care-l prezentăm nu e rezultatul unor combinații artificioase; este ceea ce se așteaptă sincer să fie; este ceea ce, în fața faptelor și cifrelor cunoscute avem dreptul să așteptăm să fie". Salazar alege ca cel dintâi instrument al revoluției și cea mai sigură armă a reformei sale financiare - sinceritatea. Găsește că
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
neutilizate, amânarea lucrărilor mai puțin urgente, renunțarea la cheltuieli parazitare. Toate acestea - simplitate, bun simț, sinceritate, adevăr - sunt mijloacele revoluționare prin care Salazar încearcă nu numai să salveze finanțele țării ci, în același timp, să-și trezească neamul din aromeala artificioasă în care îl cufundaseră câteva generații de liberalism. Firește, el nu are sentimentul că creează ceva - ci că e numai un exponent al revoluției, că nu face decât să dea formă unei stări de fapt, singura creatoare de istorie. "În
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
este poet adevărat. El nu‐și permite să dezvolte o lume abstractă în cântul său, o lume care și‐a luat adio de la realitate, fie omorând‐o, fie ignorându‐i modul de viețuire. Limbajul în acest caz devine unul agonic‐ artificios care nu ține seama de dezvoltarea organică din sânul realității vii. Limbajul poetic nu face gesturi nenaturale, oul de ciocârlie din cântul poetului nu poate naște pui de viperă, el nu acceptă înstrăinarea de orânduiala prestabilită. De aceea și ceea ce
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
Pe urmă acolo unde descind cei mulți cu viața lor se întâmplă cu adevărat o firească integrare a noului pe vechea tulpină. Poetul este treaz la acest natural pelerinaj al celor mulți care nu se lasă niciodată furați de concepte artificioase, care luptă mereu până ce noul concept se întrupează în realitate carne și sânge viu, iar dacă nu, este lăsat să se usuce pe picioare, steril cum îi este originea. Ei, cei mulți, lasă realitatea, din trupul ei să sară noul
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
eram în acel mo ment undeva pe lângă Schitul Măgu reanu și că mâncam niște clătite la un mic local. Ea se oprise din mâncat și se uita la furculiță. După ce-am ter minat cu discur sul meu stângaci și artificios, a tăcut o vreme. Apoi a murmurat ceva ca pentru ea. „Ce-ai spus?“, am întrebat-o, uitându-mă cum se for mează lacrimile în ochii ei fără gene. „Cu urechile pe spate...“, a șoptit din nou, strângând din umeri
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
rebours, cultul efemerului și refuzul capodoperei, „masca” histrionică, fragmentarul, segregaționismul antiburghez, fuziunea artelor și - pe filieră antiplatoniciană - mitul poeziei „destabilizatoare”. Avem de-a face de fapt cu o mutație revoluționară, „barbară” a culturii Decadenței: vagul, vaporozitatea impresionistă, lamentația nevrotică, lîncezeala artificioasă, morbidețea și lasitudinea sînt denunțate ca trăsături „feminine”, „degenerate” sau „bătrînești” și rejectate în favoarea „tinereții” vitale, a directeții brutale, „virile” a voinței de ruptură, negație și destrucție, a spiritului „rebel”, antipaseist și vital-emancipator, a dinamismului tehnologic, a materialității concretiste, pendulînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avem de-a face cu o sinucidere teatrală, ci cu o crimă de un tragism apocaliptic... Neinclus, îndeobște, în familia prozei avangardiste, micul roman poetic Paradisul suspinelor (1930) are totuși certe legături de sînge cu aceasta. „Roman al subiectivității”, fragmentarist, artificios și fantast, el este, într-adevăr, „mai mult în atmosfera europeană a epocii decît oricare alt roman românesc” (cf. D. Micu, Modernismul românesc, 1985). Cum publicarea sa în foileton începuse încă din 1924, sub titlul provizoriu Tic-tac, nu credem a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în viață cu baloane de oxigen. Gonzalv făcu în încheiere o strâmbătură îngrozitoare de scepticism, care părea să spună că e o lipsă de seriozitate din partea pacientului să se împotrivească deciziilor naturii. La început Gaittany clătină din cap teatral, exclamă artificios: "Săracul!" și un fel de indignare contra soartei: "Oh!", apoi cugetă că asemenea știri nu sunt de natură să favorizeze digestia și făcu toate sforțările să gonească fantoma lui Conțescu. Orchestra începea să cânte Valsul în la major de Brahms
