2,816 matches
-
către prima variantă de vreme ce recenzenții vremii văzuseră în acest studiu, cât și în Alchimia asiatică (1935) doar o virtuozitate sau simplă erudiție. La mijloc era, firește, o greșeală: privirea căzuse pe bogatul parter de note și se ignora arhitectonica - deloc barocă - pe care tânărul Eliade o ridicase și la care va șlefui apoi până la sfârșitul vieții. Importantă era metoda sa, noutatea și eficacitatea cu care era aplicată, cât și urmările pe care autorul le vedea pe atunci incalculabile. Ar fi un
Poate chimie, poate soteriologie... by Cristian Măgura () [Corola-journal/Imaginative/13339_a_14664]
-
o parte și de alta a lacurilor moarte. Dispăruse și stratul cu flori de sezon, dispuse într-un aranjament care încînta privirile vizitatorilor pe vremea copilăriei mele. Pășeam parcă într-un cimitir. Podoaba stațiunii, care era hotelul zidit în stil baroc, părea surpat. Măreția lui era vestejită de trecerea anilor, pe care edilii nu s-au străduit să o elimine. Un grup de muncitori se străduiau să înlocuiască plăcile deteriorate ale pavimentului largei terase, unde în plin sezon, pe vremuri, tineretul
Evocări esențiale din aproape o sută de ani de viață by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/14432_a_15757]
-
printului-carturar de către Dragoș Moldovanu, cel de la care a plecat acum un sfert de veac revizuirea întregului dosar al scrisului lui Cantemir și direcția retorica a interpretării sale, iar acum avem în față un alt volum care prezintă și analizează Universul baroc al "Istoriei ieroglifice" * publicat de universitarul bucureștean Gabriel Mihăilescu. Teza de doctorat la origine, din care am putut cîți cîteva fragmente în reviste sau în volumul omagial Paul Cornea, scos de Polirom acum doi ani, cartea lui Gabriel Mihăilescu atestă
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
pe care îl joacă în epoca respectivă alegoria în evoluția raportului dintre retorica și imaginar: sub presiunea literaturii morale creștine, care utilizează din ce in ce mai mult alegoria ca element explicativ prin transferul din domeniul lingvistic în cel real (istoric), literatura și arta baroca șunt cotropite de reprezentări alegorice care explică, "traduc" sensurile ascunse sub această mască, dînd frîu liber unor idei, convingeri sau pulsiuni pînă atunci reținute sub diferite constrîngeri ale tradiției, ale canonului sau de natură ideologică. De aici și caracterul liberator
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
joc, de convenție ș.a.m.d. în aceste condiții, alegoria, arată autorul cu exemple din istoria culturală a Europei, devine un concept și o verigă coagulanta a materiei poetice: "Vorbirea și scrierea în imagini reprezintă subiecte pe care nici un retorician baroc nu își permite să le neglijeze� vizualizarea face că esența lucrurilor să devină evidență" (p.63). Toată această evoluție a conceptelor și obișnuințelor culturale ale omului secolului al XVII-lea explică rolul crescînd al alegoriei și funcția să alternativă, de
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
în compoziția narativa a românului, în "juxtapunerea capricioasa a narațiunii ficționale cu narațiunea non-fictionala"), figurile amplificării (cu corolarul Expansiunea sintactica a frazei: tehnică frazei labirintice) și, în fine, figurile iluziei către care converg toate celelalte, asigurînd "o perspectivă unificatoare, specific baroca, a întregului". Aceste exerciții analitice, fascinante în sine și luminoase pentru explicarea operei lui Cantemir, nu sînt mai puțin profitabile în perspectiva întregii istorii a literaturii române vechi și a spiritului ei care, în pofida rezistenței la lectură comună de tip
Barocul lui Cantemir by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Imaginative/14771_a_16096]
-
