1,950 matches
-
fi unul formal, intern sau extern sau un evaluator informal). Se observă similaritatea cu relația de autoritate: decidentul este de fapt purtătorul autorității; problema este domeniul de autoritate (competență); soluția este aserțiunea purtătorului autorității, iar evaluatorul este subiectul autorității. Validarea aserțiunilor managerului, deci a soluției problemei este realizată prin evaluarea deciziei ca fiind corectă și astfel se menține autoritatea. Deciziile greșite, incorecte, fac să înceteze relația de autoritate. Se poate spune că există mai multe tipuri de aserțiuni: aserțiuni de tip
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
subiectul autorității. Validarea aserțiunilor managerului, deci a soluției problemei este realizată prin evaluarea deciziei ca fiind corectă și astfel se menține autoritatea. Deciziile greșite, incorecte, fac să înceteze relația de autoritate. Se poate spune că există mai multe tipuri de aserțiuni: aserțiuni de tip descriptiv, referitoare la fapte/realități trecute sau prezente („pământul este rotund”). aserțiuni de tip predictiv care se referă la fapte sau acțiuni viitoare („vom face 400 de km de autostradă în 2006”, „va fi un cutremur în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
autorității. Validarea aserțiunilor managerului, deci a soluției problemei este realizată prin evaluarea deciziei ca fiind corectă și astfel se menține autoritatea. Deciziile greșite, incorecte, fac să înceteze relația de autoritate. Se poate spune că există mai multe tipuri de aserțiuni: aserțiuni de tip descriptiv, referitoare la fapte/realități trecute sau prezente („pământul este rotund”). aserțiuni de tip predictiv care se referă la fapte sau acțiuni viitoare („vom face 400 de km de autostradă în 2006”, „va fi un cutremur în 2007
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
fiind corectă și astfel se menține autoritatea. Deciziile greșite, incorecte, fac să înceteze relația de autoritate. Se poate spune că există mai multe tipuri de aserțiuni: aserțiuni de tip descriptiv, referitoare la fapte/realități trecute sau prezente („pământul este rotund”). aserțiuni de tip predictiv care se referă la fapte sau acțiuni viitoare („vom face 400 de km de autostradă în 2006”, „va fi un cutremur în 2007”, „veți trăi bine!”). Diferența între cele două este evidentă, persoanele care nu iau decizii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
km de autostradă în 2006”, „va fi un cutremur în 2007”, „veți trăi bine!”). Diferența între cele două este evidentă, persoanele care nu iau decizii (pentru că nu sunt obligate să o facă) doar descriu situații trecute sau prezente, deci fac aserțiuni de tip descriptiv (care nu sunt mincinoase sau aberante) și își conservă autoritatea. Managerii trebuie să ia decizii, să facă aserțiuni de tip predictiv. De aceea, autoritatea managerilor depinde în mare măsură de corectitudinea predicțiilor (deci de justețea deciziilor lor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
care nu iau decizii (pentru că nu sunt obligate să o facă) doar descriu situații trecute sau prezente, deci fac aserțiuni de tip descriptiv (care nu sunt mincinoase sau aberante) și își conservă autoritatea. Managerii trebuie să ia decizii, să facă aserțiuni de tip predictiv. De aceea, autoritatea managerilor depinde în mare măsură de corectitudinea predicțiilor (deci de justețea deciziilor lor). Este cauza pentru care la început guvernările au credibilitate care în timp „se erodează”; de aceea imaginea publică cosmetizată ține până când
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
jumătate de an în urmă. Discrepanța dintre declarațiile de tip predictiv și realitate erodează rapid autoritatea. Comparațiile dintre prim-miniștri și președinți în România ne arată că primii, obligați prin natura funcției să ia decizii acționale și să facă afirmații/aserțiuni de tip predictiv în măsură mai mare decât președinții, și-au erodat mult mai rapid autoritatea și, implicit, au pierdut susținerea publicului. Oricum, în timp, probabilitatea de a „greși”, de a face predicții nevalidate, crește, așa că autoritatea se diluează oricum
[Corola-publishinghouse/Administrative/1908_a_3233]
-
poate obține multe. Totuși, voința este foarte greu, dacă nu imposibil de măsurat. Nu poate fi cuantificată, ci numai estimată. Voința se poate referi fie la intenția unui set particular de elite de a atinge un interes particular, fie la aserțiunea populației față de o anumită decizie. O altă caracteristică a voinței este efemeritatea, în sensul că ea poate apărea și dispărea rapid. elita (conducerea) joacă un rol major în formarea voinței și de asemenea influențează modul cum un actor profită de
Comitetul Internaţional Olimpic ca miză politică în relaţiile internaţionale by Oana Rusu Demmys Rusu () [Corola-publishinghouse/Administrative/753_a_1124]
-
