1,813 matches
-
la Editura Albatros (1982) și îi publică ample fragmente din Poemul Invectivă pe care nici autorul nu încercase să le reediteze. E împotriva închistărilor și stereotipurilor critice atât în literatură, cât și în arta filmului. Riscurile criticii hedoniste și relativismul axiologic sunt evidențiate de eseist. Cum va constata și Lucian Raicu, "omul-text de o extraordinară însuflețire a inteligenței palpită în fiecare frază și în fiecare întorsătură de frază: umanitatea și calitatea intelectuală a prezenței lui N. Steinhardt se percep împreună, ca și cum
O carte unică by Maria Cogălniceanu () [Corola-journal/Journalistic/7083_a_8408]
-
tiparele modei și ale "opiniilor" - și se afirmă, în ciuda regulei și a "științei"; e ceva care ține de miracol (...)" Particularitățile cele mai semnificative ale acestei etape a procesului de receptare ce stă sub semnul unui "debut uluitor" sunt: 1. verdictul axiologic unanim al criticii, 2. lipsa succesului de public, 3. contestarea calității de roman a primei scrieri blecheriene și 4. încadrarea și interpretarea inadecvată a prozei întâmplări în irealitatea imediată. în ceea ce privește valoarea operei lui Blecher, țin să menționez faptul că toate
M. Blecher în epoca sa by Ada Brăvescu () [Corola-journal/Journalistic/8078_a_9403]
-
remarcă originalitatea și caracterul inovator al operei tânărului autor și importanța apariției acestuia în panorama literaturii române din deceniul al patrulea al secolului XX. Imaginea de ansamblu a receptării operei lui Blecher este una consistentă, unitară din punct de vedere axiologic, este imaginea "unui succes de critică cum de mult n-a cunoscut viața noastră literară", după cum afirmă Gh. A. Harabagiu, autor al singurului interviu cu Blecher, publicat în Rampa, în februarie 1937. Dacă din punct de vedere al verdictului valoric
M. Blecher în epoca sa by Ada Brăvescu () [Corola-journal/Journalistic/8078_a_9403]
-
același. Doar că în al doilea caz naționalismul, inversat cu furoare prin diatriba antinațională, are un aer masochist, rimînd în realitate cu sadismul xenofob. Soluție naivă a întoarcerii pe dos a aceluiași material. Nu sînt un Ťdemolatorť fioros, un canibal axiologic - Sînteți un ins vindicativ? - Îmi amintesc o scenă de pe la sfîrșitul anilor '60, din sala cu oglinzi a Casei Scriitorilor. Cuvînta Zaharia Stancu, președintele breslei noastre, un om surprinzător stilat ținînd cont de modesta-i obîrșie și formație, cu șarmul unei
GHEORGHE GRIGURCU: "La judecata de apoi a literaților, nădăjduiesc să fiu sancționat cu precădere ca poet" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/8077_a_9402]
-
puțin animat de intenții nimicitoare, m-am ferit a-i contesta în totalitate pe autorii de valoare ce m-au dezamăgit printr-o anume etapă ori prin anume aspecte ale producției lor. Nu sînt, Doamne, un "demolator" fioros, un canibal axiologic, deoarece continui a-i admira pe Arghezi, Sadoveanu, G. Călinescu, a prețui Moromeții I și chiar o seamă din cărțile lui Eugen Simion, critic însemnat, nici vorbă, cu toate că, între însemnatele obiecții ce i se pot aduce, e și aceea că
GHEORGHE GRIGURCU: "La judecata de apoi a literaților, nădăjduiesc să fiu sancționat cu precădere ca poet" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/8077_a_9402]
-
opiniei publice cu scopul obținerii reacțiilor susceptibile să permită luarea unor decizii fără nicio legătură cu scopul lor enunțat oficial. Postmodernismul este un teritoriu al umbrelor chinezești în care totul pare clar, dar nimic nu este sigur. Criteriile morale și axiologice și-au pierdut (sunt pe cale să își piardă) temeiurile, fiecare om își formează propria sa idee despre adevăr, în funcție de unghiul din care privește o anumită situație, de probele și argumentele la care are acces. Quot capita, tot sensus a devenit
În laboratoarele politicii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8097_a_9422]
