1,498 matches
-
descrierile cele mai realiste se împletesc cu elemente fantastice și onirice, cu motive din mituri și din basme. Luându-ne după Lindsay Moore, caracteristicile realismului magic sunt: caracterul hibrid (urban și rural, occidental și indigen), perspectiva ironică a autorului, reticența auctorială (lipsa unei opinii clare a naratorului în legătură cu caracterul real sau imaginar al evenimentelor relatate).
Realism magic () [Corola-website/Science/313795_a_315124]
-
declanșează la scurt timp după puternicul seism social (revoluție / război); sistemul de învățământ dintr-un stat asigură preluarea / însușirea - întru cunoaștere și sporire - a tezaurului generațiilor anterioare, în funcție de care se formează / modelează renăscutul "spirit creator-generaționist", inclusiv cel "creator-generaționist-literar", "conștiințele naționale, auctoriale" etc. În legătură cu generația, s-a observat că «exegeza contemporană nu este unanimă în acceptarea acesteia ca realitate și în considerarea noțiunii ca semnificativă pentru studiul unui fenomen literar; se merge până la respingerea conceptului, apreciat chiar ca un pseudoconcept; una din
Generație literară () [Corola-website/Science/310290_a_311619]
-
Întreg continent. Nu e o simplă evocare istorică monocordă, personajele fac parte dintr-o orchestră În care găsim toate instrumentele și dirijorul altfel spus, naratorul, se schimbă uneori de la o pagină la alta. E când unul din zilele noastre - naratorul auctorial -, când unul din secolul al XIX-lea când, În sfârșit contemporan cu faptele relatate. La drept vorbind totul este aidoma unei conversații În dialect acadian Între urmași Îndepărtați din diferite epoci, ai bătrânului Bélonie și ai lui Pélagie LeBlanc Dar
Editura Destine Literare by Mircea Gheorghe () [Corola-journal/Journalistic/81_a_353]
-
Colecția Cartea de pe noptieră, de la Humanitas, a înregistrat la numărul 160, în 2009, titlul unei scrieri rusești, - Compromisul -, semnată Serghei Dovlatov (versiune românească - Margareta Șipoș). Un survol de orientare auctorială sau tematică peste... colecție impune o apreciere la superlativ. Cu o precizare strict necesară - intimitatea cititorului virtual să fie provocată într-un mod de gustibus, cu o tonalitate stilistică specifică sentimentelor autentice. Așa se motivează prezența unor scriitori de referință
Anul 5, nr. 3 (11), 2010 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/83_a_99]
-
Papadat-Bengescu urmăresc să limpezească structurile morale ale personajelor, folosindu-se de modul retrospectiv al amintirii derivat din scrierile lui Marcel Proust. Volumele ciclului Hallipilor au o oarecare independență între ele, acțiunea fiind mutată de la un grup la altul. Menținerea obiectivității auctoriale se realizează în primele două volume prin folosirea unor personaje-reflector, martori ai evenimentelor relatate precum Mini și Nory. Cele două personaje nu au o existență efectivă, ci îndeplinesc doar rolurile de transmițători, vizitând locuințele mai multor familii, amestecându-se în
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
legalizate", Radu G. Țeposu notează: "Nu mai avem aici complicațiile psihologice ale celui care se pregătește să scrie un roman (ca la Mircea Eliade ori Anton Holban), ci o simplă derulare a mecanismului teoretic. Autenticitatea e, exclusiv, una a conștiinței auctoriale și naratoriale". Pentru Eugen Simion, volumul este "un jurnal de creație și un jurnal, în același timp, în care trăiește cel care gândește literatura și vrea s-o producă. El propune o tipologie și are o mișcare epică din care
Gheorghe Crăciun (scriitor) () [Corola-website/Science/297755_a_299084]
-
