KorAP: Find »[drukola/base=banchetă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...5 6 7 ...63 >

1,569 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

Peters. Nu e treaba noastră ce face această tânără doamnă. Mai ia o bomboană de mentă. E din cauza stomacului, Îi explică el lui Coral. Suferă de indigestie. — Tânăra doamnă! Nu mai spune! E o târfă! Coral Își trăsese bagajul de sub banchetă, dar acum Îl lăsă să cadă iarăși cu fermitate peste degetele piciorului domnului Peters. Își puse mâinile În șolduri și o Înfruntă pe femeie, simțindu-se foarte matură și Încrezătoare În sine, pentru că natura scandalului i-o aduse În minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și mi-ar plăcea să fac ceva pentru ea. Timp de câteva momente, nu-i trecu prin cap că ea avea deja motive să-i fie recunoscătoare. — Intră, spuse el, intră. Îi luă valijoara din mână și o Împinse sub banchetă, iar apoi Îi apucă mâinile Într-ale lui. — Deci, spuse ea cu un zâmbet, iată-mă c-am venit, nu? În ciuda zâmbetului, Își dădu seama că era speriată și se Întrebă de ce. El Îi lăsă mâinile ca să poată trage storurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
al poștei transformându-se În cenușă neagră. Apoi verdele parcului, Kalimagdan, deveni cafeniu. Străzile cartierului săracilor au fost ultimele care s-au aprins și el suflă În flacără ca s-o ațâțe. Când harta arse aproape complet, aruncă cenușa sub banchetă, Își puse o pastilă amăruie pe limbă și Încercă să adoarmă. Dar somnul nu se lipea de el. Era un om fără umor, altminteri ar fi zâmbit la ideea că-și simte brusc inima ușoară, recunoscând, la șaptesprezece kilometri după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
grăsuliu, el se Încleștă de ușă ca să urce. — Ce se Întâmplă? Îl Întrebă Myatt. Omul Împroșcă puțin cu scuipat În timp ce vorbi: — Dă-i drumul repede! Ușa se trânti, iar el se buluci Înăuntru și se prăbuși cu răsuflarea tăiată pe bancheta din spate. — Mai este cineva? Întrebă Myatt. Sunteți singur? — Da, da, singur! Îl asigură omul. Dă-i drumul repede de aici! Myatt se Întoarse și se aplecă În spate, Încercând să-i vadă fața. — Nu-i și o fată? — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
reproș, că nu merită. Răscrucea drumurilor apăru brusc În lumina farurilor. Șoferul ezită o fracțiune de secundă În plus, apoi răsuci volanul și făcu mașină să se Învârtă pe două roți. Josef Grünlich se văzu trimis dintr-un capăt al banchetei În celălalt și icni de spaimă. Nici nu mai Îndrăzni să deschidă ochii până când mașina nu ajunse iarăși cu patru roți pe sol. Părăsiseră șoseaua principală și mașina se hurduca pe făgașele unui drum de țară, Împroșcând cu lumina ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
opri Între ei, sărind peste prima linie și apoi rămânând nemișcată, ca o barcă eșuată. Unul din soldați spuse ceva și șoferul traduse În germană: — Dorește să vă vadă actele. Josef Grünlich se lăsă tăcut pe spate, rezemat de spătarul banchetei, picior peste picior. O mână i se juca leneșă cu lanțul de argint. Când unul din soldați Îi prinse privirile, el Îi zâmbi cu blândețe și salută din cap. Oricine l-ar fi luat drept un negustor amabil, care călătorea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dispreț. Myatt Își scoase pașaportul. Omul Îl ținu cu susul În jos și examină de aproape leul și unicornul, apoi rosti singurul cuvânt pe care Îl știa În germană: — Engländer? Myatt dădu din cap, iar omul aruncă pașaportul Înapoi pe banchetă și deveni preocupat de hârtiile șoferului, care se deschideau Într-un pliant lung, asemenea cărților pentru copii. Josef Grünlich se aplecă prevăzător În față și luă pașaportul lui Myatt de pe bancheta din față. Când lanterna roșie Îi lumină fața, rânji

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dădu din cap, iar omul aruncă pașaportul Înapoi pe banchetă și deveni preocupat de hârtiile șoferului, care se deschideau Într-un pliant lung, asemenea cărților pentru copii. Josef Grünlich se aplecă prevăzător În față și luă pașaportul lui Myatt de pe bancheta din față. Când lanterna roșie Îi lumină fața, rânji și flutură pașaportul. Soldatul Îl chemă pe prietenul lui și Îl cercetară În lumina scăzută, vorbind unul cu celălalt În șoaptă, fără să dea atenție gestului său. — Ce vor? se plânse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dinainte, pământul se ridica plutind spre ea În tăcere. La foarte mare depărtare, o voce spuse „Inima ți-e grav afectată“ și ea deschise iarăși ochii, așteptându-se să vadă sub ea fața aceea bătrână. Dar se afla Întinsă pe bancheta unei mașini și domnișoara Warren o acoperea cu un covoraș. Ea turnă un păhărel de brandy și i-l duse lui Coral la gură. Mașina porni brusc, făcându-le să se lovească una de alta, și alcoolul i se vărsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

