1,268 matches
-
știe de când, Îl ajută să spere că, Într-o zi va afla despre sine că s-a rătăcit doar un timp În mizeria acestei lumi. S-a desprins cu greu de gura metroului În care trăiește pe viu aproape zilnic batjocura sau mila, compasiunea sau indiferența semenilor. Mult mai În vârstă ca el, și mai neputincios, Kawabata cerșește prin preajma ghetoului și Antoniu Îl menajează, și nu-i impune norme ,,de lucru,,, dimpotrivă Îl cruță pe cât poate cerșind și pentru el. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
umană și una animalică. Animalicul Învinge Întotdeauna și nu dă voie umanului să spere la mai mult decât primește. Odată ce animalicul Își ia zborul, nici umanul nu mai rezistă. Sunt strâns legate Între ele ca ecuațiile și formulele matematice. Din batjocură, cinism sau cine știe ce vicii administrative Primăria a trasat ,,străzi,, În acest ghetou mustind de mizerie, dându-le nume de flori, iar pe ,,case,, a scris cu vopsea albă numere de-o șchioapă. Corespondența nu vine niciodată aici. Cine să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dispăruse Însă pentru totdeauna, lăsând În ghetoul gemând de mizerie și suferință, ,o rană vie, sângerândă: sufletul lui Antoniu. Zile Întregi a căutat-o de dimineață până noaptea târziu, a pândit trotuarele, a făcut turul piețelor, a Îndurat ocări și batjocură intrând prin restaurante și bistrouri, prin spitale, străbătând parcurile, luând la rând toate intrările de metrou, privind prin vitrinele magazinelor....Umbla flămând, cu o privire de câine bătut, iar viața, atâta cât mai era se târa În trupul lui ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
treia medie pe an, facultatea. Unii colegi șușoteau pe la colțuri, aflaseră de legătura mea și comentau diferența de vârstă dintre noi Ădupă cum ți-ai dat seama, Ema era cu 15 ani mai mare ca mineă, cu un fel de batjocură, deși admiteau că este o femeie pe lângă care nici un bărbat nu poate trece nepăsător, și că suntem o pereche reușită. Nu dădeam importanță acestor bârfe, nu mă interesau, ba, chiar le disprețuiam. Până Într-o zi când.... Kawabata mărește ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
New York, mi-o iau mereu la labă ca disperatul? Doctore, cum se cheamă boala asta, de care sufăr eu? E cumva suferința evreiască de care am auzit vorbindu-se atât de mult? Să fie influența pogromurilor și a persecuției? A batjocurii și insultelor cu care ne-au dăruit goimii în aceste două milenii minunate? Vai de capul meu, cu secretele, rușinea și palpitațiile mele, cu căldurile și transpirațiile mele! Așa reacționez eu la vicisitudinile vieții omenești! Doctore, nu mai suport să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
decât să mă plâng toată ziua, am adunat în mine un sictir monumental și-nceput să mă-ntreb dacă nu s-a revărsat paharul. Mă aud cum mă complac în cârtelile astea ritualizate care-i fac pe pacienții psihanaliștilor de batjocura lumii. Oare să-mi fi detestat copilăria și să le fi purtat pică amărâților ăstora de părinți și-atunci cu aceeași înverșunare cu care îmi pare că o fac acum, privindu-mă retrospectiv, din perspectiva actuală - păi, nu? Oare spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
patul de fier, oala de noapte, scena biblică Înrămată. Spuse: — Mai bine să lași fereastra deschisă. În caz că se Întoarce stăpânul tău. O voce slabă și șocată răspunse: — Nu pot! Oh, nu pot! Se Întoarse spre ea cu un aer de batjocură Îngăduitoare. — Modesta Anna! O privi cu ochi atenți și lucizi. Avea aceeași vârstă ca și el, dar nu și aceeași experiență. Stătea așa, uscățivă, roșie la față și excitată, lângă geam. Fusta neagră zăcea de-a curmezișul patului, dar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Coral cu evreul ei. Pentru moment pe Mabel Warren n-o interesa. Când avea de ales Între a iubi o femeie și a urî un bărbat, mintea ei putea fixa o singură emoție, căci iubirea ei putea fi obiect de batjocură, dar nimeni nu-i luase vreodată ura În râs. 2. Coral Musker examină zăpăcită meniul. — Alege tu pentru mine, spuse ea și se simți bucuroasă că el comandase vin, pentru că, se gândi ea, Îi va fi de ajutor În seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
