177 matches
-
vreodată perechile de îndrăgostiți din literatura rusă; o serie de imagini puternic vizualizatoare (dar și de senzații auditive sau olfactive, sinestezia e un procedeu curent în romanul lui Șișkin) descriu acest univers ideal, care pare mai degrabă încremenit într-o atemporalitate ce ține exclusiv de teritoriile unei geografii a interiorității: „Și mirosurile din grădină! Așa de dense, de compacte, plutind în aer exact ca o suspensie. Tocmai bune să le torni în ceașca de ceai, în loc de esență. (...) Iazul nostru tulbure pe
Micropoeme de dragoste by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3818_a_5143]
-
de încremenire, de statică, de hieratism al imaginii, îi garantează transparența în legătură cu ființa sa intimă. În pictura lui Ilie Boca există această monumentalitate intrinsecă, această încremenire a imaginii, care nu sugerează o transcendență în accepțiunea religioasă a cuvîntului, dar invocă atemporalitatea Ființei, eternitatea ei, pe care chipul pasager nu face decît să le comunice inteligibil. O.O. Teme moderne, simboluri care nu vin din folclor, se supun pe pînză unei maniere aproape etnografice. P.Ș. Sursa etnografică este o constantă în pictura
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
în așa fel încît acestea par, oarecum, obiective. Par lucruri făcute nu astăzi sau ieri, și nu de către un autor anume. Ele vin parcă dintr-o memorie a speciei neidentificate într-un spațiu și într-un timp anume. Și această atemporalitate a lucrărilor împinge imaginea către hieratica de tip bizantin, post-bizantin, oriental, în general, către statica picturii populare, către repertoriul etnografic, precum scoarțele sau ornamentica populară. Retragerea autorului din lumea pe care abia a imaginat-o lasă lucrările într-un fel
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
proaspete; cea din fața mea, de exemplu, părea a fi un turn din felii de morcovi, acoperit cu foi de pătrunjel, bucăți de lămâie și semințe chimen”. Mă opresc aici. Să observăm aproape absența elementului social din roman și, aș spune, atemporalitatea sa. Referirile la ce se întâmplă în jurul acestor personaje sunt puține, ele privesc mereu înlăuntrul lor, prizoniere ale patimei care le consumă. Paul înoată zilnic către larg, atinge limita insulei cu pescăruși, apoi se întoarce pe plaja unde se știe
Noul romancier by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/3732_a_5057]
-
din clișee, acea America de filme cu împușcături și indivizi tatuați, urmăriri în mașini, detectivi particulari, polițiști angelici și criminali feroce. Și totuși, dincolo de priză la actual, dincolo de circumstantialitatea inevitabilă pentru orice parodie, românul lui Codrescu plutește într-o stranie atemporalitate, sau mai bine spus într-o transtemporalitate absolută, în care totul e posibil. Nucleul povestirii e compus din două personaje feminine, Felicity, o creola din New Orleans, orfana, crescută de o bunica nebună racolata de o sectă religioasă, si Andrea
Milenarisme by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17669_a_18994]
-
sunt "îngropate" în latențele umbrei în felul în care Caravaggio obținea efectul de clarobscur. Și din acest punct de vedere, Reygadas se înrudește cu o parte din clasicii cinematografiei enumerați mai sus. Lumina și tăcerea contribuie la un efect de atemporalitate scontat de regizor, o atemporalitate care nu rămîne izolată de orice context, dar care se dispensează de orice reflex istorist sau dogmatic-eticizant. Nu avem de-a face cu o dezbatere pe tema adulterului cu precizarea pozițiilor "pro" și "contra", filmul
Lumina tăcută a lui Carlos Reygadas by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8151_a_9476]
-