avem o povestire centrată asupra unui personaj, narată fie la persoana întâi, cum este cazul microromanului care dă și titlul volumului, fie dintr-o perspectivă extrem de apropiată personajului, cu numeroase pasaje de discurs indirect liber, cu intromisiuni voite ale vocii auctoriale în text. De altfel, acest omniprezent personaj central diferă foarte puțin de la un text la altul și are o consistență lichidă, curgînd mereu în noi tipare, evoluînd liber în jurul unor obsesii și atitudini redundante Radiografia unei zile de mai este
Cristian Meleșteu () [Corola-website/Science/333304_a_334633]
-
cu o idee și, în baza unei sonorități, a unei analogii ilogice sau a unui calambur schimbînd radical direcția logică a comunicării. Același traseu brownian îl au și elementele narațiunii, ceea ce duce la episoade absolut delicioase (dacă accepți necondiționat diktatul auctorial) sau la ruperi de logică cu potențial de enervare (pentru cititorul care preferă să secondeze construcția). Textele lui Cristian Meleșteu sunt ca un foc de artificii, exuberante, colorate, simpatice. Prezentul volum reușește să îl aducă pe Cristian Meleșteu (din nou
Cristian Meleșteu () [Corola-website/Science/333304_a_334633]
-
pondere nesemnificativă. Romanul " Drumul ascuns" a fost publicat pentru prima oară în anul 1932 de către Editura Naționala S. Ciornei din București. Volumele ciclului Hallipilor au o oarecare independență între ele, acțiunea fiind mutată de la un grup la altul. Menținerea obiectivității auctoriale se realizează în primele două volume prin folosirea unor personaje-reflector, martori ai evenimentelor relatate precum Mini și Nory. Spre deosebire de primele două volume ale ciclului, " Drumul ascuns" renunță la personajele-reflector, cedând controlul naratorului omniscient care descrie și analizează faptele, pătrunzând în
Drumul ascuns () [Corola-website/Science/334469_a_335798]
-
autoarei, ezitări (firești) ce deviază materia romanescă spre considerații de ordin eseistic, clar distincte de fluxul personajelor și al vieții lor interioare în formula de roman a autoarei, una ce elimină aprioric cogitațiile asupra personajelor sau acțiunii, intervențiile de tip auctorial. Din acest punct de vedere, mai interesant este Dosarul de creație, ce aglutinează diferite euri: din scrisori, poeme, notații diaristice, precum și următoarea însemnare datată în refugiul din al doilea război; este o destăinuire ce abia poate fi atribuită gândurilor unui
Hortensia Papadat-Bengescu: 400 de lovituri () [Corola-website/Science/295735_a_297064]
-
de criticul / stilisticianul Crișu Dascălu - se evidențiază: «nesaț(ul) informativ, supus însă unei cenzuri delimitatoare, capacitate de sinteză, cu știința de a impune ceea ce este esențial în subiectele tratate, în cazul de față, romanul politic, romanul obsedantului deceniu, teoria curajului auctorial, tradiție și inovație în critică, problema generației literare etc. Preocuparea de a înțelege literatura ca pe un câmp de relații este evidentă în cartea următoare, "Vocația sintezei" (1985), cuprinzând „eseuri asupra spiritualității românești“, în care sunt discutate, fără idei preconcepute
Adrian Dinu Rachieru () [Corola-website/Science/310721_a_312050]
-
în Compendiu...): "Budai tratează cuvintele ca pe niște făpturi moi și le dă pe loc la rimă genul și terminația trebuitoare". Iar în Analize literare și stilistice ( Sorin Alexandrescu, Ion Rotaru, Editura Didactică și Pedagogică, 1967, p. 29), explicația demersului auctorial este cum nu se poate mai limpede: "poetul, foarte cult, instruit mai ales în filologia clasică, ignorează legile limbii literare în care scrie, pentru că n-a studiat-o niciodată, organizat, în școală, dar pe care o cunoștea perfect în aspectele
Darul postum al Poetului by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/14009_a_15334]
-
