1,498 matches
-
mai precis anul de grație 1969, marchează lansarea definitivă a autorului în circuitul intelectual francez. Foucault fusese deja propulsat în atenția intelectualilor francezi de polemica sa cu Jean-Paul Sartre, dar acest generos an 1969 îl consacră. Textul său despre funcțiunea auctorială, inclus în diverse colecții și antologii, este indispensabil pentru înțelegerea post-structuralismului. Ideal ar fi ca el să fie atașat, drept Apendice, la Arheologia cunoașterii, cu atît mai mult cu cît e conceput în același stil de gîndire și cu aceleași
Un fondator al poststructuralismului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17288_a_18613]
-
în fața mea fără cuvinte, cu ochii ațintiți asupra mea, fără ură, fără mânie. Stupefiat. Chipul i-a devenit palid. Golit de sânge. Precum capul tăiat al sfântului Ioan Botezătorul, a cărui decapitare o celebrăm astăzi." Un asemenea puls de emotivitate auctorială poate pune sub semnul îndoielii unele scene din Memorii. Într-un pasaj, reporterul se află așa de aproape de locul unde conversează regele, profesorul Iorga și primul ministru Armand Călinescu, încât aude - și chiar memorează - discuția acestora. "- Ce are un dictator
Tinerețile romancierului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17302_a_18627]
-
de piatră// iartă-mă de pe acum/ de sare spală-mă// nimeni nu tace nimeni nu spune/ nimeni nu poate/ nu-mi pare rău că am trecut? (mă întunec). Celălalt e capabil a asigura "ieșirea din timp", id est confruntarea ființei auctoriale cu absolutul. Printr-un peisaj labirintic trecînd, cu ajutorul călăuzirii acestuia, precum printr-un vis rău, încîlcit între tainica rănire și vindecarea incertă, poeta parcurge o probă inițiatică sui generis: "venind pe urmele tale/ printr-o pădure din pămînt/ dublînd frumusețea
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
să te obosească. Rămîne - cum am mai spus - ca element de rezistență al cărții, înzestrarea scriitoarei cu un foarte sensibil senzor al limbii vorbite, la care se adaugă, în obținerea efectului de familiaritate, tehnica naturalizantă a contaminării lingvistice dintre vocea auctorială și personaje. Dincolo de aspectele stilistice, Poveștile Monei reușesc - și acesta este meritul lor cel mai important - să surprindă un aspect esențial al tipologiei feminine din România de astăzi, un hibrid de mentalități erotice: tînăra decorsetată moral, deseori cinică "devoratoare de
Romanul unei fete de tranziție by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/17353_a_18678]
-
însuși amintea. Verdictul lui Mihai Ralea rămâne în mare măsură valabil - lumea Medelenilor (acea lume a marii burghezii rurale de peste Milcov) e marcată de un stigmat al declinului. Mai toți criticii interbelici au remarcat dominanta nostalgic poematică a romanului - vocea auctorială nu-și maschează parti pris-urile. Modernitatea capitalistă va sfârși prin a ruina arhitectura Medelenilor, agentul disoluției fiind, deloc întâmplător, bancherul Bercale. Ceva din antipatia lui Duiliu Zamfirescu a trecut în paginile lui Ionel Teodoreanu - scriitorul român, funciarmente "reacționar", plasează capitalistul
Vă place Ionel Teodoreanu? by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/17334_a_18659]
-
se acumulează minează proiectul romanesc. Multe dintre pasaje nu mai pot trezi decât cel mult un zâmbet condescendent - teribilismele amoroase ale lui Dan Deleanu apar, prin trecerea timpului, de-a dreptul inofensive. Patima teoretizărilor e de asemenea redundantă stilistic. Opțiunea auctorială e ea însăși conformistă - deși Ionel Teodoreanu își plasează biografemele în textul romanului, Dan Deleanu conservă psihologia omului de prisos a eroului romanului omonim al lui Vlahuță. Feminitatea deviantă e drastic sancționată (Ioana Pallă și Adina Stephano), cea care triumfă