Își apropie capul de al lui și Îi șopti ceva la ureche. Brusc, Giles Monterey se Întunecă la față. Zâmbetul lui dispăru. Clătină din cap În semn de refuz și se despărțiră. —A fost foarte ciudat, spuse Lauren. Instalate pe bancheta din spate a Mercedesului lui Gerski, așteptam să ieșim din parcare În spatele unui șir de mașini negre identice. Toate, inclusiv ale noastre, aveau perdeluțe negre, Încrețite, peste geamuri. Era ca și cum te-ai fi aflat Într-un salon funerar ambulant, numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
din interior era aproape la fel de ostentativă ca și felicitarea de la Valerie. Era de la Sophia și cele cinci surori ale ei. Era ilustrată cu un instantaneu foto În care apăreau toate (semănând perfect cu Gwyneth Paltrow, normal), făcând cu mâna de pe bancheta din spate a unei camionete din anii ’60 În Colorado. Ce drăguț, am spus. Sunt toate atât de frumoase. Nici una nu e la fel de frumoasă ca soția mea, obiectă Hunter, uitându-se la mine cu dragoste. Ca urmare a unui efort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
lumina și scânteia Într-un mod foarte atrăgător. Ar fi fost minunat de purtat la balul lui Alixe Carter. —Hunter, este minunat, dar... —...grrrrrr! toarse Eartha Kitt, Începându-și recitalul. Hunter se ridică brusc și veni să se așeze pe banchetă lângă mine. Își puse un braț În jurul meu și mă sărută afectuos. Chiar nu era momentul să-l acuz de tot felul de tâmpenii. Poate că totuși mai puteam să amân, măcar pentru o seară. Când le-am povestit lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
topit mai repede decât o Înghețată Într-o zi fierbinte de 4 Iulie. Brusc, am simțit un amestec plăcut de râs și plâns. Hunter se aplecă peste masă și mă sărută Îndelung. Apoi se ridică și veni lângă mine pe banchetă, cu un braț pus În jurul gâtului meu. Cu cealaltă mână Îmi ștergea lacrimile cu batista. Era divin, exact așa cum ar fi trebuit să fie. Unde ai fost În ultimele zile? l-am Întrebat, deși nu mai eram neapărat preocupată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