ori prolix, dar cel puțin în cărțile din mijloc remarcabil... cartea se impune prin proporții, documentare și compoziție. Când e vânturat și de suflul unei pasiuni puternice, el se apropie hotărât de arta mare”. Autorul folosește modalități epice ca narațiunea auctorială, dialogul și monologul, dar și metode de analiză psihologică și tehnici narative moderne precum decupajul cinematografic, colajul sau excesul punctelor de suspensie. Simetria cărții se datorează faptului că începe cu spânzurarea sublocotenentului ceh Svoboda și se termină cu spânzurarea lui
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
au ajutat (și mai ales valoarea personalităților respective) să poată privi și din perspectiva celuilalt. Să stea în locul celuilalt, străin, cu toate bagajele. În prozele lui de până acum se observă aceasta foarte clar. El reușește să-și ascundă eul auctorial în spatele unor personaje create în tușe sigure. El nu se furișează simplu în pielea personajului, ci reușește să construiască în jurul lui o lume distinctă, străină de autor. Și de acolo o privește în toată splendoarea. El contemplă viața propriilor personaje
Fabian Anton () [Corola-website/Science/305839_a_307168]
-
idile" (1893), poezia „Mânioasa", de George Coșbuc se încadrează în categoria operelor inspirate de erosul țărănesc; din aceeași clasa fac parte creații cum ar fi: „Rea de plată", „Spinul", „Scară", „La oglindă", „Dușmancele", „Cântecul fusului" și altele. În toate, vocea auctoriala nu se aude, fiind înlocuită de vocea/ vocile personajelor imaginate de poet. Aceasta ar fi prima particularitate a lirismului obiectiv cosbucian. l1g666lr42exi 1. „Am să merg mai înspre seară - a 2. Prin dumbrăvi, ca mai demult, - b 3. în privighetori
Mânioasă () [Corola-website/Science/300813_a_302142]
-
de proprietățile individiale și inalienabile ale economiei politice. Mai mult sau mai puțin, în doze de concentrații variabile, despre asta e vorba în proaspăt apăruta carte Onoarea și onorariul. Știm prea bine, încă de pe vremea indigestelor comentarii școlare, că personalitatea auctorială a lui Ioan Slavici se definește cumva în funcție de o temă financiară. Că e vorba despre agonisirea treptată și minuțios urmărită, că e vorba despre afaceri ilicite de mafie western sau de găsirea - perdantă până la final - a vreunei comori, e mai
Slavici, managerul nostru by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9351_a_10676]
-
cu ochiul, în fine, să împingă povestirea definitiv în burlescul fără limite, mai ales că Bogdan Suceavă imprimă romanului o adevărată vervă a derizoriului. Cu alte cuvinte, satira spirituală și politică trebuia dusă până la ultimele consecințe, inclusiv cu riscul "discreditării" auctoriale. Dar vrea Bogdan Suceavă să demonstreze ceva anume? Are cumva o teză? Deocamdată mă feresc să răspund. Să nu fiu înțeles greșit, Venea din timpul lui diez este un roman pe alocuri de un comic veritabil, dar eu cred că
Mesinism New Age și terorism neoortodoxist by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12395_a_13720]
-
Pe scurt, Florin Țurcanu este un foarte bun regizor al propriului său discurs istoric, autorul știind să-și pună în scenă propriile gînduri și propriile interpretări, dar niște interpretări pe care le inserează la locul și momentul potrivit, fără ca intervenția auctorială să iasă în evidență. Florin Țurcanu știe să fie un autor discret, precum un comentator care, ascunzîndu-se în fundalul scenei, privește din culisele ei jocul personajelor. Profilul psihologic pe care autorul i-l alcătuiește lui Eliade - credința sa neabătută în
A fost Eliade fascist? by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10867_a_12192]
-
avea totuși timp să gândească un sistem de trilaterale. Vă amintiți care a fost contribuția lui la politica externă a momentului. Bogdan Chirieac: A domniei sale sau a domnului Constantinescu? Andrei Pleșu: Îmi puneți o întrebare delicată. Aici era o luptă auctorială între cei doi. Mi-e greu să mai separ apele. Faptul că s-a pus atunci problema unei rețele de trilaterale care, sigur, că aveau și o componentă de strategie pro-NATO, dar erau în bună măsură niște raporturi regionale care
