490 matches
-
de Jos. Populația autohtonă (romanică) de la Dunăre și Carpați era antrenată cu produsele sale în relațiile de schimb-grânele, animalele, pieile, mierea și ceara făceau obiectul comerțului din această zonă. Din afară pătrundea în nordul Dunării o serie de produse (mărfuri) bizantine: ceramică superioară (amfore), podoabe de aur și argint, țesături fine, arme, obiecte bisericești. În secolul al X-lea, pe artera economică a Dunării de Jos circulau mărfuri renumite. Circulația monedei bizantine acoperea o arie largă, Dobrogea, linia Dunării, Banat, sudul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Ialomița sau Ilfov-Câmpia munteană (Theophilact Simocata). La sfârșitul secolului al VI-lea și începutul celui de-al VII-lea, atacurile slavilor singuri sau aliați cu avarii devin tot mai puternice. În anul 602, are loc o nouă expediție militară bizantină condusă de generalii Priscus și Comentiolus împotriva slavilor și avarilor din regiunea Tisei inferioare. Anul 602 marchează momentul de cotitură în istoria regiunilor din nordul Dunării de Jos. În acest moment se produce revolta trupelor romane de pe limesul Dunării condusă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
că pe atunci-a doua jumătate a secolului al VII-lea-Dobrogea nu era locuită atât de slavi (păgâni) cât de creștini, latini și greci, urmașii coloniștilor din Pont. După respingerea oștilor bizantine, Asparuch și-a extins stăpânirea, în est, până la Varna (bizantină), în sud, până la Munții Haemus și, în apus, până la râul Ogost. Cele șapte triburi slave, învinse de bulgari, se supun acestora, după cum notează un scriitor bisericesc: "Prin această năvălire, poporul cel vechi s-a risipit, locuitorii de la munte au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de împărat și patriarh. În nordul Dunării, ierarhia bisericească locală era sub autoritatea patriarhiei de Constantinopol, care nu era contestată de nimeni, dar feudalii autohtoni slavo-români, acei "maiores terrae", din punct de vedere politic-administrativ, se sustrăgeau pretențiilor de dominație politică bizantină activă. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu dispunea de mijloace eficace de a-i constrânge să se supună, feudalii locali, români, slavi, turanici, îl respectau pe împăratul de la Constantinopol, dar nu i se supuneau, voiau să fie liberi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Carsium, Troesmis, Arrubium, Dinogetia, Noviodunum, Aegyssus. La Noviodunum, se afla o importantă cetate ce controla un vad însemnat strategic, la Dinogetia, pe o insulă a fost refăcută fortificația din secolele IV-VI, punct de sprijin pentru flota militară și comercială bizantină. La Capidava, a fost ridicat un zid și edificii militare, iar la Carsium o cetate cu ziduri și turnuri masive. Cea mai importantă fortificație bizantină la Dunăre, ridicată din temelii, în 971, a fost cetatea de la Păcuiul lui Soare, aflată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunărea se transforma într-un pod de ghiață pentru năvălitori. Din cauza acestei primejdii, între Dunăre și Mare a fost ridicat un val de pământ și unul de piatră. Pentru a se apăra de năvălitorii nomazi în aceste secole (X-XII), autoritățile bizantine au construit marele val circular de pământ din nordul Dobrogei, de la Niculițel (jud. Tulcea). Sub urmașii lui Vasile II, puterea militară imperială a slăbit și la fel s-a întâmplat cu apărarea frontierei Dunării de Jos. În 1027, pecenegii au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Cronicarul bizantin Kedrenos îi descrie ca pe un neam "mare și numeros" căruia nu i se poate opune nici o altă seminție "scitică". Pecenegii, primii dintre nomazii sosiți aici, apar în izvoare sub denumiri ca pacianak, badznak (arabe și persane), patsinakitai (bizantine), pecenegu (ruse), besseny, bessi, bysseni (latine). Ei au migrat spre stepele nord-pontice în urma înfrângerii suferite, la sfârșitul secolului al IX-lea, în regiunea Volgăi inferioare, din partea coaliției alcătuite din chazari și uzi. Bulgarii au reușit să-i opună ungurilor din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu totul altă perspectivă estetică, pe linia b., apărea în poezia lui Adrian Maniu, a cărei configurație internă, retorică și stilistică, individualizată de mărci ale hieratismului, de voite disonanțe și „stângăcii”, tinde să creeze echivalențe verbale, poetice ale artei religioase bizantine: poemul-„icoană”, stilizare care își subliniază propria convenție estetică (în special refuzul perspectivei: cale a spiritualizării și a idealizării, la antipodul tratării realiste). Pitorescul galeriei de portrete ale deținuților din arghezienele Flori de mucigai (1931), de la șarlatani și escroci ca
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
