288 matches
-
Spectacolul începe, reîncepe. Prea mult zgomot pentru nimic. Tot circ, tot circ... Axa timpului se frânge la final de spectacol, înainte de amurg. - Victore, între amurg și noaptea plină de umbre, câte cercuri mai zboară spre răsărit? Am văzut departe în asfințit cum piatra atinge apa, inelele cresc tot mai mult, până la stingere. În mine, curiozitatea creștea până la implozia fiecărei întrebări într-un răspuns. Să fie zborul, să fie unica aripă în care regăsești propriul lăuntru, scufundat în lăuntrul lăuntrului? Poate că
de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2267 din 16 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374114_a_375443]
-
-s astăzi. / Pulbere-s chiar fiind vii" (În van căta-veți...) sau " Nici un chip pe care lumea ți-l atribuiește ție Nu-i etern, ci cu mari cete d-îngeri, de ființi o mie, C-un cer încărcat de mite asfințești din ev în ev." (Memento mori) Despre acest dramatism rezultat din permanența antinomiilor se pronunță și Iurii Kojevnikov: Dacă examinăm cu luare aminte panorama ciclopică a căderilor lumii, zugrăvită de poet, nu se poate să nu observăm acea dialectică stihinică
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, și e obositor pentru copii să le dea întruna lămuriri peste lămuriri." (Antoine de Saint-Exupéry) (2) Educarea comunicării... ,,Aș vrea să văd un asfințit de soare... Fă-mi această plăcere... Poruncește soarelui să asfințească... Dacă eu i-aș porunci unui general să zboare din floare în floare, asemeni unui fluture, ori să scrie o tragedie, ori să se prefacă într-o pasăre de mare, și dacă generalul nu mi-ar îndeplini porunca, cine-ar
Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului: (etapa preşcolarităţii) by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/1425_a_2667]
-
voi Spirite-ale Milei și Iubirii". O Urizen, de ce pălești la viziunile Ahaniei? Ascult-o pe aceea care te iubește, că nu cumva și noi să fim departe alungați. Glasul îl auziră și fugit-au, iute că soarele de iarnă ce-asfințește. Și-acum spre nalturi spumegắ Sîngele Omului. Văzut-am că Luváh și Vala 95 Se coborîră-n Omenească Inima, acolo unde Paradisul și ale sale bucurii sînt din belșug, Înspăimîntați de gelozie, tunînd și fulgerînd, și-n juru-nflăcăratelor picioare văpăi li
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
armóniul, harfa și chimvalul, Si sonul dulce-al vocilor de-argint alínă așternutul cel trudit 25 Al lui Enitharmon; dar vaierele ei îneacă harfele nemuritoare. Tare și mai tare via muzică peste văzduh plutește, Slabă și mai slabă lumina zilei asfințește; și rotile învîrtitoarei bezne Porniră în solemne revoluții. Pămîntul, de durere frînt, zbătîndu-se, Se leagănă încoace și încolo și plînse-amar la geamătul lui Enithármon. 30 Și totuși fíravele harfe și glasuri de argint alină așternutul cel trudit, Însă din peșterile
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
câteva reviste literare și de Asociația Scriitorilor din Sibiu. A mai semnat Ion Lopădeanu, Ion Aiudeanu, Ion Amânăreanu ș.a. Debutează timpuriu, ca licean, în publicația „Zorile” din Aiud, cu o însemnare despre viața de cenaclu. Prima carte de versuri este Asfințit de vise, publicată în 1971. M. este un poet local care își cântă plaiurile natale, invocă icoanele lui Horea și Avram Iancu, evocă duios mediul familial și meditează asupra condiției poetului. Filonul popular ardelenesc se face simțit în tematică și
MARGINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288017_a_289346]
-
scrie proză, M. evocă poematic istoria ori încearcă, ceva mai târziu, registrul satiric, ca în romanul Oameni nelocuibili (1996). Câteva piese de teatru și câteva culegeri de folclor din zona Munților Apuseni se adaugă la bibliografia acestui autor prolific. SCRIERI: Asfințit de vise, București, 1971; Stele în munți, București, 1976; Muntele cu făclii, Timișoara, 1979; Cântecul inimii, București, 1980; Cu fața spre iubire, București, 1981; Scrisori din Apuseni, București, 1982; Iubire doar pentru iubire, București, 1983; Ca floarea soarelui, iubirea, București
MARGINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288017_a_289346]
-
Nicolae Balotă, Carol Iancu); Ramona Fotiade, M. Blecher și proza lucidității, RL, 1989, 38; Constantin Trandafir, M. Blecher și cogito-ul scriitorului, ATN, 1990, 6; Pop, Avangarda, 391-396; Negoițescu, Ist. lit., I, 356-358; Pamfil, Spațialitate, 156-180, 229-250; Diana Adamek, M. Blecher. Asfințit în panopticum, TR, 1993, 23,24; Gheorghe Glodeanu, Literatura ca antidestin, TR, 1993, 24; Micu, În căutarea, II, 101-110; Constantin M. Popa, Max Blecher sau Tragismul sincerității, R, 1995, 9-10; Radu G. Țeposu, Suferințele tânărului Blecher, București, 1996; Glodeanu, Poetica
