732 matches
-
Nu, nu, spune-mi acum, a zis el și mai îngrijorat. Nu, James, așteaptă până diseară, i-am spus amabilă, dar foarte, foarte fermă. James a tăcut. — Atunci rămâne pe diseară, la opt, James, am încheiat tot amabilă. —OK, a bâiguit el. Am închis telefonul. Gândindu-mă în continuare la ce aflasem. Înțelegeți, știusem că nu fusesem așa de rea pe cât mă scosese James. Și asta nu numai pentru că nu voiam să cred că eram un om rău. Deși nu voiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
tu?“ „Dați-mi drumul imediat!“ „Vezi?“, a observat Mihnea, „Ți-am zis că o să-nceapă să se milogească.“ „O pățiți, credeți-mă pe cuvânt! Nu mai apucați să ieșiți de-aici!“ „Nu, zău? Poate ne spui și de ce?“ „Apocalipsa!“, a bâiguit scriitorul. Parcă intrase în transă. „Ăsta a luat-o pe-arătură...“, s-a mirat Mihnea. „Îi patinează biscuiții...“ „Nimic nu mai poate fi oprit...“ Tonul suna ciudat, vocea distorsionată: când milă, când frică, apoi iar furie și siguranță. Ceva nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
date. Iar tu, din nefericire, nu te regăsești în nici un act.“ A urmat un moment de tăcere. Merita toți bani, toată viața, orice. Se-auzeau respirațiile, bătăile inimii, până și picăturile de sudoare alunecând sub sac. „Nu se poate...“, a bâiguit scriitorul. Vocea a început iar să-i tremure. „E-o confuzie...“ „Deloc.“, l-am asigurat. „Cel mai mare scriitor român în viață nu există.“ „Imposibil!“ „Nu există, nu știe nimeni nimic, nici măcar dacă e real. În librării nu-l găsești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Vasile, ne-a recunoscut și-a venit spre noi. Era slab și tras la față, cu ochii duși în fundul capului și-avea pe obraz câteva șiroaie de sudoare, îmbibate cu colb, și se tot ștergea și nu mai prididea să bâiguiască și încerca să zâmbească, rușinat, emoționat, ca și când nu-și credea ochilor că suntem noi, în carne și oase: eu, Mărioara lui, și cu cele trei fetițe. Vai de mine și de mine, Mărioară, și voi, copchilele mele frumoase; bine c-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
a vrut să plece în cea a lui Cornel și Alin a fost Păcălici. Radu i-a dat o pedeapsă. Alin să facă genuflexiuni, o sută de bucăți. Apoi, părîndu-i-se că nu-i suficient: Cu mine-n spate. Daa? a bîiguit Alin surprins, neștiind ce altceva să spună, dacă-i cazul să protesteze. În fond era gazdă și o gazdă nu trebuie să primească pedepse, regulile jocului n-ar trebui să i se aplice și lui. Totuși Radu părea destul de hotărît
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
trebui să-ți dai seama și singur. 4 Coada nu era mare. Doar două persoane în fața lui. Ai grijă, nu te sprijini de vitrină, că se sparge! a răcnit bărbatul gras și bărbos ca un căpcăun, din spatele tejghelei. Scuzați, a bîiguit Cornel, smulgîndu-și repede mîna de pe sticlă, de parcă ar fi fost încinsă. De-abia atunci își dăduse seama că își sprijinea mîna de vitrină. Greșise, dar n-a vrut și și-a cerut scuze. Bărbatul n-ar fi trebuit să țipe
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
agățându-se de smocurile spinoase de deasupra; apoi, În sfârșit, fu În măsură să arunce o privire de partea cealaltă. La vreo treizeci de pași, o siluetă Întunecată zăcea Împotmolită pe prund, parțial ascunsă de vegetație. - Era adevărat... iat-o, bâigui bargello. Și lui Dante Îi venea greu să Își creadă ochilor. Ușor Înclinată Într-o rână, o galeră de război zăcea rezemată de malul râului, cu Întregul rând de vâsle Întinse, pregătită parcă să o pornească În larg. - Pesemne că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu fruntea. Dante se năpusti spre el, apucând frânghia cu toate puterile, Într-o Încercare de a-l Împiedica pe zbir să Îl schilodească de-a binelea. Simțind o prezență În preajmă, omul Își ridică fața tumefiată. - Ajunge... ajunge... spun... bâigui cu ultimele puteri. Priorul făcu semn să slăbească frânghia. Fabio se prăbuși În genunchi, cu ochii plini de lacrimi. În toiul suferinței, Își mușcase buzele până la sânge. Dante se apropie de urechea lui. - Ce știi despre tovarășul tău de negustorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tovarășul tău de negustorie, Rigo di Cola, și despre faptele lui? susură el așa Încât ceilalți să nu Îl poată auzi. Omul se cutremură și o strâmbătură de groază i se Întipări peste trăsăturile schimonosite. - Nimic... vă jur... abia Îl cunosc, bâigui el. Pentru un moment, Dante fu