509 matches
-
străbunici ... un salt in istorie. Constantin Toni Dârțu Câteva cuvinte despre copilăria din culoare Gheorghe Boancă este un plastician care se exprimă cu talent prin mijloacele specifice artei naive. Este un modern (nu un monden), detașându-se prin ironie și autoironie de subiectele prezentate (v. seria „Autoportrete”). Lumea lui este înfățișată cu un lirism reținut, împlinit în acorduri cromatice subtile, prin abordarea curajoasă a contrastelor, prin evitarea dulcegăriilor (ca în „Floarea soarelui”), prin dozarea tonurilor și a accentelor rezultate din ludicul
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
în conformitate cu Legea nr. 8/1996. Printed in ROMANIA MIGUEL DE UNAMUNO DRAGOSTE și PEDAGOGIE Traducere și note de CARMEN BULZAN Prefață de TEODOR DIMA INSTITUTUL EUROPEAN 2011 Cititorului, îi dedică această operă, Autorul. Cuprins Prefață: Miguel de Unamuno, maestru al autoironiei întristate (Teodor Dima) / 7 Nota traducatorului / 11 Prolog / 15 Capitolul I / 25 Capitolul II / 43 Capitolul III / 53 Capitolul IV / 63 Capitolul V / 75 Capitolul VI / 89 Capitolul VII / 99 Capitolul VIII / 107 Capitolul IX / 115 Capitolul X / 123 Capitolul
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Capitolul V / 75 Capitolul VI / 89 Capitolul VII / 99 Capitolul VIII / 107 Capitolul IX / 115 Capitolul X / 123 Capitolul XI / 131 Capitolul XII / 139 Capitolul XIII / 149 Capitolul XIV / 161 Capitolul XV / 171 Epilog / 179 MIGUEL DE UNAMUNO, MAESTRU AL AUTOIRONIEI ÎNTRISTATE Unamuno își ironizează egocentrismul în acest microroman filosofico-moralizator în care aspirația sa spre genialitate este ambalată cu întristat talent în ridicolul celor care aspiră fără să posede instrumentele metodice necesare. Don Avito, eroul principal al romanului, uimit și inspirat
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
manifeste dragostea spre a concepe un băiat (neapărat băiat), pe care să-l hrănească și să-l educe cu ajutorul principiilor cuprinse în ceea ce el numește "sociologia pedagogică". Ironia îndreptată spre Don Avito și spre toate personajele romanului este, de fapt, autoironie, inspirată din analizele și caracterizările exegeților, criticilor, prietenilor și ale lui însuși. Să enumerăm câteva aspecte ale autoironiei pe care Unamuno o recunoaște fără a ezita, spunând despre sine în Prolog: "... angajându-se în a se corecta, se ironizează pe
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
cu ajutorul principiilor cuprinse în ceea ce el numește "sociologia pedagogică". Ironia îndreptată spre Don Avito și spre toate personajele romanului este, de fapt, autoironie, inspirată din analizele și caracterizările exegeților, criticilor, prietenilor și ale lui însuși. Să enumerăm câteva aspecte ale autoironiei pe care Unamuno o recunoaște fără a ezita, spunând despre sine în Prolog: "... angajându-se în a se corecta, se ironizează pe sine însuși". De multe ori, această ironie este foarte puternică, fiind vecină cu o critică întâlnită de multe
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
operelor sale, pe care preferă să le situeze în domeniul literaturii. În repetate rânduri atrage atenția că ceea ce scrie nu este "poate" decât "poezie sau fantasmagorie, în orice caz, mitologie". În această scurtă Prefață, nu vom insista mai mult asupra autoironiei lui Unamuno, căci cititorul o va descoperi cu siguranță, dar vom mai spune câteva cuvinte despre tristețea și chiar drama trăite în permanență de acela care s-a amuzat, în dese rânduri, de "prostia omenească" și de ignoranța celor care
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
