293 matches
-
activitatea după bunul lor plac. Activitatea profesorului se va restrânge, acesta ființând ca un simplu supraveghetor și însoțitor al inițiativelor elevilor. Se ajunge astfel la o fetișizare a raportului profesor - elev, la o disimetrie exagerată în favoarea elevului). * relații de tip autocratic (profesorul este actantul principal, aproape exclusiv, al relației didactice. Raportul este viciat prin unidirecționalitatea lui: doar profesorul comunică, de la el merg ideile, părerile, valorizările; lui îi revine inițiativa comunicării, ele are întotdeauna dreptate (magister dixit). Elevul este privit ca obiect
COMUNICAREA PROFESOR, ELEV, FAMILIE ÎN CONTEXTUL SOCIAL ACTUAL by IOANA PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/657_a_1272]
-
pe elevi să aibă inițiative, stimulează comunicările dintre ei, acordă sprijin, încurajează și le apreciază contribuțiile aduse precum și progresul pe care l-au înregistrat. * Profesorul trebuie să devină, în raport cu elevul, un partener de dialog. * În relațiile profesor-elev trebuie eliminat caracterul autocratic, specific școlii tradiționale, care nu favorizează comunicarea autentică, întreține anonimatul și inhibă elevul, care va fi redus la pasivitate și inerție. * Profesorii trebuie să folosească strategii didactice apte să stimuleze participarea elevilor la activități, să le sporească independența și posibilitățile
COMUNICAREA PROFESOR, ELEV, FAMILIE ÎN CONTEXTUL SOCIAL ACTUAL by IOANA PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/657_a_1272]
-
întrebării legile, regulile, autoritatea în general. indiferența la convențiile obișnuite și la curtoazie. îndărătnic, necooperant, respinge dominarea de către alții. reproșează celorlalți că nu țin pasul. este posibil să nu participe la lecții în clasă. certăreț, cinic, sarcastic, rebel. revendicativ, insistent, autocratic. slab interes pentru detalii. bleg, fără grijă și dezorganizat în materiile fără importanță. centrat asupra lui însuși, intolerant, fără tact. capricios. posac. emotiv, închis în sine, rezervat, necomunicativ. uituc, distrat, cu gândurile aiurea, cu privirea rătăcită spre fereastră. hiperactiv fizic
Creativitate şi îndemânare by Amalia Farcaş. () [Corola-publishinghouse/Science/689_a_1281]
-
o activitate serioasă, unde umorul nu are ce căuta; Rațiunea, logica, cifrele, utilitatea, caracterul practic sunt „bune”, în timp ce semtimentul, intuiția, evaluările calitative, plăcerea sunt „rele”; Tradiția este preferabilă schimbării. Blocajele ambientale menționate sunt: Lipsa cooperării și încrederii între colegi; Șeful autocratic care prețuiește doar propriile idei și nu le recompensează pe a celorlalți; Factori care ne distrag atenția de la activitate (reali sunetul telefonului sau potențiali gândul ca aștepți pe cineva); Lipsa sprijinului financiar și organizatoric pentru realizarea ideilor; Acceptarea sau încorporarea
Creativitate şi îndemânare by Amalia Farcaş. () [Corola-publishinghouse/Science/689_a_1281]
-
El se conformează deciziilor parentale de teama consecințelor și nu ca urmare a unei decizii morale bine gândite. Autoritarii subiectivi pot fi împărțiți în două categorii: nonautoritarii-directivi, care sunt directivi în interacțiunile lor cu copiii, dar nu și intruzivi sau autocratici în utilizarea puterii lor, și autoritarii directivi care sunt puternic intruzivi în viața și experiențele copilului. 2. Stilul permisiv este opusul stilului autoritar subiectiv, el combinând un grad scăzut de control parental cu un nivel ridicat al afecțiunii. Granițele dintre
124Bibliografie: Allport G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, EDP, 1981 Atkinson R.L., Atkinson R.C., Smith E.E., Bem J. Dary Introducere în psihologie, Editura Tehnică, ediţia a XI-a, 2002 Banciu D., Rădulescu S., Voicu M., Adolescenţii şi familia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987 Birch A., Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002 Doron R., Parot F., Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1981 Hayes N., Orrel S., Introducere în psihologie, ediţia a III-a, Editura Bic All, Bucureşti, 2003 Neamţu C., Devianţă şcolară, Editura Polirom, 2003 Preda V., Profilaxia delincvenţei juvenile şi reintegrarea socială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981 Rudică T, Maturizarea personalităţii, Editura Junimea, Iaşi, 1990 Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 1997 Străchinaru I., Devierile de conduită la copii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Vincent R., Cunoaşterea copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Turliuc M.N., curs Psihologia comportamentului deviant Turliuc M.N., Psihologia cuplului şi familiei , Editura Performantica, Iaşi, 2004 125126. In: ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