cum îmi face cu ochiul de sub balonul de păr roz. Îi dau șoferului adresa agenției și-i spun că poate să meargă cu ce viteză vrea, numai să nu mă calce pe nervi. În legătură cu taxiul, detaliile ar fi că pute. Bancheta e neagră și lipicioasă. E pur și simplu un taxi. Am o mică problemă cu agresivitatea, zic. Șoferul se uită la mine în oglinda retrovizoare și zice: — Poate că ar fi bine să vă duceți la niște ședințe de terapie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mașinii lui Helen, o mașină mare, cu însemne de agent imobiliar. Ea conduce. Eu și Helen stăm în față, Stridie și Mona, în spate. Pe locul dintre Helen și mine stă agenda ei; coperta de piele roșie e lipită de bancheta de piele cafenie. Mai e un atlas al Statelor Unite. Și o listă, scoasă la imprimantă, cu bibliotecile care au cartea de poezii. Și poșetuța albastră a lui Helen, care pare verde în lumina galbenă. — Ce n-aș da să fiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ciulinii, anizanta și alte bălării... Nimic din toate astea nu e indigen, dar numai asta ne-a mai rămas, zice, dând din cap. În natură nu prea a mai rămas nimic natural, zice. Stridie dă utrage un șutna în dosul banchetei din față și zice: — Auzi, tati? Care-i cel mai mare ziar din Nevada? Din Reno sau din Las Vegas? zic. Și, privind pe geam, cu ochii îngălbeniți de lumina reflectată, Stridie zice: — În general. Cu Carson City cu tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
perspectiva unei plante indigene, zice Stridie, Johnny Appleseed a fost un terorist biologic de cea mai joasă speță. Johnny Appleseed, zice, ar fi putut la fel de bine să răspândească vărsatul de vânt. Stridie butonează alt număr la telefon. Lovește în spătarul banchetei din față și zice: — Mami, tati, știți vreun restaurant de mari pretenții în Reno? Și Helen ridică din umeri și-mi aruncă o privire. Zice: — Desert Sky Supper Club din Tahoe e foarte ca lumea. Stridie zice la telefon: — Aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și să mă uit eu în calculator după adresă. Helen vine la mașină cu o foaie de hârtie în mână. Bagă capul pe geamul șoferului și zice: — Am și vești bune, și vești proaste. Mona și Stridie stau tolăniți pe banchetă. Se ridică în capul oaselor. Eu stau pe locul mortului și număr. Și Mona zice: — Au trei exemplare, dar sunt împrumutate toate. Și Helen se așază la volan și zice: — Știu o mie de metode ca să fac rost de ce vreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
machiaj, strâns lipite una de alta, poți să juri că sunt surori. Sau mamă și fiică. Înainte și după. Trecutul și viitorul. Mai urmează și altele, dar eu ies și mă duc la mașină. Ați găsit-o? întreabă Mona de pe banchetă. Mda, îi răspund. Nu că ar mai ajuta-o cu ceva pe femeia asta. De la noi nu s-a ales decât cu o coafură umflată. Și, poate, și cu o eczemă. — Ia arată-ne cântecul, zice Stridie. Ca să vedem și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
fel. Oriunde ne-am afla. În întunericul nopții, toate locurile sunt la fel. — Fiul meu, Patrick, nu e mort, zice Helen Hoover Boyle. În scriptele medicale este mort, dar nu zic nimic. Helen conduce, iar Mona și Stridie dorm pe bancheta din spate. Dorm sau ascultă. Eu stau pe locul din dreapta. Sprijinit de portieră, cât pot de departe de Helen. Îmi odihnesc capul pe braț, astfel încât să o pot asculta fără să mă uit la ea. Și Helen vorbește cu mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
copil după douăzeci de ani în comă sau la reanimare. N-aveți decât să vi-l închipuiți pe Stridie trăind toată viața cu perfuzii și cateter. Celor dragi poți să le faci lucruri mai rele decât să-i omori. Pe bancheta din spate, Mona se ridică și-și întinde brațele. Zice: — În Grecia antică, cele mai puternice blesteme erau scrise cu cuie luate de la corăbiile naufragiate. Cei care mureau pe mare nu erau înmormântați cum se cuvine, zice. Grecii știau că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mafiot. Fiecare nume este tăiat cu o linie roșie. Ultimele vreo zece le scriu pe o bucată de hârtie. Printre nume apar întâlnirile și notele lui Helen, cu scrisul ei caligrafic, perfect, asemenea unui giuvaer. Uitându-se la mine de pe banchetă, Stridie se lasă pe spate cu mâinile la ceafă. Stă cu picioarele goale încrucișate și cocoțate pe spătarul scaunului, chiar lângă fața mea. Are un inel de argint pe unul din degetele mari. Bătături în tălpi, bătături cenușii, crăpate, murdare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
vreun copil. Simplul fapt că e ruptă îi va da cuiva ideea să pună bucățile la loc. Poate chiar vreunui detectiv care investighează moartea copilului, cine știe. Și Helen zice: — Baia aia era de coșmar. Parcăm mașina după colț. Pe bancheta din spate, Mona mâzgălește ceva. Stridie vorbește la telefon. Apoi Helen așteaptă, în timp ce mă furișez, aplecat, înapoi spre casă. Mă strecor în spatele casei, înfundându-mi pantofii în peluza udă, până ajung sub fereastra camerei copilului, pe care mi-a arătat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
al puilor ghemuiți în cuști suprapuse, al durerii, suferinței și morții din fermele industriale. — Ca Adam și Eva izgoniți din Grădina Raiului, zice. Stridie stă pe terasamentul de pietriș al șoselei și se apleacă spre Mona, care a rămas pe banchetă: — Vii și tu, Eva? Nu e vorba despre dragoste, ci despre putere. În spatele lui Stridie apune soarele. În spatele lui sunt scaieți rusești, mătură scoțiană și iederă japoneză. În spatele lui, lumea întreagă este cu susul în jos. Și Mona, cu ruinele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de prins visele și cu pietrele chinezești de ghicit, se uită în poală la unghiile ei negre și zice: — Stridie, să știi că nu e bine ce-ai făcut. Stridie își vâră mâna în mașină, întinzând-o spre ea, peste banchetă - mâna lui roșie de sânge închegat -, și zice: — Coacăză, cu toate bunele intenții și cu toate buruienile tale, călătoria asta nu are cum să iasă bine. Vino cu mine, zice. Mona strânge din dinți și-l privește cu o figură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]