510 matches
-
o face mereu problematică. Frecvența conjuncției disjunctive "sau" sugerează nesiguranța și labilitatea opțiunilor, cu alternative mereu posibile. Așadar, și În sonetele sale, Ilarie Voronca rămîne, În esență, el Însuși: o sensibilitate rănită, elegiacă, neliniștită, care a fost mereu cea a avangardistului, și căreia "armura" sonetului nu-i poate asigura decît o foarte relativă protecție. UN POEM AL „SINTEZEI MODERNE” Încercînd o situare istorico-literară a poeziei lui Ilarie Voronca, G. Călinescu nota, În recenzia consacrată volumului Brățara nopților, aceste rînduri pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și anunțînd accentele de retorică umanitaristă din lirica de expresie franceză a poetului. Pentru a nu mai vorbi de Incantații, carte care ar putea fi revendicată aproape În egală măsură de un poet „modernist” iubitor de rafinamente muzicale, și de avangardistul militînd pentru totala eliberare a imaginației și identificarea lui a scrie cu a fi. SÎnt doar cîteva date care atrag atenția asupra faptului că avangardismul lui Voronca, real și autentic, ca un aport de substanță la transformarea perspectivei asupra limbajului
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a implicării, teoreticianul desprinderii de „convenție” și „formulă”. În ce măsură se realizează la Voronca amintita „sinteză modernă”, o probează În chipul cel mai convingător imagismul teoretizat și practicat de el. Cum am putut constata, pe schema ideatică oferită de Pierre Reverdy, avangardistul român propune o definiție a imaginii suficient de laxă pentru a fi umplută, În momente diferite, cu conținuturi variind Între „plăsmuirea abstractă” constructivistă și „scînteierea În argint a neprevăzutului”, de ecou suprarealist. E loc aici și pentru ceva din hazardul
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
expresivă ca document al unei epoci dintre cele mai deschise metamorfozelor Înnoitoare, din istoria poeziei românești, și al unei sensibilități ce le-a Înregistrat cu o rară acuitate, participînd fără rezerve la spectaculoasa lor desfășurare. Versurile, proza poetică, publicistica militantului avangardist certifică, la o lectură oricît de exigentă, rezistența multora dintre paginile ce le compun, - mereu inventive și pline de o neliniștită vitalitate În spațiul sărbătoresc al „imagi-NAȚIUNII”, fervent pasionate În afirmarea, de către unul dintre cei mai nesiguri și mai agitați
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
literatura franceză devenind spațiul său de adopțiune artistică. Scrie în presa avangardista („Littérature”, „391”, „Proverbe”, „Cannibale” ș.a.), ia parte la editarea unor reviste, precum „Dada au grand air” (octombrie 1921), participă la viață, nu lipsită de conflicte și rupturi, a avangardiștilor. În Franța își publică majoritatea volumelor de versuri și eseuri, din cele peste patruzeci câte însumează bibliografia să: Cinema Calendrier du coeur abstrait Maisons (1920), De nos oiseaux (1923), L’Homme approximatif (1931), Grains et issues (1935) ș.a. Pseudonimul i-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
absolutizăm existența unei atitudini protestatare, să o punem în legătură cu orice articol, cu orice text ce vede lumina tiparului în Albatros. Chiar și atunci când apar accente teribiliste este de analizat dacă protestul este unul antifascist sau doar unul de factura celui avangardist menit să-l șocheze pe burghez așa cum remarca Lucian Valea 99. De fapt, credem că ar fi mai interesat de urmărit ce fel de literatură promovează Albatrosul, cum se manifestă aici principalii poeți ai generației, prin ce anume se puteau
