421 matches
-
sau dacă viziunea de la Ostia ar fi de tip filozofic. Marrou obiectează însă pe bună dreptate că „dilema... între meditația filozofică și contemplația mistică e foarte probabil una falsă: dacă există (și eu aș admite bucuros acest lucru) o mistică augustiniană autentică, aceasta n-a putut fi decît o mistică de filozof; experiența sa depășește aportul activității propriu-zis filozofice, dar o presupune și și-o asumă”. Bibliografie. Desigur, textul fundamental este chiar biografia lui Augustin, Confesiunile adică, fie și cu toate
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
irațională, ci ca un instrument ce servește înțelegerii, de aceea în opera tîrzie despre Treime (XV, 2, 2) se spune: „Credința caută, intelectul găsește” (cf. și infra, p. 000). Despre Biblie în opera lui Augustin, cf. A. La Bonnardière, Biblia Augustiniana, Et. Augustiniennes, Paris, 1960, și volumul de studii diverse „Saint Augustin et la Bible”, în ***, Bible de tous les temps, Et. Augustiniennes, Paris, 1986; A. Pollastri, F. Cocchini, Biblia e storia nel cristianesimo latino, Borla, Roma, 1988 (secțiunea dedicată lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cit.) examinează pe larg această operă (trad. rom.: Henri-Irénée Marou, Sfîntul Augustin și sfîrșitul culturii antice, trad. de Dragomir Stoianovici și Lucia Wald, Humanitas, București, 1997 - n.red.). în plus: D. De Bruyne, „Saint Augustin reviseur de la Bible”, în Miscellanea Augustiniana, II, Roma, 1931, pp. 521-606; F. di Capua, „Il ritmo prosaico in S. Agostino”, ibidem, pp. 607-764; F. Darrell Jackson, The Theory of Signs in St. Augustine’s De doctrina christiana, REAug. 15 (1969) 9-49; H. Hagendahl, Augustine and the
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
s De doctrina christiana: A Treatise on Christian Education”, Recherches Augustiniennes 4 (1966), 97-133; C.P. Meyer, Die Zeichen in der geistigen Entwicklung und in der Theologie des jungen Augustins, Augustinus Verlag, Würzburg, 1969; J. Pepin, Saint Augustin et la dialectique, Augustinian Institut, Villanova, 1976. Despre utilizarea lui Tyconius de către Augustin, cf. P.C. Bori, La ricezione delle regole di Ticonio, da Agostino ad Erasmo, ASEs 5 (1988) 125-142; G. Gaeta, „Il liber regularum di Ticonio. Studio sull’ermeneutica scritturistica”, ibidem, 103-124. Continuă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trebuia să fie exclusă a priori; de aceea, Augustin găsește nimerit să utilizeze cu discreție resursele retoricii cu care fusese familiarizat încă de tînăr; ritmul frazei, extrem de variat, servește aceluiași scop. Acesta este unul dintre lucrurile de preț ale omileticii augustiniene: atingerea unui uimitor echilibru între simplitate și elaborarea retorică. Un asemenea echilibru este consecința unei atente discipline, formulată în plan teoretic de Augustin însuși în Doctrina creștină, unde spune că predicatorul trebuie să-i povățuiască pe ascultători, să le placă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
activități de propovăduire în sînul comunității. în orice caz, nu e de crezut că aceste predici ar fi axate exclusiv pe probleme de etică practică; chiar dacă într-un stil diferit, aici sînt propuse și explicate și doctrine fundamentale ale filozofiei augustiniene, care sînt apoi discutate cu metode mai științifice în alte opere (de exemplu, în aceea despre Treime), cum ar fi aceea a funcției esențiale a credinței, necesară pentru a înțelege. „Cu îndreptățire cîte unul spune: «Eu trebuie să înțeleg pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
concupiscenței, josnicia omului, incapabil să dorească binele, și, în consecință, răspîndirea răului în lume. Liberul arbitru e considerat absolut irelevant pentru facerea de bine în raport cu harul lui Dumnezeu, și acesta va fi unul din motivele principale ale reacției contra doctrinelor augustiniene care s-au înregistrat în cultura creștină din secolul al V-lea. Așa cum am spus, Iulian începuse să trimită scrisori prin care contesta deciziile conciliului de la Cartagina și respingea doctrinele lui Augustin ce stătuseră la baza acestuia. După ce citește epistolele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Augustin era aceea a unui maniheist, a unui dualist deghizat în haine de creștin. Oricum, în ciuda unor rectificări și precizări ulterioare, creștinismul latin nu va mai reveni la moralismul și raționalismul pre-augustinian, care își trage originea din filozofia păgînă. Concepția augustiniană despre har pare să ridice o problemă foarte gravă, aproape insolubilă: aceea a concilierii harului cu liberul arbitru. Dar, așa cum bine observă Gilson, pentru Augustin această contradicție nu există deloc. Potrivit lui Augustin, dacă e adevărat că eu posed liberul arbitru
