206 matches
-
polonez proaspăt reînființat. Deoarece regimul politic al Poloniei făcea presiuni pentru o separare administrativă a Bisericii Ortodoxe Poloneze de Biserica Ortodoxă Rusă, a fost convocat un sinod în Varșovia în anul 1922 care a proclamat autocefalia Bisericii Ortodoxe Poloneze. Cu toate că autocefalia a fost confirmată de către patriarhul ecumenic Constantin al VI-lea în anul 1924, patriarhatul moscovit a privit aceasta ca pe un amestec în treburile interne și a refuzat să recunoască autocefalia Bisericii Ortodoxe Poloneze. Viața Bisericii Ortodoxe Poloneze din perioada
Biserica Ortodoxă Poloneză () [Corola-website/Science/310333_a_311662]
-
1922 care a proclamat autocefalia Bisericii Ortodoxe Poloneze. Cu toate că autocefalia a fost confirmată de către patriarhul ecumenic Constantin al VI-lea în anul 1924, patriarhatul moscovit a privit aceasta ca pe un amestec în treburile interne și a refuzat să recunoască autocefalia Bisericii Ortodoxe Poloneze. Viața Bisericii Ortodoxe Poloneze din perioada interbelică a fost impregnată de conflicte interbisericești și interortodoxe. În interiorul Bisericii era o antinomie evidentă între episcopat care era aproape exclusiv de proveniență rusă și credincioși care erau într-o proporție
Biserica Ortodoxă Poloneză () [Corola-website/Science/310333_a_311662]
-
rămas în continuare sub jurisdicția patriarhatului moscovit. După preluare puterii de către comuniști în anul 1948 mitropolitul ortodox al Varșoviei a fost depus pentru atitudinea sa anticomunistă. În același an, la rugămintea sinodului de la Varșovia controlat de către comuniști, Patriarhia Moscovei declară autocefalia Bisericii Ortodoxe Poloneze acordată de către Patriarhul Constantinopolului în 1924 ca fiind nulă și fără valoare juridică și publică un statut al propriu privina autocefalia Bisericii Ortodoxe Poloneze. Cu toate aceste scaunul episcopal al Varșoviei rămâne vacant până în 1951 când Moscova
Biserica Ortodoxă Poloneză () [Corola-website/Science/310333_a_311662]
-
sa anticomunistă. În același an, la rugămintea sinodului de la Varșovia controlat de către comuniști, Patriarhia Moscovei declară autocefalia Bisericii Ortodoxe Poloneze acordată de către Patriarhul Constantinopolului în 1924 ca fiind nulă și fără valoare juridică și publică un statut al propriu privina autocefalia Bisericii Ortodoxe Poloneze. Cu toate aceste scaunul episcopal al Varșoviei rămâne vacant până în 1951 când Moscova numește mitropolit pe arhiepiscopul de Liov din Ucraina. Biserica Ortodoxă poloneză este împărțită în șapte episcopii teritoriale la care se adaugă o episcopie a
Biserica Ortodoxă Poloneză () [Corola-website/Science/310333_a_311662]
-
a fost precedată de unele măsuri pregătitoare: în 1859 Ministerul Cultelor a preluat administrarea bunurilor mânăstirești pământene. Așa se explică faptul că în anul 1861 schitul a fost desființat cu 2 ani înainte de legea secularizării. În ianuarie 1865 Cuza declară autocefalia Bisericii Române -separarea de Patriarhia grecească de la Constantinopol. Căsătoriile urmau a se încheia la primării, de către ofițeri ai stării civile, nu de către preoți ca până atunci, iar divorțurile treceau și ele din puterea acestora pe seama tribunalelor. Clopotnița bisericii, în forma
Biserica de lemn din Căpușneni () [Corola-website/Science/310576_a_311905]
-
secolului al XVII-lea a fost înființată mitropolia de la Korça, care cuprindea episcopiile de Kolonia, Deabolis (Devoll) și Selasphoro (Sevdas). Prin aceasta s-a întărit poziția Bisericii Ortodoxe în regiunile Korça și Moscopole (albaneză "Voskopojë", "Voskopoja"). După ce sultanul a retras autocefalia arhiepiscopiei din Ohrid, în 1766, ortodocșii albanezi au revenit sub jurisdicția canonică a patriarhului ecumenic. Creștinii ortodocși de pe teritoriul statului albanez de astăzi erau în secolul al XIX-lea strâns legați de Biserica Ortodoxă Greacă. Clerul era în majoritate grec
Biserica Ortodoxă Albaneză () [Corola-website/Science/310587_a_311916]