o unitate armonică sau dizarmonică între stilurile personale de educație ale celor doi părinți. Tipurile de stil educativ în familie se pot plasa pe două axe: 1. axa autoritate - liberalism sau constrângere-permisivitate; 2. axa dragoste - ostilitate sau atașament - respingere. Stilul autocratic (părintele despot) Părintele autocrat trebuie să dețină controlul asupra tuturor persoanelor și chestiunilor din viața copilului, chiar și a celor mai mărunte detalii. Părintele autocrat e ușor de recunoscut după tonul de comandă pe care îl are în orice comunicare
ARTA DE A FI PĂRINTE by Mihaiela Tudosă () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93073]
-
relaxat în preajma părintelui său. Cât e mic, se străduiește să facă mereu pe plac părintelui său, indiferent de ceea ce-și dorește el. Spre adolescență, teama lui față de părintele său se va nuanța cu alte sentimente: ură, revoltă, neputință. Stilul autocratic poate părea unora eficient, dar este păgubos pentru dezvoltarea emoțional - afectivă a copilului. Stilul permisiv este opus celui autocratic. Un astfel de părinte nu impune copilului nicio regulă, nicio limită, crezând că astfel copilul îl va iubi mai mult și
ARTA DE A FI PĂRINTE by Mihaiela Tudosă () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93073]
-
ce-și dorește el. Spre adolescență, teama lui față de părintele său se va nuanța cu alte sentimente: ură, revoltă, neputință. Stilul autocratic poate părea unora eficient, dar este păgubos pentru dezvoltarea emoțional - afectivă a copilului. Stilul permisiv este opus celui autocratic. Un astfel de părinte nu impune copilului nicio regulă, nicio limită, crezând că astfel copilul îl va iubi mai mult și își va dezvolta personalitatea, că va învăța să conducă, chiar să devină lider. Acest părinte este iubitor, tandru față de
ARTA DE A FI PĂRINTE by Mihaiela Tudosă () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93073]
-
și de circulația manuscriselor. Indiferent de influențele sau de coincidențele pe care critica de specialitate le depistează reevaluând "martorii" istoriei, imaginarul puterii medievale românești se menține pe linia modelului bizantin până târziu, inclusiv la domnitorii fanarioți, ei înșiși urmând ...linia autocratică, în sensul modernizator și raționalist al despotului luminat, care nu este decât o aplicație de epocă a conceptului de princeps optimus maximusque. (Valentin Al. Georgescu 129) Conform analizei statistice și cercetării politogramelor identificate de Vlad Georgescu (așadar, pe o bază
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
la începutul secolului XX. și asta, din trei motive. Primul este de natură conjuncturală: aruncându-și țara în războiul izbucnit în 1914, țarul Nicolae al II-lea a supus-o unor constrângeri militare, economice și sociale pe care acest imperiu autocratic nu le putea suporta, provocând astfel o gravă criză internă care, în martie 1917 a culminat cu căderea regimului. Cel de-al doilea motiv este de ordin structural: Rusia anului 1917 este o țară cu un nivel al instruirii slab
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
unui grup de activiști, deturnată apoi în beneficiul unui dictator: crearea pe 6 aprilie 1793, a Comitetului Salvării Publice, controlat de iacobini, iar, după aceea numai de Robespierre; crearea pe 7 noiembrie 1917, a Consiliului Comisarilor Poporului, sub controlul din ce în ce mai autocratic al lui Lenin. Iar dacă Robespierre a abandonat „Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului” din 1789 în favoarea domniei Virtuții, Lenin proclamă, în fața Adunării Constituante, pe data de 18 ianuarie 1918, „Declarația Drepturilor Poporului Muncitor” care abolește drepturile omului în Rusia
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
