726 matches
-
Maximilian al III-lea. În timpul foametei severe din 1770 Maximilian vândut bijuteriile coroanei pentru a plăti livrările de porumb. În acest an, el a emis, de asemenea, edict împotriva emfazei extravagante a Bisericii, care a contribuit la sfârșitul erei rococo bavarez. De asemenea, el a interzis impozitul Oberammergau. În 1771 el a reglementat frecventarea școlii generale. În decembrie 1777 Maximilian Joseph a mers cu trăsura prin Munchen; pe drum, când trecea pe lângă un ceas turn, mecanismul s-a rupt iar ceasul
Maximilian al III-lea, Elector de Bavaria () [Corola-website/Science/322432_a_323761]
-
la Goslar, el l-a reinstalat pe fiul lui Henric "cel Mândru", Henric Leul ca duce al Bavariei. Cu toate acestea, Henric a redobândit un rest din fostele sale posesiuni, dat fiind că Marca de Austria, anterior în posesia dinastiei bavareze a Welfilor, era promovată din 1156, prin "Privilegium Minus", la rangul de ducat de sine stătător, Austria, deținut de Dinastia Babenberg din Franconia, credincioasă Hohenstaufenilor; mai mult decât atât, Tirolul devenea provincie privilegiată, fiind controlată direct de către Imperiu. În acest
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
Minus", la rangul de ducat de sine stătător, Austria, deținut de Dinastia Babenberg din Franconia, credincioasă Hohenstaufenilor; mai mult decât atât, Tirolul devenea provincie privilegiată, fiind controlată direct de către Imperiu. În acest context, Frederic "Barbarossa" a luat măsura promovării contelui bavarez Conrad de Dachau la rangul de duce, fără a mai fi subordonat familiei Welfilor. Fiind văr cu contele-palatin bavarez Otto al V-lea de Scheyern, Conrad era un vlăstar al casei de Wittelsbach. Prima referire la el ca "dux Dalmatiæ
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
decât atât, Tirolul devenea provincie privilegiată, fiind controlată direct de către Imperiu. În acest context, Frederic "Barbarossa" a luat măsura promovării contelui bavarez Conrad de Dachau la rangul de duce, fără a mai fi subordonat familiei Welfilor. Fiind văr cu contele-palatin bavarez Otto al V-lea de Scheyern, Conrad era un vlăstar al casei de Wittelsbach. Prima referire la el ca "dux Dalmatiæ" are loc în 1153. Conrad deținea largi moșii în Bavaria apuseană, situate între râurile Lech și Isar. Nu se
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
parte din posesiunile markgrafului Ulric I de Carniola, devenit și markgraf de Istria (1060-1070), și moștenit apoi de fiul său, Poppo al II-lea (1070-1098). Poppo nu avea moștenitori pe linie masculină, iar fiica sa Sofia se căsătorise cu contele bavarez Berthold al II-lea, conte din familia Andechs. Fiul lor, contele Berthold al III-lea de Andechs s-a căsătorit la rândul său cu Hedwiga, sora ducelui Conrad al II-lea de Merania, iar la 1173 fusese numit markgraf de
Ducatul de Merania () [Corola-website/Science/324951_a_326280]
-
să călătorească, Biroul pentru Străini din Berlin i-a eliberat un certificat temporar de identitate pe numele Anastasia Ceaikovski, cu datele personale ale Marii Ducese Anastasia. În iulie 1926, Ceaikovski a fost mutată la sanatoriul Stillachhaus din Oberstdorf, în Alpii Bavarezi. La Oberstdorf, a fost vizitată de Tatiana Melnik, născută Botkin. Melnik era nepoata lui Serghei Botkin, șeful Biroului pentru refugiați ruși din Berlin, și fiica medicului personal al familiei țariste, dr. Evgheni Botkin, care a fost ucis de comuniști alături de
Anna Anderson () [Corola-website/Science/322209_a_323538]
-
râul Ialomița luând cu putere întăriturile ridicate de valahi” este nevoit să se retragă. O dovadă că orașul exista încă de atunci și că românii s-au bătut cu îndârjire. Prima mențiune a orașului, la 1396, este făcută de cruciatul bavarez Johann Schiltberger, care a vizitat orașul cu ocazia pregătirilor pentru lupta de la Nicopole. În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân orașul a devenit principala reședință domnească a Țării Românești. Tot în timpul acestui domnitor a fost refăcută Curtea Domnească, ale cărei ruine
Târgoviște () [Corola-website/Science/298021_a_299350]
-
