315 matches
-
lexical determină dezvoltarea mai multor perspective semantice în desfășurarea procesului de identificare și care depind în măsură însemnată de modul în care participă conținutul lexical al celor doi termeni (regent și determinant) la constituirea planului semantic al relației de dependență atributivă. Când rolul preponderent în dezvoltarea planului semantic îl are termenul regent, procesul de identificare se realizează din perspectiva posesiei (apartenenței), cu mai multe diferențieri, de natură lexicală: „Deasupra casei tale ies / Și azi aceleași stele.” (M. Eminescu, I, 186) • posesia
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în acea seară zaifetul trebuia să se spargă devreme...” (M. Caragiale, 86), „... Le cânta așa cum trebuiau ele cântate ca să ne placă nouă, tinerii de pe-atunci, după război.” (M. Eliade, Dionis, 486) Convergența planului semantic al ambilor termeni ai sintagmei atributive determină dezvoltarea altor perspective în desfășurarea procesului de identificare: • a raportului parte-întreg (atributul partitiv): „Nu credea, dar era desigur legat de unii dintre ei.” (M. Preda, Viața, 218) „Nimic din ale tale nu te mărginește / nici chiar frumusețea ta.” (L.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Sadoveanu, X, 188), „Statuia zveltă și-nsemnând, se pare, Iubire, tinerețe sau credință, Subt frunza toamnei cenușii dispare.” (T. Arghezi, 8) d. complex: „Cine i-ar fi putut contesta dreptul de a rămâne așa cum a fost toată viața?” e. propozițional (atributiva de identificare): „Somnul e umbra pe care viitorul nostru mormânt peste noi o aruncă în spațiul mut.” (L. Blaga, 331) f. multiplu: „Între timp trăiam din mila unuia și altuia.” (M. Eliade, 412), „Nu cele ce scriu poeții sunt poezie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cumpere hârtie de scris la mașină, el a luat un fel de hârtie de ziar. b. dezvoltat: „Pentru puțină mâncare și câte oleacă de pască de cea de trei ocă la para slujea toată casa.” (I. Creangă, 53) c. propozițional (atributiva de clasificare): A cumpărat covrigi de cei ce se vând câte patru la mie. d. multiplu: „Modul infinitiv este forma nominală a verbului, definind semnificația lui ca proces de acțiune, de devenire, de stare, fără s-o actualizeze în raport cu categoriile
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu văzuse niciodată camionul trecând, fiindcă, terorizat de urmărirea lui, se ascundea în casă.” (G. Călinescu, C.O., 26) • forme verbal-nominale (infinitiv): A eșuat din nou în încercarea de a-l face să-și apere ființa cea adevărată. b. propozițional (atributiva de complinire): „Nu trebuie să le imputăm ignorarea a ceea ce nu există pentru ei.” (G. Călinescu, U.P., 277) c. multiplu: „Alteori, dimpotrivă, am impresia că gara a fost părăsită nu mult înainte de venirea mea și a Eleonorei...” (O. Paler
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de obicei semănând cu vântul, era acum mort.” (O.Paler, Galilei, 137), „Se făcea apel la studențime, chemați să asigure munca în întreprinderi.” (E. Barbu, 162) b. dezvoltat: „Rudele, cu capetele descoperite, ascultau glasul preotului.” (E. Barbu, 109) c. propozițional (atributiva descriptivă): „Ziarele de a doua zi publicau discursul șefului guvernului, care era plin de amenințări.” (E. Barbu, 162), „Ieronim ș-aruncă mantia pe umeri și ei merseră pe țărmul râului, unde Francesco îi dădu barca lui.” (M.Eminescu, P.L., 97
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
alături răspunsul pe alt glas.” (E.Barbu, 109), „Era duminică și lumea, câtă fusese și câtă nu fusese la biserică, năvălise în crâșmă.” (C. Hogaș, 41) Marcarea identității specifice a atributuluitc "Marcarea identit\]ii specifice a atributului" Relația de dependență atributivă se manifestă în planul expresiei prin flexiune, elemente de relație și articol. Flexiunea Flexiunea se subordonează fie principiului acordului, fie principiului recțiunii, în funcție de unitățile lexico-gramaticale prin care se realizează atributul. Acordul orientează flexiunea când atributul se realizează prin adjectiv calificativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de vină Și despre nebunia de-a fi trist, Am să vă povestesc, cât mai exist, Și ochii mei atârnă de lumină.” (A. Păunescu, Manifest, 169), „Nimic din zbuciumul de altădată Nu mai frământă azi «bătrânul munte».” (M. Codreanu, 43) Atributiva se introduce în frază prin: • conjuncții: că, ca... să, de, dacă și locuțiuni conjuncționale (de parcă, ca și cum): „N-a apucat să răsufle bine că i-a venit vestea că și la Lespezi s-a pus foc.” (L.Rebreanu, 464), „Aglaia îl
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
măsura loturile.” (E. Barbu, Groapa, 13), „E o noapte de parcă umblă sfinții pe cer.” (G.Bogza, 192) • pronume (adjective) relative, precedate sau nu de prepoziții; forma cazuală a pronumelui relativ și prezența prepoziției depind de - funcția sintactică a pronumelui în interiorul atributivei: „Mă simt legat de vietatea care a murit La ceas oprit de lege și de datini.” (N. Labiș, 39), „Mi-e silă să mă cert cu oameni pe care nu-i stimez.” (G.M. Zamfirescu, 319), „Și mă leagă în această
