322 matches
-
când se încrucișară se mulțumi să facă o nouă eschivă și să se ghemuiască iute în spinarea calului, apărându-se astfel de lovitura în diagonală pe care ea i-o pregătise. Femeia trecu pe lângă el și, oprindu-și iarăși armăsarul asudat și spumegând, se pregăti pentru un nou asalt. Pe chipul său se citeau semne vizibile de nervozitate. Plimbându-și, fără grabă, în stânga și în dreapta calul, Balamber ținea privirea ațintită asupra ei, contemplând-o cu admirație. Nu se mai îngrijea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
niște conserve într-o mașină veche și astmatică și dispăru într-un nor de praf. Stația meteorologică se afla într-o clădire mică și albă, la vreo douăzeci de metri mai încolo; Craig deschise ușa și-l întrebă pe bărbatul asudat aflat în cameră: - Cât este temperatura acum? Omul rotofei, cu ochelari, se târî la birou. - Sunt 120°4, gemu el. Ce coșmar... Birourile din Denver și Los Angeles trântesc telefoanele și mă întreabă dacă sunt beat. Dar - se strâmbă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
existența sa. Hotărî să conviețuiască cu ele, posedat și nu posedându-le, să le câștige încrederea, să le afle rostul subtil, până va fi dobândit permisiunea de a intra desculț și cu capul descoperit în lumea lor. Răsucea între palmele asudate o superbă cupă cu picior. Făcută din corn de inorog, era bogat ornamentată, precum potirul Sfântului Graal, în care Iosif Arimateanul strânsese sângele scurs din trupul răstignit al lui Isus. Bătrânul își privi chipul oglindit de luciul catifelat al hidromelului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu rochia Mașei, nici cu fața scofâlcită, trecută prin ciur și prin dârmol, al tomnaticului mire, care, În ciuda vârstei destul de Înaintate, se ținea totuși bățos. - M-a luat cu transpirație, răspunse Mașa, făcându-și vânt cu palma peste fața-i asudată. - Deci ăsta-i fostu’, nu? - Fostu’, se grăbi să-l Îngâne Mașa. - Aha, exclamă Extraterestrul, În timp ce Mașa Își lăsă neputincioasă mâinile În poală și ridică din umeri. - Și viitorul? Își Încruntă sprâncenele oaspetele. - Viitorul e mort, nu există nici un viitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
în noapte. Din el lunecau legate în două lanțuri de fier, lacrimi ce căutau parcă, să se-ngrope direct în podea. Pipăiam acea cutie de lemn așa cum face olarul când strânge lutul în mâini și-i picură suflet din fruntea sa asudată, apoi, când am desprins-o din cuiul de pe perete, am auzit cum ticăitul i se stinge, trăindu-și ultima clipă în palmele mele. Înțelegeam că nimic nu e ceea ce pare. Credeam că îl salvam cumva de la chinul de-a merge
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
cunoștea. — Da’ las’ că tot ajungem noi! zise Ștefan și, ridicându-și biciul, trecu repede înainte, ca să-și îndemne roibii. În fundul unei văi ne oprirăm deodată. Un caporal se arătă în deschizătura de dinapoi a trăsurii, roș la față și asudat. —Trăiți, domnul căpitan, drumul pe care a apucat trupa e din nou prunduit și greu, nu puteți merge pe el. A dat ordin domnu colonel să apucați tot pe drumul vechi, să ieșiți înainte, deasupra Hârlăului, și s-așteptați acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să se întrebe: Până când? și de ce? Stă deodată - amenințat să rătăcească drumul. Va trebui să aștepte până cătră miezul nopții, când, poate, ceața se va înălța la stele ori va curge în văi. Subt umezeala care-l căptușește, se simte asudat; îi ies broboane fierbinți pe frunte. Pustia s-a îngustat, sălbătăcia codrului s-a strâns grămadă, potecile s-au oprit, sunetele s-au stâns. Zadarnic ar da glas. Zadarnic ar detuna cu carabina. Sunetele cad la o sută de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
din lumea reală, mai puternică decât nevoia de femeie. Înăuntrul meu, ceva îmi poruncea să mă prăbușesc, să cobor... Dar nu într-un loc, nu într-o imagine, ci să cobor în mine însumi - își trecu o mână peste fața asudată. Eram cuprins de dorința de a cunoaște, de a afla ceva, dar nu știam ce anume... Trebuia să depășesc violența pe care o am în mine, cruzimea... să trec dincolo de ele. Simțeam nevoia să ajung la conștiința mea... Iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am venit să te anunț în legătură cu înfrângerea noastră. — Și Otho ce face? — Eu am plecat imediat după terminarea luptei... Nu știu nimic despre împărat. — Știu eu, se auzi glasul molcom al Calviei. Se