-
Ortodoxă din Albania s-a declarat autocefală iar arhimandritul Visarion Iuvani a fost declarat mitropolit. Numeroși preoți greci și diverși reprezentanți ai Patriarhiei Ecumenice au fost expulzați din Albania după ce Patriarhia Ecumenică a suspendat toți episcopii albanezi inițiatori ai proclamării autocefaliei. Abia în 1937, prin patriarhul Veniamin, independența i-a fost recunoscută. În același an a fost înființat un seminar teologic la Korça. Administrația militară italiană care a condus Albania în perioada celui de al doilea război mondial a încercat să
Biserica Ortodoxă Albaneză () [Corola-website/Science/310587_a_311916]
-
în 2000), și Andon Merdani ca episcop al eparhiei Kruja. De atunci Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Albania are șase membri. La 12 aprilie 2007 a fost sărbătorită printr-o liturghie arhierească cea de-a 70 aniversare a recunoașterii autocefaliei. În mod tradițional creștinii ortodocși locuiau în jumătatea sudică a Albaniei. Râul Shkumbin din centrul Albaniei era granița geografică a extinderii creștinismului ortodox în nord (creștinii albanezi de la nord de acest râu erau/sunt preponderent romano-catolici). Această situație nu s-
Biserica Ortodoxă Albaneză () [Corola-website/Science/310587_a_311916]
-
Bisericești (1882). La 25 martie 1882, în Joia Mare a Sfintelor Paști, membrii Sfântului Sinod sfințesc, pentru prima dată, Sfântul și Marele Mir în Catedrala Mitropolitană din București, fără a mai cere permisiunea Patriarhiei Ecumenice. Aceasta este dovada că obținerea autocefaliei devenise o problemă doar de ordin formal. Acțiunea a atras un protest scris, foarte dur, din partea Patriarhului Ecumenic Ioachim al III-lea. Răspunsul a fost dat de Episcopul Melchisedec al Romanului, la 23 noiembrie 1882, răspuns care avea să devină
Calinic Miclescu () [Corola-website/Science/310823_a_312152]
-
de ordin formal. Acțiunea a atras un protest scris, foarte dur, din partea Patriarhului Ecumenic Ioachim al III-lea. Răspunsul a fost dat de Episcopul Melchisedec al Romanului, la 23 noiembrie 1882, răspuns care avea să devină "Act Sinodal care cuprinde autocefalia Bisericii Ortodoxe Române și relațiile ei cu Patriarhia de Constantinopol”. După mai multe încercări, la 25 aprilie 1885 Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea confirmă autocefalia Bisericii noastre. La 30 mai 1885, Mitropolitul Primat al României, Calinic Miclescu, a trimis
Calinic Miclescu () [Corola-website/Science/310823_a_312152]
-
Romanului, la 23 noiembrie 1882, răspuns care avea să devină "Act Sinodal care cuprinde autocefalia Bisericii Ortodoxe Române și relațiile ei cu Patriarhia de Constantinopol”. După mai multe încercări, la 25 aprilie 1885 Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea confirmă autocefalia Bisericii noastre. La 30 mai 1885, Mitropolitul Primat al României, Calinic Miclescu, a trimis o scrisoare de mulțumire Patriarhiei Ecumenice, anunțând deopotrivă celelalte Biserici surori autocefale despre recunoașterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Mitropolitul Calinic Miclescu a trecut la
Calinic Miclescu () [Corola-website/Science/310823_a_312152]
-
aprilie 1885 Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea confirmă autocefalia Bisericii noastre. La 30 mai 1885, Mitropolitul Primat al României, Calinic Miclescu, a trimis o scrisoare de mulțumire Patriarhiei Ecumenice, anunțând deopotrivă celelalte Biserici surori autocefale despre recunoașterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Mitropolitul Calinic Miclescu a trecut la cele veșnice la 14 august 1886, în București. "De piatră la rinichi și bășică" - scrie Constantin Bacalbașa în "Bucureștii de altădată". A fost înmormântat la Mănăstirea Neamț, în pridvorul mic, în
Calinic Miclescu () [Corola-website/Science/310823_a_312152]
-
