587 matches
-
obiectul dat al cunoașterii drept «obiect», ci numai că simptom al «obiectului». Prin acest act, obiectul cunoașterii ajunge în «criză», adică suferă o despicare în două, într-o parte care se arată și într-o parte care se ascunde”. Distincțiie blagiene sînt echivalente celor jungiene și celor durandiene, în definirea simbolului. 7. Henri Bergson, Cele două surse ale moralei și religiei, trad. rom. de Diana Morărașu, Institutul European, Iași, 1992, cap. „Religia statică”, pp.104-194. 8. Paul Ricoeur, op. cît. 9
Personanță și/sau funcție transcendentă by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/4915_a_6240]
-
Gheorghe Grigurcu Precum alte dăți, noul volum de versuri al lui Petre Got dorește a se înscrie, pornind de la titlu, în magia blagiană, atît de învăluitoare pentru o bună parte din producția lirică transcarpatină care i-a succedat marelui poet-filosof. Se încheagă astfel o melodie rarefiat dolorică, ce se răspîndește într-un cadru silvestru, cu ușoare trimiteri spre transcendență: „Ca Domnul să intre
„Zbaterile, inclusiv pîlpîirile poemului” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6005_a_7330]
-
-mă cu trupul tău tulbure / cît pentru tăcere / și prăbușire // mai bine sărută-mă în lacrimă sub / roșu amurg" (7). Alibiul pios al acestei malaxări nu-i poate disimula cruzimea. Poetul își proiectează propria „destrămare" (cu un punct de referință blagian) asupra unui univers tot mai ostil, deși decepția e vătuită, stilul ceremonios, împiedicînd patetismele: „cade destrămarea / în noi și albastrul în zi / peste fiindul de inimi // unde vom fremăta / păsări prinse de cer/ cele de aici și cele ce vin
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
închină Zenovie Cârlugea „muzelor" lui Blaga. Alcătuind un cvintet, prezența unor Cornelia Blaga, Domnița Gherghinescu-Vania, Coca Rădulescu, Eugenia Mureșanu, Elena Daniello s-a întrețesut nu doar cu biografia ci și cu opera autorului Laudei somnului, în calitate de „pasiuni" (e o recunoaștere blagiană), ce-au reverberat succesiv în stihuri erotice și, e de presupus, în întreg tonusul creator al acestuia. Aparent, Blaga era dispus să practice o reducție a femeii în sensul condescendent al superiorității masculine, așa cum s-a manifestat bunăoară în Grecia
Muzele lui Blaga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6277_a_7602]
-
propria afirmare, poetul (sau bărbatul) devenind obiect de inspirație (am spus intenționat obiect)". Poetul nu întîrzie a se replia pe poziția semimisoginismului său inițial, arătîndu-se „foarte deranjat", în virtutea încredințării că femeilor le e dat doar să „inspire poezie"... Așadar erosul blagian e suficient de complex, îndepărtîndu-se considerabil de portretul-robot în care se reliefează năzuința către o venustate aparent suficientă sieși, cu rol inspirator chiar în circumstanțele unei absențe intelectuale, dar apropiindu-se iarăși de idealul nimfei acerebrale cînd lucrurile i se
Muzele lui Blaga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6277_a_7602]
-
Husar e riguros la obiect: „Starea de spirit a unei statui, atitudinea sa de o princiară noblețe, care-l impunea printre oameni statuar, chiar «măreț», cum s-ar spune în Ardeal”. Dar nici „jocul” nu lipsește din panoplia de mijloace blagiene. Departe de-a se închista într-o poză rigid-autoritară, autorul Spațiului mioritic se dovedea capabil de umor, de un haz care-i împlinea comportamentul. Se exprimă din nou Ovidiu Drimba: „Dacă, așa cum spuneam, Blaga nu era o fire volubil-expansivă, în
Blaga în evocări by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5245_a_6570]
-
condiția poeziei ilustrate de aceasta. Fondul tradițional, de factură rurală, așa cum s-a observat fără dificultate, face joncțiunea, sub pana d-sale, cu un rafinament formal, cu o estetizare care-i acordă o fizionomie distinctă. Imaginea „sămănătoristă”, ca și cea blagiană, a satului nu dispare, însă e trasă într-o viziune nouă. Căutîndu-și inițial portretul „în arborii / cu coaja crăpată”, poetul devine un citadin care, în loc de-a extrapola simțirea rurală asupra Cetății, o prinde în mrejele acesteia, o expropriază. Are
