1,241 matches
-
un agent de vânzări pentru studioul cinematografic unde mama lui Monroe, Gladys Pearl Monroe Baker Eley, lucra ca editor de film. Totuși, certificatul ei de naștere îl indica pe norvegianul Martin Edward Mortensen ca fiind tatăl. În ultimii ani câțiva biografi chiar au început să susțină că de fapt acest lucru ar fi și situația reală. Gladys nu a fost în stare să o convingă pe Della să aibă grijă de Norma Jeane, așa că a încredințat-o unor părinți adoptivi, Albert
Marilyn Monroe () [Corola-website/Science/301492_a_302821]
-
scăzute. Audiența sa a constat în peste 60 000 de soldați și marinari. După mărturisirile presei, Joe nu a fost încântat de decizia soției sale din timpul perioadei pe care el și-o imaginase ca fiind o perioadă foarte intimă. Biograful lui DiMaggio, Maury Allen, l-a citat pe purtătorul de cuvânt al New York Yankees Arthur Richman care a mărturisit că DiMaggio îi spusese că totul s-a năruit după călătoria în Japonia. Deși Marilyn declarase că vrea să se oprească
Marilyn Monroe () [Corola-website/Science/301492_a_302821]
-
privea împreună cu fanii și figuranții. Tom Ewell a declarat pentru "Louisville Courier-Journal" la câțiva ani mai târziu că Wilder inventase toată scena ca aerul care venea de la aerisirea de la metrou să îi ridice rochia până peste cap. Richard Ben Cramer, biograful lui DiMaggio, a afirmat că Joe a fost atât de "scârbit" de "ușurința" lui Marilyn încât a început să o abuzeze. Tipul de la machiaj al lui Merilyn, Allan "Whitey" Snyder, își amintește că a apărut cu brațul învinețit. În 24
Marilyn Monroe () [Corola-website/Science/301492_a_302821]
-
al lui Cezar Straton. Alex Ștefănescu în numărul 24/2008 al revistei România literară, după citirea volumului „Ecologia iubirii” spune: „O carte fantezistă și excentrică, sociologie a iubirii, dar și antologie de reflecții și paradoxuri pe tema dragostei, colecție de biografii erotice ale unor celebrități și, în același timp, istorie a formelor de sexualitate practicate de-a lungul secolelor, a publicat Cezar Straton, sub titlul inofensiv Ecologia iubirii. Un titlu mai potrivit ar fi fost Spitalul amorului, dar se pare că
Cezar Straton () [Corola-website/Science/311487_a_312816]
-
de lire (echivalentul a 25.000 £ în condițiile economiei din 2001) pentru a trăi decent, la fel ca ceilalți ofițeri din regiment. Mama sa îi acorda o alocație de 400 de lire pe an, dar deseori cheltuia mai mult. Conform biografului Roy Jenkins, aceste este unul din motivele pentru care s-a ocupat cu corespondență în timpul războiului. Nu a intenționat să urmeze o carieră militară obișnuită, cea a promovărilor acordate gradat, încercând în schimb să se implice în toate acțiunile militare
Winston Churchill () [Corola-website/Science/297866_a_299195]
-
Asediul străzii Sidney. Nu se știe sigur dacă a încercat să dea comenzi operaționale. Arthur Balfour remarca, "el [Churchill] și un fotograf își riscau viețile. Înțeleg ce făcea fotograful, dar ce căuta un gentelman [The Right Honourable] ca el acolo?" Biograful Roy Jenkins sugerează că s-a dus acolo pentru că „nu putea rezista fără să vadă aceasta” și că nu a dat comenzi. O altă istorisire spune că poliția căuta un anarhist și criminal letonian, aceasta prinzându-l într=o casă
Winston Churchill () [Corola-website/Science/297866_a_299195]
-