somnolent și vocea baritonală ale lui Robert Mitchum mai mult decât de imaginea nervoasă, nelinișită, a primului său interpret, legendarul Humphrey Bogart) erau evenimente care nu puteau fi ratate, adevărate momente de evadare într-o lume în care umorul și autoironia reușeau să umanizeze până și crima. Își amintește astăzi cu multă nostalgie Mircea Mihăieș emoția primelor întâlniri cu detectivul Philip Marlowe: "Sunt sigur că fiecare dintre noi a fost marcat de acele zile și acele lecturi: atunci căutam în anchetele
Cui prodest? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8702_a_10027]
-
de comentator avizat al operei lui George Heraclide (celălalt ,,geamăn" al dvs). Parafrazând o afirmație din finalul prezentării ipoteticului volum - Coordonate, ,,apărut" la Editura Cartea de căpătâi, aș putea spune că respectiva ,,recenzie" este un admirabil exercițiu de ironie și autoironie la adresa scrierilor și a receptării operei autorului paradoxal care sunteți. Greșesc? - Este corect, numai că în epocă nu eram atât de cunoscut, ca să fiu ironizat. Nu prea aveam numeroase ,,antecedente" literare. Rezumatele din Bibliografia generală sunt tincturate de înverșunarea mea
Mircea Horia Simionescu by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8731_a_10056]
-
cu familia sa în casa în care a văzut lumina zilei acum 59 de ani. Ca noi toți, are câteva repere, amintiri, regrete și iubiri care l-au marcat pentru toată viața, evocate de scriitorul însuși cu modestie, tandrețe și autoironie în scurta notă biografică de pe site-ul oficial. Nu și-a cunoscut tatăl care s-a stins la 19 zile după nașterea sa; și-a petrecut câțiva ani într-un colegiu al călugărilor salezieni (o adevărată școala militară, căreia îi
MARCO SALVADOR by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8873_a_10198]
-
Cărtărescu, la care "romanul va fi, pînă la urmă, paradoxal construit dintr-o secvență de descrieri întrerupte de fragmente narative tot mai ample pe care evocarea unor locuri, peisaje, portrete i le impune naratorului-personaj" (p. 303). Pe ansamblu, intrevin ironia, autoironia, parodierea chiar a tehnicilor descriptive printr-o metascriitură explicită și mai ales implicită. Se impune, oricum, prioritatea descrierii față de trama narativă, ceea ce denotă, aș spune, acutizarea funcției poetice a descrierii. Peste tot aceasta înrudește textul cu poeticitatea spațiului, a lucrurilor
Prozatorii români şi descrierea by Paul Miclău () [Corola-journal/Journalistic/9878_a_11203]
-
se mai vînează evrei. Și, din nou, îți poți aminti nostalgic de Monty Python, Life of Brian sau Querst of the Holy Grail, pentru a te delimita de umorul grosier. Lipsește, însă, ca din întîmplare, orice urmă de ironie sau autoironie cu privire la evrei. Filmul pedalează pe o serie de clișee ale politically correctness-ului, îngroșînd pînă la refuz transgresarea interdicțiilor, permisă pînă la un punct, doar vizitatorului kazah, căruia îi sunt tolerate toate licențele. Prin schematismul său happyendistic, - Borat distinge ultimativ între
Borat - dicționarul kazah by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9948_a_11273]
-
noi dezvăluiri. Surpriza cea mai mare oferită de jurnalul lui Alex Ștefănescu este că el nu oferă nici o surpriză. Alex Ștefănescu secret este identic cu Alex Ștefănescu din viața publică. Același mod de a observa și de a judeca lumea, autoironia, atenția admirativă arătată femeilor frumoase, un anumit ton declamativ, teatral, de care nu sunt scutite nici gândurile cele mai intime, permanenta jovialitate și bună dispoziție. Jurnalul secret este o carte lejeră, agreabilă, care se citește cu mare plăcere, dar care
Secretul lui Alex Stefănescu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8913_a_10238]
-
un bun transmițător de idei, de păreri, de stări. E o plăcere să urmărești, să asculți motorul mașinii de citit marca Alex Ștefănescu, cu toate ambalările și ralentiurile lui. Motorul e, desigur, inteligența criticului. Sensibilitatea e acceleratorul. Umorul e ambreiajul. Autoironia e frâna. Iar muzica specifică e fâșâitul paginilor răsfoite la lectură, mai lent sau mai rapid, după caz. E muzica specifică în intimitatea activității unui critic profesionist cum este Alex. (cu punct) sau Alex (fără punct) Ștefănescu - un martor al