tentat să ordone să fie din nou smucit. Dar ceva din omul acela Îi sugera că spunea adevărul. - Dar despre construcția de pe pământurile familiei Cavalcanti? E lucrarea dumitale, nu-i așa? aruncă la Întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Fusesem instruit să trag la hanul Îngerului, iar după aceea trebuia să caut un călugăr... Brandan. Și să-l ajut. - Să-l ajuți la ce? strigă Dante cu glasul schimbat de surpriză. - Nu știu. Urmau să Îmi spună de cum ajungeam, bâigui celălalt, Înăbușindu-și un geamăt. Urma să-mi pun serviciile pun serviciile și experiențe la dispoziție... - Să-ți pui la dispoziție serviciile și experiență? Îl Întrebă priorul și Își luă un moment de reflecție. Te pricepi la mecanică? Dumneata ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la San Pietro, când m-oi duce. - Ce faci aici? repetă poetul fremătând. Masca surâzătoare a lui Cecco Începea să se destrame. Ochii Îi alergau de la el la femeie, ca și când n-ar fi știut ce atitudine să adopte. - Nimic... Căutam... bâigui el Încurcat. Își ținea ochii În pământ. Apoi Îi ridică spre mută. - Așadar, ai descoperit totul, murmură el, trăgându-și capul Îndărăt cu un aer sfidător. Pentru o clipă, o tăcere Înghețată se coborî Între ei. - Așadar? zise din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un leagăn de fetru. Dante căscă ochii. Între fetru și fetru: Fabio dal Pozzo folosise și el cam aceleași cuvinte. Își apucă prietenul de umeri, scuturându-l. - Ce Înseamnă Între fetru și fetru? Cecco pălise. - Nu știu despre ce vorbești! bâigui el. Era un fel de a spune, printre Credincioși... Părea sincer, se gândi Dante dezorientat. Și totuși, falsa cruciadă trebuia să se lege Într-un fel sau altul de misterele și de moartea atroce a atâtor oameni. Poate că, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Iar depozitele sunt confidențiale, pentru siguranța negoțului, adăugă de Îndată, uitându-se alarmat În jur. Dar nu era nimeni pe care să Îl cheme În ajutor. Priorul veni și mai aproape. - Poate că da... mi se pare... acum câteva zile... bâigui paznicul confuz, făcând Încă un pas Îndărăt. - Arată-mi unde se păstrează. Celălalt păru să cedeze. - Dar mai apoi va trebui să Îl anunț pe conducătorul breslei, scânci el intrând Într-o cămară de după ușă. Consultă grabnic un registru, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
auzise bufnitura, nu auzise nici măcar un strigăt. Nimic. - Cum v-ați dat seama? Întrebă către mica mulțime din jur. Toți ridicară din umeri, uitându-se la cei de alături. Apoi, un băiat ieși În față, sfios. - Eu l-am găsit, bâigui el. Veneam să iau comanda pentru vin... - L-a văzut cineva căzând? O nouă privire perplexă rătăci printre fețele prostite ale celor de față. Dante se aplecă iarăși peste cadavru, examinându-i membrele răsucite. Îl Întoarse Încetișor: pe piept, În dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe Dante, lăsă arma jos. - Auzisem zgomote. Așadar te-ai Întors, nu-i așa? Voiam să... - De ce m-ai mințit? Îl Întrerupse poetul În timp ce Își termina treaba. Pe chipul omului se Întipări o caraghioasă expresie Îndurerată. - Ce vrei să spui? bâigui el, scărpinându-și burta proeminentă. - Cripta e plină de arme. Ce vreți să faceți cu ele, dacă scopul vostru e doar să stoarceți câțiva bănuți de la nătărăi? - Am aflat și eu de armele acelea. Dar nu știu pentru ce sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi de semnat actul... auzi răsunându-i În urechi. Unul dintre priori se apropiase și Îi Întindea o călimară și o pană. - N-am timp de hârtiile voastre! exclamă. - Dar e darea de seamă a administrației pe ultimele două luni, bâigui Antonio, din breasla de pe Calimala, de pe partea cealaltă a mesei. Ca membru al consfătuirii noastre este de datoria dumitale să o semnezi,. Fără avizul domniei tale, nu putem avansa dosarul către următorii priori... Lapo Salterello Împinse Încă o dată călimara spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
