428 matches
-
fost rele de tot: pe băieții care le supărau Îi mușcau amarnic de podoabe și le mâncau apoi bărbăția căzută la pământ. „Și la femei ce le face, mă?” se băgase unul În vorbă. „La femei nu se dă”, răspunsese atotștiutorul din ceata de copii, „de-aia le și zice nevăstuici, că se au bine cu femeile!” Ajunseră la firicelul de apă ce abia clipocea În albia sa de lut cenușiu. „Mergi ușor, nu face zgomot, nu fâșâi prin frunze, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
al existenței este preluată de Frege și îmbogățită 157. Temeiul acestei distincții este la Frege următorul: în două propoziții, "este" apare cu sensuri diferite dacă cele două propoziții au forme logice diferite. De exemplu, forma logică a propoziției "Dumnezeu este atotștiutor" este următoarea: obiectul a cade sub conceptul F, iar a propoziției "Numărul sateliților lui Jupiter este patru" este: numărul n revine conceptului F. În propoziția "Dumnezeu este" lucrurile stau cu totul diferit. Ea are o formă logică diferită de "Dumnezeu
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
Bernhard Fürst von Bülow C. I.], care a tăcut fără a lua atitudine, și ce împărat! Prea-puternicul Wilhelm al II-lea, suveranul cel mai trufaș, cel mai vulnerabil, cel mai sensibil din lume. El hrănește toate orgoliile, toate pretențiile personale, atotștiutor și victimă a unui amor propriu atât de monstruos și de complicat, încât, uneori, chiar și judecata pare a-i fi pusă în pericol. Căror gânduri descumpănite, cărei scene delirante de reproșuri a servit oare drept cadru acest cabinet? Îmi
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
dojenit în public, în fața cancelarului său, care a tăcut fără a lua atitudine, și ce împărat! Prea-puternicul Wilhelm al II-lea, suveranul cel mai trufaș, cel mai vulnerabil, cel mai sensibil din lume. El hrănește toate orgoliile, toate pretențiile personale, atotștiutor și victimă a unui amor propriu atât de monstruos și de complicat, încât, uneori, chiar și judecata pare a-i fi pusă în pericol. Căror gânduri descumpănite, cărei scene delirante de reproșuri a servit oare drept cadru acest cabinet? Îmi
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
a reprezentat o ispită mult prea mare pentru a nu i se da curs. În acest sens, toți urmașii lui Boileau, ca și Boileau însuși, de altfel, au căzut de multe ori în păcatul orgoliului, subsumându-și discursurile unei tonalități atotștiutoare, ipostaziindu-se în deținătorii adevărurilor artistice esențiale și ducând astfel la crearea unor texte ce țin mai mult de critica normativă decât de cea descriptivă. Pe de altă parte, această postură omniscientă este necesară pentru că impunerea unor principii nu se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
prudent să păstreze pentru sine ultima tușă a tabloului: „Esențial este ca la sfârșit să-i rămână puțină ceață de risipit și autorului” (Ibidem). A proceda altfel înseamnă să fi depășit datele imediate ale literaturii realiste, în care convenția scriitorului atotștiutor a continuat să rămână o axiomă. Abia moderniștii vor avea îndrăzneala abordărilor radicale, anulând ideea de formă, temporalitate și persoană. Construcția geometrică edificată de Raymond Chandler rămâne, după cum se vede, îndatorată convențiilor din care se hrănește: convenția plauzibilității este doar
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
fatale atrase de nefericirea unui personaj feminin se Întîlnește În rezumatul făcut de Ipolit Cărții lui Baruh a lui Iustin Gnosticul 21. Trei principii, două masculine și unul feminin sînt așezate aici la originea tuturor lucrurilor: Binele (agathos), care este atotștiutor; Elohim, Tatăl-Demiurg, invizibil și necunoscut, Însă nu și atotștiutor; și duplicitara Eden-Israel, Înzestrată cu două minți și două trupuri; „femeie pînă la mijloc, iar mai jos șarpe”22. Elohim și Eden, atrași unul către altul de dorință reciprocă, se Împreunează
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În rezumatul făcut de Ipolit Cărții lui Baruh a lui Iustin Gnosticul 21. Trei principii, două masculine și unul feminin sînt așezate aici la originea tuturor lucrurilor: Binele (agathos), care este atotștiutor; Elohim, Tatăl-Demiurg, invizibil și necunoscut, Însă nu și atotștiutor; și duplicitara Eden-Israel, Înzestrată cu două minți și două trupuri; „femeie pînă la mijloc, iar mai jos șarpe”22. Elohim și Eden, atrași unul către altul de dorință reciprocă, se Împreunează și dau naștere la două Dodecade de Îngeri, una
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Logos. Alți gnostici par mai coerenți, atunci cînd emit presupunerea că lumea aceasta nu era sortită să ia ființă, Însă a fost produsă de greșeala Sophiei. Chiar dacă, În cazul din urmă, nu se mai poate afirma că Tatăl gnostic este atotștiutor, el poate fi absolvit de complicitate la crearea acestei lumi. 6. Căutarea originilor Potrivit școlii germane și suedeze de istorie a religiilor, al cărei purtător de cuvînt este În cazul de față Wilhelm Bousset, Sophia-Barbelo (după toate probabilitățile un cuvînt
