398 matches
-
de om de stat. Ca urmare, domnia sa a reprezentat un șir continuu de lupte cu diferite orașe, precum și cu fratele său, Ioan al II-lea, duce de Bavaria-München. La moartea sa din 1413, fiul său Ludovic al VII-lea "cel Bărbos", a preluat posesiunea asupra Bavariei-Ingolstadt. Anterior succesiunii, acesta din urmă jucase un rol important în afacerile Franței, unde sora sa, Isabella se căsătorise cu regele Carol al VI-lea. Ulterior, în 1417, Ludovic "cel Bărbos" a fost implicat într-o
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
Ludovic al VII-lea "cel Bărbos", a preluat posesiunea asupra Bavariei-Ingolstadt. Anterior succesiunii, acesta din urmă jucase un rol important în afacerile Franței, unde sora sa, Isabella se căsătorise cu regele Carol al VI-lea. Ulterior, în 1417, Ludovic "cel Bărbos" a fost implicat într-o dispută violentă cu vărul său, Henric al XVI-lea "cel Bogat", duce de Bavaria-Landshut și, după ce a constituit obiectul interdicției atât papale, cât și imperiale, în 1439, a întâmpinat opoziția propriului său fiu, Ludovic al
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
cel Șchiop". Acesta din urmă se împotrivea favorii acordate de tatăl său unui alt fiu, ilegitim. Ca urmare, în 1443, cu sprijinul markgrafului de Brandenburg, cu care intrase într-o alianță matrimonială, a reușit să impună abdicarea lui Ludovic cel Bărbos. Doi ani mai târziu, Ludovic "cel Șchiop" a murit, și întregul ducat cu reședința la Ingolstadt a trecut în posesia lui Henric "cel Bogat" din Bavaria-Landshut. După moartea lui Frederic I din 1393, ducatul Bavaria-Ingolstadt a trecut în posesia fiului
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
de Legnica a murit în 1675. Primii coloniști germani au sosit în zonă la sfârșitul secolului al XII-lea, dar începutul colonizării germane la scară mare a fost declanșată la începutul secolului următor, în timpul domniei lui Henryk I Brodaty (cel Bărbos). În ciuda colonizării masive germane, vorbitorii de limbă poloneză erau încă majoritari în Silezia Superioară și în anumite zone din Silezia Inferioară și Mijlocie, la nord de râul Oder. Aici, germanii care au sosit în timpul Evului Mediu au fost supuși procesului
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
Godefroi I (supranumit cel Bărbos, cel Curajos sau cel Mare) (n. cca. 1060 - 25 ianuarie 1139) a fost landgraf de Brabant și conte de Bruxelles și de Leuven (Louvain) de la 1095 până la moarte, precum și duce de Lotharingia (ca Godefroi al V-lea sau al VI
Godefroi I de Leuven () [Corola-website/Science/328497_a_329826]
-
Cassius: "Duras care domnise mai înainte lăsase de bună voie domnia", în favoarea lui Decebal, "fiindcă era foarte priceput la planurile de război și iscusit la înfăptuirea lor". Îmbrăcămintea lor era asemănătoare cu cea a țăranilor români din zilele noastre. Erau bărboși, cu plete mari, purtau pantaloni lungi îndoiți la glezne, tunică scurtă cu mâneci, fiind acoperiți pe cap cu o căciulă ( tarabostes ) conică iar în picioare aveau opinci. Femeile îmbrăcau o cămașa plisată la gât și pe piept, cu mâneci scurte
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
pe logofătul Miron Costin și pe fratele său hatmanul Velicico Costin, bănuiți că au participat la un complot împotriva domnului. Marele cronicar Miron Costin nici nu a mai avut posibilitatea să-și dovedească nevinovăția în fața domnului: luat din satul său Bărboși (jud. Neamț), în drum spre Iași a fost executat la Roman (1691). Fiindu-i în primejdie tronul, din cauza intrigilor lui Constantin Brâncoveanu al Țării Românești, se decide să susțină politica turcească. Se îngrijește să dea o educație bună fiilor săi
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
alte clădiri istorice. În 1952 devine reședința regiunii Galați, ca mai apoi să devină reședința actualului județ Galați. Din 1965 cunoaște o nouă înflorire, o dată cu începutul funcționării combinatului siderurgic, considerat pe atunci, cel mai mare din Europa de Est. Descoperirea tezaurului de la Bărboși, format din 3.700 de monede de argint cu inscripționările grecești "Gallati" și "Kallatiasy", ar înclina balanța către teoria susținută de Vasile Pârvan și Carl Petsch, care are la bază numele provinciei romane Galatia din Asia Mică. Kallatiasy ar aduce
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
