138 matches
-
de cultură, de interdicțiile morale ale societății; ea îmbrăcând atunci forme mai subtile, cum ar fi de exemplu reauavoință ascunsă, minciuna, calomnia, ironia etc. (astfel că este greu de a le lege, le prima vedere, de o reacție agresivă). e) Autoagresiunea: S. Freud o interpretează ca rezultatul întoarcerii agresiunii asupra subiectului însuși, sub frica pedepsei pe care ar provoca-o „heteroagresiunea”, sau ca urmare a trăirii intense a unui sentiment de culpabilitate. d) Orice act de agresiune constituie, într-un anumit
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
al culpabilității, omul caută să e autopedepsească, fie prin mustrare, fie prin auto-lovire, automutilare. Aceste acte, prin care se condamnă pornirile libidinale, care „ne-au făcut de rușine”, sunt asemănătoare celor descrise de S. Rosenzweig sub numele de „reacții intrapunitive”. Autoagresiunea, care contrazice aparent „principiul plăcerii”, este interpretată de S. Freud ca rezultatul întoarcerii agresiunii contra subiectului însuși, sub frica pedepsei pe care ar provoca-o heteroagresiunea, sau caurmare a trăirii intense a unui sentiment de culpabilitate. Referindu-se la acest
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
găsește originea sentimentului de culpabilitate, care determină uneori dotința bizară de a fi pedepsit; disponibilitatea spre saacrificiu apare, deeci, ca negare a agresiunii reprimată anterior; astfel, un „un impuls originar antisocial” devine, prin „compasiune”, o activitate socialmente valoroasă. Comparativ cu „autoagresiunea”, „autoagresiunea” era considerată de freudiști ca „reacția primordială”, care apare ori de câte ori comportamentul ce se supune „pricioiului plăcerii” este blocat; agresiunea este dirijată, deci, contra unui fapt exterior, perceput ca agent al frustrării, și corespunde tipului de reacție „extrapunitivă”, descrisă de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
originea sentimentului de culpabilitate, care determină uneori dotința bizară de a fi pedepsit; disponibilitatea spre saacrificiu apare, deeci, ca negare a agresiunii reprimată anterior; astfel, un „un impuls originar antisocial” devine, prin „compasiune”, o activitate socialmente valoroasă. Comparativ cu „autoagresiunea”, „autoagresiunea” era considerată de freudiști ca „reacția primordială”, care apare ori de câte ori comportamentul ce se supune „pricioiului plăcerii” este blocat; agresiunea este dirijată, deci, contra unui fapt exterior, perceput ca agent al frustrării, și corespunde tipului de reacție „extrapunitivă”, descrisă de S.
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
aceasta definiție ca fiind "actul auto-oprimării existenței, desfășurat într-un moment de tensiune afectivă sau de perturbare a conștiinței". Etimologic, suicidul inseamna "ucidere de sine însuși" (lat. sui = de sine, pe sine; caedere = a ucide). Ca termeni sinonimi se folosesc: autoagresiune, autokirie, autoliza etc. Din punct de vedere psihosociologic, fenomenului suicidar i se acordă semnificații multiple, ca aceea a urmării singurătății, a răzbunării, ca ultima sau unica soluție a unei situații intolerabile, înlăturării dependenței. O alta semnificație este aceea a menținerii
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
de cea prin intoxicație cu medicamente și alcool, observându-se un risc suicidar deosebit de mare În cazul celor cu o alcoolemie de peste 1 gr la mie, ceea ce denotă faptul că, sub influența alcoolului, sinucigașii aleg cea mai sigură modalitate de autoagresiune, precum și faptul că interacțiunea dintre cele 2 droguri este letală. De asemenea se certifică faptul că alcoolul funcționează ca un decenzurant al instinctului de conservare; prin numărul de cazuri ce prezintă o imbibiție alcoolică deosebit de mare, de peste 1 gr la
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Ioana Sadâca, Mihai Tatu () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1469]
-
