968 matches
-
să-mi faci rost de cinci metri de catifea subțire? Roz. Îmi decorez iarăși apartamentul câtă vreme Janet e plecată. Ea se află În același tren, dar ne despărțim la Viena. Sunt de fapt cu treabă, urmărind o scârbă de bătrânel o jumătate de Europă. Hora mare și veselă este și el În tren, dar desigur că tu nu citești cărți. Și mai e o dansatoare mică și destul de drăguță, pe care o cheamă Coral și cred c-o voi lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
casa, cu camera inundată de lumina ferestrelor, în orbirea cărora ea zîmbea, chemîndu-l, cu brațele întinse lung. Peste un timp, cînd aude pași apropiindu-se, profesorul tresare, face ochii mari, puțin încruntați mai apoi, se ridică și, înclinîndu-și privirea, surîde bătrînei cu cățelușa, care vine dinspre toaletă: Acum nu mai puteți nega: sînteți într-adevăr doamna Maria Bujoreanu; același mers, aceeași ținută... Dacă v-ați îmbrăca așa cum erați atunci, cînd v-am văzut prima oară, și ultima dealtfel, aș jura că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Mihaela lui nu e în stare de scandal, nici dacă l-ar vedea. Încălziți bine de flăcările mari din gura sobei, călătorii se împrăștie, reluîndu-și locurile pe scaune ori pe saltele. Sînteți supărată pe mine, doamnă? se oprește profesorul în fața bătrînei, care și-a așezat broboada cu cățelușa culcată pe masă. Nu, de ce-aș fi? clătină din cap femeia, privind aiurea. Profesorul continuă să stea în picioare lîngă masă, fascinat de gîndul că regăsește în bătrîna din fața sa multe din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
undeva, ce naiba tot scheaună atîta, parc-am fi în codru! se înfurie mama gemenilor, nervoasă că băieții, în loc să mănînce, întind mereu mîinile spre cățelușă, preocupați doar de ea. Nu știu ce are, nu mi-a mai făcut niciodată așa spune Maria Bujoreanu bătrînei cu ochelari, care s-a așezat pe scaunul de lîngă ea. Începe să-mi fie tot mai frică... Și mie spune vecina -, toată noaptea am plîns din cauza unui coșmar. Are dreptate bărbatu-meu: o mamă e vinovată de moarte dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dar era rezervată exclusiv unor adulți căzuți În mintea copiilor. Ici-colo, cîte-un măr bătrîn și parcă sălbatic se Înălța peste vreun boschet de trandafiri, peste vreun teren de tenis sau peste ferestruica unui closet transformat În magazie de către grădinar - un bătrînel ce-și semnala de departe prezența prin zgomotul coasei ori a roabei sale. Un zid Înalt de cărămidă roșie despărțea grădina aceasta de livadă și de grădina de zarzavaturi, dar florile și fructele nu pot fi Închise după un zid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de-acolo o luară pe Bayswater. CÎțiva pietoni se grăbeau spre case: autobuzele treceau fără să se oprească la stațiile facultative - doar apăruseră semnalele galbene. CÎrciumile erau ticsite. Oamenii strigau după taxi, iar cînd acesta se opri la stop, un bătrînel cu joben deschise portiera și se repezi să intre. — A, scuzați vă rog, spuse el. Credeam că-i liber. Mergeți cumva spre Paddington? — Urcați-vă, Îl Îndemnă Rowe. — Vreau să prind trenul de 7,20, rosti intrusul pe nerăsuflate. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-l prind. — Și eu vreau să-l prind. Din păcate, semnalele galbene au și apărut. Se pare că da. Mașina Își urmă drumul, Înfundîndu-se În bezna tot mai deasă. — A căzut vreo bombă noaptea trecută În cartierul dumneavoastră? se interesă bătrînelul. — Nu, nu cred. — Pe la noi, vreo trei... Acum au să Înceapă sirenele. Da, probabil. — A trecut un sfert de oră de la apariția semnalelor galbene, spuse bătrînelul uitîndu-se la ceas, ca și cum ar fi cronometrat viteza unui tren expres Între două stații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
tot mai deasă. — A căzut vreo bombă noaptea trecută În cartierul dumneavoastră? se interesă bătrînelul. — Nu, nu cred. — Pe la noi, vreo trei... Acum au să Înceapă sirenele. Da, probabil. — A trecut un sfert de oră de la apariția semnalelor galbene, spuse bătrînelul uitîndu-se la ceas, ca și cum ar fi cronometrat viteza unui tren expres Între două stații. A, asta parc-ar fi fost de tun, exclamă el. Undeva deasupra estuarului, cred. — N-am auzi nimic. În maximum zece minute, sosesc, mai spuse bătrînelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