Aaa! Alex! by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9101_a_10426]
-
supraviețuirea lor. Presiunea leșilor crește. Sub comanda marelui Sobiețki, ei coboară în josul țării făcând prăpăd la, cităm câteva localități doar, Ruginoasa, Hărăucești, Cozmești, Purcelești, Stolniceni, Pășcani... Nume comice și grave, pline de epica existenței, din care cel mai grandios sună autoironia anonimă acestei "imensități de proști". Și, după toate acestea, au luat craiul (Sobiețki) și pe Dosoftei, cu toate hainele și odoarele mitropoliei, plus moaștele Sfântului Ioan, aduse mai de mult de la turci de Alexandru cel Bun. Dosoftei va rămâne în
Moș Cantemir by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9426_a_10751]
-
din franceză și care au sensul "afecțiune (puternică și durabilă) față de cineva sau ceva" (DEX), respectiv "anexă de metal prinsă lateral de o motocicletă, cu care se transportă obiecte sau persoane" (DEX); de aceea sînt folosite adesea cu o anume autoironie. Cel mai normal mijloc de echivalare terminologică rămîne în acest caz verbul a atașa și participiul său atașat (folosit adjectival sau adverbial, dezambiguizat de context). În formulele care anunță prezența unui document atașat, mulți utilizatori ai poștei electronice recurg la
"Vă rog găsiți atașat..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9496_a_10821]
-
Daniel Cristea-Enache Comentez numai fiindcă n-am cum să semnez o carte de Cioran", declară cu fină autoironie Livius Ciocârlie pe la jumătatea cărții sale Caietele lui Cioran : o carte compusă dintr-o puzderie de fragmente critice, fiecare atașat unui paragraf al scriitorului citit și analizat. Dacă nu l-ar comenta astfel, aproape după fiecare alineat, lectura critică ar
"Apocalipticul" Cioran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9564_a_10889]
-
cu alură de Hitler, care își cântă discursul despre meritele maeștrilor întru păstrarea identității germane stând smirnă între statuile lui Goethe și Schiller, sculptate în stilul artei plastice naziste. Asta, după ce dăduse în prealabil foc regizorilor moderniști ai piesei (macabră autoironie), pe sunetele choralului Wach' auf . Deși prezentarea unui Sachs hitlerist nu e ceva nou (s-a folosit de ea și Hans Neuenfels, în 1994, la Stuttgart), e prima aluzie pe scena din Bayreuth la trecutul nefast al festivalului, după căderea
La Bayreuth, cu "maeștrii cântăreți" în adidași by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/8038_a_9363]
-
statură modestă, cu excepția unicei piese reușite, publicată tardiv, Flora română; că autorul însuși se retrage deliberat din cîmpul literaturii ce pare a nu-l mai interesa. Cînd își va publica în volum producția originală, o va face sub semnul unei autoironii neobișnuite, ca și cum, în forul său intim, s-ar fi dezis de propria-i literatură: poeziile se numesc Neghină și pălămidă, iar literatura scrisă, în ansamblu, Păcatele tinerețelor. O modestie prea puțin comună și prea strident afișată! Romanticul de primă generație
Nașterea prozei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8189_a_9514]
-
o face în Fiziologia provințialului). Ironia este la el mereu fină, fără aplecare spre satiră, și sprijinită pe aluzii culturale, care fac cititorului cu ochiul. Fapt mai rar în epocă, Negruzzi se simte în largul lui cînd exersează din plin autoironia, întot-deauna de bună calitate, precum în O alergare de cai, unde își surprinde postura de îndrăgostit naiv fără nici un fel de indulgență: "...eu făcîndu-mi loc pintre dame cam călărește (cavalierement), călcînd pe bătăturile moșnegilor carii mă da la toți dracii
