223 matches
-
Foley decide să exploateze această eroare tehnică și își schimbă cursul pentru a intra în acest spațiu. Prora lui "Guerrier" ajunge în raza de acțiune a lui "Goliath", care deschide focul și provoacă daune serioase, înainte de a ajunge pe latura babord, total nepregătită a lui "Guerrier" și infanteria marină de la bord împreună cu o companie de grenadieri austrieci ce participă la atac, deschid focul cu muschetele lor. Foley prevăzuse să arunce ancora de-a lungul navei franceze, dar durează prea mult pentru
Bătălia navală de la Abukir () [Corola-website/Science/319864_a_321193]
-
bancurile de nisip. În timpul întârzierii cauzate de acest ocol, alte două nave britanice intră în luptă: HMS "Theseus" trece pe traseul deschis de Foley și aruncă ancora de-a lungul celei de-a treia nave franceze, "Spartiate" și, ancorată la babord, deschide focul. HMS "Audacious", a căpitanului Davidge Gould, depășește linia franceză, aruncă ancora între "Guerrier" și "Conquérant" și deschide focul asupra celor două nave. HMS "Orion" se alătură luptei puțin mai la sud decât prevăzuse și deschide focul asupra celei
Bătălia navală de la Abukir () [Corola-website/Science/319864_a_321193]
-
și-a pierdut toate catargele și este grav avariată. În schimb HMS "Zealous" este prea puțin afectată: Hood o ținuse în afara bătăii bateriilor navelor franceze, iar "Guerrier" nu fusese pregătită pentru o luptă simultană pe ambele părți, cu bateriile de la babord blocate și hublourile tunurilor închise. Chiar dacă nava lor este devastată, echipajul lui "Guerrier" refuză să se predea și continuă să lupte cu puținele arme disponibile, în ciuda tirului lui HMS "Zealous". În afara loviturilor de tun, Hood cere pușcașilor marini să tragă
Bătălia navală de la Abukir () [Corola-website/Science/319864_a_321193]
-
că flota neerlandeză se apropria dinspre Nord-Est, vântul suflând dinspre Est-Sud-Est sau Est prin Sud și era foarte slab. Direcția vântului este mai importantă decât de obicei datorită diferenței de opinie dintre aliați dacă să ia marea cu murele la babord, cum au făcut francezii, sau la tribord. Marea majoritate a surselor contemporane relatate de persoane prezente cad de acord asupra direcției vântului ca fiind între Est și Est-Sud-Est. Nu este posibil ca vântul să fi fost dinspre Nord-Est deoarece flota
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
și jumătate să recheme toți marinarii de pe uscat și să se pună în mișcare și să formeze un fel de linie înainte ca inamicul să între în raza tunurilor. Din nefericire, datorită unor neînțelegeri inexplicabile, francezii înaintau cu vântul la babord iar cele două escadre engleze cu vântul în tribord. Există opinii diferite cu privile la motivele lui D’Estrées de a acționa așa cum a făcut-o și dacă a fost îndreptățit sau nu. Justificarea sa pare a venit din faptul
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
corpului principal. Van Ghent a întors în vânt și s-a apropiat cu vântul în tribord asupra Escadrei Albastre; De Ruyter a făcut același lucru ceva mai târziu în fața Escadrei Roșii; dar Banckert a continuat să înainteze cu vântul în babord formând o linie de chilă și s-a apropiat spre Sud în vânt față de francezi. Nu există nici o dovadă că De Ruyter și-a concentrat întreaga escadră de nave incendiare împotriva englezilor, obținând astfel o superioritate locală. Singura mărturie în
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
s-au apropiat dinspre prova tribordului englezilor, astfel că navele din linia lor avansată au intrat în acțiune înaintea stațiilor lor proiectate. Escadrele sudice ale lui D’Estrées și Banckert au angajat lupta timp de câteva ore cu vântul dinspre babord, neerlandezii în vânt, fără să se aproape la mai puțin de 500 de metri, dar există mărturii conflictuale asupra motivelor lor. Neerlandezii au susținut că francezii au coborât sub vânt tot timpul și că Banckert i-a urmărit cât de
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
suficientă de abordaj fără să slăbească focul astfel încât să încurajeze și alte nave neerlandeze să se aproprie la abordaj. Van Ghent a făcut chiar acest lucru; el intenționa să treacă pe la pupa lui "Royal James" și să o abordeze de la babord, dar datorită lipsei vântului nu a reușit să ajungă acolo și a trebuit să treacă încet de-a lungul tribordului la foarte mică distanță. "Dolfijn" 82 a suferit foarte serios în carenă și greement, iar Van Ghent însuși a fost
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
