176 matches
-
epocă, de loc, de împrejurare, altfel spus să ajungă în cele din urmă să trădeze ceea ce poate apărea esențial în vocația sa? Nu trebuie să considerăm drept antiistoric prin definiție un demers care tinde, explicit sau implicit, să reducă la atemporalitate faptele pe care și le propune să le studieze? Ce se poate spune despre o știință a trecutului care nu s-ar mai limita să-și plaseze cu prioritate datele în perspectiva duratei, adică a evoluției și a schimbării, care
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
pare "a nu se fi impus decît destul de tîrziu, la sfirșitul secolului al XlX-lea, concurînd-o pe cea a octogonului 78. În planul imaginarului simbolic ea rămîne totuși un model. Prin ea afirmarea unității Franței ajunge să dobîndească obiectivitatea și atemporalitatea unei figuri geometrice. Ceea ce simbolizează și impune este în primul rînd noțiunea de echilibru: echilibru între dreptele echidistante care-i alcătuiesc un contur puternic, iar în interiorul spațiului circumscris sînt rețeaua hidrografică ordonată, repartiția echilibrată a reliefului în zonele de deal
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
nzuinț ctre nedeterminare și ca o aspirație spre absolut, întrucât, numai absolutul inform, general și infinit poate fi singura ipotez ontologic în care nici o epuizare, nici o moarte și nici o surpriz s nu o amenințe. Patru sunt caracterele nedeterminrii existențiale: transcendența, atemporalitatea, identitatea, inefabilitatea. Iar dac absolutul este înțeles ca scop, credința devine mijloc. Formele de relativism care trebuie depșite sunt scepticismul, pesimismul și individualismul, adevrate stigmate ale determinrii relativiste, cum le numește Ralea. Criticismul, socotit o varietate de scepticism, se afl
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
În timp ce pentru Nietzsche "adevărul", dacă mai este deja legitim să vorbim despre adevăr, este acel "tip de eroare", acea ficțiune necesară ca strategie de supraviețuire în mijlocul devenirii și a eternei sale reîntoarceri, pentru Broch acesta se situează mai curând în atemporalitatea proprie "imaginii originare" (Urbild) pe care creația artistică are rolul de-a o pune în lumină. Cel care în schimb a adoptat față de "modelul Nietzsche" o atitudine de admirație și de emulație aproape necondiționată este Gottfried Benn. Încă din 1935
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
tip de discurs construit în limitele comprehensibilului (un discurs accesibil, adaptat la rigorile publicistice) și ale evenimențialului (un discurs marcat conjunctural, dependent de un pretext real), elemente care fac posibilă situarea acestui discurs, cu un statut incert de altfel, în atemporalitate. Revenind la textul propus aici spre analiză, Arghezi recurge la asteism 154, ca dublă strategie: principială, pentru că îi permite să rămână în zona etic-urbană a polemicii literare, și estetică, prin dimensiunea ludică a afectării disimulate. Dar vedeți, bătrânețea care vă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
rapid transmisibilă în timp grație existenței mediului tehnic al comunicării de masă care nu face altceva decât să ofere niște soluții tehnice la problemele tehnice generate de procesul globalizării. Ca atare, caracteristicile unei astfel de "culturi" ar fi "eclectismul", "universalismul", "atemporalitatea" și "tehnicismul"540. Spre deosebire de proiectul culturii globale, care influențează, așa cum indică Giddens, securitatea ontologică a culturilor particulare (ce presupun, la rându-le, o identitate colectivă, însă relativ delimitată și stabilă în spațiu și timp), acestea din urmă se caracterizează prin
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
nu corespund realității, referințele la realitate având rolul de a conferi povestirilor eroice, legendare (de regulă lipsite de măsură), o aură de autenticitate. Realitatea nu este însă nici originea și nici fondul, trimiterile ocazionale la aceasta scoțând doar narațiunea din atemporalitatea totală, "visul fiind astfel conceput încât să aibă câteva puncte de ancorare în cotidian", opinează Reynolds; mai mult, banda desenată este "arhetipală", iar Istoria e transpusă și sublimată de către autor, care operează extrapolări ale realității așa cum se prezintă ea în
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
trăsăturile acestei lumi tăcute: arhitectura albă menită să aducă uitarea; odihna forțată care fosiliza sistemul nervos; aspectul aproape africanizat - dar În maniera unei Africi de Nord inventate de cineva care nu vizitase niciodată Magrebul; aparenta absență a oricărei structuri sociale; atemporalitatea unei lumi aflate dincolo de granița plictiselii, fără trecut, fără viitor și cu un prezent care se tot Împuțina. Oare așa ar arăta un viitor axat pe odihnă? Nimic nu s-ar putea Întîmpla vreodată pe acest tărîm lipsit de afecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ceea ce orice ființă umană, animal sau insectă poate percepe cu ajutorul sistemului de percepție al fiecăruia. Dar super-creierul Gosseyn pare să funcționeze la "nivelul" inexistenței fundamentale. Pentru super-creier, care operează prin simliarizare dodecimală, nu există timp, nici spațiu, nici univers... În atemporalitatea în care se manifestă. S-a căzut de acord (spuse Gosseyn) că universul nu este posibil să existe. Nu există explicație pentru el. Pur și simplu nu poate exista. Și totuși - el este aici, în jurul nostru, printre noi, întinzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