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trebuie dojeniți, trebuie doar să ne rugăm pentru ei. în această operă, Augustin își consolidează doctrina referitoare la predestinarea celor aleși, care își are originea în planul divin gratuit și de nepătruns. Și în afara Africii se discuta însă despre doctrina augustiniană a harului, care părea nouă (vom vedea mai tîrziu că doctrina predestinării nu a fost întîmpinată favorabil în cercurile culturale din Gallia, mai ales în mănăstirile din Marsilia și Lerin). în 428, Augustin a trebuit să răspundă prin scrierea Despre
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tradiției culturii creștine, în care Augustin crezuse întreaga sa viață. 16. Activitatea de scriitor a lui Augustin în paginile precedente, accentul a fost pus aproape exclusiv (chiar dacă, din necesități de spațiu, în mod succint) pe importanța, profunzimea și subtilitatea producției augustiniene, pe temele care au animat polemicile sale, pe motivele doctrinale care au constituit armătura marilor construcții teologice și filozofice. Se poate spune că drumul pe care merge cultura modernă atunci cînd se apropie de Augustin este aproape întotdeauna acela al
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
conversione, 3 vo., Augustinianum, Roma, 1987; Signum pietatis, Festgabe für C.P. Meyer... hrgg. von A. Zumkeller, Augustinus Verlag, Würzburg, 1989; Interiorità e intenzionalità in S. Agostino, Actele primului și ale celui de-al II-lea seminar al Centrului de Studii Augustiniene din Perugia, sub îngrijirea lui L. Alici, Augustinianum, Roma, 1990. Amintim, în sfîrșit, că Revue des Études Augustiniennes (Paris, 1954) publică anual un buletin bibliografic dedicat antichității creștine în ansamblul său, o parte consistentă a acestuia fiind rezervată bibliografiei augustiniene
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Augustiniene din Perugia, sub îngrijirea lui L. Alici, Augustinianum, Roma, 1990. Amintim, în sfîrșit, că Revue des Études Augustiniennes (Paris, 1954) publică anual un buletin bibliografic dedicat antichității creștine în ansamblul său, o parte consistentă a acestuia fiind rezervată bibliografiei augustiniene, și că Academia de Științe din Viena publică în Sitzungsberichte der Österreichischen Akademie der Wissenschaften o serie de cataloage ale manuscriselor operelor lui Augustin, fiecare dedicat uneia sau mai multor țări: nr. 263, 1969 și 267, 1970 (Italia: M. Oberleitner
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
făcut mai mult decît îi ceruse Augustin în 415 și, întors din Palestina, a reelaborat materialul adunat, compunînd o istorie universală în șapte cărți, de la crearea omului pînă în epoca contemporană. Nici punctul de plecare n-a mai fost cel augustinian: scriitorul, pornind de la doctrina celor patru împărății, lansată de el, a conceput o istorie în care se manifestă directa intervenție a lui Dumnezeu, cu o eshatologie milenaristică. Augustin n-a mai fost interesat de proiectul lui Orosius și la sfîrșitul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Scripturi, privitoare la promisiunile și la profețiile Domnului încă de la începuturile lumii; este parcursă istoria mîntuirii, începînd de la facerea omului și mergînd pînă la veșnica fericire a sfinților. Examinînd istoria umanității prin prisma împlinirii promisiunilor Domnului, Quodvultdeus renunță la schema augustiniană a vîrstelor omenirii și o înlocuiește cu aceea care cuprinde perioada anterioară Legii, perioada ce stă sub Lege și perioada ce stă sub Har (de aici și împărțirea în trei cărți); a treia epocă se prelungește în eshatologie, divizîndu-se în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
determină să folosească mai ales Cetatea lui Dumnezeu și predicile episcopului de Hippona. Quodvultdeus l-a citit pe Orosius, de la care împrumută ideea succesiunii celor patru imperii: babilonian, macedonean, cartaginez și roman. Chiar și exegeza biblică este, în esență, cea augustiniană. Nici autorii profani nu sînt folosiți la prima mînă, datele fiind luate din Lactanțiu și din Augustin. O situație diferită este aceea a lui Vergiliu, citat destul de des (mai ales faimoasa bucolică a patra, care nu putea lipsi dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fost scrisă în Gallia și a doua la Roma. Ghenadie, de altfel (Despre bărbații iluștri, 84), ne spune că Prosper a scris cîteva epistole papei Leon, al cărui pontificat a început în 440. d) Chemarea tuturor oamenilor în cadrul discuțiilor dintre „augustinieni” și semipelagieni se înscrie și o operă anonimă cu certe calități literare care își propune să examineze Chemarea tuturor oamenilor (De vocatione gentium). Autorul acesteia, despre care acum sîntem aproape siguri că e identic cu acel Prosper care a scris
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