-
referitor la cazul lui Nae Ionescu se potrivește nu doar întâlnirii intelectualilor români cu totalitarismul brun, ci și aceleia cu cel roșu, care l-a înlocuit pe primul: "Mitul Nae Ionescu arată... că avem de-a face cu o deficiență axiologică importantă a culturii române. Ea nu pare să aibă capacitatea de a oferi valori solide celor modelați spiritualicește în hotarele și instituțiile ei. Derapajele - mai ales atunci când în joc sunt valorile democrației - sunt numeroase și, adesea, surprinzătoare. Nume rezonante din
Tabuizare, mitificare, transparență by Ovidiu Pecican () [Corola-journal/Journalistic/6971_a_8296]
-
acestor tipare globale să-și impună propriile „formate” vizuale. Branșarea la aceste tipologii nu era deloc ușoară în epocă atunci când, un conservatorism mult mai accentuat la nivel social îi forța pe artiști să depășească tot felul de bariere de ordin axiologic, etic, artistic, etc. și care totuși, în final, s-a dovedit a fi posibil. Un mod activ de a propune și păstra conexiunile cu mainstream-ul epocii a fost realizat prin contactele permanente pe care pictorii coloniei le aveau cu Germania
Baia Mare, intersecție artistică între Budapesta și București by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/4210_a_5535]
-
Pe cine să întreb că m-am născut în lume?... De ce un geniu coboară în corpul cel urât ?" Autorul Luceafărului dispunea de două entități, două firi: eul intramundan, empiric și sinele transmundan. Aceste naturi nu erau psihologice, ci ontologice, delimitate axiologic, sinele extramundan fiind o conștiință-martor valorizantă a existenței. Geniul: maximă deschidere a sensibilității și a intelectului pentru a evalua lumea, și pentru a primi dicteul în vederea transvaluării Ființei cât mai aproape de vecinătatea absolutului. Mecanismul dicteului Schematic, fenomenologia dicteului ni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cât mai aproape de vecinătatea absolutului. Mecanismul dicteului Schematic, fenomenologia dicteului ni se pare că parcurge următorii timpi indisociabili: Viziunea: o țâșnire originară incontrolabilă, un văz insolit al ochiului interior ochiul transcendental receptând imaginea unei lumi superioare ontologic latentă în rezervele axiologice ale spiritului universal (vidul cuantic, un preaplin de potențialități, despre care vorbesc fizicienii), și care folosește pe poet ca o portavoce. Impulsul pentru fructificare, constituit de energia descărcată de revelația apărută pe fondul predispoziției, al deschiderii conștiinței poetului către sensuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de cultură. La omul arhaic deschis spre sublim prin contactul nemijlocit, "de primă zi", cu marile dimensiuni ale universului, cu misterul, creația are loc conform deschiderii sale originare către adevărul primordial al Ființei, acționează sensibilitatea metafizică pură, și anume, sensibilitatea axiologică la diada antitetică majoră viață/moarte. Așa au fost create Ghilgameș, Vedele, Miorița, basmul Viață fără moarte, tinerețe fără bătrânețe. În schimb, în conștiința omului de cultură, intuiției originare se adaugă încărcătura momentului din istoria spiritului poetică, artistică, filozofică stimuli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
originare se adaugă încărcătura momentului din istoria spiritului poetică, artistică, filozofică stimuli care pot să îmbogățească, dar și pot îngusta și hibridiza orizontul viziunii izbucnită din transcendentalul lăuntric. De obicei însă, geniile rămân pure, imune, asemenea omului arhaic, conștiința lor axiologică se află nealterată în fața sensurilor necunoscute ale existenței, a deschiderilor poetico-metafizice cosmice. Poezia este o experiență unică, poetul primind fulgurant un comandament absolut, o Bună Vestire care izbucnește din străfundurile necunoscutului sufletesc, de la dublura interioară. Acea