la masă, el Își atingea și Își strângea nodul - oricum prea strâns - de la cravată și pipăia acul ei victorian. Eu aparțin prezentului. Dar scufundat pe moment În visul lui grandilocvent, trecu cu vederea șirurile lungi de fețe de adolescenți răutăcioși, batjocura pe la spate, poreclele, caricaturile, bilețelele strecurate În cărțile de gramatică sau pe sub bănci, șoaptele omniprezente, imposibil de localizat și de pedepsit. Se așeză și privi meniul, fără să vadă ce citește. Da, nu m-ar deranja să fiu eu evreul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mai bine. Întreab-o pe ea dacă să mai vin pe la voi! se înfurie brusc Mihai, amintindu-și zîmbetul superior al Mariei Săteanu de aseară, din barul-pivniță, ori pivnița-bar, a cărei amintire, de la jocul de lumini, gesturile largi ale lui Săteanu, batjocura Mariei, pînă la imaginea interiorului sofisticat și-a gîndului că toată instalația e făcută de sudorul uzinei, pe de pomană, mărește furia lui Mihai, învecinînd-o cu ura, poate chiar și pentru vînătăile cu care a ieșit de două-trei ori în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-mi mai vorbești așa de înțepat! Asta s-o faci cînd ajungi din nou în sat la tine, clar? De ce să fiu dat afară, doamnă?! strigă bărbatul, înfuriindu-se. Pentru că am mers să mă plîng directorului că ne luați în batjocură?! Ce dacă nu știm? Dacă știam, nu mai veneam seara la școală, după o zi de muncă. Te rog să ieși! Încă n-am ajuns să-mi facă teorii un... Ochii tînărului, ascunși sub marginea căciulii, se aruncă violent în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
s-a schimbat... Proștii au rămas aceiași, fii sigur! i-a întors-o femeia, fierbînd. Numai că cei ajunși la putere se bat cu pumnul în piept că vor să-i deștepte, dar abia așteaptă momentul să-i ia în batjocură și să-i pună să muncească pentru ei. Asta vreau să i-o spun și domnului profesor, de-aceea am să stau să-l aștept. Da, dar afară, la poartă arată femeia cu mîna spre ieșire. Bărbatul ar vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
textul, pe care, acum, pe scenă, îl găsesc mult îmbogățit. Finalul nu-mi place însă. În text, eroul piesei strunea chitara și murmura acele versuri : "Un elefant se legăna...", care erau de fapt o mare și amară ironie, vecină cu batjocura, la adresa soartei, a soartei, nu a destinului, deși aș înclina să-mi reamintesc și aici, la finele spectacolului vorbind, cugetarea lui Camus: Nu există destin care să nu poată fi depășit prin dispreț". Eu aș zice, în alt registru vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că Revoluțiile și alegerile libere își pierd noima câtă vreme omul „simplu” nu e decât caricatura stăpânului. Momâniatc "Momânia" Așa ar trebui să se numească această țară, Momânia, și nu România, pentru că divinitatea ei tutelară este Momos, zeița deriziunii, a batjocurii, a zeflemelii la vechii greci. Pe plaiurile noastre, orice încercare de a pune ordine în vraiștea morală care macină totul de la rădăcină sfârșește la pieptul zeiței Momos. Mă întrebam câte zile vor fi necesare pentru ca discuția cu legea declarării averilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
mandatului său „Emil Constantinescu s-a plâns că cetățenii permiteau ca mințile să le fie controlate de oamenii fostei Securități și de demagogii vulgari din mass media. Potrivit lui Cornel Nistorescu, primul premier al lui Constantinescu, Victor Ciorbea, a devenit ținta batjocurii generale pentru că, la sfârșitul mandatului său, a părăsit sediul guvernului în aceeași Dacie veche în care sosise în urmă cu 15 luni. Atitudinile românilor față de corupție nu sunt ferm conturate. Au apărut puternice mișcări anticorupție, dar există dovezi clare, datând
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
neîncredere. Numărul divorțurilor vorbește de la sine. Nu e prea plăcut pentru cineva să fie sărac și să se simtă umilit ori să fie ofensat de atitudinea celor care iradiază de atâta bogăție. Cândva, La Bruyére spunea că: „Dintre toate jignirile, batjocura este cea care se iartă mai puțin; ea este graiul disprețului.” Chiar și poporul român este ofensat grav de către cei care au promis să lupte cu corupția, să lămurească aspectele Revoluției noastre și n-au făcut-o. Este incredibilă totuși
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
unor mari dezamăgiri. Se înșeală cei care îi disprețuiesc pe săraci, considerându-i incapabili, ori proști. Aceasta e lipsă de respect, de omenie și de caracter. „Cei mai puțin plăcuți sunt aceia care batjocoresc. Spiritul de rând se ocupă cu batjocura, cu criticile și meschinăria, gata să și râdă oricând și de orice.” (S. Smiles) Filozoful Epictet remarca: „Nu sărăcia pricinuiește mâhnire, ci dorința.” Nu ne-ar strica deci puțin realism și temperanță în dorințele noastre. Să nu ne lăsăm niciodată