vechi și premoderne. În contribuțiile din anii următori - Vocația europeană a literaturii române vechi (1991), Recitind literatura română veche (I-III, 1994-2000), Literatura română barocă în context european (1996) -, Dan Horia Mazilu analizează rosturile retoricii, mai cu seamă ale celei bizantine, în construcțiile baroce din literatura noastră, interesul acordat unor „genuri” și motive literare, prevalența unui imaginar definibil ca baroc. Propunând „un nou model de interpretare”, un alt cercetător, Ion Istrate, prezintă într-o lucrare importantă, Barocul literar românesc (1982), geneza
BAROC. Termenul. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
și mai vrednică de oameni. Nemărginitul sentiment de naționalitate a fost de astă dată moartea umanității. Ți se ridică perii-n cap la auzirea atrocităților comise, mai cu seamă de cumani, în retragerea lor, și c-o înfiorătoare exactitate analele bizantine povestesc cum călăreții romei prizonieri au fost aruncați de vii cu cal cu arme cu tot în gropile pline cu cadavre, îngropați și acoperiți cu țărână. Pieirea orașelor și satelor, ruinarea întregi țări au fost barbarul monument de biruință a-sumețitului
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
stătea ca un model și, daca nu izbuti să-și mănție pîn-în capăt neatârnarea, cea mai mare țintă ce-o gonea, el totuși căzu numai sub acea soarte neoprită care, zâmbind osmanilor, atârna cu atâta fatalitate asupra împărăției {EminescuOpXIV 188} bizantine și în contra căreia marile state europene se opintiră în zădar. Mult ocupat în afară, împresurat și pândit de mari primejdii și luptîndu-se pentru esistență, el totuși dărui oarecare atenție și artelor păcii și știu să mănție în țara lui acea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
vestiarii quibus ianuensibus devetum non faciet eundi intra majus mare et redeundi cum mercibus vel sine mercibus, sed libere possint ire et expediti ab omni commergio et redire“; A. Sanguinetti, G. Bertolotto, Nuova serie di documenti sulle relazioni coll’Impero Bizantino, Roma, 1902, p. 796. cele, deloc neglijabile, ale ținuturilor riverane dar, mult mai însemnat încă, legăturile directe care se stabiliseră pe această cale cu sursele produselor orientale a căror comercializare era aducătoare de venituri fabuloase. Exploatate în condițiile înscrise în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
care limba de cult era latina. Abia după intrarea bulgarilor în familia creștină 8 și delimitarea tot mai clară a sferelor de influență dintre Constantinopol și Roma în spațiul sârb și croat 9, românii au început să fie asimilați comunității bizantine. Dacă alte popoare din partea noastră a continentului au fost încorporate creștinismului de rit oriental prin acte de voință ale unor potentați locali, cuprinderea definitivă a românilor în aria de civilizație creștin-ortodoxă a fost urmarea firească a unor contacte de durată
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
s-a materializat în arta primitivilor italieni, în pictura lui Giotto, în operele lui Dante, ale Sfântului Dominic, Sfântului Francesco d’Assisi, ale lui Toma d’Aquino și Gioachino da Fiore. Crainic atribuie caracter de renaștere culturii (în special artei) bizantine. În concordanță cu H. Keyserling (căruia, probabil, când filosoful a trecut prin București, i-a și inspirat aserțiunea în acest sens), el imaginează posibilitatea unei resuscitări a spiritualității bizantine prin creația culturală românească, îndrumată de „Gândirea”. De vreme ce, în tot cursul
GANDIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287147_a_288476]
-
stabil de lucru: cercetător la Institutul de Lingvistică (până în 1963), apoi la Institutul de Studii Sud-Est Europene (1963-1975). În 1965 este ales membru corespondent al Academiei Române; a fost de asemenea membru al Academiei de Stiinte și al Institutului de Stiinte Bizantine din Palermo, al Societății de Lingvistică din Paris și al comitetului internațional al revistei „Philologus”. Este înmormântat la Român. La început M. și-a îndreptat atenția spre cercetarea, traducerea, editarea și prezentarea unora dintre scriitorii Antichității (Epicur, Lucrețiu, Heraclit din
MIHAESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288112_a_289441]
-
Tacit, Dialogul despre oratori, Iași, 1946; Aristofan, Comedii, București, 1955 (în colaborare cu Eusebiu Cămilar); Procopius din Cesareea, Războiul cu goții, introd. trad., București, 1963, Istoria secretă, introd. trad., București, 1972; Mauricius, Arta militară, București, 1970; Teofilact din Simocata, Istorie bizantina, introd. trad., București, 1985. Repere bibliografice: C. Cojocaru, Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea, ATN, 1968, 2; Gheorghe Cronț, Procopius din Caesarea, „Istoria secretă”, CNT, 1972, 32; Constantin Călin, H. Mihăescu - 75, ATN, 1982, 1; Emanuela
MIHAESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288112_a_289441]
-
care, în fond, nu a atins decât marginal problema, scriitorii africani intervin cu toții în mod activ în controversa celor Trei Capitole: într-adevăr, dacă Fulgențiu era încă un scriitor din Africa vandală, scriitorii ce i-au urmat trăiesc în Africa bizantină și se orientează în mod predominant spre Constantinopol și spre chestiunile politice și mai ales religioase care erau dezbătute acolo. Și Facundus, episcop de Hermiane în civilizata provincie Bizacena, s-a ocupat de problema celor Trei Capitole, însă a făcut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