Vă place Ionel Teodoreanu? by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/17334_a_18659]
-
că reportajul de călătorie al lui Filimon are ca model pe unul francez, datorat unui Viardot. Așa, probabil, este. Dar, după aprecierea d-lui Paul Cornea, reportajul lui Filimon se dilată și se ramifică prin dezvoltări și paranteze aluvionare, comentariul auctorial detasîndu-se de faptul relatat. Recitit azi, după aproape un secol și jumătate de la elaborare și publicare, memorialul lui Filimon din 1858, cu toate deficiențele sale (unele amintite), prezintă o cîtime de interes incontestabil. Cum spuneam, ceea ce autorul precizase că e
N. Filimon si reportajul de călătorie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17917_a_19242]
-
mai fi aflat în viața lor și la Oxford (dacă m-aș mai fi aflat în viața lor de zi cu zi)", își spune cu recunoscută vanitate acest protagonist, "poate că ar mai fi trăit încă". Vanitatea lui este vanitatea auctoriala, evident: existența personajelor a caror cronică o vom cîți în continuare este proiectul acestei veghi auctoriale, a acestei prezente supraveghetoare în viața lor cotidiană. Încă un motiv pentru care un român scris sub asemenea premise nu ar putea fi parodie
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
viața lor de zi cu zi)", își spune cu recunoscută vanitate acest protagonist, "poate că ar mai fi trăit încă". Vanitatea lui este vanitatea auctoriala, evident: existența personajelor a caror cronică o vom cîți în continuare este proiectul acestei veghi auctoriale, a acestei prezente supraveghetoare în viața lor cotidiană. Încă un motiv pentru care un român scris sub asemenea premise nu ar putea fi parodie: între narator și personaje se țese urzeala unei afecțiuni constitutive care nu poate lăsa loc pentru
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
sînt poet și prin tehnică și efort și prin faptul că îmi dau seama absolut de ce este un poem". Iar un poem al Marianei filimon e o strategie de decriptare, aș zice suav-vicleană, a obiectului vizat, suava prin structura morală auctoriala și vicleana prin efectul urmărit, pentru că aspectul ascuns, fibră enigmatica, "esență" să aibă aerul că se divulgă singură. Poeta nu comite eforturi stilistice vizibile, nu forează cu încordare, nu așează capcane grosolane (la vedere) în calea "vinațului" sau spiritual. Urmărind
Tigara care arde cum o candelă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17946_a_19271]
-
în fond, acelasi: într-o vreme de răgaz, de vacanță, fiecare personaj are impresia că muncește prea mult pentru ceilalți doi. Probabil iritarea este maximă când modestă barcă se transformă în galera. Chiar dacă adnotat, chiar dacă umbrit de un intreg "scandal" auctorial, avem totuși în față un jurnal. Trei sferturi din el privește perioada petrecută în Franța, după ^89, la Talence, micul orășel universitar de lângă Bordeaux. Aici, aproape de ocean, barca suferă transformarea; exilul, care până nu demult nu putea să fie decât
O plimbare cu galera by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/18002_a_19327]
-
fi să continuăm metafora centrală a cărții de față) vorbirea îi era interzisă subiectului (eului), ea era imposibilă, nerealizată. Gestul autorului adaugă acestui text scris la persoana întîi o macabră garanție a autenticității, a identității dintre eul narator și eul auctorial, transformîndu-l într-o confesiune cu implicații tragice, dincolo de orice metaforă, dincolo de alegoria (atît de șocantă pentru oricare cititor format în spațiul logocentric de tip european) Logosului absent la Cina de taină a unei noi Sfinte Familii (mamă, tată, copil-narator). Gestul