bine temperat în interpretare. Regulamentul de bloc este o parabolă despre degradarea, pînă la dezintegrare, a verticalității civice sub imperiul fricii. Spaimele individuale, care se înmănunchează apoi în spaime colective, sînt decodate, în premiera noastră, prin grila efectelor agresiunii și autoagresiunii. Dacă agresiunea este înțeleasă ca prezență amenințătoare, ca inserție violentă a unei sau a unor voințe exterioare, urmărind să se substituie existenței și exprimării libere a ființei umane, autoagresiunea acționează ca moment al lucidității și al recunoașterii unor zone maculate
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
colective, sînt decodate, în premiera noastră, prin grila efectelor agresiunii și autoagresiunii. Dacă agresiunea este înțeleasă ca prezență amenințătoare, ca inserție violentă a unei sau a unor voințe exterioare, urmărind să se substituie existenței și exprimării libere a ființei umane, autoagresiunea acționează ca moment al lucidității și al recunoașterii unor zone maculate în planul conștiinței, dar și ca rezultat al lașității, al abandonului în registre care țin de etic și de social. Primul factor este unul indubitabil traumatizant, al doilea poate
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
care ne propune o excelentă rezolvare scenică a însuși conceptului de teroare, Liviu Manoliu, Doru Zaharia și Constantin Avădanei formează primul grup, numit al Vecinilor, completat de aparițiiel sibilice ale Delegatului Gelu Zaharia. Al doilea grup, în interiorul căruia efectul de autoagresiune se interferează celui de agresiune externă, declanșînd comportamente diferențiate, dar în egală măsură așezate sub semnul fricii care depersonalizează, a fost încredințat actorilor Constantin Popa Mihai, Ada Gârțoman-Suhar Maria, Emil Coșeru Val, Ruxandra Bucescu Irina. Un statut deosebit, pendulînd între
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
puțin din multele semnificații ale acestei calități), trebuie să ni-i închipuim ca pe niște permanente obiecte ale agresiunii fie biologică, socială, politică sau culturală (șocuri ale unui impact cu dintr-un afară mai apropiat sau mai îndepărtat), fie ale autoagresiunii (semnale revelatorii ce vin din noi înspre noi). Dar asta nu trebuie să ne facă să credem că sîntem victime. Dimpotrivă. Sîntem profitorii acestor necesare violențe. Treziți, lucizi, intrăm în ținuturile încă virgine ale ființei noastre, în zonele insalubre ale
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
încă virgine ale ființei noastre, în zonele insalubre ale propriei noastre moralități și luăm parte la demolarea falselor și învechitelor echilibre, la sfîșierea ambalajului comercial al comportamentelor la toate nivelele etic, moral, intelectual -, la distrugerea trucatelor imagini despre noi înșine. Autoagresiunea este momentul în care sîntem împinși spre analiză, spre șansa conștientizării imperfecțiunii, a sentimentului de culpabilitate, a concluziei că numai norocul de a fi nedesăvîrșiți ne oferă promisiunea unei posibile deveniri. Se-nțelege, vorbim despre agresiunea care clatină pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
fostul echilibru își va reclama agresiunea, dezechilibrul de care are nevoie. Ingerința, intruziunea este o agresiune aplicată omului de către om. Insidioasă și disimulată, traumatizează și desființează. Dar aceasta se întîmplă numai pînă cînd cel agresat reușește să-și declanșeze resorturile autoagresiunii. Smulgîndu-se din imobilitate, dureros dezechilibrat, el intră într-o nouă mișcare, aude și vede altfel, înțelege mai mult și mai limpede și reacționează împotriva violenței negative. Ieșit de sub șantajul instinctului de conservare, riscîndu-și stabilitatea biogică, intră în dezechilibru pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
forme de anemie Biemer: - congenitală (rar întâlnită) în care există un defect genetic care constă în toleranță imună scăzută față de celulele epiteliului gastric și apariția de anticorpi sub influența unor factori supraadăugați. Rezultă deficit de factor intrinsec. Se postulează că autoagresiunea imună este favorizată de factorii etiologici ai gastritei atrofice (rezecția gastrică, deficiențe nutritive, alimente cu temperaturi crescute, administrarea de lungă durată a inhibitorilor H2, boli endocrine etc), leziunea caracteristică, definitorie pentru boală. De menționat că în anemia Biermer se decelează
Noţiuni elementare de medicină internă by Viviana Aursulesei () [Corola-publishinghouse/Science/91886_a_92994]