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
uzuală (nici măcar, „performanța”, în termenii lui Chomsky, nu este strict denotativă, iar „competența lingvistică” rămâne o fantasmă a dicționarelor), avem toate motivele să admitem că valențele conotative pot să nu fie nici în poezie rezultate cu necesitate dintr-o intenție auctorială și cu atât mai puțin din simpla utilizare a tropilor. În fond, sesizarea dipozițiilor descriptiv-referențiale și a celor emotive nu reprezintă două procese neapărat izolate; departe de a se restrânge la denotatum, semnificația oscilează necontenit, ori de câte ori stimulul este supus procesului
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
respectiv ficțional, tocmai pentru a evidenția, acolo unde este necesar, ecartul dintre nivelul producerii și nivelul receptării textelor poetice respective. Astfel, despre un anumit „mimetism” (mai mult sau mai puțin voluntar) putem vorbi cu precădere atunci când avem în vedere intenția auctorială, iar despre „ficționalitate”, mai cu seamă din perspectiva receptării, a efectelor produse asupra diferitelor categorii de cititori, ficționalitatea fiind, cum am sugerat deja, mai mult o chestiune de abordare sau de „atitudine” vizavi de ceea ce se spune. În fapt, diferența
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Camere separate (1989). Singura sa carte care se pretează la o lectură în cheie poetică este Bilete pentru prieteni, din 1986, asupra căreia vom zăbovi în cele ce urmează. Titlul volumului funcționează ca un semnal îndeajuns de edificator în privința intenței auctoriale de a inventa un nou gen. Acela fără pretenții, spontan și relaxat, în aparență, al biletului. Că însemnările adunate sub acest titlu provocator reprezintă, în fond, un tip cu totul particular de poezie, vom încerca să demonstrăm în cele ce
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
a creației bacoviene reprezintă, în mod cert, emanația unui eu indiferent, neutru, care nu face decât să înregistreze ceea ce vede și aude în jur. Pare evidentă aici distanța față de lirica modernistă, caracterizată, în genere, prin tendința de exacerbare a eului auctorial: ne întâmpină pretutindeni semnale ale încercării de ștergere, de anulare a acestui eu, prins în capcana unor pulsiuni contradictorii. Textele acestea lasă impresia că autorul lor s-ar afla izolat pe falia ce separă două realități: de o parte, se
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
acestei afirmații, comparația cu poeme din volumele Plumb sau Scântei galbene), totuși eul liric rămâne, într-o măsură considerabilă, prizonierul acelei tentații a dezumanizării și „mineralizării”, atitudine situată la antipozii biografismului din poezia mai nouă: După ce a împins poziția instanței auctoriale la limita „mineralului”, n-a avut puterea ori inspirația să facă pasul decisiv al re-biografizării vocii „naratoare” din poezie. Dacă ar fi făcut acel pas am fi avut în Bacovia un prim mare postmodernist 316. Oricum ar fi, rămâne de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
anecdotică, de limbajul uzual riscă să creeze perplexitate, tocmai în măsura în care clatină prejudecăți adânc înrădăcinate. Altfel stau lucrurile în cazul cititorului ideal (acela care constituie, după cum au demonstrat teoreticienii receptării, un fel de dublu ficțional al autorului). Pe acest palier, intenției auctoriale de a se folosi, duplicitar, de principiile mimesis-lui îi corespunde disponibilitatea cititorului de a simula ludic credulitatea, când amândoi știu că regula poeziei a fost multă vreme alta. De altfel, majoritatea pozițiilor teoretice trecute în revistă în prima secțiune a
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]