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pentru poeți, afirmarea tranșantă a necesității reorientării poeților care s-au izolat de comunitate în "turnul lor de fildeș" și care continuă să scrie o poezie desuetă. Sunt refuzate astfel clișeele literaturii. Și de data aceasta, luna (mult ridiculizată de avangardiști și nu numai) este transformată într-un simbol al poeziei sentimentale, meditative de o calitate îndoielnică. Cotidianul va fi așadar preferabil avânturilor imaginației, chiar dacă "și printre oameni ai voie să ți se pară". E, de fapt, o pledoarie pentru lărgirea
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
mare măsură o pledoarie pro domo187. Deși articolele din deceniul al V-lea ar putea fi ușor confundate din cauza limbajului și stilului dinamitard ce le caracterizează cu cele ale avangardei istorice, Caraion se delimita de aceasta din urmă, reproșându-le avangardiștilor tocmai îndepărtarea de viață, de existența autentică 188. Opiniile sale despre literatură sunt fie afirmate explicit în unele articole, fie se desprind din medalioanele pe care le schițează. Ion Caraion remarcă, nu fără ironie, încă din 1943 că într-o
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
se construiește ca o incantație, ca un text legendar, aspectul este al unui text epic, dar nicio acțiune nu e prezentată, totul se reduce la o acumulare de elemente din care se încheagă un tablou aproape abstract, foarte aproape de maniera avangardiștilor, într-un stil care frizează aproape absurdul. Totuși textul beneficiază de o coeziune aparte care-i împiedică dezmembrarea. Se conturează un tablou ezitant, în care imaginile se succed somnambulesc, "prin deșertul marilor tăceri eram trecător adormit". Nu lipsește nici de
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în 1981. Geraldine va fi considerat un „debut semnificativ” de I. Negoițescu, deși criticii de la „Scânteia” și „Scânteia tineretului” îl acuzaseră pe tânărul poet de lipsă de originalitate și talent. Apropiat de poezia lui Gellu Naum și de scrisul altor avangardiști, R. va practica un suprarealism moderat, diafan la prima vedere, populat de „corbi albi”, de un „diavol îmbrăcat în alb” etc., culoarea albă desemnând până și atitudinea rebelă și nonconformistă: „Casa avea de mult două intrări/ fiecare începea cu una
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289166_a_290495]
-
ea «modernism» sau «arhaism» -, știind bine că, așa cum puțin le pasă vântului, legumei sau omizii de regulile hotărâte în laboratorul cu ferestrele închise, și poemul [...] nu va putea fi niciodată hotărnicit între granițe preconcepute”. Oricât repudiază însă normativele estetice, pasionatul avangardist consideră că arta nouă se autofăurește urmând un principiu, obiectivarea, și apreciază că acesta e consecvent aplicat de constructivism. Rezultat din lupta între cubism și dadaism, constructivismul l-a smuls pe primul din „lâncezeala de atelier” „îmbrâncindu-l” în stradă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
Ion Gheorghe sau Toma George Maiorescu, oricâte modele ar avea (Whitman, Verhaeren, Maiakovski ș.a.), se resimte în limbaj și de pe urma experienței lui V. Dar în chipul cel mai direct opera lui a acționat în sens stimulativ, dacă nu modelator, asupra avangardiștilor din anii ’30, unii activi și după 1944 (Virgil Teodorescu, Gellu Naum ș.a.), precum și asupra generației optzeciste. Ilarie Voronca a ilustrat deopotrivă funciarul nonconformism al avangardei, radicalul ei anticonvenționalism și năzuința unei anumite echilibrări a raporturilor cu tradiția marii poezii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
românesc că un «contra-câmp» și aceasta din pricina că luările de poziție cele mai «puriste» provin de la scriitori care ocupă poziții În zone din cele mai eteronome ale spațiului, exercitând o altă profesie principala, intelectuală sau nu, cum este cazul anumitor avangardiști din anii ’20 sau suprarealiști din anii ’40, În vreme ce pozițiile cele mai instituționalizate și permițând o muncă «profesionistă» de scriitor reveneau altora, mai curând realiști, ale căror opere puteau fi atașate Într-un fel sau altul unui program de construcție