păru un reproș dureros mai curând decât o Întrebare. - Ar fi trebuit să o fac atunci când am văzut capul șarpelui care Își desfășoară toate inelele. Dar acum trebuie să fugi, trebuie să fugiți cu toții. Unde-i Amara? - Nu... nu știu, bâigui sienezul, potrivindu-și nădragii. După năvala trupelor, ne-am despărțit. Am văzut-o fugind spre turn... Tumultul și strigătele continuau, deasupra capetelor lor. Cecco Își ridică o clipă privirea, după care Îl fixă din nou pe Dante cu o expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care se zgâia prostit la rămășițele sângerânde, Îngrămădite la câțiva pași de ei. - Dezmeticește-te sau ești pierdut, ca și femeia! șuieră el, scuturându-l de un braț. Celălalt rămânea nemișcat, ca și când ar fi fost surd. - Nu era o femeie... bâigui el. Făcu doi pași În față, ieșind la vedere. Acum fixa trupul cu niște ochi aprinși de o stranie luxură. - Urmează-mă! Îi porunci Dante, Împingându-l spre portal. Dar mai Întâi ajută-mă să recuperez ceva de preț. - Bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mișcare rapidă, apucase capacul lăzii, deschizându-l. O expresie de dezamăgire i se zugrăvi pe chip, În timp ce tot foia mașinăria, ca să se asigure că nu mai era nimic ascuns pe dedesubt. - Un orologiu... toate astea pentru un afurisit de orologiu... bâigui, trecându-și dosul mâinii peste rana de pe frunte. Și... comoara? - Nu există nici o comoară, nerodule! strigă Dante exasperat. Nu există, n-a existat niciodată! Numai moartea, umbrele și infernul acesta. Privește! adăugă, Înșfăcându-l de vestă și răsucindu-i capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
luat viața, Încheie el, văzând că celălalt continua să Îl fixeze neîncrezător. La aceste cuvinte, călugărul Își duse mâna la gură, Într-un gest de silă. - O sinucidere... aici, Într-un loc sfânt... Va trebui să-l anunț pe abate, bâigui el, zgâindu-se la mort. - Așa să faci. Dar mai târziu. Mai Întâi, trimite să fie chemat cineva de la Misericordia, cu căruța pentru morți. Călugărul Îl fixa uluit. - Trebuie făcută repede Înmormântarea, Îi explică poetul. Nu e bine ca mânăstirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Însoțit de sinistra sa suită. În cămăruța de lângă poarta Închisă, paznicul dormea de o bună bucată de vreme. Ieși somnoros, cu o expresie agasată, care se transformă pe dată În uluire, când văzu cine Îi curmase somnul. - Ce... ce vreți? bâigui terorizat. Părea gata-gata să leșine din pricina groazei că acel cortegiu de spectre era acolo pentru el. Abia după ce Îl recunoscu pe poet, tremurul ce pusese stăpânire pe dânsul se mai domoli un pic. - Pânzeturile negustorului Fabio dal Pozzo. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
iar Comedia Își găsea În sfârșit epilogul. - Asta a fost scris de Dumnezeu În natura imensei străluciri, asta va zugrăvi cuvântul meu pe pergamente, asta vor citi oamenii ca ultimă pildă! Guido Bonatti părea Împietrit. - Nu... nu e cu putință! bâigui, venind spre el. Bâjbâia cu mâinile În gol, ca și când ar fi vrut să prindă razele de lumină și să le oprească. Poetul se dădu la o parte, pentru a-i oferi ocazia să privească prin fantă. Astrologul clătină din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
horoscop mincinos Îi vei introduce forma? Părul lung al bătrânului, lovit de una din razele circulare, părea să fie cuprins de flăcări. Cu Încetineală, Își scoase o mănușă. - Asta e o lucrare de vrăjitorie... Nu e adevărat... nu e... mai bâigui dânsul. Mâna lui stângă, acum descoperită, lucea În lumină. O mână de argint. „Omul neîntreg”. Omul blestemat de Mainardino. Dante Îl văzu acționând cu mâna sănătoasă ceva din dreptul Încheieturii. Degetul arătător și cel mic se alungiră brusc, transformându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
face înăuntru. Și se întâmplă astfel pentru că ești neputincios, incapabil să ajungi undeva, să capeți dreptate și să ți se aducă compensații, și prin urmare trudești înăuntrul tău, te lupți, combați, reglezi conturi, ți-amintești insulte, lovești, dai replici, negi, bâigui, denunți, triumfezi, păcălești, înfrângi, de răzbuni, strigi, persiști, absolvi, mori și reînvii. Totul de unul singur! Înăuntrul pieptului și pielii tale, a întregii schelării. Cum ședea în cadă, Stella trudea și ea. Mi-era clar. Iar eu mă trudeam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
gândit că noi ceilalți, îmboldiți de soțul ei, am putea descoperi nota de bravură - de vitejie - din elanul ei justițiar, oricât de juvenil și de nepractic ar fi fost acesta. — Nu știu ce anume le-aș fi spus. Probabil că aș fi bâiguit ceva idiot. Dar, fir-ar să fie! Zău așa! Nu suport să văd că cineva care a comis o crimă scapă basma curată. Clocotește sângele în mine! Și-a suspendat însuflețita pledoarie doar atât cât să primească sprijinul unei priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]