câteva ori paragraful cu pricina și n-am găsit altceva decât un vocabular bling-bling, o înșiruire de ghiuluri lingvistice, aruncate la ‘șto că pătrunjelul în ciorbă. Sau, cum ar fi scris d-l Stingă, o exhibare narcisica a unui lexic baroc care nu reușește să camufleze nici ego-ul, nici ponciful. Mă rog, chestie de gust. Pasajul mi-a adus însă aminte de un text scris în 1968 de istoricul de artă Stringfellow Barr și, de fapt, aici voiam să ajung. Textul
Cum să scriem elaborat despre nimic by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82501_a_83826]
-
că nu-ți spun vreo noutate, dar nu la televizor e de găsit dialogul. Dar atunci unde? În universități? La Academie? Pe TVR Cultural? Slabe șanse. Aici dialogul este cel mai adesea un pretext pentru etalarea erudiției, a unui vocabular baroc și a unei totale lipse de interes pentru opinia celui din fața ta. Nici sminteala asta nu e vreo noutate. Același Barr scria în 1968 că “ne sufocam intelectual din cauza unei false elegante care disprețuiește cuvântul onest și clar format din
Farmecul pierdut al dialogului by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82485_a_83810]
-
minister, în primele luni din 1990. Cred că ambasadorul Corneliu Bogdan, între ultimii rămas pe țărm, înainte de a pleca la post, în Statele Unite, primise în vizită pe amasadorul unei țări importante, care, la plecare, i-a înmânat o pendulă ușor barocă, gândită să stea pe biroul de lucru. Cadou pe care diplomatul român, respectând regulamentele, l-a comunicat superiorilor, cei care au decis să-l treacă-n inventar și să-l păstreze în folosință. în funcția sa de secretar de stat
Amintirile unui ambasador by Darie Novaceanu () [Corola-journal/Imaginative/10295_a_11620]
-
van de Wetering (Intrus în Amsterdam) etc. - se remarcă prin competență profesională, subtilitate și bun-gust. O adevărată demonstrație de virtuozitate stilistică a constituit-o traducerea romanului lui José Saramago, Pluta de piatră, care cuprinde multe pagini poematice, de o frumusețe barocă. După ce și-a folosit talentul literar pentru a reconstitui în spațiul culturii române creații valoroase ale unor autori străini, Mirela Stănciulescu a hotărât să se prezinte în fața cititorilor cu un roman propriu, , care are toate șansele să-i cucerească pe
Copilul de foc by Mirela Stănciulescu () [Corola-journal/Imaginative/10203_a_11528]
-
din Platon și, dacă ar fi făcut-o, numele ar fi fost Atlăntida; Atlantis este probabil o reminiscență a multelor Atlantide căutate și găsite în filmele americane, care s-a introdus incongruent în Weltanschaung-ul cărții, iberic și renascentist, dar nu baroc. Mai supărătoare decît numele sînt însă gravele anacronisme presărate în text. în călătoria prin Orient, plasată în primele două decenii ale secolului al XVI-lea, se vorbește despre un misionar al Companiei, deși Compania lui Isus încă nu exista, iar
Istoria și ficțiunea. Despre licențe by Mioara Caragea () [Corola-journal/Imaginative/10457_a_11782]
-
Virgil Mihaiu Persoana-personaje Pessoa Se dedică lusitaniștilor români: Marian Papahagi, Mihai Zamfir, Micaela Ghițescu, Dinu Flămând persoana-filtru pentru sevele metafizice ale spiritului lusitan persoana-filtru pentru melancolia secolului persoana-filtru pentru aspirațiunile înecate'n ocean dissolvate'n nestemata barocă din extremul occident al europei persoana-filtru pentru lacrimile preschimbate'n mare persoana-filtru pentru sublimarea portugaliei în cuvânt persoana-pessoa disipată'n personaje conferind personalitate tragediilor și fericirilor altminteri anodine elanurilor și speranțelor altminteri tăcute ocultei glorii lusitane frumuseții lisboete adumbrind timp
Poezie by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Imaginative/11764_a_13089]
-