bătrînelul uitîndu-se la ceas, ca și cum ar fi cronometrat viteza unui tren expres Între două stații. A, asta parc-ar fi fost de tun, exclamă el. Undeva deasupra estuarului, cred. — N-am auzi nimic. În maximum zece minute, sosesc, mai spuse bătrînelul, ținînd ceasul În mînă, În timp ce taxiul cotea pe Praed Street. Încă o cotitură, și ajunseră. Sub cupola camuflată a gării, călătorii care aveau abonamente pe calea ferată fugeau de moartea nocturnă, Îndreptîndu-se Într-o tăcere lugubră spre trenurile suburbane, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
e mesajul trimis câteva zile mai târziu de Marana din Elveția: „Țineți cont de următoarele: unde toți eșuează, Ermes Marana reușește! Am reușit să vorbesc cu Flannery în persoană: stătea pe terasa vilei sale, udând cârciumăresele din ghivece. E un bătrânel ordonat și liniștit, chiar afabil, până ce nu-l apucă furiile... Aș putea să vă comunic multe lucruri despre el, prețioase în activitatea dumneavoastră editorială, și o voi face de îndată ce voi primi un semn de interes, prin telex, la Banca sus-numită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
își dau coate, încep să șușotească, își aduc aminte că mă cunosc toți de când eram atâtica, în nisip, în curtea lor. - Hai, fiule! Urc pe bordură lângă coșciug, n-am avut vreme să-l văd mai bine pe Costache, un bătrânel mărunțel, cu fața rotundă, așa mi s-a părut la biserică. Îmi dreg glasul. - Onorată și întristată adunare, încep cu o voce de conferință. Când cineva drag pleacă dintre noi, lăsându-ne un gol în suflet, se cuvine să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
făptuiască, și atunci au început cu sfîrșitul. Ca să-și dea curaj, s-au ascuns. Cu intuiția lui de copoi bătrân, învechit în rele și în slujbă, și-a zis că mai degrabă este vorba de cea de-a doua situație, bătrâneii n-aveau de cine să se ascundă, de cine să se teamă, altfel nu s-ar fi interesat de poștă. Dacă vrei să nu te știe nimeni unde te-ai vîrît, nu te apuci să trimiți epistole la prieteni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tâlhării sînt polițiștii și jandarmii pentru că nu se lasă și pun mîna pe tâlhari. Dacă nu i-ar prinde, n-ar exista, după capul domnului colonel Stoicescu! A pufnit în rîs, a ciudă, apoi a tresărit simțind privirea întrebătoare a bătrîneilor. Ca să iasă din situație, nu voia să dea explicații și nici să supere, oricum, se zicea că-l chemaseră în ospeție și chiar îi făceau curte, a bătut ușurel cu degetul în hîrtia țeapănă, era ca o pielicică uscată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o pielicică uscată la soare "asta da, domnilor, ieftinirea traiului și sancțiuni drastice contra speculanților, punctul șase, asta poate fi o măsură de succes, o să aducă saci de voturi, vă spun eu, saci de voturi!" I s-a părut că bătrîneii stau a rîde. În fapt se strîmbau ușurel, de parcă ar fi gustat un vin trezit. Colonelul Stoicescu dădu cu mîna de parcă ar fi alungat o gînganie. "Ce voturi, domnule adjutant, cine mai are încredere în voturi după atâtea bătăi electorale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Dacă n-ar fi pus întrebarea i-ar fi venit foarte greu. Dar așa, și-a dat seama că îi roade neastâmpărul, curiozitatea, însemna că se aflau la început. Putea fi totuși o glumă, sinistră, e drept, dar glumă. Doi bătrînei care se joacă de-a istoria, în loc să dea cu bila la popice sau să bată tablele. A arborat o mină serioasă, gravă. A făcut cîțiva pași rari, apăsați, podelele sunau sec, probabil K. F. îl auzea, nu se putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Îl prinsese zdravăn, cu sîrmă de cupru, ca burlacii, îl frecase cît trebuie cu Amor, praf de lustruit, dar dezinteresat, primit de la Strudel, negustorul de nimicuri. Poate gestul a fost cu totul neașteptat, i-a nedumerit, i-a descumpănit pe bătrînei, dar s-a întîmplat ceva cu totul neașteptat. Rotofeiul Stavri aproape s-a rostogolit către ușă, blocînd-o, în vreme ce August Stoicescu, atît de palid, încît puteai crede că în orice clipă va face un infarct, nu din cauza unei explozii, ci a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fapt un referendum mascat, lăsat să apară, să se dezvolte, să se întindă ca mucegaiul pe un perete umezit. Pentru Radul Popianu nu era greu de înțeles care era planul celor doi ofițeri, acum chiar că nu mai erau doi bătrînei scoși la pensie, inofensivi, nu era greu de priceput ce voiau dumnealor. Era greu, în schimb, dacă nu chiar imposibil de imaginat cum ar putea trece el în realitate, în lumea înconjurătoare. Cu mintea lui își dădu seama că la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