și 8, Op. 82-84, cunoscute astăzi sub numele de "Sonatele de Război". La premierele lucrărilor au interpretat Prokofiev (Nr. 6, 8 aprilie 1940), Sviatoslav Richter (Nr. 7, Moscova, 18 ianuarie 1943) și Emil Gilels (Nr. 8, Moscova, 30 decembrie 1944). Biograful Daniel Jaffé a declarat că Prokofiev, "fiind forțat să compună o evocare glorioasă a nirvanei pe care Stalin dorea ca toată lumea să creadă că el a creat-o" ("Zdravitsa"), în aceste lucrări a expus "adevăratele sale sentimente". Ca dovadă, Jaffé
Serghei Prokofiev () [Corola-website/Science/304514_a_305843]
-
PL. 98, coll. 1247 - 1292; cf. și Mansi, XIII, 759-810). Se pare însă că aceste explicații au ajuns prea târziu să împiedice Sinodul de la Frankfurt (794), în care a fost condamnat Conciliul Niceea II, ca și cum ar fi învățat adorarea icoanelor. Biograful papei Adrian I spune că a fost un mare îndrăgostit de biserici „"amator ecclesiarum"” și că a insistat pentru restructurarea și înfrumusețarea lor; privilegiate au fost bazilicile și bisericile romane (Romei) pe tot timpul pontificatului său. Adrian s-a remarcat
Papa Adrian I () [Corola-website/Science/302766_a_304095]
-
Holmes fac echipă împreună. Seriile lui Farmer "Lord Grandrith" și Doc Caliban portretizează personaje similare lui Tarzan și Doc Savage, în "A Feast Unknown" (1969), "Lord of the Trees" (1970) și "The Mad Goblin" (1970). Farmer a scris și douâ biografii contrafăcute ale celor două personaje, "Tarzan Alive" (1972) și "Doc Savage: His Apocalyptic Life" (1973), care pornesc de la premisa că ei se bazează pe oameni reali a căror viață e descrisă în cronicile originale și îi leagă genealogic de o
Philip José Farmer () [Corola-website/Science/313077_a_314406]
-
au scris poezii. Veronica disprețuia distracțiile ușoare și festivitățile, pe care le ocolea, cu toată poziția socială Înaltă pe care o avea. Urmând sugestia lui Maiorescu că Veronica ar fi născută pentru a zăpăci destinele marilor bărbați, diferiți istorici literari, biografi și publiciști, În cursa pentru spectaculos, au creat Veronicăi Micle efigia unei femei ușuratice, nestatornice și indiferentă la sentimentele Înalte ale poetului. Realitatea a fost tocmai invers, dar clișeul impus de o societate nedreaptă, grăbită și superficială este greu de
Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/81_a_329]
-
o fântână din apropierea Nazaretului este singura încălcare a acestei reguli... Am vrut să fiu atent din punct de vedere religios pentru că fiecare cuvânt pe care El l-a rostit trebuia să fie un citat literal dintr-unul dintre sfinții Săi biografi. Wallace a folosit doar dialoguri din Biblia regelui Iacob pentru cuvintele lui Isus. El a creat, de asemenea, scene realiste în care apăreau Isus și principalul personaj ficțional Iuda și a inclus o descriere fizică detaliată a lui Cristos, care
Ben Hur (roman) () [Corola-website/Science/335746_a_337075]
-
dintre cele mai bine vândute cărți ale sale, romanul anti-sclavie intitulat "The Quadroon".) De la New Orleans, Reid a călătorit în Tennessee. Pe o plantație din apropiere de Nashville, el i-a meditat pe copiii dr. Peyton Robertson, pe care unii biografi ai lui Reid l-au confundat cu tatăl medicului, generalul James Randolph Robertson. (Douăzeci de ani mai târziu, Reid a stabilit acțiunea romanului său "The Wild Huntress" în statul Tennessee.) După moartea dr. Robertson, Reid a fondat o școală privată
Thomas Mayne Reid () [Corola-website/Science/336525_a_337854]
-
-se pe aspecte de stil, pe menționarea de ranguri militare și dregătorii care au apărut în Imperiu mult ulterior perioadei la care face referire "Istoria" precum și alte fragmente bizare. Mai mult, "Istoria" citează din așa duzină de așa ziși istorici, biografi, scribi, apropiați ai unor autori, ale căror nume și opere nu mai sunt menționate nicăieri. Autorului Istoriei Auguste nu i se reproșează inexactități, sau chiar un oarecare subiectivism precum altor izvoare antice, ci intenția de a induce deliberat în eroare