misterul, "pentru mulți nedezlegat", al felului în care "un simplu muritor poate să devină erou, un țăran neștiutor de carte - poet de frunte și o lume înapoiată - leagănul civilizației veacului al 20-lea" 8. Mirajul mefistofelic pe care se sprijină aserțiunea este evident... Cititorul român înțelegea pentru prima dată cât de indispensabil era pentru sine acest produs. Prin intermediul editurii, "încetul cu încetul, n-a mai rămas nici un om de bună credință care să nu fie pătruns de măreția civilizației sovietice"9
Literatură și propagandă: Editura Cartea Rusă by Letiția Constantin () [Corola-journal/Journalistic/7182_a_8507]
-
1885. Nu poate fi deci considerat Caragiale un autor dramatic desincronizat, față de Strindberg și Cehov, ci un contemporan al lor cu un teatru de cu totul altă factură. Acesta e însă alt subiect. Nu văd apoi pe ce se întemeiază aserțiunea că "nordicii" Maiorescu și Blaga au fost ignorați sau respinși la București, de "sudici". Maiorescu era un "nordic" provenit din sud, la urma urmei, pentru că se născuse la Craiova și tot acolo făcuse și primii ani de școală. Au urmat
La încheierea unei tetralogii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8732_a_10057]
-
se-nmulțesc, în general, prin iubire, doi câte doi - și altceva nu mai știu nimic. De aceea nu-mi mai puneți întrebări - altceva nu mai știu. Plata, vă rog! Omul interogat contra-atacă, pe cât îi este posibil. După recunosc și știu, aserțiunile lui sunt ironic inutilizabile: cum sunt alcătuiți oamenii și cum se înmulțesc ei... În schimb, o altă declarație de sens contrar e rostită de trei ori: altceva nu mai știu; și altceva nu mai știu nimic; de aceea nu-mi
Tatonări în real by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8779_a_10104]
-
destin și cultură - portughezii și românii resimt spontan o misterioasă afinitate psihologică, la primă vedere! Atât unii, cât și ceilalți se manifestă ca personalități comunicative, însă cu idiosincrazii similare, "care provin, poate, din complexul istoric al culturilor periferice". Pe lângă asemenea aserțiuni, ce-și asumă riscul generalizării, există și incitante "studii de caz"; cel mai pasionant mi se pare rolul jucat de primul ambasador al Portugaliei în România, Martinho de Brederode, în viața și opera lui Mateiu Caragiale (se împlinește un deceniu
Frânturi lusitane - Un studiu comparatist portughezo-român by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/8800_a_10125]
-
cu sprijinul unei ecuații ori unui algoritm ce, în viziunea lui Germano Celant se pliază pe direcția "l^informel froid", axată pe o activitate mentală abstractă, de decodare a mesajului ca operațiune sintetică a unei arhitecturi sonore) sau schematic (tributar aserțiunii aristotelice conform căreia forma redă ideea operei), conceptualismul muzical inițiază în general o sumă de matrici generatoare, ce comportă disponibilitatea de a da naștere la multiple cazuri particulare concentrice la intenționalitatea originară. Paradoxal, cu cît investiția de luciditate, de încăpățînare
Când accesoriile devin principii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9949_a_11274]
-
cred că ai vrea să știi...". Așa cum circulă în prezent, formula nu vrei să știi are, mi se pare, un mare defect: utilizează forme verbale care în română produc în mod normal alte implicații decît cele dorite de vorbitor. O aserțiune categorică despre ceea ce vrea, dorește, crede etc. interlocutorul sună ciudat și are în orice caz un aer ofensiv, conflictual. O posibilă reacție la această formulă ar fi: "da' de unde știi tu ce vreau eu?". De aceea e nevoie întotdeauna de
Nu vrei să știi... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9081_a_10406]
-
o consideră nedreaptă, întrucât Voltaire însuși era adeptul grădinii englezești). Noul ideal nu mai era ca totul să fie universal valabil, ci cartea, ca și grădina, să reprezinte individualitatea autorului. Să fie "un individ frumos", spunea Tieck, și după el aserțiunea a fost repetată de mulți. În pedagogie, modelul grădinii semnaliza trecerea de la pedagogia de tip rousseauist, în care copilul de dezvoltă liber, nu "tuns" geometric ca în grădinile baroce. Capitolul despre femeie și modă prezintă, în contrast, doamna nobilă de
O carte românească de istoria ideilor în Germania by Al. Ioani () [Corola-journal/Journalistic/9090_a_10415]
-
pe care n-o acceptă nici unul în totalitate. Extrem de derutantă, această divergență face necesar un studiu mai îndeaproape al cazului Paul Sterian, mai ales că informațiile noi acumulate sînt suficient de multe 9. Pentru început, vom reveni și noi la aserțiunea călinesciană din Istoria literaturii..., nu însă pentru a o respinge, precum predecesorii noștri, întrucît falsitatea ei este evidentă. Paul Sterian nu era evreu și nimic din poezia lui de pînă atunci nu justifica încadrarea ei în compartimentul parodiei. (De prisos
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
