23,518 matches
-
peretelui din care a căzut mortarul. uca merge în vârful picioarelor până în colțul unde lumina prăfoasă pătrunde prin lucarnă și decupează din umbre grele albastre lucrurile lăsate de wasil și marie hella și johann în devălmășie în podul de deasupra atelierului. se ghemuiește lângă cufărul cu mânere și colțare din alamă. împinge cu tălpile șanurile pentru cizme și suportul pentru pălării. strânge în jurul ei o perdea și rochia din catifea ciuruită de molii. ca de fiecare dată i se face sete
sisi la zander by Cornelia Maria Savu () [Corola-journal/Imaginative/5573_a_6898]
-
atins până-n măduva oaselor, trupul acesta tot mai găunos este una cu flautul fermecat, când se tânguie: „adu-ți aminte că viața mea-i doar o suflare!" ți-a luat patruzeci si de ani ca să-ți intri în mână; din atelierele tale-au iesit coarde, clape, alămuri, percuție, lemne et cetera (si omul mândru!) atât cât să umpli o fosă orchestra-la-la/ cât să petreci o comună întreagă la groapă în ritmul lui: dui dui du-i du-i du-i! până când
iov and vio by Emilian Galaicu-Păun () [Corola-journal/Imaginative/5984_a_7309]
-
Antichității care a traversat Balcanii până în Dacia, unde s-a împământenit și s-a transmis până-n... Dar, tocmai când să trag o mândră concluzie protocronistă, mi-am amintit că, la vârsta de doisprezece ani, Mama a intrat ucenică la un atelier de croitorie. Desigur, a început de la mătură și făraș, a trecut apoi la spălatul veselor și al rufelor, căci abia după încă doi ani se ajungea la adevărata ucenicie. Dar din prima zi i s-a spus și răs-spus că
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
foarfecă putea tăia ușor niște degete fragile sau, căzând de pe masă, putea răni un picior, de obicei desculț. Și, întrucât era o vreme în care Decalogul mai era încă respectat, cuvântul "păcat" avea o mare forță disuasivă. Madam Șura, patroana atelierului, femeie bună, făcuse din păcat o simplă regulă de protecție a muncii, din grijă pentru acele copile obligate de părinți să renunțe la joacă pentru un viitor coltuc de pâine. Zâmbetul Am descoperit, cu plăcută surprindere, un bizar "bric-ŕ-brac al
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
lift al coloanei infinitului Ideea absolută spaima ideii de posibila sa atotputernicie vede nu degetul ci spiritul ce apasă pe trăgaci Siberia sovietică Mda... Ce însemna Siberia sovietică?... Păi cum ar fi să vă explic mai plastic?... Uite-așa un atelier de pictor un taburet - pe el o pagină din ziarul "Pravda" pătată în draci de vopsele pe ea - o scrumbie o stacană cu sticla ca un curcubeu tulbur - urmele palmei butucănoase a pictorului - și bineînțeles o sticlă de vodcă într-
Poezie by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/8113_a_9438]
-
bazinele sărate para-marine, Lacul Techirghiol și geneza nămolului - deci tot elemente de la fundul vieții, mîlul primordial. E o căutare de pastă?” Evident, răspunsul nu este decît o simplă formalitate. Urmărindu-l, apoi, pe Marin Sorescu prin muzee, prin biserici, prin atelierele artiștilor, față în față cu Michelangelo, prin cele trei Pieta, cu Henry Moore, cu arta magică africană, cu arhitectura și cu orașul, în ansamblul său, participi, pe nesimțite, la un spectacol unic în care efortul culturii și bucuria ingenuă trăiesc
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
rezervat în Camera Ororilor. Iar dacă oaia neagră totuși a avut portret cîndva, după moartea modelului, portretul se transformă într-un schelet ascuns în vreun dulap familial. Cînd un portret e terminat, el încetează de a ocupa spațiul central din atelier; devine piesă de fundal și component al unei virtuale galerii. Această lecție ne e predată în romanul Fata cu cercel de perlă de Tracy Chevalier. Romanul spune o poveste despre un tablou și o etapă a creației lui Vermeer. O
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
vreme (ne amintim că și cele din Harry Potter mai dispar, din cînd în cînd, din cadru, ca să-și mai rezolve și alte treburi). Este perioada în care pictorul lucrează la cîte un detaliu din decor; atunci are nevoie în atelier doar de „un corp” (care să aibă numai sexul și carura aproximativă a modelului adevărat) menit să umple golul. Într-un astfel de caz, modelul-substitut este îndreptățit să afirme că „stă într-o pînză de Vermeer”. De fapt, modelul stă
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
de „un corp” (care să aibă numai sexul și carura aproximativă a modelului adevărat) menit să umple golul. Într-un astfel de caz, modelul-substitut este îndreptățit să afirme că „stă într-o pînză de Vermeer”. De fapt, modelul stă în atelier și doar privirea pictorului și lumina ce-i cade pe față îl transformă în proiecția a ceea ce urmează să devină o pictură, un portret. Iar cînd modelul (lui Vermeer) este lăsat singur de pictor, pentru o vreme, în atelier, „părea
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