prin închiderea frontierelor, prin cenzură și teroare. La începutul secolul XX, Rusia este un imperiu plurietnic care numără 125 de milioane de locuitori, din care mai mult de 55 de milioane rusofoni, 85% din populația sa fiind țărani. Acest regim autocratic, fără Constituție și fără Parlament este condus de țar și guvernat de cinci instituții: Administrația, poliția politică* (Ohrana), mica nobilime, armata și Biserica ortodoxă. Administrația se bazează pe o birocrație* puțin calificată și foarte coruptă, numărând 225000 de persoane, satele
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
păstrează obișnuința conspirației* și când ajunge la putere și în timpul războiului civil*: el impune mijloacele excepționale, recurge la legea marțială și la starea de asediu. în chiar sânul partidului, figura lui Lenin, deja primordială înainte de 1917, se impune acum ca autocratică. La cel de-al X-lea Congres al partidului din martie 1921, Lenin hotărăște că „a venit timpul să punem capăt opoziției” și interzice exprimarea altor opinii („fracționiste”), mărind cu atât mai mult puterea aparatului intern de partid. La cel
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
utopii* (ea exista și în faza iacobină a Revoluției Franceze) care-și imaginează că este posibil să modifici natura umană. Pentru mulți revoluționari, printre care și Lenin, omul alienat este produsul unei societăți edificate pe baze proaste. Distrugerea vechii societăți - autocratică, burgheză etc. - trebuie așadar să permită să se facă tabula rasa, așa cum cântă Internaționala* și, pe niște baze corecte - socialiste, iar mai apoi comuniste -, să făurească, prin educație, un om nou, înzestrat cu o natură umană „bună”. Astfel, în Literatură
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
primul rând în Germania; aceasta implică imaginarea revoluției pe plan mondial, fapt pentru care a și fost creată Internaționala Comunistă*. Tentativa de a extinde la scara Europei industriale și democratizate a unei teorii și a unei practici concepute pentru Rusia autocratică va fi aceea care va decide strategia lui Lenin între 1917-1923, și apoi aceea a lui Troțki pentru perioada următoare. Totuși, Lenin n-a avut destul timp pentru a trata problemele statului socialist, fiind preocupat mai ales de preluarea puterii
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
consecință, politica, în forma sa aristocratică - adică deschisă și violentă -, a fost identificată cu politica luată ca atare. Lupta pentru putere politică - în problemele interne și internaționale - a apărut a fi deci doar un accident istoric ce coincidea cu regimul autocratic și condamnat să dispară odată cu acesta. Experiența americană Identificarea politicii de putere cu guvernarea aristocratică și-a găsit sprijin în experiența americană. Originile sale pot fi regăsite în trei elemente ale acesteia: unicitatea experimentului american, izolarea față de centrele conflictuale mondiale
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
lui Frederic Barbarossa decât pentru cele ale lui Wilhelm al II-lea și Hitler. Corespundea, de asemenea, tradiționalei durități și șiretenii lipsite de grație a diplomației germane. Autoritarismul, colectivismul și preamărirea statului din filosofia germană se reflectă în tradiția guvernării autocratice, în acceptarea servilă a oricărei autorități atât timp cât pare că deține voința și mijloacele de a câștiga, și concomitent, în lipsa curajului civic, în disprețul față de drepturile individuale și în absența tradiției libertății politice. Descrierea caracterului național american, așa cum rezultă din Despre
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
care i-a costat 300.000 de oameni căzuți prizonieri și tot atâția dezertori. Moralul altora, ca și al rușilor în 1917, va ceda sub impactul unei combinații de pierderi enorme de oameni și teritorii cu proasta administrare a regimului autocratic. Moralul altora va intra numai ușor în declin și se va degrada treptat, nu se va intra brusc în colaps, chiar expus unei combinații rare de proastă guvernare, devastări, invazii și o situație militară disperată. Acesta a fost cazul germanilor
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