în felul în care Caravaggio obținea efectul de clarobscur. Și din acest punct de vedere, Reygadas se înrudește cu o parte din clasicii cinematografiei enumerați mai sus. Lumina și tăcerea contribuie la un efect de atemporalitate scontat de regizor, o atemporalitate care nu rămîne izolată de orice context, dar care se dispensează de orice reflex istorist sau dogmatic-eticizant. Nu avem de-a face cu o dezbatere pe tema adulterului cu precizarea pozițiilor "pro" și "contra", filmul excelînd tocmai prin aceea că
Lumina tăcută a lui Carlos Reygadas by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8151_a_9476]
-
a demonstra că artele și literatura sînt superioare, la scala istoriei civilizației, științei și tehnologiei. Teza lui Steiner nu diferă mult de a formalistului rus, chiar dacă detaliile expunerii sînt distincte. În esență, autorul susține că prin artă avem revelația eternității. Atemporalitatea operelor literare rămîne neafectată de temporalitatea universului uman. Literatura ancorează omul pe un teren ferm - cel al valorii, al universalului și transcendentalului -cruțîndu-l astfel de vremelnicie, de arbitrar și zadarnic. Rostul unor scriitori ca Dante sau Paul Celan, așa cum îl
Cele două culturi by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16181_a_17506]
-
de repede, iar formele simbolice și comportamentul artistic se primenesc odată cu ea. Artistul, indiferent de limbajul în care s-a specializat - în măsura în care aceasta specializare mai exista -, se afirma printr-o gesticulație multiplă, se implică direct în cotidian, se eliberează de atemporalitatea glaciala și trăiește, în priză directă și pe spații mici, întreaga învolburare a istoriei. El scrutează timpul și se mișcă în spațiu, stabilește contacte, participă la dezbateri, conferențiază, se implică în problemele sociale fierbinți, scrie, vorbeste, protestează, admonestează ș.a.m.
Paradoxurile lui Bata Marianov by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17610_a_18935]
-
osoși călătorind" (La farmacie). În felul acesta textul poetic își dezvăluie funcția de catharsis prin difuziunea Răului în imaginarul care, fixîndu-l îl dezamorsează... Celălalt protagonist al discursului în chestiune este neîndoielnic Istoria, proiecție epică, multiplicată, a eului ultragiat de context. Atemporalitatea paradisiacă a copilăriei e frîntă brutal, absolutul său se izbește de fortuitul unor împrejurări adverse, grația jocului său se retrage îngrozită în fața unor orori fără seamăn. Interzicînd mirajul copilăriei, cîrmuirea totalitară interzice dreptul umanității de-a fi egală cu ea
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
dar fără a părăsi formula tradițională a colecției monografice care sondează un anumit gen, o anumită perioadă, grupează curente, tendințe, transformîndu-se în cele din urmă în depozitar al acestei sinteze literare care profită, o bună bucată de vreme, de iluzia atemporalității. Am vrut, așadar, să oferim publicului spaniol (și, de ce nu, unei largi părți a diasporei românești din Peninsula Iberică aflate la a doua generație biculturală, mai mult sau mai puțin echilibrată între cele două sisteme lingvistice și literare) o radiografie
Cătălina Iliescu-Gheorghiu: „O antologie nu e o enciclopedie“ by Simona Sora și Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2860_a_4185]
-
de repede, iar formele simbolice și comportamentul artistic se primenesc odată cu ea. Artistul, indiferent de limbajul în care s-a specializat - în măsura în care această specializare mai există -, se afirmă printr-o gesticulație multiplă, se implică direct în cotidian, se eliberează de atemporalitatea glacială și trăiește, în priză directă și pe spații mici, întreaga învolburare a istoriei. El scrutează timpul și se mișcă în spațiu, stabilește contacte, participă la dezbateri, conferențiază, se implică în problemele sociale fierbinți, scrie, vorbește, protestează, admonestează ș.a.m.