în atelier și doar privirea pictorului și lumina ce-i cade pe față îl transformă în proiecția a ceea ce urmează să devină o pictură, un portret. Iar cînd modelul (lui Vermeer) este lăsat singur de pictor, pentru o vreme, în atelier, „părea că se cufundă mai deplin în poză”. Că, identificîndu-se cu poza/ gîndurile/ sentimentele pe care i le pretinde/ descoperă/ atribuie pictorul, modelul, de fapt, intră însuși, volens-nolens, în pictură. De altfel, cum ne spune tot Tracy Chevalier, pictorul se
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
-l vizită corespunzător, îți trebuie cel puțin trei luni); * am văzut „La Joconde” câteva secunde, în trecere, înaintând prin muzeu într-o coadă de sute de persoane și printre răcnetele gardienilor: „Passez, s’îl vous plait!”, „Pas des photos!”; * la Atelierul Brâncuși, de lângă Centrul Pompidou, nu este specificat niciunde originea sculptorului; * pe panoul de la intrarea în Cimitirul Père Lachaise, unde sunt enumerate toate celebritățile îngropate acolo, de la Abelard și Héloïse până la Merleau-Ponty, numele lui Enesco și al Bibeștilor nu apar; de
Parisul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13243_a_14568]
-
Gallen. La Galeria Erker (care-și trage numele de la balconașul închis care-i împodobește fațadă, unul dintre cele 111 care mai supraviețuiesc, răspândite în orașul vechi) amintirea lui Ionesco e încă vie. Fiecare vizită la Galeria Erker, în al carei atelier de grafică Ionesco a găsit ambianța ideală de lucru, era marcată de articole în ziarul local, toate păstrate de Doamna Noto, care se ocupă de primirea soților Ionesco. Înconjurată de litografii, de cărți în ediții bibliofile și de afișele expozițiilor
Infernul bine temperat al unui pictor naiv by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/13269_a_14594]
-
exemple, le vert vient leș tempérer: noir, rouge, vert, cela va très bien ensemble, une harmonie contrastée, de nouveau, se crée. Cette association est bonne.” 7 Regasise Ionesco, poate, prin terapia culorilor, plăcerea scrisului? Notele sale de lucru din vremea atelierului din St. Gallen sunt, de fapt, literatura, evident literatura ionesciană: ”Je m’aperçus qu’îl ne fallait pas non plus négliger la diagonale du tableau, dont dépend la construction, afin d’obtenir l’équilibre de ces choses, de ces créatures
Infernul bine temperat al unui pictor naiv by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/13269_a_14594]
-
condițional, o performanță lingvistică, între altele, demnă de pana unui Queneau. Desfășurînd, într-o amețitoare cascadă, o multitudine de situații și identități, ce sînt in nuce tot atîtea posibile versiuni pentru Barbă-Albastră, un evantai de jocuri anagramatice parcă venite din atelierele Oulipo, presărînd ici și colo referințe ironic autobiografice și intertextuale, ea formulează o moralitate care rezumă întrucîtva, după noi, soarta modernelor basme de odinioară ale lui Perrault: povestea lui Barbă-Albastră “ne obsedează, ne întră în ficțiuni”, și, am adăuga noi
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
că nu reușeau să cadă de acord asupra formei concrete a încoronării. Ei acceptaseră că era nevoie de ceva străvechi și tradițional, însă nu știau ce anume. Grupurile direct interesate au cerut ca încoronarea să fie amînată pînă la vară. Atelierele croitorilor de lux erau excedate de comenzile pentru veșmintele de la curte. Industria ceramică avea nevoie de timp ca să fabrice milioanele de cești, farfurii, scrumiere și plachete pe care să fie gravat nu doar blazonul casei regale, ci și chipul din
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
ales ba de banii, ba de iluziile, ba de „europenitatea” noastră. Acest bătrânel zâmbăreț ar trebui lăsat, fie și la Cotrocensk, în compania damicelelor (astăzi, planturoase sexa- și septuagenere) ce i-au încântat maturitatea pe la teatrele, ansamblurile de balet și atelierele de picutură de pe întinsul țării. Înarmat cu un coș de medalii, el ar trebui încurajat să-și folosească energia decorându-și apropiații, susținătorii și, nu în ultimul rând, pilotul de pe Concorde-ul de unică folosință (luați această expresie în orice
Concorde la Cotrocensk by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13334_a_14659]
-
Spania; în nord, mai precis. Vorbim despre obiceiul spaniolilor de a traduce numele străine: Julio Verne. Teatrul se cheamă Tomcsa Sándor. Există de patru stagiuni, totuși UNITER-ul n-a aflat încă. Anul ăsta a luat un premiu la Festivalul Atelier, dar nu apare în Anuarul Teatrului Românesc. „Ce teatru? Unde? La Odorheiu Secuiesc? Poate la Gheorghieni.” E teatru și la Gheorghieni, l-a înființat Bocsárdi. Se apropie momentul. Cum plec? Surpriză, există un tren (personal) de la Odorhei la Sighișoara. Îl
Drumurile noastre toate... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13387_a_14712]
-