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
cu chip de om care străbătea mările. Din ziua În care un șiș mai iscusit decît al său Îi lăsase o cicatrice Înfricoșătoare care Îi atingea un ochi - singurul lucru decent pe care Îl pusese Domnul pe chipul acela monstruos -, batjocura și disprețul, repulsia și oroarea pe care le trezea la tot pasul fuseseră atît de mari, Încît Într-o după-amiază de iulie, cînd Old Lady II Încărca broaște-țestoase uriașe, ancorată În fața solitarei insule Hood, În Arhipelagul Galápagos, numit și Insulele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
marea. - Dacă n-ar fi fost ea, care mă liniștea În clipele de mînie sau pentru că Înțelegeam că În fața imensității ei nici eu și nimeni altcineva nu Însemnam nimic, nu cred c-aș fi putut să suport atîția ani de batjocură și dispreț - făcu o pauză și poate pentru prima oară privirea lui și tonul vocii fură diferite, aproape umane: Oare am ales eu această față și acest trup? Totuși, oamenii n-au făcut altceva decît să mă insulte și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
paralizat gîndul că stîrpitura din fața lui însemna sfîrșitul nu doar al carierei sale, ci și al celei mai grozave aventuri din cîte trăise pînă atunci. Iar, pe deasupra, era și destul de întuneric ca să mai poată zări ceva în ochii întredeschiși, a batjocură? Îl înfuriaseră cumplit urechile lui clăpăuge și și-a pierdut cumpătul. Dar pînă atunci urmau să se petreacă destul de multe lucruri, în acea clipă de nebănuit, de neînchipuit, Leonard Bîlbîie nu știa nimic despre inginerul Cezar Stoicescu, l-a urmărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cum se întîmplă în iulie-august, a răscolit cu bombeul în colb, "la asta nu m-am gîndit, ia uite, chiar așa, de ce o mînă de fier cînd normal trebuie să fie două. Puternice, hotărîte, să salveze patria de corupție și batjocură. Asta-i, domnule, asta-mi trebuia, e o idee cinstită, adevărată, ieșită din popor. Două mîini de fier pe cîrma țării! O să întocmesc din nou programul nostru, domnule adjutant, și patria îți va fi recunoscătoare!" Grav, ținîndu-și cu greu echilibrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de la îndemînă poate fi un adevărat complot, o adevărată lovitură? Nu e decît o momeală, o promisiune pentru toți cei care cu adevărat ar fi în stare să producă un coup d'état. O stîrnire din amorțeală, o demonstrație în batjocură, așa cum hărățești un dulău prin ostrețele gardului, făcîndu-l să devină furios, o fiară care își rupe lanțul și care pînă atunci nu dorise, nu gîndise așa ceva. Un strop care revarsă paharul, o bătaie din palme care provoacă o avalanșă... Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe Nazarinean.“ Vestea ajunse până la capătul satului cu măslini rămuroși, că avea să se petreacă ceva neobișnuit, flecarul ăla avea să‑și arate măiestria de fachir, drept care lumea se adună iar. „Vezi, să te Întorci degrabă“, i se adresă În batjocură un gură‑cască. „Și lasă‑ne și nouă un semn de la tine.“ Simon Își desfăcu cingătoarea și i‑o puse la picioare. „Asta‑i tot ce am.“ Iar Sofia Îi spuse: „Ia șalul ăsta. Sus e răcoare ca‑n străfundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
semeție tinerească. Și văzu Dionisie, privindu‑l pierit, văzu cum buza de sus i se mișca laolaltă cu barba roșiatică, deslușind din gura tânărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să‑i dea de știre: „Oh, fii binecuvântat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie: „Cine ești?“ cu o voce pierită, minunându‑se și el de ce‑i ieșise. Dar parcă privirea semeață dispăru din ochii aceia albaștri pe care și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mai știu că mint. Și dacă fiecare minte, nimeni, mințind, nu mai minte... Minciuna este un element firesc al așa‑zisei societăți sovietice... Întruniri, congrese - mascaradă. Dictatura proletariatului - o mare cacealma. Masă spontană - organizare vigilentă. Dreapta, stânga - aceeași potlogărie. Stahanovism - batjocură. Bucuria vieții - farsă jalnică. Omul nostru - gorilă. Cultura - incultură. Conducător genial - tiran imbecil...“ Oricum, orice asemănare cu povestirea este absolut Întâmplătoare. Jean Valtinne din povestirea Onoruri postume este un personaj real. În cărțulia cu titlul Out of the Night, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]