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
inimă, e un fenomen de neoprit, ca și expansiunea universului. - Sîntem, în comparație cu ambianța europeană, o cultură minoră? Ce ne-ar putea scoate din minorat? - Bine că (mai) sîntem o cultură; nu contează atît dacă minoră sau majoră (e în sens blagian? pentru că atunci nu e jignitor și n-ar trebui să ne facem probleme cu ieșirea din matcă; ăsta e nisus formativus al nostru; „minor” e doar o modalitate, nu o calitate „axiologică”). De fapt, ce ne deprimă e că sîntem
Al. CISTELECAN: „Criticul nu-i doar o mașină de citit, ci și un stil, o fascinație, un seducător” by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5098_a_6423]
-
Aureolă pentru lumina fără lucire / În partea nedreaptă a raiului. // Odată și-odată... / Dar cînd fi-va noaptea o floare / Mai înaltă decît crinul? / Doar gîndul mă duce nebun / La albul din lemn dăruit" (Anabasis). E făcut racordul cu tăcerea blagiană: "Cu părere de rău / Trebuie să lecuiesc rănile / Cele vorbitoare / Dar mai ales cele tăcute" (Trupul absent). "Aripa mare a lui Blaga colindă peste versurile și felul de a gîndi liric al lui Gheorghe Pârja", afirma Nicolae Breban. Cu adevărat
Poeți maramureșeni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6643_a_7968]
-
Un factor ce ne adîncește despărțirea de Întregul divin. Arborii ne oferă o lecție, grafiind „în tăcerea lor / ceea ce nu se poate rosti / ajungîndu-ne din urmă prin coala albă / a golului" (poate doar arborii). Acest „gol" al nerostirii, ne sugerează, blagian, Andrei Zanca, reprezintă o cale regală spre Totalitatea „strecurîndu-se pe furiș în tine, în timp ce-n jur / totul conspiră fragil, se contopește feroce" (să te stingi lent). Andrei Zanca, Oprirea, Ed.Grinta, 2009, 146 pag.
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]
-
lirică, deprinsă a conferi un timbru elegiac, o rezonanță acut-reflexivă răsfrângerii lucrurilor și făpturilor în vers. Dacă ar fi să alcătuim o sumară genealogie a versurilor lui Eugeniu Nistor, am putea constata faptul că acestea se situează în descendența liricii blagiene, dar și a poeziei cerchiste sau echinoxiste. De altfel, descendența blagiană este asumată chiar în titlul și în conținutul unor poeme, reprezentative în înalt grad pentru creația lui Eugeniu Nistor. Un poem se intitulează, sugestiv, Lancrăm: „Plouă cu lună peste
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
lucrurilor și făpturilor în vers. Dacă ar fi să alcătuim o sumară genealogie a versurilor lui Eugeniu Nistor, am putea constata faptul că acestea se situează în descendența liricii blagiene, dar și a poeziei cerchiste sau echinoxiste. De altfel, descendența blagiană este asumată chiar în titlul și în conținutul unor poeme, reprezentative în înalt grad pentru creația lui Eugeniu Nistor. Un poem se intitulează, sugestiv, Lancrăm: „Plouă cu lună peste Lancrăm,/ copacii știu acum că-i târziu/ dar pe drumurile luminate
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
Sub lumină se coace iertarea). Nu lipsește coarda meditativă, cu sunet intelectualizat, aforistic: „Cuvîntul care m-a născut/ Nu mă va mai vedea/ Niciodată. Inima-i cea/ Carel duce-n mormînt/ Ca ultima ei bătaie” (Jertfelnicie vegetală). Pe alocuri, tăietura blagiană a textului probează un aer al locului (Lancrămul se află la o aruncătură de băț de Alba Iulia, în care domiciliază poetul în discuție): „Doamne, nu dormi niciodată,/ nici sub glie, nici sub cer/ nici pe limba-ncrucișată/ în altarul de
Un poet naivist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4786_a_6111]
-
consistentă asupra istoriei literare postbelice, marcată, însă, pe alocuri de parti-pris-urile specifice unui adept, precum în locul în care vorbește despre existența unui model «mult mai nociv» în poezie, care «relua modelul solemn și incantatoriu, ca și expresionismul metaforic al poeziei blagiene»” (p. 162). Să repunem lucrurile în context. Pe de-o parte, cartea la care se referă Sanda Cordoș are nu mai puțin de cinci sute de pagini. Pe de altă parte, ea este nu doar o teză de doctorat strălucit