colibe specifice zonei limitrofe a Dunării de Jos. Aflat lângă Casa Memorială A. I. Cuza, găzduiește doar colecții de medalistică, numistmatică și medalistică. Se află în Piața Centrală. Găzduiește diferite colecții de filatelie, numismatică, etc. Săpăturile efectuate în castellum roman de la Bărboși (la nord de Dunăre, lângă Galați, aproape de vărsarea Siretului), din anii 1959—1962, au dovedit în condiții stratigrafice perfect de clare, că pe înălțimea Tirighina se găsea la început o cetățuie dacică, întărită cu un val de pământ. Ceramica dacică
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
întărită cu un val de pământ. Ceramica dacică și cea de import, ca și o monetă de argint histriană, permit ca începuturile cetățui dacice să fie fixate în secolul I î.e.n. (cel mult sfârșitul secolului II î.e.n.). Cetățuia dacică de la Bărboși a sfârșit apoi în urma unui puternic incendiu, a cărui urme sunt destul de evidente. Monedele romane aflate în acest nivel dacic sunt din vremea lui Augustus și continuă apoi seria neîntreruptă până în anii domniei împăratului Nero (54—68 e.n.). N-ar
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
100.000 de transdanubieni la sud de Dunăre și care a avut loc prin anii 62—66 e.n. în legătură cu problema vechimii stăpânirii romane la nord de Dunăre, în partea de sud a Moldovei, se pune întrebarea dacă acest castellum de la Bărboși, datează dintr-o perioadă mai veche decât anii 101 —102, primul război dacic (eventual 105—106 cel de al doilea război dacic), sau numai începând cu acești ani. Este construcția cea mai veche din Galați, fiind sfințită ca lăcaș de
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
977 iar urmașii săi direcți vor purta titlul până în 1033 la moartea lui Frederic III. Ducatul îi revine astfel lui Gothelon I, care era deja duce de Lotharingia Inferioară. La moartea acestuia în 1044, fiul său Godefroy al II-lea Bărbosul îi succedp în Lotharingia superioară dar nu și în Lotharingia inferioară. Iritat de aceasta, se revoltă, dar este învins și pierde ducatul. Împăratul Henric al III-lea îl numește duce pe contele de Metz, Adalbert. Adalbert este considerat primul duce
Ducatul Lorena () [Corola-website/Science/315051_a_316380]
-
din punct de vedere religios față de fostele teritorii imperiale din apusul Europei, deși provinciile sudice bizantine practicau creștinismul monofizit, spre deosebire de cele nordice, ortodoxe. Cucerirea de către arabi a provinciilor sudice a făcut ortodoxia mai puternică în restul posesiunilor bizantine. Constans II Bărbosul (641 - 668) a împărțit imperiul într-un sistem de provincii militare numite "théme" pentru a face față permanentelor atacuri, în condițiile în care viața urbană a intrat în declin, iar populația Constantinopolului a început să crească, transformând capitala în cel
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
Primul a fost întâlnirea cu regele Valdemar al II-lea al Danemarcei, în care a încercat să soluționeze litigiile și să desemneze zona de influență. Al doilea eveniment a fost un acord surprinzător cu ducele de Wroclaw, Henric I cel Bărbos, în care Vladislav a predat Ducatul Kalisz (parte din patrimoniu nepotului său Vladislav Odonic) în schimbul regiunii Lubusz, prin care era mai ușor să urmărească activitatea politică de pe coasta Mării Baltice. În 1209, Vladislav a pierdut regiunea Lubusz, preluată de Conrad al
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
de pe coasta Mării Baltice. În 1209, Vladislav a pierdut regiunea Lubusz, preluată de Conrad al II-lea de Landsberg, Margraf de Lusatia (cumnatul său), care l-a învins pe duce la Bătălia de la Lubusz. În cele din urmă, Henric I cel Bărbos, a reușit să preia regiunea Lubusz de la germani în campania din august 1210 - martie 1211, profitând de confuzia provocată după moartea lui Conrad al II-lea (6 mai 1210) și a disputei asupra moștenirii membrilor din Casa Wettin. Pierderea regiunii
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
Cu toate acestea, în ciuda eforturilor depuse atât de Odonic cât și de Arhiepiscopul Kietlicz, revolta a fost de scurtă durată și nu a avut succes. Kietlicaz și Vladislav Odonic au fost nevoiți să fugă la curtea lui Henric I cel Bărbos. Excomunicarea lansată de Kietlicz împotriva lui Vladislav al III-lea, nu a avut rezultat, din cauza sprijinului acordat fiului lui Mieszko al III-lea, Arnold al II-lea, Episcop de Poznań. Reacția surprinzătoarea asupra acestor evenimente a lui Henric I cel
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
