307 matches
-
mai ales, pentru corecta așezare și înțelegere a paradigmaticului homo duplex. Exegeza a vorbit de adoptarea nei prudentia ce, în triste împrejurări politice, a fost considerată adesea drept civism sau, invers, lipsă de conștiință. Antecedentele urcă, iarăși, până la lumea bizantină, autocratică. Generalul Kekaume-nos îndeamnă "să nu ai încredere", să înaintezi în viață "cu ochii plecați"11 ș. a. adevărate maxime mereu reiterate în așa-numitele "oglinzi ale principilor" ori în sumedenia de cugetări ce concurează vechile Hristoitii. Alexandru Mavrocordat, ajuns mare Dragoman
[Corola-publishinghouse/Science/85095_a_85882]
-
Omul dublu" ca și produs al unei situații de destin colectiv specifică la nivel tipologic eternizatul parcă echilibru instabil. Așa cum fragilitatea construcției a condus, aici, în revers, la mitizarea legendei despre Meșterul Manole, la fel, provizoratul existenței într-un spațiu autocratic și adiabatic se reflectă în ceea ce numeam o filosofie a supraviețuirii. E de subliniat apoi că, parte integrantă din această structură umană duală, eticul reglează din interior "funcționarea", respectiv existența personajului literar. La aceasta se adaugă fundalul asigurat de o
[Corola-publishinghouse/Science/85095_a_85882]
-
Bank,1995 17), așa cum reiese în urma analizei economice coordonate de experții băncii. "În alți termeni, insistând asupra inevitabilului progres din recomandările sale (fondate pe analiza economică), Studiul pune Banca Mondială într-o poziție care echivalează cu cea a guvernelor centrale autocratice în raport cu colectivitățile locale." (McGinn, N.F., 1997b 251). Asociată sprijinului financiar al Băncii Mondiale pentru proiectele educaționale este ideea că educația este o investiție economică care ar trebui să fie estimată prin metode de evaluare a capitalului uman. Aceasta are ca
by Ţăranu Adela-Mihaela [Corola-publishinghouse/Science/1050_a_2558]
-
consecință, politica, în forma sa aristocratică - adică deschisă și violentă -, a fost identificată cu politica luată ca atare. Lupta pentru putere politică - în problemele interne și internaționale - a apărut a fi deci doar un accident istoric ce coincidea cu regimul autocratic și condamnat să dispară odată cu acesta. Experiența americană Identificarea politicii de putere cu guvernarea aristocratică și-a găsit sprijin în experiența americană. Originile sale pot fi regăsite în trei elemente ale acesteia: unicitatea experimentului american, izolarea față de centrele conflictuale mondiale
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
lui Frederic Barbarossa decât pentru cele ale lui Wilhelm al II-lea și Hitler. Corespundea, de asemenea, tradiționalei durități și șiretenii lipsite de grație a diplomației germane. Autoritarismul, colectivismul și preamărirea statului din filosofia germană se reflectă în tradiția guvernării autocratice, în acceptarea servilă a oricărei autorități atât timp cât pare că deține voința și mijloacele de a câștiga, și concomitent, în lipsa curajului civic, în disprețul față de drepturile individuale și în absența tradiției libertății politice. Descrierea caracterului național american, așa cum rezultă din Despre
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
care i-a costat 300.000 de oameni căzuți prizonieri și tot atâția dezertori. Moralul altora, ca și al rușilor în 1917, va ceda sub impactul unei combinații de pierderi enorme de oameni și teritorii cu proasta administrare a regimului autocratic. Moralul altora va intra numai ușor în declin și se va degrada treptat, nu se va intra brusc în colaps, chiar expus unei combinații rare de proastă guvernare, devastări, invazii și o situație militară disperată. Acesta a fost cazul germanilor
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
sau de guvern. Atunci când disensiunile importante scindează un popor, sprijinul popular care poate fi obținut pentru o politică externă va fi întotdeauna precar și practic redus dacă succesul sau eșecul acesteia are un impact direct asupra mizei luptei interne. Guvernele autocratice, care în formularea politicilor lor nu iau în considerare dorințele populației, nu pot obține un sprijin popular important. Așa s-a întâmplat cu Rusia țaristă și monarhia austriacă. Exemplul Austriei este deosebit de instructiv. Multe dintre politicile sale externe, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
nu în rândul populației ca întreg. Politicile Franței înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial ilustrează acest aspect - la fel, slăbiciunea politicilor externe pe timp de pace sau de război în țările în care aristocrațiile feudale sau dictaturile autocratice controlează puterea și oprimă populația. Conducătorii acestor națiuni nu pot niciodată să-și aleagă și să-și urmărească obiectivele externe cu hotărâre, chiar riscând războiul, deoarece nu pot fi sigure de sprijinul popular. Ele se tem continuu că opoziția internă