rațiunii, ci "forma comunicării noastre în mișcare spre ținta comuniunii perfecte"51. Evident, Kant n-a ajuns la această taină a spațio-timpului, căci el s-a oprit la fenomen, despărțit ontologic de noumen, regăsibil ca imperativ categoric, care ține de atemporalitate și aspațialitate. Diferența în sânul identicului, în ce privește spațio-timpul, e surprinsă astfel de Părintele Stăniloae: "Depășirea distanței spațiale față de o persoană încă nu înseamnă și depășirea duratei temporale față de ea. Durata temporală e ea însăși o distanță și vrea să producă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
corecte la întreb]ri morale, ci doar r]spunsuri acceptate, simple convenții. În acest sens, „scepticismul moral” se refer] atât la curente puternice, precum nihilismul, cât și la unele mai slabe, precum relativismul. Aceste curente neag] obiectivitatea credințelor morale sau atemporalitatea concluziilor morale. (Aceste curente sunt discutate în capitolul 35, „Realismul”, capitolul 38, „Subiectivismul” și capitolul 39, „Relativismul”). În concluzie, gradul de abstractizare a teoriei dreptului natural nu e deloc surprinz]tor dac] înțelegem aceast] teorie că negare a scepticismului moral
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
să ne aplecăm în analiză a fost foarte anevoioasă. În studiul introductiv la ediția a V-a a Sociologiei generale, Dumitru Stan aprecia opera lui Petre Andrei dintr-o perspectivă atotcuprinzătoare, justificând astfel valabilitatea scrierilor sale care se află în atemporalitate, fiind la fel de aplicabile astăzi ca și atunci. Cu alte cuvinte, „a elaborat o sociologie generală și, în același timp, a replicat necesității de a aprofunda cognitiv unele aspecte ale funcționării societății, prin elaborarea mai multor sociologii de ramură (este cazul
Inerţie socială în spaţiul românesc. Deschideri pentru o analiză funcţională a comunităţilor / Social inertia in Romania. Contributions for a functional analysis of the communities by Tudor Pitulac () [Corola-publishinghouse/Science/511_a_1258]
-
singur, într-o liniște desăvârșită, face o sinceră reverență în fața obiectelor nemurindu-le prin atingeri ale pânzei cu minuțioasele vârfuri de pensulă muiată în culoare. Poate, într-un fel, la Giorgio Morandi vom regăsi, privind naturile sale moarte, senti- mentul atemporalității trăit într-o cu totul altă cheie expresiv picturală. O analiză asupra repertoriului, elementele care constituie ceea ce numim "obiecte neînsuflețite" termen consa- crat, ne va conduce la observația că Stahi cuprinde o bună parte a genului naturii moarte, mai puțin
Natura moart? ?n opera lui C. D. STAHI by Liviu Suhar () [Corola-publishinghouse/Science/84079_a_85404]
-
adevăr. Deși mintea umană e limitată și îndoiala e finită implicit, Augustin vrea să o ducă pînă în punctul în care ea nu mai poate funcționa, pînă acolo unde se oprește în fața unei evidențe absolute, pînă cînd se autodistruge, deschizînd atemporalitatea gîndirii. Ca și Descartes cu Universitatea, Augustin renunță la academism și se convertește la filosofie, adică la educarea și folosirea corectă a rațiunii, cu scopul punerii și rezolvării problemelor legate de cunoaștere, înțelepciune, natura sufletului. Însă deși prin rațiune Augustin
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
sa verticală și perechea de ochi sau o figură frontală cu membre simetrice ori fațada unei clădiri. Chiar și într-o scenă ticsită, dominanta poate fi dată de o anumită figură datorită poziției ei centrale. O atare figură deține o atemporalitate calmă chiar și atunci când este antrenată într-o acțiune viguroasă. Figura lui Hristos din tabloul lui El Greco Izgonirea din templu (figura 63) ̀ l pedepsește aspru pe neguțător cu o întoarcere decisivă a brațului, drept care forțează întregul trup să se
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Un astfel de obiect pare să nu existe întrucât prezintă o contradicție în sine însă, când vorbim de opera de artă ca obiect concret, el poate fi testat prin diverse sensuri, iar caracteristica sa abstractă pare să fie dată de atemporalitatea și de non-spațialitatea sa. În cazul unei proze fantastice sau a unei poezii, acest obiect pe care-l numim operă de artă nu prezintă o desfășurare în spațiu și timp așa cum o fotografie sau o pictură par să depășească aceste
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
la autogenerarea organismului. În realitate se îmbină două fenomenologii, una atemporală și închisă (cea a sistemului nervos), alta istorică și deschisă (cea a organismului și a mediului ambiant la care sistemul nervos este cuplat). Implicație permanentă a istoriei și a atemporalității 82. 2. Delimitarea Varela Varela întărește prin conceptul său de închidere operațională ceea ce gîndirea auto-organizării lăsa încă în vag. El înțelege să se situeze în interiorul însuși al mecanismului prin care persoana vie se autorealizează. El întărește punctul de vedere al