dublură este vocea Naturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cale, și în legenda Facerii biblice), în basmul românesc Tinerețe fără bătrânețe, viață fără moarte, nemurirea căpătată se pierde, pentru că omul este rău, ucide o făptură nevinovată; este deci o cauză mult mai profundă, de ordin etic crima antiființă, cauză axiologică de gravitate cosmică, existențială, și nu circumstanțială. Al treilea ochi al său este evocat de Eminescu în postuma Mureșanu. "Un ochi e treaz în noapte", scrie poetul: este vorba de noaptea de dincolo de ființă, precum și de dincolo de gând "gândire ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și muzica, literatura, filozofia întreaga cultură. Numai că, așa cum s-a întâmplat cu marile schimbări din istoria omului, un asemenea gol, asemenea stare negativă, cu cât se accentuează, cu atât devine o mai puternică energie care cheamă prin contrast comutarea axiologică: izbucnirea unei afirmații, a unei pozitivități a vieții, a existenței în general, o reînnoire superioară radicală, al cărei chip nu-l putem prevedea. Există logica unei cauze neidentificabile care cheamă un ochi transcendental. Poezie și filozofie Poezia este demnitatea filozofiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un orizont infinit al imaginarului. Imaginația, "regina facultăților", cum au privit-o Kant și Baudelaire, este expresia cea mai înaltă a conștiinței umane, care constituie un miracol demiurgic: deși omul este un produs al acestei lumi, conștiința omului o judecă axiologic, o găsește minusvalorică și încearcă să o înlocuiască cu alta superioară. Dintru început, a revenit poeziei gânditoare, această demiurgie, în care sensibilitatea și reflecția se îmbină indisolubil, astfel că emoția inimii este totodată și emoție a minții. Mai apoi, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
se află poezia. Astfel, Aristotel introduce Poetica printre disciplinele filozofice, definindu-i însă tot odată și pentru întotdeauna esența, valoarea profund umană: "Poezia este mai adevărată și de un sens mai înalt decât istoria", deci depășește ca adevăr uman și axiologic zilnica derulare a vieții comune, care este, în sumă algebrică, o istorie a erorilor, dese ori a răului, o desfășurare antiumană. "Viața noastră este o eroare perpetuă", scria Eminescu. * Marile probleme de întotdeauna ale spiritului uman au fost cunoașterea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de ritmică antitetică apare cu osebire în Pe lângă plopii fără soț.... Ce e amorul ?, Adio, S-a dus amorul. "În cele patru poeme sus este vorba de o ritmicitate dialectică dintre realitatea prozaică și ideal, o tensiune antitetică de ordin axiologic între teluric și celest, între zborul spiritului care nu poate respira decât în zonele de sus ale semnificațiilor eterne și lipsa de zbor a unor ființe fără vocația absolutului: "Prea mult un înger mi-ai părut / Și prea puțin femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
comunului: Căci azi le sameni tuturor / La umblet și la port". Acel cutremur mutațional ("Tu trebuia să te cuprinzi/ De acel farmec sfânt") care să preschimbe iubirea și iubita în entități nepieritoare, nu a avut loc, și cele două sfere axiologice, ritmate o vreme armonic de către poet în speranța comuniunii și osmozei, au rămas tot timpul paralele și nu coincidente, iar acum se despart pentru totdeauna, plecând fiecare pe traiectoria destinului său: "uman, prea uman"pe de o parte, hyperionic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