Domnului nostru Iisus Hristos și semnificația ei teologică redată în frescele din nordul Moldovei" (1981); Însemnătatea teologică a Icoanei Botezului Domnului, după texte liturgice" (1982); "Cuvântul și icoana" (1984); "Întâmpinarea Domnului în iconografia bisericilor din nordul Moldovei" (1984); "Autonomie și autocefalie în picturile bisericilor din Moldova" (1985); "Icoana Învierii" (1986); "Icoana Schimbării la Față" (1986); "Păstori și propovăduitori ai dreptei credințe. Sfinții Trei Ierarhi" (1987); "Învățătura ortodoxă despre icoană" (1987); Dobândirea, păstrarea și desăvârșirea mântuirii noastre" (1988); "Sfinții Apostoli Petru și
Editura Pimen Zainea () [Corola-website/Science/304821_a_306150]
-
consiliile parohiale, care l-au ales ca mitropolit al Kievului pe IPS Vladimir Bogoyavlenski. Episcopul Nikodim a fost suporterul Rusiei unite și indivizibile, ca urmare a acestui fapt intrând în conflict cu activiștii pentru reînființarea statului național ucrainean și pentru autocefalia bisericească ucraineană. După moartea martirică a mitropolitului Vladimir Bogoyavlenski, PS Nikodim a contribuit la alegerea ca mitropolit al Kievului și Galiției a IPS Antonie Khrapovitski, de asemenea un inamic declarat al autocefaliei Bisericii Ucrainiene. La sfârșitul vieții sale, el și-
Nikodim Krotkov () [Corola-website/Science/305682_a_307011]
-
activiștii pentru reînființarea statului național ucrainean și pentru autocefalia bisericească ucraineană. După moartea martirică a mitropolitului Vladimir Bogoyavlenski, PS Nikodim a contribuit la alegerea ca mitropolit al Kievului și Galiției a IPS Antonie Khrapovitski, de asemenea un inamic declarat al autocefaliei Bisericii Ucrainiene. La sfârșitul vieții sale, el și-a justificat astfel poziția sa din timpul războiului civil: "Am susținut unitatea indivizibilă a Bisericii și a țării natale, opunându-mă celor care voiau să o distrugă'". În anul 1918, PS Nikodim
Nikodim Krotkov () [Corola-website/Science/305682_a_307011]
-
și trei episcopi, pentru motivul că nu au pomenit numele patriarhului. Deabia acum intervine sultanul Mehmet în ajutorarea poporul bulgar, și alături de ruși reușesc să-l forțeze pe patriarhul Ioachim să acorde sprijin bulgarilor, dar bulgarii doreau mai mult, doreau autocefalie, iar patriarhii greci cer sinodului ecumenic să ia decizii, în privința bulgarilor, deoarece nu mai doreau să fie responsabili de doleanțele Bisericii Bulgare. Problemele continuă până când în 12 martie 1870, Poarta dă un decret care oferă bulgarilor șansa de a avea
Biserica Ortodoxă Bulgară () [Corola-website/Science/305376_a_306705]
-
Constantinopole și Viena, în anii 1902-1905, cele patru mitropolii sunt declarate autonome. După dobândirea independenței naționale, în 1878, situația politică a Șerbiei s-a schimbat. Patriarhul ecumenic Ioachim al III-lea (1878-1884; 1901-1912) este rugat în numeroase scrisori să ofere autocefalie Bisericii Sârbe. În acest sens, Milan Obrenovici ( văr de gradul al VI-lea al lui Milos Obrenovici ) s-a adresat Patriarhiei de Constantinopol prin scrisoarea nr. 2690 din 27 aprilie/8 mai 1879, în care își exprima atașamentul și credința
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
religioasă Șerbiei. In viata popoarelor ortodoxe, istoria bisericească s-a împletit mereu cu istoria lor politică. Așa se face că Șerbia, devenită în 1878 principat independent, isi dobândește în anul următor și neatârnarea din punct de vedere bisericesc, prin recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Sîrbe, de către patriarhul ecumenic Ioachim al III lea. Mitropolitul Mihail de Belgrad, prin scrisoarea nr. 2753 din 4/16 mai 1879, explică cererea autocefaliei prin noua situație politică în care se găsea statul sîrb. Patriarhia Ecumenica a emis
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