doborâte și căpitanul ei, Sir John Cox, a fost ucis, deși a scăpat de atacul a două nave incendiare. Ducele și-a mutat apoi steagul pe "St Michael" 90, nava căpitanului Sir Robert Holmes,care până atunci se aflase la babord sub vânt și a fost mai puțin angajată în luptă; cam în același timp atât De Ruyter cât și Van Nes și-au căutat alți antagoniști. De Ruyter a înaintat pentru a-l angaja pe John Harman pe "Charles" 100
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
oarecum în confuzie la vederea acestei nave dezafectate și a manevrelor ei indecise. De Ruyter a așteptat puțin mai mult înainte să vireze, dar în cele din urmă ambele escadre nordice din cele două flote au trecut cu vântul la babord îndreptându-se spre Sud într-o serie de linii și grupuri fiecare în vânt față de celelalte. Vântul s-a schimbat spre Sud-Est și l-a adus pe "St Michael" atât de aproape de "Royal James" arzând încât a trebuit să coboare
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
Sud-Est și l-a adus pe "St Michael" atât de aproape de "Royal James" arzând încât a trebuit să coboare sub vânt ca să treacă în siguranță, lăsând pe "Dartmouth" 32 să ofere ce ajutor mai era posibil. Acțiunea a continuat la babord pentru încă 6 ore timp în care escadrele englezești s-au reformat treptat, dar suferind avarii grele în același timp. "Cambridge" 70 și "Resolution" 70, care navigau în fața lui "St Michael", au fost ambele forțate de focul diviziei lui Sweers
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
pentru a efectua reparații. Urmă apoi o briză proaspătă dinspre Est-Nord-Est iar escadrele zeelandeză și franceză veniră iar în raza vizuală sub vânt, întorcându-se spre Nord cu vântul în tribord, în timp ce restul celor două flote virau spre Sud-Est la babord. Canonada a continuat pentru încă 2-3 ore după care De Ruyter a dat flotei sale semnalul de a se reforma și a coborât cu vântul spre Sud, în timp ce Banckert s-a întors cu vântul la babord și a stat la
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
virau spre Sud-Est la babord. Canonada a continuat pentru încă 2-3 ore după care De Ruyter a dat flotei sale semnalul de a se reforma și a coborât cu vântul spre Sud, în timp ce Banckert s-a întors cu vântul la babord și a stat la capă pentru a-l aștepta, francezii urmându-i exemplul ceva mai sub vânt. Până seara atât englezii cât și neerlandezii erau mai mult sau mai puțin reuniți și ambii virau spre Sud-Est, cu neerlandezii înainte sub
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
În dimineața zilei de 15 noiembrie 1979, în timp ce revenea din al 19-lea voiaj, "Independența" se afla în Marea Marmara pentru a tranzita Bosforul spre Marea Neagră. La ora 04:35 (ora locală), petrolierul românesc a fost lovit în dreptul tancurilor 3-4 babord, de nava grecească "Evriali". Abordajul a provocat spargerea tancurilor de marfă ale petrolierului și deversarea unei mari cantități de țiței în mare. Datorită scânteilor produse, s-au declanșat puternice explozii, care au facut ca nava să ia foc și să
Nava „Independența” () [Corola-website/Science/322223_a_323552]
-
engleză a trecut în ofensivă, folosind o tactică surprinzătoare prin originalitatea ei. Navele au fost dispuse în linie, la o distanță de 100-150 de metri una de cealaltă și au navigat paralel cu navele inamice, deschizând focul cu tunurile de la babord sau tribord. Aceasta se numește “linie de șir” și avea să devină, în secolul următor, o tactică clasică a bătăliilor navale. Spaniolii doreau să profite de superioritatea numerică și forța infanteriei de la bordul navelor și au încearcat să-i atragă
Invincibila Armada () [Corola-website/Science/316925_a_318254]
-
și având la bord comoara Cavalerilor de Malta, este atacată prima de către "Bellerophon", care își pierde catargul, este silită să ridice ancora și pleacă în derivă. Alte două nave britanice, "Swiftshure" și "Alexander", îi iau locul și se plasează la babordul și tribordul lui "L' Orient", iar la nouă fără cinci, "L'Orient" este cuprinsă de flăcări, care iluminează noaptea. Navele franceze care se găsesc în apropiere, încearcă să se îndepărteze, pentru a evita să ia foc. La ora zece focul
Horatio Nelson () [Corola-website/Science/301513_a_302842]
-
mediane a navei, cu turela ('A') înainte și două turele în pupă ('X' și 'Y' ), acestea din urmă separate de turnul de control al torpilelor situat pe un catarg trepied scurt. Două turele ('P' și 'Q') au fost plasate la babord și tribord. Dreadnought putea trage cu opt tunuri în unghi de 60° înainte în direcția prorei și 50° în direcția pupei. În afara acestor limite de unghi, el putea trage cu șase tunuri dinspre pupă și cu patru dinspre proră. Tunurile