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
ciclu cu același titlu, în mare măsură inedit, nouă schițe în proză și o parodie, Resemnare, la versurile „gospodarului Demostene Botez”. Metafore insolite, alăturări neașteptate de cuvinte, versuri întrerupte abrupt, într-un cuvânt o tehnică surprinzătoare, în linii generale comună avangardiștilor, dar și cu o amprentă personală, conferă un sunet aparte acestor încercări poetice. E atât o tentativă, adesea reușită, de a descifra înțelesuri ascunse, de a pătrunde, cum spunea Louis Aragon, „dans le labyrinthe du paysage intérieur”, cât și o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290708_a_292037]
-
proiectează, între altele, „înfățișarea unui oraș modern și ritmul mecanicist al unei existențe care se mișcă în preajma mașinilor”. Se poate spune că, prin referirile la viața modernă, urbană și industrială, poetul i-a anticipat, măcar sub raport tematic, pe unii avangardiști (Geo Bogza ș.a.) și pe unii dintre poeții „dinamitarzi” afirmați în perioada 1945-1948, fără să aibă vigoarea expresivă și energetismul acestora. S-a opinat, pe de altă parte, că ar fi schițat un fel de „proletcultism avant la lettre”, afirmație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288690_a_290019]
-
Golopenția, Ionel D. Gherea, Constantin Floru, Nicolae Bagdasar, Gabriel Negri. Lipsa discriminărilor este evidentă: sunt împreună democrați filoamericani (Petru Comarnescu) sau filofrancezi (Mihail Sebastian), „burghezi de centru”, „stângiști și dreptiști, țărăniști și liberali, nihiliști și mistici”, plasticieni, literați - clasicizanți, moderniști, avangardiști -, sociologi, filosofi, gazetari. Publicarea arhivei lui Mircea Vulcănescu aduce treptat indicii despre organizarea asociației pe secții (cu subsecții) - cea ideologică (sau filosofică) reunind nucleul director; au mai funcționat secțiile „Teatru”, „Plastică”, „Critică și literatură”, „Spectacol”, dotate cu un secretariat efectuat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286517_a_287846]
-
în dicteul oniric nu lipsește inserția de realitate brută, ceea ce devine și mai evident în versurile din Spre țara închisă în diamant. Specială este înclinația spre asocieri imagistice insolite, cu apeluri la strategii ludice de invenție lingvistică, ceea ce la alți avangardiști pare doar o căutare excesivă. Lungul poem Femeia de aer (1943) este revelator pentru înnoirea posibilităților expresive: „Deodată brațul meu a început să cadă / Cascade luminoase / Pe care femeia de aer le culegea în palmă / Și le lăsa să zboare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288462_a_289791]
-
Regman, Noi explorări, 136-145; Paleologu, Alchimia, 104-111; Cristea, Modestie, 32-38; Raicu, Fragmente, 195-205, 402-406; Sorescu, Ușor cu pianul, 381-385; Grigurcu, Existența, 30-36; Cândroveanu, Lit. rom., 71-73; Micu, Limbaje, 156-169; Ioan Adam, Interdicția uitării, ST, 1990, 2; Alex. Ștefănescu, Clasicitatea unui avangardist, RL, 1991, 1; Alex. Ștefănescu, Poezie și adevăr, RL, 1991, 16; Miron Kiropol, Plângerea dintâi, CC, 1991, 4-5; Dan Laurențiu, Hanibal intra muros, VR, 1991, 8; Constanța Buzea, Pelerina verde, VR, 1991, 8; Ștefan Aug. Doinaș, Prezența lui Eugen Jebeleanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