Istoria Augustă () [Corola-website/Science/311740_a_313069]
-
de J.J. Müller în 1870 și contestată viguros de Syme, care susține că orice citat din Marius Maximus identificabil astăzi reprezintă doar o inserție într-o narațiune cu un autor diferit. Pe acesta din urmă Syme l-a denumit ‘Ignotus, biograful cel bun’. Argumentul său este că, din câte se știe, Marius nu a scris despre Lucius Verus dar biografia acestuia, redată în istorie, este surprinzător de bună. ‘Ignotus’ s-ar fi oprit la Caracalla, biografia sub orice critică a lui
Istoria Augustă () [Corola-website/Science/311740_a_313069]
-
fiind de "aproximativ opt sau zece ani". Cu toate acestea, ele sunt adesea menționate în discuțiile despre film ca "gemenele Grady". Asemănarea între reprezentarea din film a fetelor Grady și faimoasa fotografie "Twins" a Dianei Arbus a fost observată de biograful lui Arbus, Patricia Bosworth , și de numeroșii critici ai lui Kubrick. Deși Kubrick s-a întâlnit personal cu Arbus și a studiat arta fotografiei cu ea în timpul tinereții sale ca fotograf pentru revista "Look", văduva lui Kubrick a spus că
Strălucirea (film) () [Corola-website/Science/306001_a_307330]
-
insistat să obțină o înțelegere de confidențialitate de la ea, ca condiție a divorțului. Ajutoarele sale au spus că Hughes nu i-a vorbit niciodată urât. Peters a refuzat să povestească viața ei alături de Hughes, precum și niște oferte de la editori și biografi. Peters a declarat doar că nu l-a mai văzut pe Hughes de ani de zile înaintea divorțului și că a vorbit cu el doar la telefon. Hughes trăia la hotelul Intercontinental de lângă lacul Managua în Nicaragua, căutând siguranță și
Howard Hughes () [Corola-website/Science/312042_a_313371]
-
prezintă povestea lui Robert Jordan, un tânăr american din Brigăzile Internaționale alăturate unității de gherilă republicană în timpul Războiului Civil Spaniol. Ca expert în folosirea explozibililor, el primește misiunea de a arunca în aer un pod în timpul atacului asupra orașului Segovia. Biograful lui Hemingway, Jeffrey Meyers, scrie că romanul acesta este considerat a fi una dintre cele mai bune scrieri ale lui Hemingway, alături de "Fiesta", "Bătrânul și marea" și "Adio arme". Hemingway a scris "" în Cuba, Key West și Sun Valley (Idaho
Pentru cine bat clopotele () [Corola-website/Science/323521_a_324850]
-
începutul secolului al XVI-lea. Cele două volume au fost publicate în 1911 sub titlul "Nord i Tåkeheimen" („În cețurile nordice”). În acel an, a reîntâlnit-o pe , soția lui Robert Falcon Scott a cărui mersese în Antarctica în 1910. Biograful a afirmat că Nansen și Kathleen Scott a avut o scurtă relație amoroasă. Multe femei erau atrase de Nansen, și el avea o oarecare reputație de afemeiat. Viața lui personală era agitată în această perioadă; în ianuarie 1913 a primit
Fridtjof Nansen () [Corola-website/Science/300842_a_302171]
-
asediul asupra orașului Capua, un alt oraș important depe cuprinsul principatului beneventin. Arechis a părăsit Benevento și s-a retras către noua sa reședință, portul Salerno. Aflat sub presiunea francilor, Arechis s-a supus (fie și aparent) suzeranității acestora. După cum biograful lui Carol, Eginhard, notează în a sa "Vita Caroli Magni": La prima vedere, Carol cel Mare pare să își fi impus autoritatea asupra Benevento. Arechis plătise tributul, iar unul dintre fiii săi era ținut ostatec pentru a garanta loialitatea ceor