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
de susținere de ghețuri sau de revărsările Loirei, plutind și el fiind căpitanul acestei insulei plutitoare. Scriitorul s-a sfătuit cu fratele său, Paul Verne, în privința dirijării Insulei cu elice doar cu ajutorul unei elice la tribord și a uneia la babord, fără a se mai folosi cârma. Un cvartet francez (Sébastien Zorn - violoncelist, Frascolin, Yvernes - violoniști și Pinchinat - la violă) călătorește de la Sân Francisco spre Sân Diego, unde cei patru urmează a avea un nou spectacol. Ei ajung pe "Standard Island
Insula cu elice () [Corola-website/Science/319136_a_320465]
-
a comandanților aliați în superioritatea tactică a vaselor proprii. Pe 20 octombrie 1827 la ora 13:30, Codrington a semnalizat de pe vasul amiral „Pregătiți-vă pentru acțiune”, iar echipajele aliate și-au luat pozițiile de luptă lângă tunuri. Tunurile de la babord aveau gurile de tragere acoperite pe jumătate, iar comandanții aveau oridine stricte să deschidă focul doar dacă erau atacați. La ora 14, vasele aliate au început să intre în golf prin intrarea sudică, înaintând pe două linii, britanicii urmați de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
să deschidă focul doar dacă erau atacați. La ora 14, vasele aliate au început să intre în golf prin intrarea sudică, înaintând pe două linii, britanicii urmați de francezi la tribord (spre sud-est, mai aproape de Navarino) și cu rușii la babord în același rând, dar puțin în spatele francezilor. Bateriile de coastă sau corvetele otomane plasate la intrarea nu au încercat să împiedice intrarea aliaților în golf, dar Codrington a primit din partea lui Ibrahim Pașa un mesaj. Ibrahim Pașa atrăgea atenția că
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
confirmând refrenul: dacă tunet uscat în cer izbucnește, vreme violentă ne pândește. Joao de Castro era un receptacul de astfel de reguli rimate, de teorii proverbiale prin care explica ciudățeniile care prezidaseră memorabila zi: fulgere la nord și vânt din babord, dacă de la sud vine, ploaia se-aține. Dar nu ploaie a fost ceea ce s-a aținut, ci o cataractă căzută din cer, o revărsare de aeriene ape peste uscatul și marea deja umflată de furia valurilor. Orizontul a dispărut cu
Almeida Faria - Conchistadorul by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/9951_a_11276]
-
deja Întuneric, mulțimea Încerca să vadă cât mai departe, pe mare, dacă totul era adevărat. Nu se știa. Dar spusele pescarului fură Întărite de alți trei pescari, abia sosiți din larg. Era adevărat, deci. Galerele de război scoseseră tunurile la babord și la tribord. Cineva văzuse chiar două galioane cu câte șaizeci de vâsle ieșind din lagună cu toată viteza. Asemenea Întâmplări nu se petrecuseră niciodată, În Întreaga istorie a Veneției. Plus luptele din Palatul Dogilor, plus cadavrele gărzilor pe trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
jocul lor verzui și Înspumat. Primul vas de pescuit se apropiase la o sută de pași de fregata căpitanului Girolamo Estorga. Era o ambarcațiune simplă, cu o singură pânză, În care se aflau patru pescari. Plasele atârnau pe marginea de la babord, iar pe punte se vedea un recipient metalic În care se zbăteau câteva zeci de pești cu solzii strălucitori. La cincizeci de pași, se afla cealaltă ambarcațiune, de dimensiuni asemănătoare, cu alți patru pescari. Primul vas se apropie la distanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
repede pe drumul pietruit care urca spre munți. Zgomotul mării nu se mai auzea. Dar se auzea foșnetul pădurilor sub ploaie, Întocmai ca al codrilor Moldovei la sosirea toamnei. 23 septembrie 1463, Marea Ionică, În dreptul golfului Corint - Galeră turcească la babord! strigă matelotul de veghe din vârful catargului. Căpitanul Estorga urcă repede scara de frânghie și luă luneta. Da, și nu era doar una. Catargele unei a doua galere se iveau din istmul Corintului. Cele patruzeci de vâsle ale fiecărei galere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Corintului. Cele patruzeci de vâsle ale fiecărei galere se ridicau, umede, lucind o clipă În soare, apoi se scufundau În valuri, menținând ritmul dat de o tobă care se auzea deja. Fiecare galeră avea câte șaizeci de tunuri, treizeci la babord și alte treizeci la tribord. Pe punte se puteau vedea câteva sute de ieniceri, luând poziția de abordare pe margini. Cele două galere avansau repede, Încadrând fregata venețiană. Căpitanul coborî repede și adună echipajul pe punte. - Avem cinci galere venețiene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]