îndrepta spre ei, urmată de un numid asudat. — El este curierul meu. L-am trimis noaptea trecută la Cremona, să afle cum s-a încheiat lupta dintre vitellieni și othonieni. A sosit chiar acum. Numidul făcu un pas în față și își privi stăpâna cu ochii săi adânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sub cerul cenușiu, alți bărbați pregătiți să devină gladiatori se antrenau, îmboldiți de biciul instructorilor, care îi loveau dacă încetineau ritmul, se împiedicau sau cădeau, așa cum i se întâmplase lui când fusese obligat să alerge repede, dar cu pași mici. Asudat, cu picioarele și spatele arzându-i din pricina loviturilor primite, îl privi pe cel aflat în fața lui: era înalt și slab. De mulți ani îi antrena pe cei care luptau în arenă. — Ajunge, Hyrpus. — Eu spun când ajunge. Instructorul continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
uimit tracul, arătând cu lancea spre deschizătura puțului. Sudoarea i se prelingea pe chip. — În octombrie, cu un cer așa de senin, ninge la Roma? E un semn nefast... O petală albă de trandafir căzu și se lipi pe fruntea asudată a tracului. Marcus îi dădu un ghiont. — Stai liniștit. Peste puțin timp începe. Ce anume începe, nu știu. — Eu știu. Valerius își aranjă coiful de fabricație veche pe care, asemenea tovarășilor săi, trebuise să și-l pună pentru a satisface
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mormăit, foșnetul aerului, o izbitură nimicitoare, apoi cu o precizie stranie și mișcări line, m-am ridicat spunând „Bani“, și mi-am luat portofelul de la locul lui, desfăcând ca pe un evantai cinci hârtii de douăzeci în dreptul feței negre și asudate, am închis portiera, am făcut sensul giratoriu și am ieșit conducând calm din Rosalind Court. A urmat țipătul sirenei de la mașina care alerga după mine. Lăsând în urma mea o dâră dublă de cauciuc fumegând, am gonit pe Sunset Boulevard, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
noulea cer, îmbrăcat într-un halat alb, întinzându-mi din mâneca largă o mână care tăia aerul condiționat. Se răsuci, cuprins de o grabă tăcută și îmi arătă spre fereastra înclinată - acesta era balconul lui, loja lui particulară, deasupra Manhattan-ului asudat. Îmi turnă ceva de băut Am fost surprins să descopăr gustul whisky-ului și nu al nectarului în paharul aburit Apoi Lorne mă privi lung, cu o candoare nedisimulată. Am ținut ceea ce a fost pentru mine cel mai lung discurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
e o junglă. New York-ul e o junglă. Pe sub coloanele bătrânei păduri tropicale făcută din macadam topit, mocirlosul Ninth Avenue, asemenea unui jalnic Limpopo 1, cară în cârcă lui o flotă amenințătoare de crocodili și dragoni, rechini-tigru, mașini zgomotoase, paparude asudate. Pe la, colțuri stau vraci și vânători de capete, vrăjitori ce-și bombănesc descântecele - băștinași, băștinașii cei isteți ai junglei. Iar noaptea, învăluite în căldura tropicală și sub căptușeala norului care păstrează zăpușeala, se aud cârâitul strident de papagal și țipătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
găsit mici ogeacuri acolo jos, cu paturi și scrinuri Banii i-au împins în jos... În jurul meu doar penurie de femei, mutre bărbătești, capete tunse, halci înfășurate în piei ca niște scafandri autonomi, arătări ca niște Adami bărboși, musculoși și asudați. Singurul lucru de care aveai nevoie în această lume de umbre și rumeguș era propria-ți bărbăție, testosteronul tău. Salut, spuse o voce din spatele meu. M-am întors. — Cară-te de-aici, am spus și m-am întors la loc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o felicitare. Am început să citesc din nou. Al dracului dacă îmi venea să cred. Cine mi-a făcut-o? Cine? în primul rând: Gary, tăticul, „Garfield“ - rolul lui Lorne Guyland în secvența dinaintea genericului, Lorne e surprins în pijamaua asudată, ținându-și hainele ghemotoc, așa cum e dat afară în bătaie de joc din dormitorul conjugal. Ăsta ar fi cam cel mai bun moment al lui Lorne. Ceea ce urmează e doar un declin. Deși Lorne se laudă tot timpul cu erudiția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
