463 matches
-
într-un mediu condamnat la sterilitate spirituală, își caută revanșa în plăceri: amoruri fugare, chefuri pantagruelice și fantezii de minți dezaxate. E un carpe diem trăit cu furie, parcă din dorința de a se răzbuna pe cenușiul unei epoci ingrate. Bizareria e că din lumea aceasta nu iese nici o nuanță picarescă sau lascivă. Aerul pare de ospiciu, dar populat cu ființe de inocență angelică, chiar dacă unele par descinse din balamuc. Niște copii mari cărora lipsa libertății le-a stricat mințile. Igor
În așteptarea pragului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4966_a_6291]
-
cărții, cînd indică patru puncte vulnerabile ale volumului: 1) romanul e rodul capriciului și al nerăbdării, fiind scris sub imperiul unor dispoziții cărora nici autorul nu le deslușește sensul; 2) romanul se vrea extravagant cu orice preț, o analectă de bizarerii cu finalitate incertă; 3) cartea e un amestec absurd de bufonerii, nerozii și gafe; 4) nici autorul nu știe prea bine ce a vrut să spună în paginile acestea. La o așa lucidă dezbrăcare în public, nu poți să nu
Homo insipiens by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4433_a_5758]
-
Pop meritul de a fi spulberat această îndoială legitimă. Ediția întocmită de profesor, sub titlul Schițe și nuvele aproape... futuriste, este o demonstrație de acribie filologică, dublată discret de o nouă perspectivă asupra operei urmuziene. Ca să revin, însă, la laitmotivul bizareriei destinului postum al acesteia din urmă, se cuvine să mai spun și că hazardul a jucat aici un rol însemnat, creând, practic, condițiile pentru realizarea ediției. Cercetătorul și traducătorul austriac Domenico Jacono, aflat în România într-un stagiu de perfecționare
„Caietul roșu“ al lui Urmuz by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4356_a_5681]
-
dau. Exemplul meu predilect, firma, dispusă vertical, a unui atelier de remaiat ciorapi: pe un voluptuos picior de damă urcă vitejește, făcându-și de lucru cu acul și cu ața, un croitoraș. Scepticism: „S-ar zice că, printr-o curioasă bizarerie a inimii, femeia iubită îți oferă mai mult farmec decât are.” Autor: Stendhal, bineînțeles. Despre al cărui Lucien Leuwen, Genette scrie că este „minunat de rău stâlcit”. Nu știu dacă tu ești mai deșteaptă, da’ eu sigur sunt mai prost
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4373_a_5698]
-
trebuie să-i facem și chimiei și altor sisteme științifice născocitoare o reverență adâncă, de când integrează benevol contradicțiile și incongruențele din lumea externă, tot mai misterioasă, spre deosebire de infatuatul raționalism transmis de epoca Luminilor. Ajungem însă în miezul uneia din acele bizarerii care fac doxa postmodernă nesuferită. Științele, cele concret investigatoare, ca și cele speculative, se dau la o parte de bunăvoie și trec drept niște biete îndeletniciri periferice, chiar în momentul maximei lor străluciri! În vreme ce praxisul productiv-comercial dictează peste tot și
În adâncul emoției by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/5755_a_7080]
-
fiecare volum întîlnim și poezii obișnuite, dar și poezii de-o frumusețe rară... Și atunci de unde această lipsă de receptare? Răspunsul îl găsim recitind opera urmuziană. Veșnicia, ca și existența, e dominată de non-sens și populată de tot felul de bizarerii... Cu ce-o fi greșit Mihai Ursachi în fața eternității nu știu. Poate a sfidat-o printr-o atitudine arogantă, așa cum, deseori în stare euforică, la masă își sfida convivii? Era și aceasta o mască a poetului, o formă de apărare
Mihai Ursachi și enigmele receptării sale postume by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/5538_a_6863]
-
de sinestă tătoare. G. Călinescu, în discuția despre semnificațiile poemului Luceafărul, avertiza, se știe, că orice intenție de sistematizare a acestor teme și motive artistice, în concluzii ce ignoră caracterul de operă ficțională al textului, este menită să ducă la bizarerii. În cartea lui Marin Iancu, bine intenționată de altminteri, bizareria este că Marin Preda, care a fost înainte de orice un prozator, începe să capete un profil fals de guru și „filosof”, profil pe care el cel dintâi l-ar fi
Marin Preda par Marin Iancu by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5698_a_7023]
-
Luceafărul, avertiza, se știe, că orice intenție de sistematizare a acestor teme și motive artistice, în concluzii ce ignoră caracterul de operă ficțională al textului, este menită să ducă la bizarerii. În cartea lui Marin Iancu, bine intenționată de altminteri, bizareria este că Marin Preda, care a fost înainte de orice un prozator, începe să capete un profil fals de guru și „filosof”, profil pe care el cel dintâi l-ar fi respins. În spatele creatorului stă, desigur, un moralist, însă acesta din
Marin Preda par Marin Iancu by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5698_a_7023]