armonia a sferelor senină/In inima-mi... (Mureșanu). Comuniunea cu universul, oficiată în haine festive, are loc sub semnul afectivului și al înaltei înseninări; dar emoția suie întotdeauna, in extasis mentis, la intensa vibrație a conștiinței cosmice și a conștiinței axiologice. "Prin participarea convergentă a diverșilor factori amintiți mai sus, se ajunge finalmente la acea senzație particulară indusă de poemul eminescian, la acea stare inefabilă care este perfecta armonie interioară. "Decisiv intervine în primul rând armonizarea sufletului cu restul lumii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ale sensibilității și intelectului, dar pe care simțul armoniei înnăscut creatorului, o transformă apolinic într-o împlinire având perfectă alcătuire intrinsecă, tensiunile ideatice și stilistice interne convergând către un anumit înțeles extrovert sau sugerat. Homo cosmicus. Uomo universale În definirea axiologică transfinită a unui creator, Renașterea a creat două noțiuni: homo cosmicus și uomo universale. Homo cosmicus este un creator care simte, gândește, transvaluează viața, lumea, lucrurile în proiecție universală atât pe plan ontologic, precum și teleologic. Intră în aceasta categorie marii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
teleologic. Intră în aceasta categorie marii întemeietori de religii Zarathustra, Buddha, Iisus. Așa au fost de asemenea creatorul anonim al Rigvedei sau al Mioriței. Filozofii adoptă un punct de vedere unitar prin care încearcă să rezolve totalitatea problemelor ontologice și axiologice ale existenței ca de pildă, teoria Ideilor la Platon, a monadelor pentru Leibniz, Deus sive Natura pentru Spinoza etc. Uomo universale este o personalitate de întinsă și semnificativă cultură și totodată un creator polivalent, atât în diverse arte, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și homo cosmicus, gândește, creează, acționează în proiecție și responsabilitate universale. Cosmicul în creațiile de artă Implicarea cosmicului într-o operă de artă în general, este fie dimensională, în sens de desfășurare spațio-temporală infinită, fie transvaluantă, în sensul că procesualitatea axiologică are loc sub semnul universalului. De subliniat, sentimentul cosmic este, ipso facto, emoție a minții. Tensiunea spațio-temporală devine tensiune filozofică. a. Desfășurarea macrocosmică spațială și temporală, îmbinată cu fiorul cosmic, cu infinitatea tensiunii gândirii, are loc, de pildă, în Imnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Miorița; conflictul dintre aparență și mister în pictura lui Leonardo da Vinci; goana penelului după lumina fără umbră din pânzele lui Vermeer și Van Gogh; eroismul dureros supraomenesc în Prometeu înlănțuit al lui Eschile și Antigona lui Sofocle. Viziunea cosmică axiologică a lui Omar Khayyam se reflectă în constatarea amară a nimicniciei universale: Miresme, cupe, harfe și bucle aurii: O, jucării sfărmate de Vreme, jucării ! Gând, faptă, renunțare, virtuți, căinți și rugi: Cenuși pe care vântul le spulberă, cenuși.... antidotul fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
candelă s-aprinzi/ Iubirii pe pământ." la responsabilitatea geniului pe de o parte față de lumea care l-a adoptat prin poetizarea ei, pe de altă parte, față de el însuși, prin refuzul sclavizării într-o lume care se autoneagă existențial și axiologic, tema din Rugăciunea unui dac; de la actul sacralizării și ridicării la sublim ale celor mai variate componente ale vieții și naturii, la eliberarea în inefabil; tensiunea transtanatos în dublu curent și anume, de la viață la moarte în Mortua est !, Melancolie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a abdica de la statutul său. Finalmente, are loc punerea de acord a făpturilor muritoare și, paralel, punerea de acord a între cele două entități cerești, Hyperion-Demiurg, și astfel, redistanțarea spațio-temporală dintre cele două lumi. Și iată conștiința poetului privind diferențierea axiologică: "Ici-acolo câte-un geniu și peste tot gunoi". "Filozofia și arta sunt o sală regală în care din când în când doar câte o umbră sublimă cu formele ei întunecate sfințește pereții de marmură," (ms.2287,23). Răspunderea față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]