5,989 matches
-
Popovici: Nemurirea. Radu Cosașu: Să scriu o carte semnată Oscar Rohrlich șCronicarul n-a verificat, dar bănuiește că e rivalul al cărui pseudonim e... Cosașuț. 8.Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire. Magdalena Boiangiu: Orbirea. Al. Călinescu: Bătrânețea. Dan C. Mihăilescu: paralizia. Matei Martin: Să-mi pierd prietenii. 9.Locul unde aș vrea să trăiesc. Adina Popescu: Sub plapumă! Cristi Puiu: București. 10.Culoarea mea preferată. Andrei Gorzo: Alb-negrul filmelor vechi. 11.Floarea care-mi place. Adrian Cioroianu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11511_a_12836]
-
vie (filmul lui Radu Mihăileanu) și legendele urbane din vremea lui Nicolae Ceaușescu (cele care vorbeau despre legarea merelor în copaci pentru a-i da ,cîrmaciului" iluzia prosperității), între romanul lui Cervantes, Don Quijote, și basmul lui Petre Ispirescu, Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte. Sat al comunității germane (potrivit autorului, locuitorii săi își spuneau pemi) din Banatul montan, Lindenfeld a fost depopulat, treptat, încă din vremea comunismului, din cauza exodului locuitorilor săi spre Germania, pînă la completa sa pustiire, în anii
Lindenfeld on my mind by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11555_a_12880]
-
Spre disperarea figuranților el dă semne că ar dori să se stabilească definitiv la Lindenfeld pentru a-și trăi în liniște ultimii ani de viață. Norocul acestora vine însă de la faptul că ,fiul satului" moare, asemeni personajului din Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte, în momentul în care simte că a regăsit urma rădăcinilor sale. Prozatorul Ioan T. Morar are două calități fundamentale. Este un foarte bun povestitor și știe, precum puțini alții, să se pună în pielea personajelor sale
Lindenfeld on my mind by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11555_a_12880]
-
sale zile, iar ea ar trebui să servească de intermediar al spectacolului din buncăr, de ,prelungitor" al spectatorului în peliculă. Filmul începe și se termină cu cuvintele acestei secretare - reale, cartea ei a fost publicată și în România, cred - la bătrânețe. Foarte important din punct de vedere istoric, e important să se priceapă o dată pentru totdeauna că lagărele de exterminare nu au fost o decizie colectivă a poporului german. Nemții n-au participat la nici un referendum pe tema asta. Dar, deși
O peliculă mai veselă decât alta by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11568_a_12893]
-
părăsind-o cu durere pe frumoasa lui Antonina. Deși știa că era însărcinată, un bărbat înstărit o va lua în căsătorie pe Antonina și o va crește cu responsabilitate și dragoste pe Zaira, fiica acesteia și a lui Pitrucc; la bătrînețe însă, impecabilul tată vitreg va abuza de nepoțică, de Angelica. Cu fiecare generație se produce un pas înainte pe plan social și cultural, așa încît strănepoata țărăncii siciliene stabilite în Abruzzi, noua Zaira, școlită la universitatea din Florența, va ajunge
În Italia - Creație literară pentru inițiați? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11570_a_12895]
-
mai multe niveluri ale discursului. Confesiunile și notațiile personale merg mînă în mînă cu istorisirea unor episoade reale și cu observațiile despre adevăratul bătrîn din familie, mama B, realizînd un contrapunct personalizat la comentariile (unele extraordinare) pe marginea citatelor despre bătrînețe și despre moarte din diverși ("naturalismul livresc" e asigurat de Socrate, Pascal, Montaigne, Biblie, Camus, Noica, Cioran, Nietzsche ș.a.). La toate acestea adăugîndu-se reflecțiile pe marginea scrierii cărții, metadiscursul scriitorului în diversele lui ipostaze. Probabil la nici un alt scriitor român
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
aiureli, lamentații, idei conformiste, idei deșuchiate. Nu vreau să dovedesc, să conving, să stîrnesc rîsul... să tulbur. Tot ce vreau e să pun în scenă această diversitate, acest talmeș-balmeș cu care sînt bine înzestrat." Dar de ce scrie Livius Ciocârlie despre bătrînețe și despre moarte? și, mai ales, de ce acum, cînd, așa cum singur recunoaște, "sentimentul iminenței e încă potolit"? La un prim nivel, pentru că, scriind despre bătrînețe, vîrsta îi conferă și detașarea necesară și credibilitate, formula lui literară rezonînd și cu "haosul
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
această diversitate, acest talmeș-balmeș cu care sînt bine înzestrat." Dar de ce scrie Livius Ciocârlie despre bătrînețe și despre moarte? și, mai ales, de ce acum, cînd, așa cum singur recunoaște, "sentimentul iminenței e încă potolit"? La un prim nivel, pentru că, scriind despre bătrînețe, vîrsta îi conferă și detașarea necesară și credibilitate, formula lui literară rezonînd și cu "haosul inert și înăbușitor" care e moartea. Apoi, frica de a nu trăi prea mult și frica de a nu-i fi frică de moarte sînt