universale ale unei centralități de fapt ontologice. Pasiunea pentru ostentație evocă dezgustul față de repetiția comercială a unei anumite imagini a „sinelui” - vid și vrednic de compătimire - în cultura occidentală. Excentricii de acum patru decenii se numeau în anii ’20-’30 „avangardiști”. Ei atacau dictatura modelor artistice, stabilite prin relații economice de putere și trafic de influență politică. Dar revoluția democratică a gustului instituie valoarea estetică printr-un simplu act de voință. Aserțiunea culturală a sinelui e separată de orice proiect paideic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și poezia, sau texte teoretice fundamentale referitoare la acestea, de la James Frazer, Rudolf Otto și Lucian Blaga la Mircea Eliade, Martin Heidegger, Paul Ricoeur și Sergiu Al-George. O temă reiterată este aceea a rigorii poetice față în față cu aleatoriul avangardiștilor. Câteva eseuri despre metaforă par începutul unei cercetări de anvergură. Preocupările traducătorului sunt convergente cu opera poetului și eseistului. În condiții potrivnice, a tradus și publicat Istoria credințelor și ideilor religioase (I-III, 1981-1988), fundamentala sinteză a lui Mircea Eliade
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285591_a_286920]
-
și G. Călinescu, de la Mircea Eliade la V. Voiculescu și Marin Preda - sunt niște inovatori clasicizați, prozatori sau poeți care au umplut spațiile albe ale hărții artistice autohtone, creând apoi tradiție și intrând în canon. Excepția o constituie Ion Vinea, avangardistul constructivist (ca manifest și formulă liric-propulsivă), însă atât de risipitor și neinteresat de articularea în volume a scrierilor sale. Prin substanțiala monografie pe care i-o dedică, Z.-F. face un act de interpretare și de recuperare deopotrivă, reasamblând, după
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290686_a_292015]
-
cea de solitar și înstrăinat: „N-am bănuit că târziul a venit, /că sunt singurul de la 1200 printre roboți și caii-putere”. Nu poetul deromantizează marile teme și simboluri tradiționale (cum se întâmplă în genere la moderni și în particular la avangardiști), ci, conștiință sensibilă și tragică, el înregistrează eșecul umanului, al visului himeric și al sacrului în contemporaneitate. Se întâlnește la T. și o poezie sarcastică, așa-zicând circumstanțială (pe tema războiului), dar protestul vizează deriva în totalitatea sa și la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290224_a_291553]
-
Nichifor Crainic, Ion Agârbiceanu, Ecaterina Pitiș, George Voevidca, Aron Cotruș, Lucian Blaga, D. Karnabatt. Dintre aceștia, doar Ecaterina Pitiș și (în parte) George Voevidca sunt sămănătoriști stricto sensu. Figurează, în schimb, patru reprezentanți ai „poeziei noi”: simbolistul Karnabatt, simbolist-expresionistul Cotruș, avangardistul (autohtonizant) Adrian Maniu, expresionistul Blaga. Cezar Petrescu și Crainic sunt neosămănătoriști, Agârbiceanu suportă mai curând încadrarea în poporanism. Articole și cronici semnează Dan Rădulescu, Radu Dragnea, D. I. Cucu și Victor Ion Popa. Eclectismul învederat de sumarul primului număr se menține
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287146_a_288475]
-
Mențiuni, IV, 62-65; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 266; Călinescu, Ist. lit. (1982), 906; Jacques G. Costin, ALR, 188-192; Mirodan, Dicționar, I, 409-414; Ov. S. Crohmălniceanu, Evreii în mișcarea de avangardă românească, București, 2001, 88-95, 186-187; Dan Gulea, Jacques Costin, avangardistul, OC, 2002, 23; Costandina Brezu, Traseul avangardistului Jacques Costin, JL, 2003, 17-20. N.I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286442_a_287771]
-
cont., 266; Călinescu, Ist. lit. (1982), 906; Jacques G. Costin, ALR, 188-192; Mirodan, Dicționar, I, 409-414; Ov. S. Crohmălniceanu, Evreii în mișcarea de avangardă românească, București, 2001, 88-95, 186-187; Dan Gulea, Jacques Costin, avangardistul, OC, 2002, 23; Costandina Brezu, Traseul avangardistului Jacques Costin, JL, 2003, 17-20. N.I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286442_a_287771]