ar traversa pasiunea cu forța imposibilității sale pentru a-i înfrînge acesteia obsesia. Un cutremur în noapte a fost; acoperit de cenușa singurătăților lui Aureliano Buendía, am vrut să mă ridic în tării cu fecioarele, să cad ca o ploaie barocă de fluturi, să o arunc pe Eréndira pe fereastra ce da către cer, să-mi ucid dușmanii cu o suliță pe care Don Quijote nici n-o avea, nici nu avea s-o știe; să-l, de asemenea,-nțeleg pe întîiul
Heimatograma by Călin-Andrei Mihăilescu () [Corola-journal/Imaginative/11461_a_12786]
-
îmi spuse prietenul meu, m-am hrănit cu resturi de coloane ionice și corintice, am descojit fresce, am gustat picturi - și acum mai simt pe limbă fire din pânzele neîntrecuților maeștri renascentiști -, mi-am potolit setea din cascade și peșteri baroce, m-am lăsat pătruns de praful entuziast și pestriț al velocilor futuriști, am gustat, o, acea atât de subtilă, îmbătătoare drojdie depusă, prin ani aici, în adâncul oricărui lucru.. Acum sunt sătul, ghiftuit, îmi fac mulțumit siesta, privesc cu încredere
Poezie by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/11535_a_12860]
-
acum părăsite - dintr-un motiv cam obscur, legat de focurile care ard sub pămînt - este de-a dreptul maiestuoasă pentru America provincială și are un aer pe cît de istoricizant, pe atît de imprecis. Clădirile sînt în stil neoclasic sau baroc, dar, odată intrați, descoperim repede pivnițe și galerii unde întîlnim roți de fîntînă și scări de lemn, dar în care funcționează, din cînd în cînd, și lifturi. Nu lipsesc sunetele de sirenă, care nu anunță bombardamente, ci treceri de la o
Un horror mainstream by Silviu Mihai () [Corola-journal/Journalistic/10243_a_11568]
-
un expert (să nu uităm că scriitorul a fost fiul cunoscutului teolog Serghei Bulgakov), circumscriind tabloul istoric al epocii sovietice unei esențializări a Răului, ce se evidențiază în spatele decorurilor de carnaval, a jocurilor histriotice. Woland, "domnul Diavol", are o prezență barocă: ține în mână un baston cu o măciulie ce întruchipează un cap de pudel, la gât îi atârnă scarabeul sacru, are "mâna grea, ca de piatră, fierbinte ca focul", unul din ochii săi e negru aidoma morții și pustiului, altul
Bulgakov, magie, absurd by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10254_a_11579]
-
pusă pe muzică de Giovanni-Battista Draghi, alias Pergolese, compozitorul cu o existență atât de meteorică, mort la 26 de ani, cel care a durat un Stabat Mater pe cât de riguros în depanarea secvențelor contrapunctice solidare aceleiași stări afective (manieră tipic barocă), pe atât de grațios în revărsările melodice de o latină descendentă. O soprană și o altistă ca doi îngeri ce se roagă cântând și cântă rugându-se. Iar dacă toate acestea nu sunt de ajuns, aflați că la doi pași
Din Paris în Paradis by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10316_a_11641]
-
este spectatorul virtualelor avataruri ale marketingului muzical internațional. Un instrument cu suflet. Dar și un suflet cu multiple instrumente la îndemână. Fiind întrebat de către împărat în ce stil e construită Opera, o clădire saturată de atâtea sosuri și creme rococo, baroce ori neo-renascentiste, arhitectul Charles Garnier a dat o replică rămasă de pomină: "vai, Sire, dar este stilul Napoleon al III-lea! O sală de 2100 de locuri, o scenă ce poate găzdui simultan aproape 500 de artiști, o cupolă stimulatoare
Din Paris în Paradis by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10316_a_11641]
-
zilelor de umblet zadarnic pe țărm în așteptarea unei flote comerciale, a unor vapoare pline de mărfuri, de comori și de marinari însetați de petreceri, creșteau, prindeau din nou viață în mintea fostului cambuzier. Se târâ până în fotoliul cu sculpturi baroce și căzu descurajat, încercuit de ghirlandele aduse pe umeri de amorași. Căută să-și adune gândurile. Lumina plumburie a furtunii ce trecea ca o aripă peste nenorocirile Tomisului îl făcu și ea să clipească rar, ostenit de moarte" (p. 196