o transplantare imediată a experienței egiptene în Gallia. Pentru Augustin, separarea de lume nu e niciodată un scop în sine, ci implică o întoarcere în lume pentru a lupta împotriva răului și pentru a apăra Biserica, însă pentru Cassian modelul augustinian nu prezintă nici un interes. Pentru el, raportul cu lumea nu are nici un sens și, din acest punct de vedere, concepția lui Cassian a avut cîștig de cauză în raport cu cea a lui Augustin și chiar cu cea a lui Ambrozie. Călugărul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ca mortificare a pasiunilor. Dar viața contemplativă este și rezultatul modului în care Cassian corectează doctrina pelagiană, răspîndită în vremea sa și combătută de Augustin cu alte mijloace și dintr-o perspectivă complet diferită. Cassian refuză în mod explicit doctrina augustiniană a harului, dar, în același timp, respinge și desăvîrșirea propusă de Pelagius. De aceea, și doctrinele lui Cassian au fost definite drept „semipelagiene”, și am văzut deja, analizînd polemica dusă împotriva lor de către Prosper din Aquitania, că erau răspîndite în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acestei voințe de bine, o îmbărbătează, o îndeamnă la mîntuire, făcînd să rodească ceea ce El însuși a sădit și a văzut răsărind mulțumită eforturilor noastre”, și face și alte afirmații similare care, fără îndoială, nu se împacă deloc cu doctrina augustiniană. Aceasta și pentru că, hrănit cu teoriile lui Origen, Cassian concepe contemplarea lui Dumnezeu ca pe o operă exclusivă a omului și enunță fraza ce va deveni apoi aproape un slogan al antiaugustinienilor: e un sacrilegiu să crezi că Dumnezeu n-
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
același timp aducerea în prim-plan a necesității contemplației și aprobarea activității ascetice: deși prin Decretul lui Gelasie, la sfîrșitul secolului al V-lea, operele lui Cassian fuseseră condamnate ca „apocrife”, adică neortodoxe, tocmai pentru că erau în contradicție cu doctrina augustiniană a harului, totuși, pentru că ofereau creștinilor un fel de „istorie a monahismului” și o nouă evaluare a vieții spirituale, au fost foarte răspîndite în tot Evul Mediu. Au fost traduse chiar în greacă (o onoare destul de rară pentru operele latine
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
existența păcatului originar, pentru ștergerea căruia a fost necesară mîntuirea; existența unui nexus care a făcut ca păcatul acela să ajungă pînă la noi și care constă într-o strînsă legătură între noi și Adam și Eva; tot de origine augustiniană este și condamnarea concupiscenței în cadrul nunții. însă, o dată cu crearea sa, omul a primit de la Dumnezeu liberul arbitru, care este capabil să acționeze și în vederea mîntuirii; poate acționa în direcția binelui sau în direcția răului, chiar dacă, după păcatul originar, capacitatea omului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ghenadie. O referire la invazia alanilor din acea vreme ne face să ne gîndim la primele decenii ale secolului al V-lea; sublinierea importanței liberului arbitru pentru oameni îl plasează în același cadru cronologic, care e acela al dezbaterilor dintre augustinieni și Maeștrii Provensali. De altfel, potrivit lui Ghenadie, ar fi trăit sub împărații Theodosius al II-lea și Valentinianus al III-lea, adică în prima jumătate a secolului al V-lea. Este autorul unui poem în hexametri, compus din trei cărți
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de către vandali. Arnobiu e autorul unor Comentarii la Psalmi (Commentarii in Psalmos) care conțin o scurtă exegeză alegorizantă a tuturor Psalmilor. Opera e bogată în digresiuni cu caracter doctrinal și polemic prin care sînt combătute diversele erezii și chiar doctrina augustiniană a harului, deși Augustin nu este pomenit niciodată. De aceea Arnobiu aparține largului cerc al așa-numiților semipelagieni: diversitatea de origine și de formație culturală a exponenților acestui curent dovedește cît de restrînsă este titulatura folosită de obicei pentru ei
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ideile patriarhului de Constantinopol, prin scrierea Despre întruparea Domnului (cf. p. 000). în 431 scrie cele Zece capitole despre har enunțate de episcopii ce au ocupat înainte Scaunul Apostolic (Praeteritorum sedis Apostolicae episcoporum auctoritates de gratia Dei) în apărarea doctrinei augustiniene a harului. Această scriere a fost anexată de Celestin I la epistola trimisă de el episcopilor din Gallia pentru a apăra prestigiul lui Augustin, a cărui autoritate era contestată de călugării din Provence. în 439, Leon l-a convins pe
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
personalitatea cea mai importantă și mai valoroasă; activitatea sa intelectuală a fost orientată spre combaterea în primul rînd a arienilor și în al doilea rînd a așa-zișilor „semipelagieni”, adică a cercurilor de intelectuali din Gallia care nu acceptaseră doctrina augustiniană a harului și a liberului arbitru; evident, Africa resimțea în mod direct puternica influență a celui mai mare episcop și teolog al său. Fulgențiu s-a născut într-o familie de nobili, la Telepte, în provincia africană Bizacena, probabil în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]