suferință prin închisorile locale (beție și scandal, tulburarea ordinii publice, opunere de rezistență la arestare și, o dată, atacarea unui caraliu: trei luni cu suspendare). Doar Fat Vince e curat - Gentleman Vince. Și toți tipii ăștia de aicea, cu hainele lor asudate, fraierii ăștia cu nasturi purpurii, cârpacii ăștia încruntați, găinarii ăștia, retardații ăștia violenți, ei sa genul meu. Se descurcă excelent în curenții de mare adâncime, care curg invers decât la suprafață, unde înoți tu. Sunt mulți bani în afacerea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Mighty (Aroganța) sau (ca să fiu cât mai exact) Rent-a-Tent (Închiriază-ți un cort) chiar la intrarea în Harlem și am încropit un echipament printre prăjine și lungani, borțoși și burtoși și coloși cu fețe roșii. Am ajuns în Bank Street asudat ca un cal, fiert, sfârșit, arzând de dorința să mă piș. Martina părea și ea deconcertată și, înainte să-mi dau seama, eram înapoi în lift, în taxi, și iar în marele flux. Întârziaserăm. Îmbrăcată cu o rochie neagră, simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cutie de lapte și un ziar. Sunt acasă, sunt acasă, și cu toate astea continuu să fug. * — Am stat eu și m-am socotit, spuse Alec Llewellyn, cu plăcere și oarecum alarmat în același timp. Uite-l pe mutul ăsta asudat. A venit pentru își vrea banii. Are nevoie de banii lui. Destul de corect. Deși n-am nici un ban, mi se pare corect. Și-atunci mă întreb: de ce are nevoie de bani? Un timp am tușit, după care am spus: — Lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în fund un cimitir. Cuptor Sunt câțiva morți în oraș, iubito, Chiar pentru asta am venit să-ți spun; Pe catafalc, de căldură-n oraș, - Încet, cadavrele se descompun. Ce vii se mișcă și ei descompuși, Cu lutul de căldură asudat; E miros de cadavre, iubito, Și azi, chiar sânul tău e mai lăsat. Toarnă pe covoare parfume tari, Adu roze pe tine să le pun; Sunt câțiva morți în oraș, iubito, Și-ncet, cadavrele se descompun... Toamnă Răsună din margini
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
rufe vechi părăsită Într-o baltă. În timp ce Fumero Își descărca șuvoiul generos și aburind peste Fermín, am continuat să nu fiu În stare să deschid gura. CÎnd termină, inspectorul se Încheie la prohab și veni Înspre mine cu o față asudată, gîfÎind. Unul dintre agenți Îi Întinse o batistă cu care se șterse pe față și pe gît. Fumero se apropie de mine oprindu-și fața la cîțiva centimetri de a mea și țintuindu-mă cu privirea. — Tu nu meritai bătaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și un chipeș reporter american mereu pieptănat ireproșabil, un individ s-a așezat lîngă mine. Nu era pentru prima dată. Cinematografele din acea perioadă erau bîntuite de fantoșe duhnind a singurătate, a urină și a colonie, care Își agitau mîinile asudate și tremurătoare ca pe niște limbi de carne moartă. Mă pregăteam să mă ridic și să anunț plasatorul, cînd am recunoscut profilul retezat al lui Julián. M-a apucat de braț cu putere și am rămas așa, uitîndu-ne la ecran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ce semăna cu golul răvășit din suflet... De ce tot ce era permis altora fără opreliști, pentru el devenise un fapt de neatins? De ce patul său, pe care Noimann Îl asemăna cu sala de așteptare dintr-o gară, plină de trupuri asudate ce se Încolăceau de-a valma, căzute pradă instinctelor primare, În timpul sortit Împerecherii, devenea pentru Noimann un lăcaș sfânt, pe care nu aveai dreptul să-l tulburi nici măcar c-o răsuflare, În timp ce pentru alții același pat era accesibil oricărei fantezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ce s-a scurs din el... Sticla a fost golită. Conținutul vărsat. A rămas doar forma. O formă Îmbrăcată Într-un costum alb, care ocolește cu grijă bălțile pe stradă... Noimann Își pipăie cu teamă fața. Totul e neted, jilav. Asudat. Unde i-au dispărut trăsăturile? Trăsăturile s-au agățat de păienjeniș. Medicul Își privește cu atenție mâinile. Și mâinile sunt la fel de netede ca și chipul. Linia norocului, linia vieții, linia inimii i s-au evaporat din palmă. Atârnă acum, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ca moartea. Un vânt ușor adia peste traverse, stârnind murmure ciudate. Purtând pe creștet o coroniță de flori albe, regina-nopții, Noimann mergea pe mijlocul șinelor de cale ferată cu pași de somnambul. Vântul Îi flutura poalele hainei, răcorindu-i trupul asudat și obosit de arșița zilei. În mână ținea o cupă aurită, plină cu o licoare rubinie. Nu era Însă vin, ci coniac Alexandrion. Lilith nu era Însă prea Încântată nici de coronița Împletită din flori proaspete a lui Noimann, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]