sau de guvern. Atunci când disensiunile importante scindează un popor, sprijinul popular care poate fi obținut pentru o politică externă va fi întotdeauna precar și practic redus dacă succesul sau eșecul acesteia are un impact direct asupra mizei luptei interne. Guvernele autocratice, care în formularea politicilor lor nu iau în considerare dorințele populației, nu pot obține un sprijin popular important. Așa s-a întâmplat cu Rusia țaristă și monarhia austriacă. Exemplul Austriei este deosebit de instructiv. Multe dintre politicile sale externe, mai ales
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
nu în rândul populației ca întreg. Politicile Franței înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial ilustrează acest aspect - la fel, slăbiciunea politicilor externe pe timp de pace sau de război în țările în care aristocrațiile feudale sau dictaturile autocratice controlează puterea și oprimă populația. Conducătorii acestor națiuni nu pot niciodată să-și aleagă și să-și urmărească obiectivele externe cu hotărâre, chiar riscând războiul, deoarece nu pot fi sigure de sprijinul popular. Ele se tem continuu că opoziția internă
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
de putere supusă limitărilor constituționale. Această națiune se bucură de libertate, totuși moare de foame; acea națiune este bine hrănită, dar tânjește după libertate; alta se bucură de protecția vieții și de libertate individuală, dar suferă sub domnia unui guvern autocratic. În consecință, în timp ce din punct de vedere filosofic similaritatea standardelor este considerabilă în toată lumea - cele mai multe filosofii politice se înțeleg în evaluarea binelui comun, a legii, păcii și ordinii, a vieții, libertății și căutării fericirii -, judecățile morale și evaluările politice dovedesc
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
vor urmări politici pașnice, iar tiraniile sunt în mod inerent mincinoase și predispuse la devierea nemulțumirii interne către expediții externe și război. În consecință, misiunea Statelor Unite este de a sprijini guvernele democratice și de a se opune și reforma guvernele autocratice din întreaga lume. La baza acestei viziuni stă asumpția filosofică, statuată cel mai bine de către Rousseau, că „oamenii” sunt buni și pașnici prin natura lor și astfel controlul democratic al politicii externe duce la relații internaționale decente și pașnice. Astfel
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
fi parte a „sistemului artelor, legilor și obiceiurilor” care constituie forța motrice a balanței puterii și care ar face posibilă o reală destindere. Dacă Uniunea Sovietică ar face parte dintr-un astfel de sistem, preocuparea motivată politic în legătură cu cât de autocratic și despotic este guvernul său nu ar mai fi necesară. Dar atât timp cât Uniunea Sovietică rămâne în afara unui astfel de sistem, în cel mai bun caz fiindu-i indiferentă și în cel mai rău caz ostilă, restul lumii are un interes
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
cărui eficiență se considera a fi determinată de calitatea deciziei (aspectele ei obiective care influențează performanța subordonaților) și acceptanța deciziei (gradul de angajare a subordonaților în executarea ei). Mai întâi, autorii realizează o tipologie a stilurilor decizionale, stabilind două stiluri autocratice, două consultative și unul orientat spre grup, după cum urmează: # - stilul autocratic I (liderul analizează, rezolvă problema sau ia decizia de unul singur, folosind informațiile de care dispune în momentul respectiv); - stilul autocratic II (liderul obține informații de la subordonați, dar ia
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ei obiective care influențează performanța subordonaților) și acceptanța deciziei (gradul de angajare a subordonaților în executarea ei). Mai întâi, autorii realizează o tipologie a stilurilor decizionale, stabilind două stiluri autocratice, două consultative și unul orientat spre grup, după cum urmează: # - stilul autocratic I (liderul analizează, rezolvă problema sau ia decizia de unul singur, folosind informațiile de care dispune în momentul respectiv); - stilul autocratic II (liderul obține informații de la subordonați, dar ia decizia singur; informarea subordonaților în legătură cu datele solicitate rămâne la dispoziția lui
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]