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de complementul direct o gură. Funcționarea indirectă, ca marcă distinctivă, a articulării hotărâte a substantivului este asigurată de conținutul semantic al termenilor implicați direct în relația de dependență: verbul și substantivul. Articolul genitival fixează cadrul sintagmatic al relației de dependență atributivă (prin acordarea în gen și număr cu termenul-regent) și marchează identitatea de atribut a termenului pe care-l însoțește: Valurile de lumină ale răsăritului depărtat, lunecând pe deasupra creștetului stâncos al Petricicăi, întindeau peste adâncul văzduhului o punte aeriană...” (C. Hogaș
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de atribut se realizează ca atribut de complinire: „Tu nici nu știi a ta apropiere Cum inima-mi de-adânc o liniștește Ca răsărirea stelei în tăcere.” (M. Eminescu, I, 120) Când substantivul regent se articulează cu articol hotărât, funcția atributivă se realizează ca atribut de identificare: „Atât poezia de mișcare ceremonială cât și cea onirică se întemeiază pe sentimentul unui univers metafizic care apasă asupra lumii plane, modificându-i sensul.” (G.Călinescu, U.P., 76) Identitatea atributului de identificare este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cât marchează realizarea atributului ca atribut calificativ: „Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac.” (M. Eminescu, I, 84) Identitatea atributului de clasificare rămâne implicită în planul semantic al termenului prin care se realizează sau al întregii sintagme atributive: „Teoria invarianților algebrici și-a găsit la vremea sa aplicații în fizică, geometria proiectivă, teoria numerelor.” (ViorelVodă, 109), „Icre moi aveți?” (I.L. Caragiale, 197), fiind întărită uneori, în planul expresiei, prin prepoziții de (din) și prin articolul demonstrativ cel: „Vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
desfășurării dependenței față de cei doi regenți, relația de dublă dependență generează două funcții sintactice: 1. Atributul circumstanțial 2. Complementul predicativ ATRIBUTUL CIRCUMSTANȚIALTC "ATRIBUTUL CIRCUMSTAN}IAL" Funcția de atribut circumstanțial este discutată de autorii Gramaticii Academiei la capitolele Atributul și Propoziția atributivă, ca o variantă (parte de propoziție și propoziție subordonată) a atributului izolat, alături de atributul (atributiva) descriptiv(ă): „Atributul izolat poate fi circumstanțial sau descriptiv.” (II, p. 139, p. 278).Noua ediția a gramaticii Academiei interpretează Atributul circumstanțial, ca și ediția
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Atributul circumstanțial 2. Complementul predicativ ATRIBUTUL CIRCUMSTANȚIALTC "ATRIBUTUL CIRCUMSTAN}IAL" Funcția de atribut circumstanțial este discutată de autorii Gramaticii Academiei la capitolele Atributul și Propoziția atributivă, ca o variantă (parte de propoziție și propoziție subordonată) a atributului izolat, alături de atributul (atributiva) descriptiv(ă): „Atributul izolat poate fi circumstanțial sau descriptiv.” (II, p. 139, p. 278).Noua ediția a gramaticii Academiei interpretează Atributul circumstanțial, ca și ediția precedenta, în clasa Atributului, la subcapitolul Atribute izolate și neizolate. (vol.II, pp. 611-613), identificându
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
analitic: „Limba? Nu. Poate fiecare vorbă sună diferit în urechile diferiților oameni - numai individul, același rămâind, o aude într-un fel.” (M. Eminescu, P.L., 25) d. complex: Petrache, rămas cum îl știai, nu se prea împiedică de principii... e. propozițional (atributiva circumstanțială): „Rușine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase județe ale României pradă în ghearele unui vampir!” (I.L.Caragiale, Teatru, 143) f. multiplu: „Și frate-meu cel mare, nătâng și neastâmpărat, cum îl știi, fuga la ușă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
amețiți după cât se pare de berea băută, (...) nu erau atenți la povestirea lui Gheorghe.” (M. Preda, M. Sg., I, 15), „... Caracterul simbolurilor, utilizate ritual, e de a fi necesitate.” (G. Călinescu, U.P., 236) Când atributul are dezvoltare propozițională, predicatul atributivei se acordă cu regentul în gen, număr și persoană, dacă acesta e predicat nominal, în număr și persoană, dacă e predicat verbal: „Nu mai merge... să fiu prieten cu bărbatu-tău, care nu-i om de felul meu, numai ca să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i om de felul meu, numai ca să te poci vedea mai des! Ți-e drag să trăiești cu un om care se poartă cu tine ca un câine, și mă gonești pe mine, care te iubesc...” (I.L. Caragiale, Teatru, 410) Atributiva circumstanțială se introduce în frază prin: • pronume relative (mai ales, care): „Omoară-mă pe mine, care te-am iubit, care am jertfit tot pentru tine.” (I.L. Caragiale, I, 214) • adverbe relative: „Atunci, copila părintelui, cum era sprințară și plină de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cazul nominativ, indiferent de cazul termenului determinat, sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este înscrisă între atributive: „În cadrul propoziției atributive se distinge propoziția apozitivă, care corespunde unei apoziții, având ca și aceasta o situație aparte față de atributiva propriu-zisă.” (vol.II, p.274), cu deosebirea că apoziției propoziționale i se dă și o definiție din perspectivă semantică: „Propoziția