Bata Marianov (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12055_a_13380]
-
motive de inhibiție în fața lucrărilor lui Onisim Colta. Perfect constituite ca forme artistice, fără elemente perturbatoare explicite, coerente ca discurs global și imperturbabile în spațiul lor intim, aceste lucrări par ele însele abstrase din contemporaneitate și plasate voluntar în acea atemporalitate pe care orice muzeu o proiectează în orizontul său de contemplație și de așteptare. Numai că acceptînd această ofertă în aparențele ei, spiritului conservator al muzeului i s-ar oferi surprize atît de mari încît consecințele ar putea fi cu
Lumile succesive ale lui Onisim Colta by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16705_a_18030]
-
am fi așteptat să (ne) survină și nici nu-l mai petrecem pe când dispare, îndepărtându-se (dedurându-se) din acum-ul de laolaltă-cu-noi (cei care îi rămânem doar în-urmă și nu ca-urmă). Expresia acestei orientări în raport cu acum-ul timpului este de atemporalitate, ca suspendare din timp (opus expresiei de încremenire în/sau eveniment). Credem că muzicile degajând acest etos de timp sunt clasificabile ca onirice. Nu de referim însă la oniricul ca design (ținând de estetica muzicală), ci la cel de caracter
Raporturi ale g?ndirii componistic-muzicale by George Balint () [Corola-journal/Journalistic/83161_a_84486]
-
muzele ne vor parăsi! Ce rămâne este doar distracția. De ce? Pentru că munca muzelor este fără aplicație, fără scop și dezinteresată. Acesta este secretul semnificației ei dincolo de timp. Toate operele ne spun ceva; nu noi le comandăm. Singura atitudine corectă față de atemporalitatea artelor este aceea de a fi deschiși, receptivi și altruiști. Numai astfel, atunci când ascultăm, privim, trăim până la capăt, creația spiritului omului - așa cum ne spune Leopold - "ne va vorbi despre contemplare și misterul etern". O persoană cultivată este așadar opusul direct
Rob Riemen „Educația este noblețea spiritului“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7582_a_8907]
-
unghiuri ale privirii, se preschimbă, la rîndu-i, în stare de grație și în lumină acorporală. De fapt, lumea lui Silviu Oravitzan chiar asta este: un traseu, o deplasare imperceptibilă și continuă de la materie la spirit, de la animația istorică la statica atemporalității. Vehiculul acestui zbor planat prin spațiul nesfîrșit al expresiei artistice este tocmai fasciculul de lumină care pornește din spațiul picturii Occidentale, din acela renascentisto-baroc cu precădere, și se prăbușește, mîntuit de orice convenție calendaristică, în lumina taborică a Răsăritului. Pornește
Silviu Oravitzan sau o poveste despre lumen și lux by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6831_a_8156]
-
linearitate în/prin circularitate, implică aspectarea Fmz ca deschizându-se pe două coordonate, fundamentale exprimării sonore: timpul și energia. Pentru Mins timpul se perspectivizează analog unui spațiu monodimensional, ca distanță de parcurs în lungime, respectiv într-o durată scoasă din atemporalitate (unde se găsea ideatic toată-odată, ca unime monadică) și predată de(s)-compus, în pretemporalitate, adică anterior efectivității Mins în parcurs. Pe coordonata energetică Mins se adecvează susținerii dpc analogat unui spațiu bidimensional, ca suprafață. Prin urmare, în raport cu figura dpc
Mi?carea de instrumentare a formei muzicale by Oleg Garaz () [Corola-journal/Journalistic/84314_a_85639]
-
Ion Popescu Negreni, Ion Vlasiu ne-au părăsit, unul cîte unul, dar chipurile lor, conturate oarecum abstract, ca într-o efigie, și-au păstrat acel tip de actualitate care, măcar pentru o clipă, adoarme spaima de efemer și excită vocația atemporalității. Deși prezența umană a artiștilor de mai sus a fost, poate doar pentru moment, suspendată, contemporaneitatea lor artistică este una puternică și din ce în ce mai convingătoare. Reiau acum, la un alt Sf. Ion, acest Mic dicționar?așa cum s-a reconfigurat el între
Mic dicționar de Sf. Ion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10973_a_12298]
-