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de putere supusă limitărilor constituționale. Această națiune se bucură de libertate, totuși moare de foame; acea națiune este bine hrănită, dar tânjește după libertate; alta se bucură de protecția vieții și de libertate individuală, dar suferă sub domnia unui guvern autocratic. În consecință, în timp ce din punct de vedere filosofic similaritatea standardelor este considerabilă în toată lumea - cele mai multe filosofii politice se înțeleg în evaluarea binelui comun, a legii, păcii și ordinii, a vieții, libertății și căutării fericirii -, judecățile morale și evaluările politice dovedesc
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
vor urmări politici pașnice, iar tiraniile sunt în mod inerent mincinoase și predispuse la devierea nemulțumirii interne către expediții externe și război. În consecință, misiunea Statelor Unite este de a sprijini guvernele democratice și de a se opune și reforma guvernele autocratice din întreaga lume. La baza acestei viziuni stă asumpția filosofică, statuată cel mai bine de către Rousseau, că „oamenii” sunt buni și pașnici prin natura lor și astfel controlul democratic al politicii externe duce la relații internaționale decente și pașnice. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
fi parte a „sistemului artelor, legilor și obiceiurilor” care constituie forța motrice a balanței puterii și care ar face posibilă o reală destindere. Dacă Uniunea Sovietică ar face parte dintr-un astfel de sistem, preocuparea motivată politic în legătură cu cât de autocratic și despotic este guvernul său nu ar mai fi necesară. Dar atât timp cât Uniunea Sovietică rămâne în afara unui astfel de sistem, în cel mai bun caz fiindu-i indiferentă și în cel mai rău caz ostilă, restul lumii are un interes
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
mare producătoare de petrol a lumii îl poate juca și uneori l-a jucat în stabilizarea pieței energetice, inclusiv a prețului petrolului.306 Cu condiția, am adăuga noi, ca acest rol, de nimeni negat, să nu fie folosit pentru protecții autocratice interne și pentru întârzierea, de mai toată lumea semnalată, a modernizării și secularizării țării. Dacă importurile americane de petrol din Orientul Mijlociu sunt complementare celor din alte regiuni ale lumii, se ridică o întrebare: de ce sunt SUA atât de interesate de Orientul Mijlociu
by Paul Dobrescu [Corola-publishinghouse/Science/1096_a_2604]
-
Palgrave Macmillan, London, 2008. ***, "Demography Texas Star Rising Lone", The Economist, July 11-17, 2009. Dent, Christopher M. (ed.), China, Japan and Regional Leadership in East Asia, Edward Elgar, Cheltenham, UK, 2008. Deudney, Daniel, John G. Ikenberry, "The Myth of the Autocratic Revival: Why Liberal Democracy Will Prevail", Foreign Affairs, January/February 2009. ***, Doctrina lui Confucius sau Cele patru cărți clasice ale Chinei, Editura Timpul, Iași, 1994. Duncan, Russell, Joseph Goddard, Contemporary America, Palgrave Macmillan, Basingstoke, 2009. Eichengreen, Barry, Yung Chul Park
by Paul Dobrescu [Corola-publishinghouse/Science/1096_a_2604]
-
Nye, "China's Century Is Not Yet Upon Us", Financial Times, May 19, 2010. 398 Azar Gat, "The Return of Authoritarian Great Powers", Foreign Affairs, July/August 2007. 399 Idem. 400 Daniel Deudney, John G. Ikenberry, "The Myth of the Autocratic Revival: Why Liberal Democracy Will Prevail", Foreign Affairs, January/February 2009. 401 Greenspan, op. cit., p. 503. 402 Ralf Dahrendorf, "Cvadratura cercului globalizării", în Gândirea socială a Bisericii, Ioan I. Ică jr., Germano Marani (ed.), Deisis, Sibiu, 2002, p. 448. 403
by Paul Dobrescu [Corola-publishinghouse/Science/1096_a_2604]
-
cărui eficiență se considera a fi determinată de calitatea deciziei (aspectele ei obiective care influențează performanța subordonaților) și acceptanța deciziei (gradul de angajare a subordonaților în executarea ei). Mai întâi, autorii realizează o tipologie a stilurilor decizionale, stabilind două stiluri autocratice, două consultative și unul orientat spre grup, după cum urmează: # - stilul autocratic I (liderul analizează, rezolvă problema sau ia decizia de unul singur, folosind informațiile de care dispune în momentul respectiv); - stilul autocratic II (liderul obține informații de la subordonați, dar ia
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ei obiective care influențează performanța subordonaților) și acceptanța deciziei (gradul de angajare a subordonaților în executarea ei). Mai întâi, autorii realizează o tipologie a stilurilor decizionale, stabilind două stiluri autocratice, două consultative și unul orientat spre grup, după cum urmează: # - stilul autocratic I (liderul analizează, rezolvă problema sau ia decizia de unul singur, folosind informațiile de care dispune în momentul respectiv); - stilul autocratic II (liderul obține informații de la subordonați, dar ia decizia singur; informarea subordonaților în legătură cu datele solicitate rămâne la dispoziția lui
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
o tipologie a stilurilor decizionale, stabilind două stiluri autocratice, două consultative și unul orientat spre grup, după cum urmează: # - stilul autocratic I (liderul analizează, rezolvă problema sau ia decizia de unul singur, folosind informațiile de care dispune în momentul respectiv); - stilul autocratic II (liderul obține informații de la subordonați, dar ia decizia singur; informarea subordonaților în legătură cu datele solicitate rămâne la dispoziția lui, ceea ce înseamnă că îi poate sau nu informa asupra utilității informațiilor); - stilul consultativ I (liderul comunică problema subordonaților, obține idei și