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de cazul termenului determinat, sau acordat în caz cu acesta.” (vol.II, p.128), dar și pronominal: „Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este înscrisă între atributive: „În cadrul propoziției atributive se distinge propoziția apozitivă, care corespunde unei apoziții, având ca și aceasta o situație aparte față de atributiva propriu-zisă.” (vol.II, p.274), cu deosebirea că apoziției propoziționale i se dă și o definiție din perspectivă semantică: „Propoziția atributivă care exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Apoziția pronominală are de obicei valoare de precizare.” (p.135). În același mod, la nivelul frazei, apoziția este înscrisă între atributive: „În cadrul propoziției atributive se distinge propoziția apozitivă, care corespunde unei apoziții, având ca și aceasta o situație aparte față de atributiva propriu-zisă.” (vol.II, p.274), cu deosebirea că apoziției propoziționale i se dă și o definiție din perspectivă semantică: „Propoziția atributivă care exprimă aceeași idee cu cuvântul, grupul de cuvinte sau propoziția la care se referă se numește propoziție apozitivă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În cadrul propoziției atributive se distinge propoziția apozitivă, care corespunde unei apoziții, având ca și aceasta o situație aparte față de atributiva propriu-zisă.” (vol.II, p.274), cu deosebirea că apoziției propoziționale i se dă și o definiție din perspectivă semantică: „Propoziția atributivă care exprimă aceeași idee cu cuvântul, grupul de cuvinte sau propoziția la care se referă se numește propoziție apozitivă.” (Idem, p. 281) În același timp, însă, se reține, și la sintaxa propoziției, și la sintaxa frazei, caracterul specific al apoziției
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceeași idee cu cuvântul, grupul de cuvinte sau propoziția la care se referă se numește propoziție apozitivă.” (Idem, p. 281) În același timp, însă, se reține, și la sintaxa propoziției, și la sintaxa frazei, caracterul specific al apoziției, în raport cu atributul (atributiva), din perspectiva regentului, care nu este numai un substantiv (sau substitut): „Pot fi determinate printr-o construcție similară cu aceea a apoziției și părți de vorbire ca verbul, adverbul și chiar propoziții întregi.” (vol.II, p. 130) Această situație, însă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
apoziției din sfera subordonării s-a manifestat, în diverse moduri, în repetate rânduri în lingvistica românească (ca și în gramaticile altor limbi). În Gramatica limbii române, partea a II-a, Sintetica, București, 1877, T. Cipariu înscria apoziția (apositul) la subordonarea atributivă, dar în același timp o diferenția de atribut pe baza caracterului ei explicativ: „Apositul (appositum, epiqeton) se numește substantivul, cu sau fără dependență (subl. ns.) (uneori și un adjectiv), carele se adauge ca explicațiune (s.n. ) la alt substantiv...” (p. 26
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
expresie a denumirii, profesiunii, poziției sociale etc., ca atribut substantival apozițional. Noua ediție a Gramaticii Academiei interpretează, însă, aceste structuri (profesorul Popescu, orașul București) ca „atribut substantival în nominativ”. (vol.II, p. 601) 44. Motiv pentru care G.A. situează atributivele circumstanțiale în categoria atributivelor explicative, în opoziție cu atributivele determinative în care se înscriu cele de calificare și de identificare (cf. vol.II, p. 277 ș.u.). 45. V. Hodiș, Elementul predicativ suplimentar. Contribuții, în LR, 1969, nr. 2, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poziției sociale etc., ca atribut substantival apozițional. Noua ediție a Gramaticii Academiei interpretează, însă, aceste structuri (profesorul Popescu, orașul București) ca „atribut substantival în nominativ”. (vol.II, p. 601) 44. Motiv pentru care G.A. situează atributivele circumstanțiale în categoria atributivelor explicative, în opoziție cu atributivele determinative în care se înscriu cele de calificare și de identificare (cf. vol.II, p. 277 ș.u.). 45. V. Hodiș, Elementul predicativ suplimentar. Contribuții, în LR, 1969, nr. 2, p. 139 ș.u.). 46
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]