-
cele mai populare publicații alternative americane, l-a desemnat „cel mai bun tânăr scriitor al anului 2009“. „M-am întrebat de ce suprarealismul n-a prins niciodată, ca strategie literară, în America. Wells Tower mă face să cred că nimic din bizareriile închipuite de cineva nu poate fi tot atît de straniu precum viața americană pe care-o trăim. Acel «dincolo» despre care vorbeau suprarealiștii, acela au-delà, este însăși America.“ (Edmund White, în „The New York Times“, martie 2009) Tocmai când ne întorceam cu toții pe
Să distrugi și să arzi tot by Wells Tower () [Corola-journal/Journalistic/5802_a_7127]
-
care ne e servită zilnic de majoritatea televiziunilor (și care ar putea fi rezumată drept o țară de mahala și de nesfârșit scandal cacofonic!), tânjind, cu alte cuvinte, după o Românie decentă, în care existența întru cultură nu este o bizarerie, ci este normalitate, Cronicarul a mers la teatru. A văzut spectacolul Caligula, în regia lui László Bocsárdi, montat pe scena Teatrului Național din Craiova. Prilej pentru a se reîntâlni cu textul splendid al lui Camus și pentru a urmări evoluția
Ochiul by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5568_a_6893]
-
cu pricina), când H., prietenul cu care mă găseam în librărie, mi-a făcut semn cu cotul și mi-a șoptit, cu ochii larg deschiși de uimire: „Uită-te la fata aceea: e desculță!” Sigur, New Yorkul e locul tuturor bizareriilor, și n-ar fi trebuit să ne mire nimic. Dar ceva era totuși frapant: tânăra nu părea să fie genul căreia-i plăcea să epateze. În plus, ne găseam în luna noiembrie, era o seară friguroasă și ploioasă, așa că întâmplarea
Despre decență by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5054_a_6379]
-
al „Rotondelor”, editorii au inclus din nou textul evocării dedicate lui Al. T. Stamatiad, care mai apăruse identic și în volumul al V-lea al seriei. Nu știu cum ar fi comentat causticul Șerban Cioculescu împrejurarea. Eu o iau ca pe o bizarerie.
Farmecul pierdut al istoriei literare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5058_a_6383]
-
e nespus de firavă. Un monstru de singurătate trăind în dedesubturile unei intimități rasate, dar un monstru a cărui gîndire se hrănește dintr-un simț aparte pentru dimensiunile oculte. În Tarangul găsim o natură religioasă avînd predilecție pentru obscurități și bizarerii, genul de fantast care caută numai amănuntele ce amintesc de elementul numinos al destinului. Un interiorizat trăind sub spectrul unei divinități pe care o presimte fără s-o poată atinge, și pe care o intuiește fără să o poată explica
Dansul lui Hipoclid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5484_a_6809]
-
vine» acest cineva care era dracul, diavolul. Simțeam și știam că era el, nu altcineva.“ (p. 40) Principala calitate a lui Tarangul e răbdarea de a-și pîndi tresăririle de suflet. E un vînător de impresii cărora le înregistrează imediat bizareria. Într-un cuvînt, are privilegiul de a se simți pe sine, condiție în care puțini autori se pot lăuda că ajung. Majoritatea scriitorilor au simț de observație, dar nu au simțire de sine. Primul simț îți dă putința de a
Dansul lui Hipoclid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5484_a_6809]
-
la limita umanului. Are o tovarășă de joacă șchioapă, Ninia, însoțită permanent de niște animale nenumite a căror imagine în interiorul poveștii e cu atât mai intensă, cu cât naratorul le descrie într-un mod natural, în treacăt, fără a denunța bizareria totală care se naște în ochii cititorului. La sfârșit, personajul le omoară prin neglijență, în urma șantajului erotico-marital al Niniei. Bărbatul de aproape treizeci de ani își recreează fiecare parte a lumii și mărturisește constant existența ei, în ciuda oricărei evidente absurdități
Un pact de lectură pe dos by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4501_a_5826]
-
aceea metafora din titlu nu are justificare în conținut: nu de un „drum prin pădure” e vorba, ci de o rătăcire printr-o junglă de motive excentrice. Ce izbește de la început e raritatea exotică a temelor alese, o colecție de bizarerii mitologice pe care Culianu, din ambiția de a scrie cărți de palmares, al căror ștaif trebuia să respecte exigența cercurilor academice, le strînge aici cu minuție. În totul dăm peste o încrengătură de figuri insolite, culese din toate credințele: îngeri
Îngeri și tenebre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4526_a_5851]
-
prin faptul că este mai prea lung și conține nenumărate pasaje inutile. În schimb, el este exact ceea ce ar fi trebuit să fie - o încheiere care oferă un deznodământ (oarecum anticipat), dar care nu dă răspunsuri logice la niciuna dintre bizareriile istorisite în primele volume. Lumea lui Murakami nu trebuie explicată în vreun fel, ci acceptată așa cum este, cu legi și convenții complet diferite de cele cu care suntem obișnuiți.