măgulire, dar de fapt căuta să afle cu o clipă mai devreme care era adevăratul motiv al sosirii celor doi ofițeri în Vladia. Oricît își frămînta mintea, oricît se străduia să-și închipuie cele mai năstrușnice planuri de viitor ale bătrîneilor, Vladia nu se potrivea nicicum. "Să știi că l-ai preocupat destul de serios pe prinț, domnule. Știe și în ce zodie te-ai născut, Leu, mi se pare, chiar așa, Leu, dar ce să facă un leu într-o cușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
luni și jumătate, încrederea sa în superiori și ierarhie n-ar fi fost spulberată ca puful de păpădie în vînt. Desigur, ca orice adjutant disciplinat, a întocmit, în chiar aceeași seară cînd a avut conversația cumva lămuritoare cu cei doi bătrînei, a întocmit un raport către superiorii săi direcți din Comana, către comandantul companiei de jandarmi, căpitanul Viscreanu. A expediat raportul pe calea obișnuită, rugîndu-l adică pe domnul Iacobovici să depună la biroul de informații al unității plicul sigilat cu ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
el acolo și asta era posibil numai dacă acolo, la Prefectură, se considerase că firesc era să li se spună lor ce gîndea adjutantul Popianu decît să i se comunice lui ce și cum să procedeze. Era limpede că ofițerii, bătrîneii ăștia, erau în legătură cu mai-marii Prefecturii, că tot ce se întîmpla la Vladia se întîmpla cu buna lor știință, ba poate chiar din ordinul lor. Iar cînd Stoicescu și Stavri au scos toată partea bărbătească, chiar și pe evreii exilați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în carul cu fîn. Trebuia să-l găsească pe Leonard Bîlbîie și să-i dezvăluie secretul, să-i deschidă ochii asupra nenorocirii ce se pregătea sub masca unui carnaval, chiar dacă nu comic, tot un carnaval rămîne. Ceea ce puseseră la cale bătrîneii în Vladia, "ordinea" pe care o instauraseră în așezare, nu era decît un decor sinistru care să-i convină domnului Caraiman, să-i întărească moralul, încrederea că țara întreagă poate fi adusă "la ascultare" pe acest drum, cu această metodă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
altfel decît pentru Leonard Bîlbîie. Deocamdată putea fi sigur că între "fascia Vulturul alb" care creștea ca o ciupercă în atelierele Arsenalului și caraghioșii de la Vladia exista nu doar o legătură sigură, ci o strînsă conlucrare. Foarte probabil era că bătrîneii din Vladia să fie Comitetul Executiv despre care vorbea Georgescu. Ceva nu mergea însă. Dacă scopul principal al complotului, nu se ferea să folosească un astfel de termen, pomenirea lui Caraiman nu era îndeajunsă pentru justificarea lui, era aducerea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dar fără pocnitori și petarde nu se poate, ca la carnaval, poate asta și era, un carnaval, toate astea care nu înseamnă mare lucru, dar la nevoie pot însemna ceva, se află în Capitală. Iar acolo, la capătul lumii, doi bătrînei în loc să-și pape pensioara se ocupă de rînduială, de ordine, de "încazarmare" și pun la cale aducerea lui Caraiman care, la urma-urmelor înseamnă ceva! Caraiman la Vladia ar putea întoarce pe dos țara. Ar putea, dar încă nu poate. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vorbă bună pentru fiecare pacient. Câte-un comentariu despre „ce drăguță colecție de urări de însănătoșire v-ați aranjat pe noptieră”. Ce drăguțe violete africane creșteți în ghivece pe pervaz. Domnul Whittier le iubește pe femeile-astea îngerești. Domnului Whittier, bătrânelul pleșuv de la capătul coridorului, îi spun întotdeauna: ce drăguțe postere fluorescente cu formații heavy metal v-ați lipit pe perete. Ce skateboard colorat e rezemat lângă ușă. Bătrânul domn Whittier, piticul domn Whittier cu ochii lui imenși de insectă, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
postere fluorescente cu formații heavy metal v-ați lipit pe perete. Ce skateboard colorat e rezemat lângă ușă. Bătrânul domn Whittier, piticul domn Whittier cu ochii lui imenși de insectă, le întreabă: — Care-i mișcarea, doamnelor? Și îngerițele râd. De bătrânelul ăsta care se joacă de-a tinerelul E așa de dulce, are un suflet încă atât de tânăr. Dulcele, tembelușul domn Whittier, cu datul lui pe net și revistele lui de snowboarding. Cu CD-urile lui de hip-hop. Cu șapca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]