pehlevi ale Avestei, care "se caracterizează prin uscăciunea, monotonia dezolantă și platitudinea lor" (ceea ce nu i s-ar potrivi în nici un caz lui Nietzsche!) și ale căror idei "sînt amestecate într-un talmeș-balmeș de texte și comentarii rituale". O altă aserțiune a lui Papini primește de asemenea o replică: "Nietzsche a trăit cu obsesia a trei-patru idei pe care le-a repetat, demonstrat, amplificat, ilustrat și imprimat, fără a reuși vreodată să le schimbe sau să le îmbogățească". Ce filosof, se
Profil Nietzsche (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9519_a_10844]
-
dispară. Intenția ironică e evidentă, discursul liric aparține disputei, pledoariei, o anume prozaicitate e căutată, cultivată poate, vocea ce se manifestă agresiv, aparține unei feminități decise să-și impună singularul bagaj imagistic. Pe alocuri, acest du-te vino de grave aserțiuni și descinderi în derizoriu, între conceptul cuprins și pura cădere de zar a rimei obosește / alteori, însă, dă dreptate jocului triumfător, energicei gratuități, procesul se vădește mai complicat decât la prima vedere, cu urcușurile și coborâșurile sale. Un poem precum
Aventurile stilului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9605_a_10930]
-
care suntem martori de aproape două decenii, să nu fie decât un echivalent al... comunismului? Asta vede și crede autorul Întoarcerii huliganului, din depărtările în care domiciliază, când vine vorba de vitregita noastră parte de lume? Pentru a realiza enormitatea aserțiunii d-sale, să facem următorul exercițiu. Să presupunem că se află în chestiune nu comunismul, ci nazismul și că romancierul s-ar fi rostit astfel: un antinazism similar în dogmatism cu nazismul. Ori în altă variantă: un anti-antisemitism similar în
ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/7724_a_9049]
-
Drept care mărturisim că ne jignește aprecierea d-sale după care, provocînd o dezbatere într-un spirit urban, n-am fi procedat "onest", că am fi promovat "norme de comportament și concepte inacceptabile". Nădăjduim că "o societate deschisă, democratică" poate îngădui aserțiunile noastre și încă destule altele, sub condiția unui respect mutual.
Cîteva precizări by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8184_a_9509]
-
Château Pétrus, 1990. Lionel, binedispus, citește cu voce tare eticheta: — Château Pétrus, o mie nouă sute nouăzeci. Nici un an în plus, nici un an în minus. Am auzit c-a fost un an bun pentru vinuri... — Cel mai bun. Ca să-și susțină aserțiunea, Gustave vrea să-i toarne puțin vin lui Lionel, să-l guste. Lionel îl oprește la timp: — Gustave, tată, unde-ai învățat să sommeliezi? Păi nu-mi dai să miros dopul? Gustave se înroșește tot: de douăzeci de ani nu
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
o capodoperă, tot te plictisești. Mai ales în cazul lui, cu un film al vieții atât de banal, încât ar fi fost aprobat până și de Consilul Culturii pe vremea ailaltă. Unde mai pui că s-a dovedit adevărată și aserțiunea că banii n-aduc fericirea. Ieri a câștigat câți bani a vrut și acum n-are ce face cu ei. Banii aduc fericirea când nu-i ai și speri să-i ai. Atunci, da: o bancnotă găsită pe stradă, o
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
nu poate fi, credem, alta decât că ordinea de adevăruri etice există de sine stătătoare, și nu e În nici un fel reductibilă la ordinea de adevăruri teoretice, ele stabilindu-se pe planuri logice complet deosebite. Imposibilitatea de a afirma că aserțiunile etice se reduc la cele de fapt dovedește că cunoștința etică există sub formă autonomă; ea este paralelă cu cea a naturii, a se confunda cu ea și este la fel de justificată și de obiectivă. Pentru o deplină lămurire, să Încercăm
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
adevărată comoară: Caietele lui Gerard, la care prietenul nostru a scris în mai multe perioade și în care de multe ori reia un jurnal mai vechi în altul mai nou reactualizând trăirile sau exprimânduși părerea deja mai matură cu privire la anumite aserțiuni etalate anterior. Așa se face că, în ceea ce voi da spre publicare mai jos, fără a face vreo aluzie la scrinul cel vechi, “de stil rococo original”, ornamentat cu “medalioane de porțelan”, din Scrisorile unui egoist, a lui I.L.Caragiale
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
a obiectelor ("tot ce lăsăm noi acolo, să le pună pe undeva pe acolo! Îi vorba din astea, de, de... cu niște chestii!"). Mărcile aproximării, ale impreciziei (pe la..., prin..., pe-aicea...; niște), ca și cele iterative (mai) - reduc din răspunderea aserțiunii și minimalizează faptele descrise ("aveam de rezolvat niște treburi pe-aicea"; "io mă mai duc pe la el, îi mai duc o horincă, îi mai duc nu știu ce"); pînă și frigiderul devine un spațiu al nedeterminării ("Am niște chestii care trebuie puse
Dialogurile șpăgii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9166_a_10491]