Înapoi în 1Q84 by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4534_a_5859]
-
și farsă, de oportunism și ideologie”. Ambiguitatea la toate nivelele este Răul fondator al totalitarismului, periculoasă tocmai din cauza caracterului său spectacular. De aceea, mai importantă decât colecționarea atrocităților sau chemarea la ordine a victimelor i se pare autorului vânarea acestor bizarerii de circ ale Sistemului. Ciudățeniile, paradoxurile, anomaliile grotești trec înaintea arheologiei suferinței. Norman Manea rescrie istoria comunismului cu un manual de teratologie în față; malformarea totală a organismului social se ghicește în viciile de conformație, în entorsele membrelor, în organele
Carnavalesc și totalitarism by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3320_a_4645]
-
de atroce este, devine jovială prin contingență afectivă, de la un moment încolo începînd să-l bănuiești pe autor de afinitate cu natura temelor alese. Senzația finală e de univers plat, meschin și fără orizont spiritual. Ce uimește nu e că bizareria exemplelor trezește interesul sociologic al autorului, lucru cît se poate de firesc dată fiindu-i specialitatea, ci că aceste exemple sînt întîmpinate cu o mină euforică de carnaval zilnic. Autorul se prăpădește de haz contemplînd malformațiile vieții citadine, precum un
Cetatea comică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3694_a_5019]
-
scorușului!) de traducere... Păcat. Ca să nu mai umblăm, comparativ, și la alte texte. La alte... catastrofe. Sigur, ele nu ar merita prea multă atenție din partea cititorilor - ceea ce nu se poate spune și despre... partea celor care publică atari pozne! - însăilările, bizareriile, trișările date drept traduceri din marii poeți ruși - Ahmatova, Fet, Bunin, Țvetaeva, Pasternak. Osteneala e bună pentru altceva, pentru cititul poeziei adevărate, nu... mutilate. De traducători amatori. De nechemați. Care, de altfel, nu sunt privați de posibilitatea de a demonstra
Necunoaștere și iresponsabilitate (Despre unele „traduceri“) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3518_a_4843]
-
literar. În meseria noastră era un Sherlock Holmes, aflat necontenit în urmărirea unei piste ori în reconstituirea unei filiere. Și, când nu-i venea nimic de acest fel la îndemână, se mulțumea să vâneze greșeli, inconsecvențe ori tot soiul de bizarerii. Pentru editori, observațiile lui puteau deveni un coșmar. Nici cea mai îngrijită ediție critică nu ieșea cu fața curată din investigațiile lui savante. În definitiv, articolele lui din ultimii ani de viață sunt niște glose filologice și istorice, privilegiind detaliul
„Un vestigiu prețios din vremea criticii normale“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3479_a_4804]
-
lui. Om și operă. Cine compară umorile omului cu tensiunea capodoperelor e frapat de discrepanța dintre precaritatea ființei și expresia culturală la care a ajuns. Omenește Wagner e un pigmeu, cultural e un uriaș, din prăpastia celor două laturi născîndu-se bizareria creatorului. Sub unghi patologic, Wagner e un bolnav cronic: mereu constipat, suferind de melancolie, insomniac cu căderi depresive și cu frecvente accese de plîns, chinuit de neputința de a lucra mai mult de două ore pe zi, din cauza oboselii ce
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]
-
Harms (miza pe dezmembrarea absurdistă a realității și a corpului uman - decapitarea etc.). Nimigean merge pe linia contradictorie a particularului, ce domină și parodiază generalul, înlocuindu-l. Firește că realitatea patafizică este radicală, negativistă și nu acceptă devieri. De aceea bizareriile/crimele din roman nu sunt deslușite și rămân suspendate. Mortido înseamnă, aflu de la Corin Braga, a converti impulsul vieții în impuls distructiv. Este ceea ce fac naratorul și Fra, laolaltă cu securistul Abăza. Chiar și în secvențele erotice (episodul Cordula, de
Un roman patafizic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3652_a_4977]
-
că e simplă impresie de-a noastră, câtă vreme ea nu trezește conștiințele decidenților unui neam. Oricum, Adrian Sângeorzan, ardelean cumpănit (o tautologie?) și bun comparatist de continente, constată diferențele între cutume și practici, observă eficiența americană, ca și micile bizarerii de acolo, fără să idealizeze ceva, și, mai ales, fără să demonizeze vreun tronson al țării natale. „Metoda“ lui favorită, în calitate de prozator, este exemplificarea, care conține, fatalmente, termenii tehnici de rigoare, dar nu abundă în asta, ci trimite direct la
Eternul feminin - o ipoteză „tehnică“ by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/2897_a_4222]
-
îi cunoaște în detenție îi dau prilejul unor pagini de elogiu (Andrei Ciurunga, Sergiu Al-George) sau de dispreț (Max Bănuș). În totul, cartea e captivantă prin arta de a evoca cult, în ton sarcastic, situații descreierate, de o brutalitate absurdă. Bizareria e că, în loc să te răscolească prin cruzime, episoadele te binedispun prin accentele de joc intelectual. Cartea se gustă estetic în sens ludic, fără a ridica în conștiință pretenția unei judecăți morale. O delectare plină de amuzament, inspirată de o experiență
Hiperbola cruzimii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3347_a_4672]