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
nu poate rezolva singur problema nestructurată, având nevoie de soluțiile subordonaților, atunci stilurile AI, AII și CI sunt eliminate); 4) regula acceptanței (când acceptarea deciziei este critică și liderul nu este sigur că ea va fi obținută printr‑o decizie autocratică, atunci stilurile AI și AII sunt eliminate); 5) regula conflictului (când acceptanța deciziei este critică și este improbabil ca ea să fie obținută printr‑o decizie autocratică, subordonații fiind în dezacord cu căile de atingere a scopului organizațional, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
și liderul nu este sigur că ea va fi obținută printr‑o decizie autocratică, atunci stilurile AI și AII sunt eliminate); 5) regula conflictului (când acceptanța deciziei este critică și este improbabil ca ea să fie obținută printr‑o decizie autocratică, subordonații fiind în dezacord cu căile de atingere a scopului organizațional, trebuie să li se permită subordonaților să‑și rezolve diferențele de opinie; în aceste condiții stilurile AI, AII și CI care nu permit interacțiunea dintre subordonați vor fi eliminate
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
tocmai în funcție de gradul de libertate acordat și, mai ales, după maniera în care libertatea este redusă. Singura situație realmente liberă este cea de laissez‑faire, în care fiecare individ acționează cum îi place, ceea ce exclude orice efort de colaborare. Sistemul autocratic și cel democratic restrâng, ambele, libertatea: autocrația prin presiunea șefului, democrația prin presiunea grupului. Autocrația și democrația nu se deosebesc între ele prin faptul că una procură mai multă libertate decât alta, ci pentru că una restrânge libertatea prin libera acceptare
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
autori (Horvath și McMillan, 1979; Fredrickson, 1986 ș.a.), luând ca punct de plecare trei dintre structurile organizatorice stabilite de Mintzberg (autocrația, birocrația, meritocrația), au identificat caracteristicile generale ale proceselor decizionale, mai ales cursul ipotetic al acestora. Astfel, în structurile simple (autocratice) caracterizate prin centralizare, cursul ipotetic al procesului decizional este proactiv, rațional, centrat pe „scopuri pozitive”, fluid, total coerent; în structurile birocratice (birocrația mașinii) caracterizate printr-un grad mare de formalizare, acesta este orientat spre problemă, standardizat, progresiv (adică orientat spre
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
apariția unor schimbări atât în interiorul fiecărui grup aflat în conflict, cât și în relația dintre grupuri. Astfel, în interiorul grupului crește coeziunea, membrii se focalizează pe activități, se amplifică loialitatea față de grup și șeful grupului, apare un progres evident în ceea ce privește conducerea autocratică a grupului. Și în ceea ce privește relațiile dintre grupuri apar o serie de schimbări: percepțiile se distorsionează și se orientează negativ unele în raport cu altele; se accentuiează stereotipizarea comportamentelor (mai ales a celor ostile), se diminuează comunicarea între grupuri sau se întrerupe total
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
oricine și orice ar putea să le afecteze viața. Ei văd relațiile în termeni de dominare-supunere, iar dacă au autoritate, urmăresc să-i supună pe ceilalți felului lor de a face ceva. Pot fi respectuoși cu superiorii și apoi, imediat, autocratici cu subordonații. Au tendințe de perfecționism, se centrează pe detalii, reguli și regulamente. Sunt orientați spre rutină, le este dificil să devieze de la planul prestabilit, sunt inapți de relaxare și spontaneitate. Le sunt comune: meticulozitatea, dogmatismul, încăpățânare, preocuparea excesivă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
este în interesul său să o ajute. În țările democratice, unde opinia publică și parlamentul au un cuvânt hotărâtor, liderii politici nu au o la fel de mare libertate de a adopta tactici și de a încheia acorduri precum cei din țările autocratice. În felul acesta guvernul turc, de pildă, nu a putut permite trecerea trupelor americane pe teritoriul țării în anul 2003, deoarece politica Americii redusese masiv popularitatea noastră în rândul opiniei publice și în parlamentul turc. Mult mai ușor a fost
by Joseph S. Nye, jr. [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
la începutul secolului XX. și asta, din trei motive. Primul este de natură conjuncturală: aruncându-și țara în războiul izbucnit în 1914, țarul Nicolae al II-lea a supus-o unor constrângeri militare, economice și sociale pe care acest imperiu autocratic nu le putea suporta, provocând astfel o gravă criză internă care, în martie 1917 a culminat cu căderea regimului. Cel de-al doilea motiv este de ordin structural: Rusia anului 1917 este o țară cu un nivel al instruirii slab
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]