colecționări particulari în schimbul scutirii acestora de taxele fiscale corespunzătoare bunurilor stipulate în actul de donație) în favoarea Muzeului Național de Artă din Paris, arhiva aflată până atunci în păstrarea celor doi moștenitori menționați. Dacă, în mod firesc, operele brâncușiene aflate în atelier au fost înregistrate și cotate cu prioritate din necesitatea de a fie expuse, arhivei, bibliotecii și discotecii nu li s-a acordat atenție decât treizeci de ani mai tarziu. Astfel că, de-abia odată cu redeschiderea atelierului din Impasse Ronsin în
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
operele brâncușiene aflate în atelier au fost înregistrate și cotate cu prioritate din necesitatea de a fie expuse, arhivei, bibliotecii și discotecii nu li s-a acordat atenție decât treizeci de ani mai tarziu. Astfel că, de-abia odată cu redeschiderea atelierului din Impasse Ronsin în forma actuală, întreg inventarul sau de la acea dată a fost publicat și comentat. Începea atunci sisifica muncă a cercetătoarei Doina Lemny, ale cărei rezultate - îndeosebi volumele semnate împreună cu Marielle Tabart, L'Atélier Brâncuși. La Collection (Editions
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
manuscris cuprinzând cugetări poartă chiar titlul de Aforisme, scris cu cerneală neagră în partea superioară a paginii,. Aș mai sublinia importanța unei afirmații-concluzie a Doinei Lemny, ce dobândește semnificația unei noi perspective asupra "scrierilor" brâncușiene: "Volumul impresionant de note de atelier ne determină să ne întrebăm dacă artistul nu avea intenția să redacteze o autobiografie. Totul pare cu atat mai contradictoriu cu cat Brâncuși nu înceta să repete apropiaților săi că nu voia să se scrie despre el în timpul vieții". Aflăm
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
primul eseu asupra operei brâncușiene a fost scris de Ezra Pound. Poezia lui Lucian Blaga, Pasărea sfântă, reprezintă probabil comentariul cel mai semnificativ asupra Măiestrei brâncușiene. Prezentarea personalei de la Brummer Gallery din 1926 a fost făcută de Paul Morand. În atelierul sculptorului din Impasse Ronsin se află portretul făcut de Joyce, între cei care îl frecventau se numără Henry-Pierre Roché, iar ultima întâlnire importantă a lui Brâncuși ar fi fost cu Eugčne Ionesco. Pe langă aforismele brâncușiene, volumul de față prezintă
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
seria Art Dossier) Giunti Gruppo Editoriale, Firenze, 2003 Sumarul numărului 190 al seriei italiene din Art Dossier ne indică următoarele capitole de analiză a personalității brâncușiene: De la România la Paris; Muză dormind. Un parcurs către sinteză extremă; A calibra imposibilul; Atelierul ca loc al adevărului; Sculptură și piedestal: două valori combinate și distincte; Cadru cronologic; Bibliografie. Gabriella Di Milia, profesor de istoria și metodologia criticii de artă la Academia de Arte Frumoase Brera din Milano și autoarea numărului 133 dedicat lui
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
Boccioni din aceeași serie Art Dossier, își începe studiul cu două afirmații oarecum neobișnuite pentru structura și stilul academic al seriei: "Constantin Brâncuși face parte dintre acei artiști care au lăsat în urma lor amintiri puternice despre aspectul lor fizic și atelierul în care au lucrat. Aceasta se datoreaza probabil și folosirii constante de către Brâncuși a tehnicii fotografice, intuind că noul instrument divulgativ și expresiv al vremii ar fi putut să contribuie la creșterea mitului artei" și "Brâncuși a lăsat exemple importante
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
la Hepworth - pare acum eclipsata de cea exercitată asupra generației care a ajuns la maturitate la scurt timp după moartea sculptorului, în 1957: Carl Andre, Donald Judd, Robert Morris și alți sculptori minimaliști. În același timp, puritatea și misticismul albului atelier brâncușian reprezentau pentru multi o retragere din lumea contemporană. La 12 februarie 1961, la patru ani de la moartea lui Brâncuși, atelierul din Impasse Ronsin devenea un loc al reinventării artei, opus în aparență fiecărui aspect din activitatea sculptorului". Alte studii
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
în 1957: Carl Andre, Donald Judd, Robert Morris și alți sculptori minimaliști. În același timp, puritatea și misticismul albului atelier brâncușian reprezentau pentru multi o retragere din lumea contemporană. La 12 februarie 1961, la patru ani de la moartea lui Brâncuși, atelierul din Impasse Ronsin devenea un loc al reinventării artei, opus în aparență fiecărui aspect din activitatea sculptorului". Alte studii din acest catalog reflectă câteva din noile direcții de exegeza brâncușiana. În Reconfiguring Brancusi's formative years: Hobița-Craiova-Bucharest, Sanda Miller examinează
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]