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
în firesc, în normalitatea anonimă, grija cea mare fiind conștientizarea: scrierea la temă asigură obișnuința, singura care îi permite pendularea, contradictorie și asumată, între apatie și lejeritate. Conștiința că decazi nu implică o superioritate asupra decăderii?" citează el din Cioran. Bătrînețea și frivolitatea de a scrie despre moarte îi plac, așadar, fără a fi obsesii: Pentru mine sînt teme și le găsesc firești. Dintotdeauna am scris despre viața mea. Acum, atît a mai rămas." Dincolo de vanitatea de a scrie despre un
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
vînt". Kafka îl interpretează undeva pe Don Quijote ca fiind fantasma unui Sancho Panza prea laș, prea introvertit, prea timorat să-și asume propriii demoni livrești. La fel și eu, aș spune că Livius Ciocârlie e, deocamdată, un Sancho Panza al bătrîneții, o bătrînețe pe care o însoțește fidel, deopotrivă corectînd-o și lăsîndu-se pe mîna ei, deopotrivă circumspect și curios, indiferent și implicat, grav și (auto)ironic, deopotrivă "rece" și tulburat de călătoria cu care s-a ales. Și abia la capătul
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
îl interpretează undeva pe Don Quijote ca fiind fantasma unui Sancho Panza prea laș, prea introvertit, prea timorat să-și asume propriii demoni livrești. La fel și eu, aș spune că Livius Ciocârlie e, deocamdată, un Sancho Panza al bătrîneții, o bătrînețe pe care o însoțește fidel, deopotrivă corectînd-o și lăsîndu-se pe mîna ei, deopotrivă circumspect și curios, indiferent și implicat, grav și (auto)ironic, deopotrivă "rece" și tulburat de călătoria cu care s-a ales. Și abia la capătul căreia se
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
și lăsîndu-se pe mîna ei, deopotrivă circumspect și curios, indiferent și implicat, grav și (auto)ironic, deopotrivă "rece" și tulburat de călătoria cu care s-a ales. Și abia la capătul căreia se află și realitatea aceea "ireductibilă". Livius Ciocârlie, Bătrînețe și moarte în mileniul trei, Editura Humanitas, București, 2005, 240 p.
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
ostile sau superficiale a Orbitor-ului în țară, al disprețului general pentru literatură ("a scrie azi e perdant") sau cînd interesul nu e ideologizat, dar al confirmării succesului prin cîștigul financiar și, în fine, melanjul de apatie existențială, teama de bătrînețea uscată, prelungire în vis, în lectură (Kafka & Pynchon, "Citesc, deci imaginez. Imaginez, deci exist"), tentația alternativă a singurătății și a intimității amoroase și familiale, devize romantice dintotdeauna vizibile la Mircea Cărtărescu. Dar patetismul aproape mereu nemulțumitului creator se împletește cu
Dincolo de succes by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11623_a_12948]
-
mă pregăteam să cobor într-o mină, ori să cunosc alt loc de lucru - orice s-ar spune, la urma urmei, se face și-așa meserie, nu doar zgândărind sexul. Giganticul ei, argintiu, (Tilia Tomenstan) - nu-l mai recunosc. De bătrânețe, multisecular, prăpădit cum e, primăria l-a proptit în niște cârje de fier verzi vopsite, cu crengile groase strânse și ele în vreo cinci-șase chingi zdravene, tot de fier, să nu fie doborâte de vânt. Richard zice: un Dinozaur, închingat
Balaurul în cârje (25, 26, 27 mai a.c.) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11631_a_12956]
-
Sovietice, care se întoarce de pe front în satul căzăcesc natal. Și hotărăște să construiască în colhoz, pe un șantier de voluntari entuziaști, o centrală hidroelectrică. Babaevski nu va scrie niciodată memorii. Spune că nu interesează pe nimeni. în afară de asta, din cauza bătrâneții, are pierderi de memorie și, din când în când, e internat "la casa de nebuni". Cu mine însă, a părut a avea o memorie excepțional de vie. Dintre scriitorii sovietici l-a distins pe Șolohov ca pe "un om genial
Două eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11639_a_12964]
-
părut exaltant: o rupeam cu trecutul etc. Nu ignor binele psihologic pe care îl voi fi resimțit în acea perioadă dramatică: fusese o explozie ce echilibra, în spatele meu, o ruptură existențială - sau, cum ar simplifica cineva, un divorț în pragul bătrâneții. Ani la rând, m-am silit să-mi păstrez acea sumbră satisfacție, deși mă lipsisem de multe semne mnemotehnice cu acea ocazie. Fără sprijinul unor asemenea modeste cârje scrise (jurnale, agende), amintirile noastre pot fi, în ansamblu, demne de considerație
Prieteni în Florența by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11684_a_13009]
-