Nașterea prozei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8189_a_9514]
-
junele Arșavir emite cogitațiuni solemne despre absolut, moarte, misterul feminității, rostindu-se uneori simili-aforistic, fără a depăși aria locului comun: "Dorești și chemi moartea în momentele grele, așa cum tânjești după viață în clipele când îți fuge de sub picioare." Din fericire, autoironia și luciditatea scapără când nu te mai aștepți, oxigenând textul. Sunt simptome și adjuvante ale rapidei maturizări. Ea e perceptibilă mai cu seamă în secvențele când, mai puțin preocupat de propriul sine, devine un observator sagace al celor ce se
Arșavir, omul lui Dumnezeu by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/8193_a_9518]
-
forul intim, ci în exterior. Chiar n-ar fi dispus a contrasemna dramatica sentință, "le moi est haissable", scriitorul-pictor manifestă o pudoare față de eul personal pe care-l lasă în subtext ori de care are grijă a se distanța prin autoironie. Autoironia e o formă de lirism contorsionat, refrigerat, id est maxima concesie pe care norma extrovertirii o poate face introvertirii. Iată o mostră pe trama solitudinii: Rămînînd un împătimit al trotuarelor, îmi doresc, la părăsirea muțeniei atelierului, să-ntîlnesc pe cineva
Un observator solitar Un observator solitar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9680_a_11005]
-
intim, ci în exterior. Chiar n-ar fi dispus a contrasemna dramatica sentință, "le moi est haissable", scriitorul-pictor manifestă o pudoare față de eul personal pe care-l lasă în subtext ori de care are grijă a se distanța prin autoironie. Autoironia e o formă de lirism contorsionat, refrigerat, id est maxima concesie pe care norma extrovertirii o poate face introvertirii. Iată o mostră pe trama solitudinii: Rămînînd un împătimit al trotuarelor, îmi doresc, la părăsirea muțeniei atelierului, să-ntîlnesc pe cineva, să
Un observator solitar Un observator solitar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9680_a_11005]
-
și a relatat un episod legat de Lenin. Hazul relatării stă, odată în plus, în lipsa comentariilor. Ironia este subînțeleasă, momentul este decupat tel-quel, dar tocmai naturalețea povestirii, lipsa oricărei analize sau tentații didacticiste oferă fragmentului caracterul nostalgic și încărcătura existențială. Autoironia duioasă este evidentă: "L-a întrebat careva dacă a fost să-l vadă pe Lenin. Păscălie Ion ne-a privit cam încurcat și ne-a spus că nu au putut să meargă la Mausoleu deoarece li s-a spus că
Vocile amintirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9720_a_11045]
-
unor existențe cvasi-eșuate. Frumusețea se fanează, de visurile adolescentine se alege praful, romantismul devine zgură, grobianismul și agresivitatea celor din jur, compromisul, exigențele tot mai scăzute, dispariția respectului de sine fac parte din noua realitate a vieții. Cu cinism și autoironie toate aceste femei își asumă noua condiție. Ea le apropie mai mult decât ar putea să le despartă statutul lor social atât de diferit: "Sunt membre ale unei societăți secrete. Un club select. Clubul nefututelor." Chiar și măritata Mia face
Decalogul nefericirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9699_a_11024]
-
ea, de acolo de unde ficțiunea se desprinde definitiv de real, devine independentă și incontrolabilă pentru simplul motiv că ea însăși ține, de fapt, frîiele cuceririi minții lui Covaliov, precum și a concetățenilor săi. "Nasul"este un spectacol despre cum funcționează ironia, autoironia, tăcerea, mirarea, zîmbetul, respirația poantei, măsura. Despre cum doi artiști țin locul unei trupe, despre doi actori-muzicieni cu har, cu mare har, cu mare dăruire, cu concentrare și cu atenție la fiecare gest, la încărcătura lui exactă, la rigoare. Doi
Nasul maiorului Kovaliov de pe Sadovaia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9778_a_11103]