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
Tot astfel cum ochii ei nu văd copilul, cum vocea ei îi refuză acestuia dreptul de a fi. Scriitura lui Pasquali, capabilă de suflul amplu al confesiunii-flux de conștiință, nu tremură nici o clipă, cu nici un rînd, pentru a trăda participarea auctorială. De n-ar fi gestul post-textual, aș spune că nimic nu îmi stîrnește mai mult admirația, la lectură, decît această stăpînire a cadențelor limbii, ca și a nivelurilor alegorice complexe ale construcției. Că există o rigoare (matematică? sau muzicală?) îndărătul
Cuvintele interzise by Ioana Bot () [Corola-journal/Journalistic/17400_a_18725]
-
iarnă. În anii '90 publică alte două române - Acasă (1992) și Educație târzie (1998) -, ambele apărute la Editură Cartea Românească. Mă voi opri asupra acestor din urmă volume, căci ele mi se par reprezentative pentru o anume redefinire a poziției auctoriale în anii din urmă. Un deceniu marcat de impactul mediilor audio-vizuale, față de care tipul de "reactie-Zamfir" e demn de luat în considerație: menținerea demnității scrisului, convingerea că există mesaje și frumuseți imposibil de exteriorizat altminteri, ideea că literatura trebuie să
Douã romane by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/17449_a_18774]
-
e diferit mult de cel din alte volume cunoscute deja cititorului român. Un Duby mult mai lunecos și îndrăzneț stilistic, mult mai literar și ambiguu din punct de vedere științific. Ceea ce, evident, poate reprezenta o modificare reală a temperamentului sau auctorial, una în bine, la urma urmelor. Însă amănuntul ca atare trebuia neapărat semnalat. Altminteri acest Duby straniu riscă să treacă drept un Duby suspect. Oricît de greu mi-ar fi fost să plasez temporal dată primei apariții a celor două
Omul medieval by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17594_a_18919]
-
și Simion Noul Teolog (Nichifor Crainic), fie, în fine, cu Byron și Edgar Poe (Dan Petrasincu), F. M. Dostoievski a marcat indiscutabil literatura. Astfel, R. M. Albérès decela în Occident un nou tip narativ: "românul dostoievskian", caracterizat preponderent prin schimbarea unghiurilor auctoriale de abordare, mai precis prin adăugarea unei a treia dimensiuni: cea spirituală. Omul devine astfel, pe lîngă "animal psihologic" și "animal social" (inclusiv politic) și "animal metafizic"3). Unul dintre pertinenții exegeți ruși ai operei dostoievskiene, M. Bahtin consideră gîndirea
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
lui Dostoevschi" (p. 191)! În loc de exegeza, Paulin Lecca grupează, la un moment dat, citatele "pe puncte" (în cap. Combaterea hulitorului), nu altfel decît ar fi făcut-o oricare licean, în vederea unei discuții libere la ora de literatură universală! Confuziile glas auctoriala personaj abundă. Spațiul nu-mi permite decît un exemplu: "Dar milă lui Dostoevschi, izvorîta din mila Mântuitorului lumii se întinde și asupra hulitorilor înșiși. Departe de a-i uri, el îi iubește și se roaga cu toata smerenia pentru ei
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
pe lângă cel menționat mai sus: de pildă, unul despre felul în care cenzura, prin propunerile de „rezolvare” a problemelor, intervenea, cum făcea și critica vremii, în opțiunile autorilor, inspirând sau impunând modificări ale intrigii, personajelor, prezentării lumii și deci viziunii auctoriale, și așa mai departe. Oricum, o carte bogată, informată, extrem de utilă istoricului acestei perioade zbuciumate și încă foarte puțin cunoscută în documentele ei.