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
devine o înfiorare, o beție de iubire și frumusețe, de poesie la Ungaretti, Holderlin, Trackl, Blaga, în Miorița. Acest spectacol covârșitor ca o cascadă de Cuvânt reușește, pentru cei ce l-au cunoscut în toată măreția sa, să dobândească valoarea atemporalității, iar din punct de vedere eshatologic, aceea a creației și a necreației, căci a șaptea zi e o recreație a Domnului pentru șansa noastră de a-L înțelege, întâlni și recrea. Momentul de liniște și reculegere, de cuprindere a cât
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
cânta Wagner, și beam whisky și așteptam împreună. A fost cea mai stranie așteptare de care-mi amintesc vreodată, pentru că era și nu era o așteptare. În felul în care ne țineam tovărășie unul celuilalt exista un soi de intensă atemporalitate. Spaima ne despărțea, spaima ei, spaima mea, de eveniment: două diverse spaime acute, pe care trebuia să le ținem în frâu prin forța constantă a unei atenții reciproce, apăsându-ne, fiecare dintre noi, mâna pe inima celuilalt. Am obosit și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
este foarte apropiat de cel rusesc, mama ca simbol și puterea ei este un model mult mai pregnant. Noi suntem o combinație nefericită sub acest aspect între ortodoxie și latinitate. Latinii sunt mult mai misogini decât anglo-saxonii, ortodocșii, încremeniți în atemporalitate, sunt mult mai misogini decât protestanții și chiar decât catolicii. Combinând fondul macho latin cu hiperpatriarhalismul ortodox și adaosul lor comunist avem o explicație mai coerentă legată de plasarea nostră în inima misoginismului european. În cartea R'estul și Vestul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
mai inferiorului este aplicată în două moduri. Ajustarea de către Dumnezeu a realității Sale obiective la capacitatea noastră este (1) conceperea de către noi a infinității Sale că durata nesfârșita, (2) iubirea noastră viitoare, infinită, în care timpul va fi combinat cu atemporalitatea, inexhaustivul cu completitudinea. Dorința va rămâne atunci reală (noi vom rămâne creaturi „extinse”), în 28 Paul Plass, în „Transcendent time and eternity în Gregory of Nyssa”, Vigiliae Christianae, Nr. 34, 1980, p. 185, susține că acest model este prelucrat și
Conceptul de „diastima” (διάστημα) în gândirea teologică a Sfântului Grigorie de Nyssa. Câteva. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
mai mici detalii. Bătrânul fotograf al lui Reverte meditează la trecutul său, dar și la tragica natură umană. Pe niște pereți fisurați, Faulques pictează o frescă circulară, încercând să obțină ceea ce clișeele fotografiei nu i-au permis niciodată să obțină: „atemporalitatea haosului“. Calmul aparent al pustniciei sale de pe țărmul Mediteranei este întrerupt de către Ivo Markovic, un croat care a supraviețuit războiului și pe care Faulques l-a fotografiat cu mulți ani în urmă în Bosnia. Fotografia lui Markovic a apărut în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
xenofobiei. Abordând problema limbajului (documente dactilografiate, hărți, casete audio etc.), deoarece dorea să exploreze obiecte care se refereau atât la concepte și idei aflate dincolo de funcția lor standard, cât și la ele însele, Piper propunea lucrări care evidențiau contrastul dintre atemporalitatea abstractă și prezentul indexial, auto-referențial176. În aceeași notă a importanței acordate utilizării limbajului ca material al exprimării conceptuale, Ian Burn și Mel Ramsden, care au înființat alături de Roger Cutforth Societatea pentru Artă Teoretică și Analiză, la New York, în 1969, au
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
al tehnicii punerii în scenă a textului, ce devine astfel un document literar a cărui cheie este în altă parte, la spectatori. Paradoxul se naște din dubla existență a teatrului, ca producție literară și reprezentare concretă, eternă prin plasarea în atemporalitate a operei scrise de la care se pleacă și perisabilă prin consumarea clipei spectacolului, niciodată identic cu sine, artă a lui hic et nunc. Gaëtan Picon consideră că „înainte de orice el (teatrul) este domeniul cuvântului ... al cuvântului în acțiune. El este
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
care ne putem Îndepărta de propriul prezent, de cotidian, de profan, pentru a putea contempla operele de artă și de a ne compara cu alte epoci. Ori, așa cum se Întâmplă acum, expunerea artei contemporane, arta prezentului, Într-un spațiu al atemporalității, al captării timpului, este indubitabil un paradox. Cu toate acestea, oricât de multe paradoxuri ar ascunde, muzeul de artă contemporană funcționează. Și funcționează bine. Nune rămâne decât să-i redefinim misiunea, rolul, esența, poate altfel decât reinterpretând muzeul tradițional. Sau
Polarităţile arhitecturi by Anca Mihaela Cioarec () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92991]