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
remasterizat pentru DVD de trei ori - în 1998, 2001 și 2008. Acesta a fost distribuit în mai multe cutii de DVD-uri. "Inspectorul Harry" a fost distribuit pe disc Blu-ray în 2008. Comentatorul DVD-ului din 2008 este Richard Schickel, biograful lui Clint Eastwood. "Inspectorul Harry" a primit recunoaștere din partea American Film Institute. Filmul a fost clasat pe locul 41 în "100 Years...100 Thrills", o listă a celor mai bune filme americane de suspans. Harry Callahan a fost selectat ca
Inspectorul Harry () [Corola-website/Science/325945_a_327274]
-
decenii, ca administrator general, afacerile domeniilor Brâncoveanu. (alias "Dumitru Caciona" sau "Dimitrie Caciona") s-a născut pe 24 decembrie 1885 la Avdela, un sat macedonean aflat la poalele Pindului, sat numit și Abela, actual aparținând de Grecia. Unul dintre primii biografi ai lui Dumitru Caciona a fost profesorul universitar Tache Papahagi. În 1904 a absolvit Liceul român din Bitola, oraș situat în Macedonia sârbească (numit, uneori, și Bitolia sau, în timpul ocupației otomane, Monastir). Imediat după terminarea liceului, Dumitru Caciona a emigrat
Tache Caciona () [Corola-website/Science/336610_a_337939]
-
incipient al volumului "Oameni din Dublin". O telegramă primită în Vinerea Mare (10 aprilie 1903) de la tatăl său, cu textul „Mama moare vino acasă tata.” îl determină să se întoarcă în Dublin. Mary Jane Joyce, grav bolnavă de ciroză (deși unii biografi cred că era vorba de cancer), își așteaptă fiul imobilizată la pat. Joyce nu se lasă înduplecat de rugămințile mamei de a se întoarce în sânul Bisericii printr-o spovedanie și împătășanie. La 13 august 1903, când femeia moare după
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
în ultimii ani petrecuți în Triest, a fost principala sursă de inspirație pentru "Giacomo Joyce", un „poem de dragoste” autobiografic, în proză, în care naratorul creează tablouri sinestezice în jurul figurii misterioase a unei domnișoare adorate. Amalia Popper reprezintă pentru unii biografi și geneza personajului joycian Molly Bloom. Orientarea literară a lui Joyce spre fluxul conștiinței, semnalată încă din paginile romanului "Portret al artistului în tinerețe", este accentuată de "Giacomo Joyce" și își va atinge desăvârșirea prin "Ulise", romanul început în 1915
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
scrisori impudice trimise Norei la sfârșitul anului 1909 constituie astăzi deliciul cititorilor indiscreți. Prea puțin receptiv la evenimentele războiului, Joyce se concentrează pe noul său roman, "Ulise", un melanj al tehnicilor literare existente în epocă. Intenția lui, destăinuită prietenului și biografului său de mai târziu, Frank Budgen, era următoarea: Romanul se dorea a fi revoluționar și la nivel de limbaj, autorul încercând să submineze și să reinventeze în mod sistematic lexicul și sintaxa limbii engleze. Așa cum îi mărturisește lui Stefan Zweig
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
după moartea lui James Joyce, a fost transferată la St Andrew's, Northampton, unde a fost vizitată de Samuel Beckett o singură dată. Nebunia Luciei Joyce rămâne o temă sensibilă și controversată mai ales în lumina noilor interpretări oferite de biograful Carol Loeb Shloss, în a ei carte, "Lucia Joyce, dansând la priveghi" ("Lucia Joyce: To Dance in the Wake", 2003). Shloss insistă pe autenticitatea talentului Luciei, considerând-o un adevărat copil al modernismului, un fel de Icar ce s-a
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]