se poate spune că limba greacă dispare cu totul din cultură. a) Viața lui Cassiodor Emblematică pentru aceste vremuri schimbătoare este figura lui Cassiodor care a trăit foarte mult și a apucat atât epoca lui Teodoric cât și pe cea bizantină și pe cea longobardă. Născut într-o familie nobilă în 485 la Squillace, în Calabria de azi, Flavius Magnus Aurelius Cassiodorus, după ce a prezentat cu mare succes un panegiric al lui Teodoric în jurul anului 507, și-a început cariera în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care avea să fie urmată curând de o lungă perioadă de decadență culturală. Perioada lui Justinian n-a fost, așa cum își dorise el, începutul unei noi ere, ci sfârșitul unei mari epoci ajunse la apus” (G. Ostrogorsky, Storia dell’impero bizantino /1963/, trad. it. Einaudi, Torino 1993 /retip./, pp. 67-68). Și Charles Moeller a văzut în triumful florilegiilor și al dialecticii (care permitea teologilor să pună de acord textele Sfinților Părinți pe baza unui sistem de definiții necunoscute acestora) trăsăturile care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
the Christian Empire, Mowbrays, London-Oxford 1966; J. Binns, Ascetics and Ambassadors of Christ. The Monasteries of Palestine, 314-631, OUP, Oxford 1994; L. Perrone, I monaci e gli „altri”. Il monachesimo come fattore d’interazione reliogiosa nella Terra Santa di epoca bizantina, Aug. 35 (1995 = Studi sul cristianesimo antico e moderno in onore di Maria Grazia Mara), 729-761. - În privința dezbaterilor cristologice, fundamental este A. Grillmeier, Jesus der Christus im Glauben der Kirche, Herder, Freiburg i. B., 1979 și sq. (intenționează să ajungă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
spiritualității acesteia. Așadar, cititorul va trebui să înțeleagă că noi nu vom putea face decât câteva referiri la originile sale și la răspândirea sa inițială pentru că această problematică - extrem de complexă - e legată mai ales de literatura siriană și de cea bizantină și nu atât de istoria liturghiei. Din nefericire, detaliile evoluției imnului, de la originile sale până la epoca de mare înflorire care începe cu secolul al nouălea, în cea mai mare parte nu ne sunt cunoscute. De obicei, cercetătorii împart în trei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Apost. Vaticana, Città del Vaticano, 1967; K. Mitsakis, The Language of Romanos the Melodist, Beck, München, 1967; J. Grosdidier de Matons, Romanos le Mélode et les origines de la poésie religieuse à Byzance, Beauchesne, Paris, 1977; K.A. Trypanis, La poesia bizantina. Dalla fondazione di Constantinopoli alla fine della Turcocrazia, Prefață de F. Montanari, ed. ital. sub îngrijirea lui L.M. Raffaelli, Guerini e associati, Milano, 1990. Capitolul XX Istoriografia creștină greacă Cei mai importanți istorici greci din secolul al cincilea reiau în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
tarda antichità, Actele Colocviului ținut la Erice (3-8 XII 1978)..., Centro di Studi Umanistici, Messina, 1980, pp. 335-389; L. Cracco Ruggini, Universalità e campanilismo, centro e periferia, città e deserto nelle Storie Ecclesiastiche, ibidem, pp. 159-194; idem, Pubblicistica e storiografia bizantine di fronte alla crisi dell’impero romano (A proposito di un libro recente), „Athenaeum” 51 (1973) 146-183. 1. Filostorgios În plină controversă ariană ne poartă istoricul Filostorgios care a participat la dezbatere ca laic ceea ce constituie deja un motiv pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
oglinzile principilor” și „cărțile de înțelepciune” în cultura română); texte juridice (Valentin Al. Georgescu - manuscrisele juridice românești din secolele XV-XIX); carte și societate (Paul Mihail - circulația în Țările Române a psaltirii slavone; Corneliu Dima-Drăgan și Mihail Caratașu - scrierile de istorie bizantina în biblioteca lui Constantin Brâncoveanu; Ćedomir Denić - circulația gramaticii slavone de la Râmnic din anul 1755 a lui Meletie Smotrițki; Iacob Mârza - o listă de cărți interzise în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea; Cătălina Velculescu și
REVUE DES ÉTUDES SUD-EST EUROPÉENNES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289280_a_290609]
-
loc deosebit îl au în revistă cercetările referitoare la literatura română veche, din care se desprind câteva direcții: natură receptării culturii slavone scrise în Țările Române (P.P. Panaitescu despre caracteristicile literaturii slavo-române; Dumitru Fecioru și Dan Zamfirescu referitor la literatura bizantina și cea slavă în vechea cultură românească; Anton Balotă despre literatura slavo-română în epoca lui Ștefan cel Mare; Pândele Olteanu cu privire la originile culturii slavone în Transilvania de Nord și Maramureș; Maria Zdrenghea - problema primelor traduceri românești din slavona în secolul
ROMANOSLAVICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289351_a_290680]