BLECHER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
e-n fiecare îngustul semn de carte”. Tonul poetic dominant stă sub semnul „soarelui negru” al melancoliei saturniene, al nostalgiei și tristeții generate de conștiința trecerii timpului și a fragilității ființei umane, de unde predilecția pentru stările vagi, nedefinite, ale „tainicului asfințit de lume”. Rafinamentul universului și limbajului poetic se vădește în cultivarea impresiilor și cuvintelor rare („defilee” rimează cu „Erythree”), în cizelarea savantă a versurilor care dobândesc astfel sonorități muzicale deosebite: „Scoici nautili, vegetație marină/ se adună/ cunună/ în părul tău
CANTUNIARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286079_a_287408]
-
ferească Cornea de nu-l scoți. Ion se întoarce către lună și-și face cruce mare. Avea lacrămi în ochi. - Să-mi moară nevasta până mâne, să calicesc eu de mâini și de picioare, să mă-ngroape pân-a nu asfinți, dacă știu ceva de toporul dumitale ! - Ioane, nu-ți fă păcat cu tine ! Ai urma pe omăt din poartă până la șură ș-aduc meliția cu cânele dacă nu dai toporu’. - Să crăp, Dumitre, dacă știu. - Bine, zic, șezi jos și
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
coamă Și plângând îi pune șeaua. S-avîntă pe el și pleacă Păru-n vânturi, capu-n piept, Nu se uită înainte-i, Nu privește îndărăpt. Pe cărări pierdute-n vale Merge-n codri făr-de capăt, Când a serei raze roșii Asfințind din ceruri scapăt-. Umbra-n codri ici și colo Fulgerează de lumine... Ea trecea prin frunza-n freamăt Și prin murmur de albine; În mijloc de codru-ajunse Lângă teiul nalt și vechiu, Unde-izvorul cel în vrajă Sună dulce în urechi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
n-or să vie iară, Căci nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, Abia-nțelese, pline de-nțelesuri - Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri, O ceas al tainei, asfințit de sară. Să smulg un sunet din trecutul vieții, Să fac, o suflet, ca din nou să tremuri Cu mâna mea în van pe liră lunec; Pierdut e totu-n zarea tinereții Și mută-i gura dulce-a altor vremuri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Nu soarele îți va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei, ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, și Dumnezeul tău va fi slava ta. 20. Soarele tău nu va mai asfinți, și luna ta nu se va mai întuneca, căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, și zilele suferinței tale se vor sfîrși. 21. Nu vor mai fi decît oameni neprihăniți în poporul tău: ei vor stăpîni țara pe vecie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
e gătită, Iar când este dezbrăcată Tot frumoasă-i ca o fată. De te apleci să rupi o floare Și nu te înduri pe care Că zâmbește fiecare ... Ești cuprins de- nfiorare! ERA ÎNĂLȚAREA DOMNULUI Era - Înălțarea Domnului, soarele nu asfințise, Peste tot era tăcere, pruncul pe lume venise Și pierdută de putere mama cu brațele - întinse Pruncu-și alăpta zâmbind și cu drag la piept îl strânse. Somnoros precum era, cu amorțitele lui pleoape El scâncea cu glas firav și ea
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
vale se rostogolesc șuvoi pietrele scumpe din brâie de piatră prin trecători înguste se ridică și zboară pești de sidef în nopțile cu lună lângă pomul uriaș Vrăjitoarea Bătrână își azvârle năvodul Umbrele peste umbre Exerciții de admirație flori roz asfințesc pe unda vălurită șoapte și murmur... pași pe un podeț - umbrele peste umbre prăvălite-n vad îmi calc urmele am rămas aburul viu al nopților reci... Dumbrava minunată O ciudată alcătuire, priveliște ideală când noaptea încrengăturilor albastre își cheamă, în
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
vechiul turn din ograda bunicii. Învelesc ochii cu ceața amară a singurătății, clopotul a uitat să mai bată în prag de iarnă, pe cer abia se văd îngerii, vopsiți în culoarea cărămizie a durerii. Pornesc spre rugăciune în ninsoarea bogată, asfințește vremea, copacii rămân neînfloriți și păsările nenunțite, sufletul scoate din țărână bucăți de dor, le învelesc cu stihuri scăldate-n aghiazmă dincolo de mine, curcubeul și-a schimbat culorile, apusul a devenit răsărit, mâine e Ajunul Crăciunului, nicio stea nu se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