Carniola a fost trecută sub autoritatea ducilor de Bavaria, ca și Carinthia, Istria și Friuli. În 976, împăratul Otto al II-lea l-a numit pe nepotul său, Otto de Suabia, duce de Bavaria și a separat marca de Ducatul bavarez. El a transformat Carintia în ducat pentru Henric "cel Tânăr" din dinastia bavareză a Luitpoldingilor, care a activat ca un fel de "conducător al poliției de frontieră", controlând mărcile de Istria, Verona (Friuli) și Carniola. În 1040, regele Germaniei Henric
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
și Friuli. În 976, împăratul Otto al II-lea l-a numit pe nepotul său, Otto de Suabia, duce de Bavaria și a separat marca de Ducatul bavarez. El a transformat Carintia în ducat pentru Henric "cel Tânăr" din dinastia bavareză a Luitpoldingilor, care a activat ca un fel de "conducător al poliției de frontieră", controlând mărcile de Istria, Verona (Friuli) și Carniola. În 1040, regele Germaniei Henric al III-lea a separat Carniola de Ducatul de Carintia și a conferit
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
ecvestră a unui bărbat, plasată peste drum. Călărețul privește în zare, la Bruxelles-ul ce i se așterne la picioare. Nu îi întoarce femeii privirea. Înălțată în 1970, prima statuie o reprezintă pe Regina Elisabeta a Belgiei (1876-1965), de origine bavareză, una dintre primele suverane ale micului regat care și-a asumat funcții publice, dedicându-se promovării artelor și infirmeriei, și implicându-se de asemenea cu discreție în viața politică a regatului. La aproape 40 de ani de la moartea ei, Elisabeta
Egalitate de fundătură () [Corola-website/Science/295771_a_297100]
-
protestanți antisemitismul nu era nici el mai mic decât printre catolici.. Cartea lui Hitler (Mein Kampf) a fost editată de un preot, teolog și călugăr ieronimit catolic (Bernhard Stempfle), care de altfel era deja la acel moment editorul unui jurnal bavarez antisemit foarte popular în toată Germania (anume Miesbacher Anzeiger). Acesta a făcut (alături de alți naziști) corectura scrierii politice a lui Hitler, a publicat cartea acestuia la casa lui de publicații, dar a și avut o contribuție importantă în chiar scrierea
Nazism () [Corola-website/Science/296739_a_298068]
-
mijlociu al Rinului. Uniunea saxona ocupă zona dintre Ems, cursul inferior al Elbei și regiunile Schleswig și Holstein. Uniunea thuringa s-a dezvoltat între cursul superior și mijlociu al Elbei, cursul superior al Wesserului și cel superior al Dunării. Uniunea bavareza s-a format în Bavaria de azi. Uniunea frizona s-a format în Olanda de azi. Uniunea de triburi gotice a migrat la sfârșitul secolului ÎI din sudul Scandinavei spre nordul Mării Negre, între Nipru și Prut, unde erau stabiliți sarmații
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
ducele Tassilo al III-lea al Bavariei. Adevăratul fondator a fost însă Eustasius, abatele mănăstirii Luxeuil (Burgundia). Mănăstirea a fost construită (potrivit celor mai recente descoperiri arheologice) între anii 620 și 629. Herrenwörth a fost, astfel, cea mai veche mănăstire bavareză, cu aproximativ șaptezeci de ani înainte de fondarea Mănăstirii Sf. Petru din Salzburg, care a fost mult timp considerată ca fiind cea mai veche mănăstire. De la fondare și până în 1130 a fost mănăstire benedictină, iar din 1130 mănăstirea augustiniană. Construirea unei
Mănăstirea Herrenchiemsee () [Corola-website/Science/327648_a_328977]
-
Aripert al II-lea (de asemenea, Aribert) (d. 712) a fost duce longobard de Torino și apoi rege al longobarzilor din Italia din anul 701 și până la moarte, fiind ultimul suveran al acestora din dinastia bavareză. Duce de Torino și fiu al regelui Raginpert al longobarzilor, Aripert a fost asociat la conducerea regatului de către tatăl său încă din anul 700. El a fost înlăturat de către fostul rege, Liutpert, care a preluat succesiunea de la Raginpert, însă Aripert
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
a părăsit capitala, ducând cu el tezaurul regal și încercând să treacă în Galia în timpul nopții. S-a înecat însă în râul Ticino, iar Ansprand a fost aclamat ca suveran. Aripert al II-lea a fost ultimul membru al dinastiei bavareze (familiei Agilolfingilor) care a purtat Coroana de fier a regilor longobarzi.