Excomunicarea lansată de Kietlicz împotriva lui Vladislav al III-lea, nu a avut rezultat, din cauza sprijinului acordat fiului lui Mieszko al III-lea, Arnold al II-lea, Episcop de Poznań. Reacția surprinzătoarea asupra acestor evenimente a lui Henric I cel Bărbos, care nu numai că i-a acceptat pe exilați, ci i-a donat Ducatul Kalisz lui Vladislav Odonic, cu condiția să se întoarcă la el după ce își va recăpăta moștenirea. În același timp, Arhiepiscopul Kietlicz s-a dus la Roma
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
s-a dus la Roma, unde a avut o întâlnire persoanală cu Papa Inocențiu al III-lea. Papa a instruit și alți prinți polonezi pentru a-l ajuta pe Arhiepiscopul de Gniezno să-și recapete dioceza sa. Henric I cel Bărbos a devenit mediator între părțile aflate în conflict, iar în ziua de Crăciun, în 1208, i-a invitat pe cei doi duci ai Poloniei Mari, pe Arhiepiscopul de Gniezno și pe Episcopii de Wroclaw, Lubusz și Poznań, la o întâlnire
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
drepturilor ereditare ale regiunilor Silezia, în conformitate cu testamentul lui Boleslav al III-lea și îl excomunica pe Leszek cel Alb; acest edict a fost făcut la rugămintea unui duce anonim din Silezia, care ar fi putut fi doar Henric I cel Bărbos (pentru că Mieszko al IV-lea deținuse titlul de Duce de Raciborz-Opole). Situația a devenit și mai confuză după ce nimeni nu era sigur cine deține puterea reală. În iulie 1210, Leszek I cel Alb, Henric I cel Bărbos, Conrad I de
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
Henric I cel Bărbos (pentru că Mieszko al IV-lea deținuse titlul de Duce de Raciborz-Opole). Situația a devenit și mai confuză după ce nimeni nu era sigur cine deține puterea reală. În iulie 1210, Leszek I cel Alb, Henric I cel Bărbos, Conrad I de Masovia și Vladislav Odonic s-au întâlnit cu Episcopii locali în Borzykowa, cu scopul de a rezolva problemele și misterul Bulii Papale. Mieszko al IV-lea Picioare Zgomotoase nu s-a prezentat la întâlnire; cu ajutorul unei aramte
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
a afectat în mod clar interesele ducelui Vladislav Odonic, care era cea mai apropiată rudă de sex masculin a lui Vladislav al III-lea. În același an, Ducele Poloniei Mari a profitat de neutralitatea binevoitoare a lui Henric I cel Bărbos și a decis să rezolve conflictul cu Odonic, luând districtul nepotului său și forțându-l să fugă din țară. Alianța formată între Vladislav al III-lea și Henric I cel Bărbos (alianță similară cu acordul anterior cu Leszek I cel
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
profitat de neutralitatea binevoitoare a lui Henric I cel Bărbos și a decis să rezolve conflictul cu Odonic, luând districtul nepotului său și forțându-l să fugă din țară. Alianța formată între Vladislav al III-lea și Henric I cel Bărbos (alianță similară cu acordul anterior cu Leszek I cel Alb) a avut loc la sfârșitul anului 1217, în timpul unei adunări în Sądowel, prin intermediul Episcopilor Paweł al II-lea de Poznań și Wawrzyniec de Lubusz.Din motive necunoscute, conținutul acrodurilor au
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
Poloniei Mari, care a primit nu numai premisiunea de a păstra districtul lui Odonic (care includea părți din Kalisz) dar obținea, de asemenea, districtul Lubusz (capturat în 1209 de către Conrad al II-lea, și recuperat ulterior de Henric I cel Bărbos un an mai târziu). Tratatul de la Sądowel a fost ratificat de către o Bulă Papală eliberată special pe 9 mai 1218, care a rupt puterea Arhiepiscopului Kietlicz. După moartea Arhiepiscopului Kietlicz în 1219, adunarea comună a ales pentru postul de Arhiepiscop
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
condcătorilor Piast, episcopi și nobili din cartierul Gąsawa din Kuyavia, unde au fost discutate probleme delicate, în scopul de a lua măsuri suplimentare. În plus, pe lângă instigatorul reuniunii, se afla Lieszek cel Alb, Conrad I de Masovia, Henric I cel Bărbos, Vladislav Odonic, și numeroși episcopi și reprezentanți ai familiilor magnate poloneze. Din motive necunoscute, Vladislav al III-lea nu a apărut la întrunire. Nimeni nu se aștepta la tragedia ce avea să vină în dimineața zilei de 24 noiembrie: în timpul
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
la tragedia ce avea să vină în dimineața zilei de 24 noiembrie: în timpul unei scurte pauze în deliberările din orașul Marcinkowo Górne, un grup de oameni l-au atacat atât pe Leszek cel Alb cât și pe Henric I cel Bărbos, primul fiind ucis iar al doilea rănit grav. Surese contemporane și istografia de mai târziu l-au recunoscut pe Swantopolk al II-lea ca fiind autorul crimei. De altfel, unii istorici sunt de părere că și Vladislav Odonic a fost
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]