al tehnicii punerii în scenă a textului, ce devine astfel un document literar a cărui cheie este în altă parte, la spectatori. Paradoxul se naște din dubla existență a teatrului, ca producție literară și reprezentare concretă, eternă prin plasarea în atemporalitate a operei scrise de la care se pleacă și perisabilă prin consumarea clipei spectacolului, niciodată identic cu sine, artă a lui hic et nunc. Gaëtan Picon consideră că „înainte de orice el (teatrul) este domeniul cuvântului ... al cuvântului în acțiune. El este
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
umplea albia. Ea nu era absolut nimic din toate astea și pentru prima oară de la accidentul lui Mark, se simți eliberată de sine însăși, o libertate vecină cu extazul. Pasărea cânta întruna, vârându-și propriul cântec frânt în conversația generală. Atemporalitatea animalelor - genul de sunete pe care le scotea fratele ei ieșind târâș din comă. Aici trăia acum fratele ei. Ăsta era cântecul pe care va trebui să-l învețe, dacă voia să-l cunoască iar pe Mark. Ceva trâmbiță pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ceea ce orice ființă umană, animal sau insectă poate percepe cu ajutorul sistemului de percepție al fiecăruia. Dar super-creierul Gosseyn pare să funcționeze la "nivelul" inexistenței fundamentale. Pentru super-creier, care operează prin simliarizare dodecimală, nu există timp, nici spațiu, nici univers... În atemporalitatea în care se manifestă. S-a căzut de acord (spuse Gosseyn) că universul nu este posibil să existe. Nu există explicație pentru el. Pur și simplu nu poate exista. Și totuși - el este aici, în jurul nostru, printre noi, întinzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
celui nefericit“. Cel care face experiența trăită a lumii nu va vorbi în termenii unui savant despre veșnicie. Însă poate trăi el însuși, întrun anume fel, această posibilitate. „Dacă prin veșnicie nu se înțelege o durată de timp infinită, ci atemporalitate, atunci trăiește etern cel care trăiește în pre zent“ (§ 6.4311). Întro astfel de experiență nu poate fi vorba de un sfârșit, cel puțin nu în accepțiunea obișnuită a cuvântului. Ce aș dori acum să spun în marginea acestor fragmente
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
este foarte apropiat de cel rusesc, mama ca simbol și puterea ei este un model mult mai pregnant. Noi suntem o combinație nefericită sub acest aspect între ortodoxie și latinitate. Latinii sunt mult mai misogini decât anglo-saxonii, ortodocșii, încremeniți în atemporalitate, sunt mult mai misogini decât protestanții și chiar decât catolicii. Combinând fondul macho latin cu hiperpatriarhalismul ortodox și adaosul lor comunist avem o explicație mai coerentă legată de plasarea nostră în inima misoginismului european. În cartea R'estul și Vestul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
mai inferiorului este aplicată în două moduri. Ajustarea de către Dumnezeu a realității Sale obiective la capacitatea noastră este (1) conceperea de către noi a infinității Sale că durata nesfârșita, (2) iubirea noastră viitoare, infinită, în care timpul va fi combinat cu atemporalitatea, inexhaustivul cu completitudinea. Dorința va rămâne atunci reală (noi vom rămâne creaturi „extinse”), în 28 Paul Plass, în „Transcendent time and eternity în Gregory of Nyssa”, Vigiliae Christianae, Nr. 34, 1980, p. 185, susține că acest model este prelucrat și
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
fond sacru. Din acest motiv consider că structurarea identității sale în percepția publică este oarecum încetinită de faptul că, deși trebuie să răspundă noului, schimbătorului, vremelnicului, ca instituție divino-umană Biserica trebuie să rămână în vechile orânduieli, în statornicia sa, în atemporalitatea sa. Faptul că Biserica răspunde nevoilor spirituale ale credincioșilor prin mijloacele de care se folosește o întreagă societate, fără ca aceste mijloace să corupă segmentul sacramental, ține de abilitatea unui Patriarh de a ști unde începe imaginea publică a instituție și
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Journalistic/1410_a_2652]