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
să fi voit să-i creeze imperfecți. Concluzia inevitabilă este că „Dumnezeu ar fi atunci... cauza supremă și principiul oricărui rău.” Școala din Desenzano intenționează să demonstreze că singura teologie coerentă nu poate fi decît dualistă, căci Dumnezeu este sau atotștiutor fără să fie bun, sau bun fără să fie atotștiutor. Pentru Ioan de Lugio, cele două creații separate sînt procese de ordin spiritual. Cel Rău are multe nume, care sînt tot atîtea ipostaze ale Răului. În polemica sa cu moderații
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
că „Dumnezeu ar fi atunci... cauza supremă și principiul oricărui rău.” Școala din Desenzano intenționează să demonstreze că singura teologie coerentă nu poate fi decît dualistă, căci Dumnezeu este sau atotștiutor fără să fie bun, sau bun fără să fie atotștiutor. Pentru Ioan de Lugio, cele două creații separate sînt procese de ordin spiritual. Cel Rău are multe nume, care sînt tot atîtea ipostaze ale Răului. În polemica sa cu moderații el repetă, la fel de des ca și adeptul său care a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mare, pentru că stăpînește cu luminile toate întinderile. Urmează același rulaj de portrete, în cunoscuta retorică aprinsă; și de data aceasta, fără rezultatul dorit. Intră ceața în rol, la cea de a treia solicitare, ea fiind sora “mai mare” și mai atotștiutoare. În fapt, se strecoară aici un vag element funerar. Într-adevăr, voinicul zăcea de moarte, părăsit pe un cîmp unde se dăduseră lupte grele. Era străjuit doar de “cei brazi înalți”, ca în Toma Alimoș; sau ca în anumite variante
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
în ele o inutilă dedublare imaginară a lucrurilor concrete. Ca atare, lumea Ideilor platonice contrazice doctrina creștină, care nu poate admite o pluralitate de cauze transcendente ale creaturilor. Cauza unică a tuturor lucrurilor din cosmos e Dumnezeu. Și cum Dumnezeu e atotștiutor, ideea fiecărui lucru din lume se află în atotștiința divină. Considerată sub acest raport, doctrina Ideilor platonice apare ca o preînchipuire articulată aproximativ a ideii de atotștiința a Creatorului lumii. Dacă Platon le imagina ca fiind cauze transcendente ale lucrurilor
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fie fericit. Or, după cum se știe, în lumea sensibilă conduita morală nu garantează o fericire proporțională. Iată de ce omul virtuos are cele mai puternice motive să creadă în intervenția reparatorie a unei puteri superioare. Această putere va trebui să fie atotștiutoare pentru a nu se înșela în ceea ce privește dreptul la fericire al fiecăruia, atotputernică pentru a putea înfăptui în mod constant o împărțire proporțională a fericirii și sfântă pentru a o putea înfăptui fără greșeală. Suntem conduși astfel la ideea ființei supreme
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
vorbește niciodată. Cuplul nu se transformă În familie, iar femeia Își caută fericirea, de cele mai multe ori, În afara căsătoriei sau a coabitării, mai ales dacă femeia e la vârsta promisiunilor amoroase. Cu totul diferit stau lucrurile În cazul coanei Efimița, consoarta atotștiutorului Leonida din Conul Leonida față cu reacțiunea. Efimița e soața unui pensionar, cu o viață molcomă În monotonia ei, depășind sentimental și biologic sezonul flirturilor și al aventurilor. Într-una dintre bucățile În proză, O conferență, despre venerabila madam Trahanache
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
afla într-un proces etern de evoluție. Ele urmează cicluri de incarnare voluntară, pe diferite planete din univers, inclusiv pe planeta noastră”; - inferiorizarea (în comparație cu entități superioare): „Despre Forța Multidimensională Universală există două ipoteze: a) ar fi o făptură supranaturală, personificată, atotștiutoare, atotputernică, separată de creații; b) ar fi un principiu natural, în eternă evoluție, parte integrantă a propriilor sale creații”; „raportată la dimensiunea universului, galaxia noastră are dimensiunea unei granule de nisip de 0,1 mm, rătăcit într-un cub cu
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
personaje. Dacă la început Lasca este cea care comandă neobosita, la sfarsit Tiossido îi va lua locul. Spre deosebire de piesă, în film însă, ciclicitatea acțiunilor este înlocuită cu simetria în modul în care este privit Emanou. Cameră, să înțelegem aici ochiul atotștiutor, își păstrează unghiul de vedere. 2.1.1. e. Supraviețuitorii cataclismului vin la concert În secvență anterioară, observăm mișcarea în gol a roților bicicletei levitante. Imaginea își găsește complinirea în gestul lui Absalom. Această pedalează în gol, strigând. Să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