Sfârșitul unei lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10613_a_11938]
-
precizare o putem face referitor la perioada selectată pentru exemplificare. Pentru o mai mare claritate și vizibilitate a modului în care funcționează compresia la nivel stilistic, selectăm secolul al XVIII-lea drept punct de pornire, însă nu în accepțiunea lui barocă, preclasică sau clasică, ci în accepțiunea lui iluministă, de convergență aproximativ simetrică a Barocului și Clasicismului muzical, marcată prin limita pe care o reprezintă anul morții lui Johann Sebastian Bach - 1750. A doua precizare se referă la relevanța figurii lui
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
al lui J.S. Bach și stilul operistic al lui Mozart<footnote Fiind considerat pe bună dreptate ca făcând parte din grupul celor trei clasici vienezi, Wolfgang Amadeus Mozart „păcătuiește” într-un mod flagrant printr-o mai mult decât evidentă „nostalgie” barocă. Astfel, dovezile „incriminatorii” sunt împrăștiate prin întreaga lui creație, drept indicii relevante servindu-ne, spre exemplu, opțiunea pentru tipologia de barform (AAB - stollen, stollen, abgesang, cu descendență istorică până în arta minnesang-ului german al secolelor XII-XIV, urmând meistersang-ul secolului al
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
din această imagine sensul mutației operate în Iluminism în ceea ce privește reorientarea de la universalitatea retorică înspre particularitatea organică, dar și imaginea neputinței și a puținătății în care s-ar fi prezentat modelul organic și individualist al lui Beethoven în contextul gândirii muzicale baroce, deoarece „Din perspectiva unui ideal complet, rezultând din însumarea, sinteza contribuțiilor individuale, stilul în înțelesul său individual este atunci de văzut ca o carență, o nedesăvârșire, inaptitudine a unuia singur de a realiza totul, nu doar în termeni cantitativi, ci
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
cuvântului. Consecința directă a schimbării de paradigmă a fost configurarea gândirii muzicale de tip simfonic, cu tot ceea ce presupunea aceasta: (1) geneza întregului discurs muzical dintr-un singur „sâmbure”, „grăunte”, „sămânță”, „miez”, „celulă” (spre deosebire de „figura” și „figurativitatea” retorică renascentistă sau barocă) sau - în termenii lui Boris Asafiev<footnote Boris Asafiev, Muzikalnaia forma kak proțes (Forma muzicală ca proces), Leningrad, Editura Muzîka, 1971. footnote> - din intonație, pe care o putem defini, la limita simplității, ca interval între două sunete, ele fiind înțelese
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
astfel formulată problema unei concepții mai ample în sens estetic, acest fapt a determinat într-un mod implicit și o dimensiune fizică mai extinsă în sens procesual-temporal a unei lucrări concrete. Devenea evidentă și diferența între vechea dramma per musica barocă și clasică și drama muzicală romantică, relație cuantificabilă prin comparația între sonatele lui Domenico Scarlatti și Sonata nr. 29, „Hammerklavier” de Ludwig van Beethoven. Iar o asemenea originalitate și densitate ideatică și estetică avea nevoie de un suport structural de
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
regresivă, determinată de continuitatea deloc surprinzătoare ca asemănare cu figura lui Johann Sebastian Bach. Ambii compozitori, Wagner și Bach, realizează sinteze ale stilurilor anterioare, fiecare în termenii epocii lui, și amândoi recurg la retoric - Bach într-un mod implicit mentalității baroce, însă Wagner procedând într-un mod explicit, dată fiind această „sensibilitate” față de retoric a componentei operistice a dramei muzicale. Asocierea cu Bach ar putea fi explicitată atât prin pangermanismul ca structură de fond a personalității și gândirii lui Wagner, cât
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]