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
înțelegem, fiindcă ei sunt aceia care preiau destinele țării noastre. Cer juriului un verdict de achitare." Ioanide râse de toată comedia aceasta juridică, însă bombasticul rechizitoriu îl puse pe gânduri. Procurorul era pueril la frază și dădea argumentației un aspect artificios, cu toate astea, Ioanide, din câte aflase despre cazul Dan Bogdan, începuse a recunoaște un tip de regizură: o răspântie, un număr de indivizi care se îndreaptă concentric spre victimă, unul care rămâne departe, ca simplu observator. Cu toată aparența
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de acasă nu se potrivesc cu cele de la Universitate. Sărbătorirea se suspendă, întrucît, de ce, de nece, ungerea ca rector a lui Mihai nu s-a produs. Este vestea care declanșează criza. (Crizele, în piesele lui Constantin Popa, nu au nimic artificios, ele fiind pregătite prin gradate tensionări ale subtextului.) Armonia ce părea să domnească se fisurează văzînd cu ochii, lăsînd locul unor stări conflictuale care mocneau de mult. Și, dintr-un reproș în altul, dintr-o simplă maliție într-un nestăpînit
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
în două stări, cîteva renunțări și trei avertismente Constantin Popa: O mașinărie de produs furtuni ale fricii, ale deznădejdii și de pierdere a identității Măștile absurdului După o "uvertură" în tonuri prețios-poematice (per parcurs mai pîlpîie inflexiuni de lirism oarecum artificios), sugerînd un eteric ceremonial al iubirii, în piesa " Mașina de vînt" sîntem conduși, printr-o suită de replici zvîcnite, surescitate în intimitatea unei căsnicii intrate, ireversibil, în derivă. Umbre grele atîrnă prin toate ungherele, platitudinea se întinde ca o mîzgă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Mircea Ciobanu este cea a universului uman, de o mare concentrare a emoției existențiale la nivelul conștiinței relațiilor eului cu viața trăită fragmentar, de aici un anume ton elegiac produs de sentimentul neîmplinirii și din inadaptarea la rigid și la artificioasa măsură a lucrurilor, la care se raportează. Leonid Dimov "Versuri", E. P. L., 1966; " 7 poeme", E. P. L., 1968; "Pe malul Stixului", Editura Tineretului, 1968; "Carte de vise", Editura Cartea Românească, 1969; "Semne cerești", Editura Cartea Românească, 1970; "Eleusis", versuri, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lejeritatea idiomului arhaicoetnicist în care este scrisă piesa, diferit de cel al lui Creangă, deși la fel de "cult", de prețios, de ceremonios. Ca Sadoveanu, Iorga își impune și aici o limbă a sa proprie, care se vrea autentică, fiind în realitate artificioasă, lipsită de vervă imaginativă. N. Iorga rămâne primul mare exeget care l-a consacrat pe Ion Creangă în clasicitate. Mircea Scarlat și posteritatea lui Creangă Implinirea, la 1 octombrie, a 130 de ani de la debutul lui Ion Creangă, în Convorbiri
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
intra în interlect chirițez) duce la respingerea ca "incorecte" a unor cuvinte folosite de două generații în Hexagon (descoperi asta după cinci ani de la absolvire, ascultând Radio France Internaționale, în condiții acustice de neimaginat, ca urmare a bruiajului temeinic), exercițiul artificios de a traduce în franceză autori folosind o limbă românească mai curând contorsionată cu scopul fixării de structuri gramaticale duce inevitabil spre un idiolect aflat la limita francezei virtuale, atemporală, aseptică. Timide deschideri spre eseul contemporan, palide încercări de a
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
nicicând primită, este unul din numeroasele eșantioane stilistice cu care operează autorul. Este un produs ecumenic, o sinteză de voci intermitente diacronic și sincronic, având în prim-plan estetica uluirii, a fabulosului feeric, grotesc sau terifiant, chiar dacă delirant și vizibil artificios. Baudolino însuși persiflează, când și când, exagerarea. Soarta scrisorii, un text promoțional, e să devină, ca și romanul postmodern, o versiune multiplă. Și o enciclopedie de voluptăți verbale și imagistice ce fac să i se ierte autorului unele scene cumulative
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]