isi dobândește în anul următor și neatârnarea din punct de vedere bisericesc, prin recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Sîrbe, de către patriarhul ecumenic Ioachim al III lea. Mitropolitul Mihail de Belgrad, prin scrisoarea nr. 2753 din 4/16 mai 1879, explică cererea autocefaliei prin noua situație politică în care se găsea statul sîrb. Patriarhia Ecumenica a emis, la 20 octombrie/1 noiembrie 1879, Tomosul sinodal care recunoștea autocefalia Bisericii Ortodoxe Sîrbe. Actul era semnat de Agathanghelos de Efes, Filotei de Nicomidia, Calinic de
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
Mitropolitul Mihail de Belgrad, prin scrisoarea nr. 2753 din 4/16 mai 1879, explică cererea autocefaliei prin noua situație politică în care se găsea statul sîrb. Patriarhia Ecumenica a emis, la 20 octombrie/1 noiembrie 1879, Tomosul sinodal care recunoștea autocefalia Bisericii Ortodoxe Sîrbe. Actul era semnat de Agathanghelos de Efes, Filotei de Nicomidia, Calinic de Calcedon, Ioachim de Dercos, Ierotei de Neocezareea, Meletie de Smirna, Paisie de Mithimnis, Nichifor de Imbros, Constantie de Fanariozaralos și Meletie de Coos. În Tomosul
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
avea șapte eparhii, Mitropolia Muntenegrului, care avea trei eparhii și era o mitropolie autonomă, Biserica Ortodoxă Sîrbă din Dalmatia și Boca-Cataro, care avea două eparhii și era o mitropolie autonomă din 1873, Arhiepiscopia Belgradului, care avea cinci eparhii, care avea autocefalia dobândită din 1879, Biserica Ortodoxă din Bosnia și Herțegovina, care avea patru ierarhii, care a devenit independența în anul 1878, Biserica Ortodoxă din Șerbia Veche și Macedonia, care avea șase eparhii, care până în 1912 s-a găsit sub juristicția Constantinopolului
Biserica Ortodoxă Sârbă () [Corola-website/Science/305377_a_306706]
-
din nou să reprezinte mai puternic dogmele romane în Răsărit. Acolo s-a aflat - spre supărarea patriarhului - sub protecția imperială. De asemenea, Vitalian a fost intens ocupat cu eforturile episcopului Maurus de la Ravenna care dorea să obțină un statut de autocefalie. Maurus a primit și sprijinul direct al lui Constans al II-lea care a hotărât să scoată Ravenna din sfera de influență a papei. În final, papa și arhiepiscopul Ravennei s-au excomunicat reciproc. Abia sub papa Leon al II
Papa Vitalian () [Corola-website/Science/305410_a_306739]
-
Catedrala "Sf. Vladimir" din Kiev. La data de 22 ianuarie 1992 a refuzat să semneze scrisoarea Sinodului Episcopal al Bisericii Ortodoxe Ucrainene adresată către Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei și al întregii Rusii în care se cerea acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Ca urmare a acestui fapt, la 23 ianuarie același an, mitropolitul primat Filaret Denisenko (astăzi patriarh al unei ramuri schismatice a Bisericii Ucrainene) al Kievului l-a transferat în eparhia de Ivano-Frankivsk. A fost restabilit în
Onufrie Berezovski () [Corola-website/Science/313636_a_314965]
-
bulgară la bătălia de la Kleidion în 1014. Samuil a murit la scurt timp după bătălie, iar în 1018 bizantinii au pus capăt Primului Imperiu Bulgar. După cucerirea Bulgariei, a prevenit revoltele și nemulțumirea păstrând la conducere nobilimea locală și recunoscând autocefalia arhiepiscopiei Ohridului. După moarteaa sa, politica internă bizantină s-au schimbat, creșterea dărilor și taxelor provocând, după sursele epocii (Ana Comnena și Ioan Skylitzes), răscoalele bulgare împotriva Imperiului Bizantin (1040-1041). În 1185, nobilii vlahi din dinastia Asăneștilor, Ioan Asan I
Bulgaria () [Corola-website/Science/297174_a_298503]
-
condusă de regele iberic Vahtang I. Gorgasali (446?-522?), întemeietorul noii capitale de la Tbilisi, împotriva Persiei în 482. Gorgasali stătea în fruntea unei Iberii puternice, care cucerise și regatele vestgeorgiene Lazica și Abhazia. Pentru a-și consolida poziția, regele impusese autocefalia bisericii georgiene, încheiase o alianță cu regatul Armeniei și se căsătorise cu Elena, o prințesă bizantină. Cu toate acestea, împăratul bizantin Zeno I nu a sărit în ajutorul Iberiei, care a fost înfrântă în 483 și devastată de persani. După
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]