zbat în adâncul puterii vântului nopții, 198 Clipe strălucesc fericite peste chipul acelui copil, Vremi se petrec, Gânduri zboară iute și jos Ca în preajma furtunii, Arbori mari visează visele nopții, Visele lumii, crude vise, Stele plâng și râd și tac, atotștiutoare, Veacuri trec cu marile pânze umflate de vânt, Ochi pieritori se deschid presimțind bucuria Copilului lumii, dormind În adâncul puterii vântului nopții. Condiția umană . Felul în care vorbește Ahile . . . . . . . . . . . . . . . 107 Portretul interior: Ahile ca erou homeric atipic . . . . . . . . . . . . . . . 114 Ariel sau
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
pustiul gând Ca și determinarea directă a substantivului, articolul (a). înlocuiește dezinența de singular a unor adjective feminine (cu dezinența -ă sau -e, când rădăcina adjectivului se termină în i): albastra noapte, pustia noapte, (b). urmează imediat dezinenței: albastrul întuneric, atotștiutoarea lună, pustiile nopți, negrii codri sau prin intermediul vocalei de legătură u: alb-u-l perete, grea-u-a sarcină. Prin intervenția funcției poetice, ca și în flexiunea substantivului, prezența articolului definit în structura unor adjective determină anularea omonimiei G.D. singular - N.Ac.G.D. plural
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
treia variantă a superlativului, o variantă în cel mai înalt grad emfatică - superlativul excesiv 7: „(...) Ca să mediteze pune/ Urechile ce-s prea lunge și coarnele de la cerb.” (M. Eminescu, p. 31) sau superlativul absolut: „Tu vei deveni ca mine, etern, atotștiutor și cu ajutorul cărții atotputernic.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 47) Exprimarea gradelor de intensitatetc "Exprimarea gradelor de intensitate" Gradele de intensitate se exprimă prin mijloace analitice: morfeme libere și, mai rar, sintetic, prin morfeme conjuncte. Echivalența se exprimă prin locuțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rarisim, critic inteligentisim; • prefixe; unele marchează varianta superlativului excesiv: arhi-, răs-, supra-, ultra(tramvaie supraaglomerate, troleibuze arhipline, pepeni răscopți), altele, superlativul de superioritate: stră(basm străvechi), atot(exprimă superlativul absolut: „Când umbra ta (...) va începe a vorbi, ea va fi atotștiutoare...” (M. Eminescu, Proză literară, p. 42), „Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,/ Rumenind străvechii codri și castelul singuratic.” (M. Eminescu, I, p. 76) • adverbe (locuțiuni adverbiale) - morfeme: foarte (foarte vechi), foarte puțin (superlativul de inferioritate: foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Tipuri structuraletc "Tipuri structurale" a. simplu; se realizează prin: • substantiv (sau alte unități lexico-gramaticale substantivate sau, mai rar, sintagme substantivale): „Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de legitimă apărare.” (C.P., art. 44) „Suntem împrejmuiți de atotștiutoarele.” (L. Blaga, 317) • pronume: „Religia - o frază de dânșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug.” (M. Eminescu, I, 59) „Ajungând seara acasă am fost întâmpinat de ai mei...” ((I.L. Caragiale, II, 151) b. analitic: „... Măgulite
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Deci, ca și azi erau subliniate ca pricipii fundamentale ale tradiției calitatea de Tată a divinității și Frăția Omului. Cele mai vechi scrieri chineze provin din timpuri anterioare lui Abraham și îl prezintă pe Dumnezeu ca o ființă divină, atotputernică, atotștiutoare și omniprezentă. Înainte de Homer, în Vede, cel invizibil și nenumit era lumina și cerul, dar Dyaus nu însemna albastru ci altceva Dyaus Pitar era Zeus Pater la greci, Ju Piter în latină, deci Tatăl Ceresc. Isus, ale cărui învățături sunt
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
fenomenul invers, ca un arc reflex în trecerea societăților oculte prin spirala universală a istoriei. La începuturile umanității știința era o parte a religiei, având aspectul a două surori siameze. Prima lege a acestor învățături era existența unui Dumnezeu, omnipotent, atotștiutor și creativ căruia omul îi datorează viața. Cu aceste cunoștințe omul nu era în stare însă să aibă puterea, înțelepciunea și marea dragoste divină a Creatorului. Era o atingere, o foarte apropiată îmbrățișare cu Tatăl Ceresc. Dar atât. În grădina
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
pentru a ne asigura liniștea relativă. De aceea, omul primitiv a început să ofere zeilor și naturii din ceea ce avea mai de preț. I-a oferit 184 lucruri materiale, arme, hrană, animale sau chiar ființe umane. Zeii sunt puternici și atotștiutori și pentru a le căpăta bunăvoința trebuie să le oferim. Acest schimb este unul interesat - bunuri de preț pentru liniște 185, dar nu este unul economic. Chiar dacă nu a încetat niciodată 186, schimbul despre care vorbim este specific începuturilor, în
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]