Dincolo și după cenzură by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2488_a_3813]
-
se întâlnește cu nouăzecistul Cristian Popescu. Într-un fragment de jurnal, autorul Artei Popescu vorbea despre „poemul care înglobează în el și împrietenește cititorul cu un personaj liric (poetul în carne, hârtie și oase) compus explicit din mai multe euri: auctorial, biografic, moral, ontologic, «lectorial» (adică eul care-și cară în cârcă toate lecturile atunci când se rostește, atunci când se scrie...)“. Nu altceva spune O. Nimigean, într-un poem discursiv, subliniind identitatea dintre sine și text, dintre viață și poezie: „Să încetăm
Nanabozo și „poienița druidică“ borgesiană by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/2542_a_3867]
-
folosește, în aparență, de convențiile genului biografic, propunându-și să spună povestea vieții unui ins excepțional, cartea are o solidă ramă confesivă, în care autorul e prezent cu numele lui real și își asumă enunțiativ frâiele poveștii. Toate aceste inserturi auctoriale, în care scriitorul francez fie reamintește convenția biografică în care ne aflăm, fie se pronunță pe diverse teme, de obicei reacționând față de ceva din biografia eroului său (de pildă, vorbind despre succesul pe care Limonov l-a avut ca poet
„Adevărul“ despre Limonov by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/2443_a_3768]
-
explicam interesul exclusiv al tatei pentru un gen în privința căruia împărtășeam opinia lui Camil Petrescu din Teze și antiteze. Scriind la Arca lui Noe, am avut intuiția faptului că romanul modern se despărțea treptat de acela tradițional, pe măsură ce refuza omnisciența auctorială în favoarea unei perspective psihologice personale, fără însă a pune în discuție prezentarea acțiunii ca o formă de teatru, ca o înscenare. Mă fascinase încă din anii tinereții mele o parabolă a lui Borges intitulată În căutarea lui Averroes. Borges relata
Cabală și intrigă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2463_a_3788]
-
unui roman al scrierii unui roman”, jurnalul în sine se constituie într-un roman al scrierii ființei. Evoluția nu este guvernată de un proiect elaborat deliberat și nu este deloc o țintă în sine, estetică. Ea ține de firescul narațiunii auctoriale. Se constituie însă într-un „roman” - gen cuprinzător și incitant - scriere a desprinderii de lume și, în cele din urmă, a desprinderii de sine. Situație paradoxală, dramatică și captivantă: în timp ce ființa se în-scrie în litera discursului auctorial, ea pierde tot
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
de firescul narațiunii auctoriale. Se constituie însă într-un „roman” - gen cuprinzător și incitant - scriere a desprinderii de lume și, în cele din urmă, a desprinderii de sine. Situație paradoxală, dramatică și captivantă: în timp ce ființa se în-scrie în litera discursului auctorial, ea pierde tot mai mult autoritatea viețuirii efective. „Romanul” începe oarecum balzacian, cu o „introducere” relaxată, unde - luni, 17 ianuarie 1977 - într-o frază lungă, se face o oglindă a majorității preocupărilor/îmtîmplărilor, legate de viața diurnă, de familie, dar
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
în formă de fluture, prevăzută cu o umbrelă, menită să-l ferească de soare sau de ploaie, în funcție de caz, și un claxon imens ce seamănă cu o trâmbiță, prin cartierul Botanica, loc unde, de altfel, se află și reședința sa auctorială, dar și prin Ciocana, prin Hrușca, Huțuleanca, pe bulevardul Stefan cel Mare și Sfânt, trecând meditativ, cu capul în piept pe sub arcul de triumf, pentru a face un ocol în jurul catedralei metropolitane; navigând pe strada Albioara străjuită de Hotelul Cosmos
Capete de rând: Dimitrie Crudu și Falsul Dimitrie Crudu by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/2413_a_3738]
-
au încasat sume mari de bani din casieriile oficialității totalitare, dacă scriitorii în cauză n-ar fi așternut pagini numeroase de slujire a acesteia. Esteticul și eticul se suprapun în produsul literar, în afirmarea publică a unui crez angajînd ființa auctorială unică. A disocia eticul de estetic e ca și cum te-ai strădui să disociezi un obiect de culoarea și de forma sa. Regretăm că interesul, comoditatea, lașitatea îi opresc pe unii - destui - critici și scriitori a admite asemenea adevăruri simple, care
Actualitatea unui manifest by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16679_a_18004]