apleacă pe ziua cea albă vede femeia căzută-n zăpadă, cu mâinile întinse a rugăciune, Ninge-n Decembrie, ninge. Oglinzi ciobite S-a deformat oglinda concavă a vieții, pe la colțuri au apărut crăpături, destinul a încercat să le chituiască vremea asfințise de mult. Nimic din splendoarea ființei nu reflecta spre mine, speranțe, ochii albaștri și triști umbreau așteptări pe ninsoare, chipul, încremenit în ziua de ieri, îi era sete de fericire, n-avea putere ca să mai ceară “Doamne, dă-mi bucurie
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
două ori fiecare. Soarele vărsa valuri sângeroase acum, se cufunda în zare. O lișiță se arătă, cu puii după dânsa, în partea cealaltă a ochiului de apă, din trestii. Mai avem! zise Marin întorcându-și fața neclintită spre mine. Acum asfințește soarele... Și pâcâia liniștit din lulea. — Neică Marin, șoptii eu, scormonit de dorința de a-i spune o vorbă bună. —Ei?... Ai dus-o rău cu proprietarul cel bătrân, cel ce-a murit?... El își întoarse spre mine ochii verzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu grijă pușca la botul luntrii. Mă privește în treacăt, să vadă dacă m-am așezat bine, și împlântă în apa noroioasă o lopată. Ne urnim. Intrăm încet în papură, apoi pe cărarea din trestii. Astăzi am cam întârziat. Soarele asfințește într-o îngrămădire mare de nouri albaștri posomorâți. Printre trestii, pe dungi de apă, tremură luciri roșcate. Un zbor iute de rațe taie cu un șuier văzduhul, deasupra noastră. —Astăzi n-o să întârziem, neică Marine? —De ce? n-o să întârziem! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
venea după noi. Dintr-o înfundătură de mal, din când în când, doi flăcăuași ridicau până la piept trupurile. Ne făceau semne cu mâna, își tot întorceau capetele spre apă; dispăreau și iar se arătau. La malul celălalt, încovoindu-se cătră asfințit după cursul râului, lunca de sălcii și plopi făcea zid neclintit, zimțuit de vârfurile ascuțite ori rotunde ale copacilor. Umbra luncii se îngusta; soarele se lăsa la asfințit, spre aburii depărtați, din fund, ai Siretului. Pe apa lucie, aproape de malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
apei și-i mâna în Dunăre... Ș-apoi Dunărea cine știe unde îi ducea!... Moș Gheorghe tăcu. Flăcăuașii așteptară un timp, apoi unul trase de mânică pe celălalt, îi făcu semn de îndemnare cu capul și plecară. Așa stăturăm o vreme. Soarele asfințea departe, deasupra Siretului, luminând pâcla zării, împrăștiind pe luciu și înaintea noastră ca o pulbere aurie. Podarul se sculă, scuipă într-o parte, apoi se dezbrăcă de suman. Cu luare-aminte se plecă spre înecat, îl întoarse pe spate și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
duce un om calare ș-aduce. Om cinsti noi mai târziu, de bine ce ne-am văzut... De-acu eu socot c-ai să stai la noi... Boieru-i om cumsecade. —Adevărat, e om tânăr și deschis, mărturisi Lepădatu pe gânduri. Asfințise soarele; amurgul de toamnă se lăsa rece. Focuri ardeau la bordeie. Se auzeau mugete de vite, lătrături de câni, glasuri felurite de oameni. Într-un răstimp de liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
viclenie ce nu era a femeilor bătrâne, ci a lui Dumnezeu, cel care își are scrise vicleniile sale sfinte în toată zidirea sa, cu semne fără de moarte. Mergând cătră acea copilă nouă a lumii, își lepădă țigara și zvârli în asfințit un rotocol de fum. Ca și cum ar fi fost izvorât din inima lui, acel rotocol se subție ca o umbră fină, ce ar părăsi pentru totdeauna poienile de la Prelunci. Căci morții noștri, câtă vreme îi dorim, stau în noi și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ia parte la distracții. Doar văicărelile mele și cele ale surorii mele, cât și intervențiile Wardei și ale maică-mii l-au determinat să ne ia la plimbare, „fără a ieși din Albaicin“, a precizat el. A așteptat așadar să asfințească soarele, întrucât ne aflam în luna postului, a înghițit la repezeală o supă de linte bine meritată - cât de greu e de ținut ramadanul când zilele sunt atât de lungi! -, apoi ne-a luat cu el spre poarta Steagurilor, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cât și de vitellieni. Continuă să înainteze până când fu sigur de victorie. Când văzu însemnele legiunilor Rapax și Italica, atacă liniile inamice, stricându-le alinierea, și îi fugări pe vitellieni. În cele din urmă, ajunse victorios sub zidurile Cremonei. Soarele asfințea. — Luna... Antonius abia își mișca buzele arse de febră. — Luna a fost de partea noastră. — Antonius... Titus ridică lampa ca să vadă mai bine chipul generalului. Barba nerasă îi întuneca obrajii supți. Ochii sticloși din cauza febrei priveau câmpul de bătălie de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]