datată 8 ianuarie 1975. Din primele cuvinte, după mulțumirea de a fi primit "tinerești și optime" vești prin scrisoarea mea din 22 decembrie 1974, septuagenarul Betocchi exprimă o mare amărăciune prin îndemnul : bucurați-vă de ele acum fiind că la bătrânețe va fi prea târziu. Urmează vești deloc bune din Florența literară : Dacă Righi nu vă răspunde este pentru că are, din nefericire, motive întemeiate : editura Vallecchi e practic în disoluție, iar Righi are multe gânduri și nici un prilej să se ocupe
Prieteni în Florența by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11684_a_13009]
-
Ceea ce îl deosebește pe arhitect de albină este faptul simplu că arhitectul construiește mai întîi în cap, cîtă vreme albinuța o face direct în stup, și nici după aceea nu-și pune prea multe probleme din pricina simplă că moare de bătrînețe. Așadar, spre deosebire de gîze, de pești, de păsări și de minunata lume a mamiferelor - cel puțin pînă la proba contrarie - , omul are imaginație, proiecte și fantasme. Dacă imaginația și proiectele intră în discuție ceva mai tîrziu, atunci cînd trebuie să dovedești
Artistul și amorul(mic eseu asupra fantasmei erotice) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11731_a_13056]
-
ar fi "scris în anii de tinerețe, înainte cu mult timp de convertirea lui N. Steinhardt la ortodoxie și apariția Jurnalului fericirii" (p. 5). Poate că o fi fost început mai de mult, dar cu siguranță a fost încheiat la bătrânețe. La un moment dat e amintită piesa lui Eugen Ionescu Setea și Foamea (p. 85), reprezentată la Paris prima dată în 1966, apărută în traducere românească într-un volum din 1970. Deci, încheierea jurnalului nu poate fi decât ulterioară acestor
N. Steinhardt îndrăgostit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11724_a_13049]
-
să-i facem un ajutor asemenea lui». Și acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoiește deci a avea milă de ea și de mine și a ne duce împreună până la bătrânețe. Și a zis și ea cu el: Amin. Astfel, Tobie așează comuniunea spirituală înaintea celei trupești, care doar o pecetluiește pe cea dintâi. Rugăciunea care precede unirea intimă (și pe care bărbații dinaintea lui Tobie nu o săvârșiseră încă din
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește (I Cor. 2, 14). Căzând în acest păcat, Solomon și-a pierdut înțelepciunea și a decăzut atât de mult încât s-a apucat să adore până și idolii soțiilor sale păgâne: La vremea bătrâneții lui Solomon, femeile lui i-au întors inima spre alți dumnezei și inima lui nu i-a mai fost deloc întreagă la Domnul Dumnezeul său, ca inima lui David, tatăl său ( III Regi 11,4 ); 2. Pripirea, adică trecerea grăbită
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
unul din elementele fundamentale ale moralității. Devine un cinic, își istovește forțele fizice și intelectuale, dă naștere unor copii degenerați, își ruinează avutul, poate fi atins de boli grele și contagioase și își roade floarea tinereții. Desfrânarea aduce totdeauna o bătrânețe prematură. E un păcat ce produce obișnuințe tiranice, ce paralizează orice avânt spre desăvârșire. Desfrânatul devine egoist și obsedat. Echilibrul puterilor sufletești este rupt. Trupul este acela care comandă, tiranic, iar voința devine sclavă acestei patimi rușinoase. Aceste ravagii produse
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
ăn gură) |n aceste versuri iese la suprafață o oarecare instabilitate a discursului tradusă printr-o lehamite a căutării, printr-o resemnare, de altfel, mărturisită direct de câteva ori, mai ales în poemele insuficienței de gen: ,ce sunt acum, la bătrânețe? bărbat sau femei? îmi place să mă îndrept / nerăbdătoare spre dezastru sau îmi place să seduc dezastrul? / îmi place ce îmi place sau îmi place ce nu îmi place? ș.ț sunt o bătrână incertă. sunt un bătrân ce am
Poeme retrospective în două variante by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12869_a_14194]
-
adunase bogății negustorind între Europa și Asia, sau poate că era o a treia fericire și dorință din cele tulburi și năvalnice care macină chipul omului și nu-i dă pace, arătîndu-l pentru o clipă ba cum o să arate la bătrînețe, ba cum o să arate cînd o să-și ducă prin lume doar urechile. Fiindcă fața omului respiră, permanent inspiră și expiră timpul. De atunci a lucrat neîncetat și neobosit pentru schimbarea radicală din viața lui, pentru înfăptuirea visului vieții, dar toată
Milorad Paviș - Îndreptar de ghicit by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12862_a_14187]
-
să atingă inima imperiului. Vor urma desigur și altele. (...) Văzut de la Washington, să fii francez, bulgar sau japonez e același lucru, toți niște barbari (...) Mă simt din ce în ce mai decalat față de societatea din jur. Cred că e semnul cel mai obișnuit al bătrîneții. Accelerarea constantă a vieții și vacarmul mediatic îmi repugnă. Filmele fabricate cu ordinatorul nu-mi spun mare lucru. Îmi plac dialogurile și actorii”... Ceea ce se vede, din plin.
O femeie de iubit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12935_a_14260]