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
acel an, el a consolidat puterea Regatului longobard, prin extinderea stăpânirilor ca urmare a cuceririi Sutri și a Perugiei, pe lângă alte orașe din Umbria aflate până atunci sub stăpânirea Exarhatului de Ravenna, în paralel cu menținerea de bune relații cu bavarezii. De asemenea, el a luptat împotriva avarilor și slavilor și a încheiat un armistițiu cu împăratul Mauriciu al Bizanțului în 598, prin intermedierea papei Grigore I "cel Mare". În anul următor, exarhul Callinic de Ravenna a încălcat armistițiul prin răpirea
Agilulf al longobarzilor () [Corola-website/Science/324973_a_326302]
-
Welf s-a căsătorit cu Ethelinde, fiică a lui ducelui de Bavaria Otto de Nordheim. Deși tatăl său, marchiz de Este, influențat de verișoara sa Matilda de Toscana, a continuat cu fermitate să slujească interesele Papalității, Welf, care moștenise statele bavareze și ale cărui interese se legau mai degrabă de Germania, a devenit susținător al Imperiului. Atunci când socrul său, ducele Otto de Nordheim a trecut în tabăra adversarilor lui Henric al IV-lea și și-a abandonat ducatul, Welf a rămas
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
a divorțat de ea, imediat după care (în 1070) fidelitatea i-a fost răsplătită prin numirea sa ca duce de Bavaria în locul lui Otto al II-lea de Nordheim. Acest eveniment a avut loc la Goslar în 1070, când statele bavareze s-au supus în tăcere noului duce desemnat, care era reprezentantul uneia dintre cele mai vechi familii din zonă. Repudierea ducesei, care ar fi putut fi reținută ca un act de injustiție, pare să nu îi fi adus niciun prejudiciu
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
o ciocnire între cruciați, care prădau teritoriul bizantin pe drumul lor către Constantinopol, și mercenarii pecenegi ai împăratului bizantin Alexios I Comnen. Cruciada în sine, odată cu intrarea în Anatolia, s-a încheiat dezastruos; după ce au trecut de Heraclea în septembrie, bavarezii lui Welf, ca și alte contingente de cruciați, au căzut în ambuscada pusă la cale de trupele sultanului Kilij Arslan I al selgiucizilor și au fost masacrate. Welf a reușit să scape din acest masacru, însă a murit pe drumul
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
conduși de ducii instalați într-un oraș roman sau o fortăreață, cum ar fi insula San Giulio de pe lacul Orta, la Nord de Novar. În 584, monarhia a fost restaurată în favoarea lui Authari, fiul lui Cleph, arian dar căsătorit cu bavareza catolică Theodelind. Lui i-a succedat Agilulf, al doilea soț al Theodelindei, a cărui domnie este destul de bine cunoscută grație corespondenței papei Grigore cel Mare: el a extins teritoriul longobard în Emilia și la nord cu Roma (pe care a
Longobarzi () [Corola-website/Science/302421_a_303750]
-
s-a dat la 3 decembrie 1800 în timpul Războaielor Revoluției Franceze. O armată franceză în frunte cu Jean Victor Marie Moreau a obținut o victorie decisivă asupra austriecilor și bavarezilor conduși de arhiducele Ioan al Austriei. După ce au fost forțați într-o retragere dezastruoasă, aliații au fost obligați să ceară un armistițiu care a încheiat practic Războiul celei de a Doua Coaliții. Localitatea Hohenlinden, unde s-a dat bătălia, se
Bătălia de la Hohenlinden () [Corola-website/Science/324397_a_325726]
-
Marcognet din divizia lui Grouchy. La început, francezii au rezistat, apărându-se adânc în pădure. Totuși, general-maiorul Lelio Spannochi a trimis un batalion de grenadieri să atace dinspre flanc și i-a împins pe francezi înapoi. Kollowat a trimis brigada bavareză a general-maiorului Bernhard Erasmus von Deroy împreună cu un al doilea batalion de grenadieri să continue atacul. Cum austriecii veneau în valuri dinspre liziera pădurii, Grouchy a condus un contraatac viguros cu infanteria și cavaleria. Trupele lui Kollowrat s-au retras
Bătălia de la Hohenlinden () [Corola-website/Science/324397_a_325726]
-
Conștient că această rută îl ducea direct în ariergarda lui Kollowrat, și-a așezat cele trei batalioane ale demibrigadei unul lângă altul, cu mici unități care să protejeze flancurile. Auzind focuri de armă spre est, Weyrother a adunat trei batalioane bavareze din coloana lui Kollowrat și le-a trimis în recunoaștere. Aceste unități s-au deplasat către sud-est și s-au găsit în luptă cu. Alte două batalioane conduse de gen.-mr. Karl Philipp von Wrede au apărut și ele și
Bătălia de la Hohenlinden () [Corola-website/Science/324397_a_325726]
-
-și scoată trupele din luptă și să le ducă în siguranță fără să piardă vreun tun. Austriecii au raportat 798 de morți, 3.687 de răniți și 7.195 de prizonieri, plus 50 de tunuri și 85 de chesoane capturate. Bavarezii au pierdut doar 24 de morți și 90 de răniți, dar au pierdut 1.754 de prizonieri, 26 de piese de artilerie și 36 de chesoane. Un total rotunjut se ridică la 4.600 de morți și răniți, plus 8
Bătălia de la Hohenlinden () [Corola-website/Science/324397_a_325726]
-
Riesch că s-a mișcat încet, dar nu i-a scutit de critici nici pe Latour și pe Kienmayer. Weyrother a scăpat de pedepse și în 1805 planul său de la bătălia de la Austerlitz a contribuit și la acel dezastru. General-locotenentul bavarez Christian Zweibrücken a dat vina pe inepția și ignoranța austriecilor. În afară de Schwarzenberg, comandanții austrieci nu au dat dovadă de inițiativă. Între timp, comandanții de divizie ai lui Moreau s-au comportat bine, mai ales Richepanse. Arhiducele Ioan a ordonat retragerea
Bătălia de la Hohenlinden () [Corola-website/Science/324397_a_325726]