Completări facultative by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4690_a_6015]
-
postmodern. Celălalt model, mult mai nociv, este cel ardelean, de asemenea modernist, care, prin poeți ai anilor ’60 ca Ioan Alexandru sau Gh. Pituț și prin echinoxismul anilor ’70, relua modul solemn și incantatoriu, ca și expresionismul metafizic al poeziei blagiene. De aici neoexpresionismul anilor ’80, care, dacă a dat și poezie valoroasă (în cazul lui Ion Mureșan sau al lui Liviu Ioan Stoiciu), rămâne totuși sursa eșecului celor mai mulți optzeciști ardeleni.” Nu e nevoie să fac sublinieri în text pentru a
Completări facultative by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4690_a_6015]
-
literar de la Sibiu. Cerchiștii erau studenții lui Blaga, în vremea refugiului Universității clujene la Sibiu. Ei vor scoate în 1945 „Revista Cercului Literar”, în puține numere, după câțiva ani în care au militat pentru o literatură estetică, oarecum contra tradiționalismului blagian și inspirată de proeuropenismul lovinescian. După întoarcerea la Cluj, o nouă publicație intitulată „Euphorion” nu va mai apărea. Euphorionosmul, teoretizat îndeosebi de Nicolae Balotă, voia să fie o depășire a estetismului cerchist. Cel care va schița o paralelă între cele
Veșnic tânăr și ferice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4415_a_5740]
-
persoană, dar și pentru întreaga cultură românească a secolului XX, pe care am avut imensul noroc de-a o cunoaște îndeaproape: Lucian Blaga. Cu toată admirația ce i-am închinat-o pe viață, poezia mea nu a mers pe trasee blagiene. Într-o măsură asemănătoare producția mea poetică s-a deosebit de cea în vogă a generației șaizeciste, în cadrele calendaristice ale căreia m-am afirmat. Nu m-am afiliat nici expresionismului zgrunțuros, nici acrobației de concepte abstracte, nici ludicului nu tocmai
„A scrie înseamnă o provocare, o mănușă aruncată vieții“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5636_a_6961]
-
lînă», iar boii în lan, prin flori de sînziene, «își rumegau căldura pe sub sălcii»; și «mă miram - spune poetul - că ei nu văd / cu vîrful coarnelor ca melcii». Un ciclu întreg al expoziției, de altfel, ne va trimite la ofranda blagiană mai tîrzie, din Mirabila samanta. Vedere, precum o apetență tactilă, consimțire, fizic eficace, la universal, - cu asemenea îndemnuri ne mișcăm înspre o arie de reprezentări deloc etanșă, deschisă magiilor romantice. Ne dă ghies, purtată de respirația ilimitată a visului, dar
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
părea lui Noica jignitoare față de autenticitatea filosofiei lui Lucian Blaga, care nu este o eseistică metaforizantă, și, de asemenea, față de filonul dramatic al întregii sale opere. Noica spunea, dimpotrivă, că dramaticul este valoarea care subîntinde atât poezia, cât și filosofia blagiană. Și nu numai ca spirit de adâncime, ci și ca procedee de organizare textuală. Hronicul... dă substanță acestei perspective noiciene asupra creației complexe a lui Lucian Blaga. Început printr-o târzie și neașteptată biruință asupra tăcerii și sfârșind printr-o
Întoarcere la Lucian Blaga by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3672_a_4997]
-
iar Hronicul... nu și furnizează câteva probe), cu creșterea în cercuri concentrice a copacului, care dezvoltă în figuri mereu mai ample același tipar originar. Sigur că, dacă l-am menționat pe Constantin Noica și sugestia sa de interpretare a operei blagiene, se cade să amintesc și dimensiunea pedagogică substanțială a acestui text. O dublă pedagogie, mai ales dacă o punem în relație cu morala romanului Luntrea lui Caron. Mai întâi, o pedagogie a devenirii în cultură, care înseamnă muncă, devotament, sacrificiu
Întoarcere la Lucian Blaga by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3672_a_4997]
-
sunt stăpîniții acestuia. Sunt «botezații cu pămînt», cum le zice Blaga, și anume cu pămîntul acesta, cu terra nostra, adică cu «țara lor țărănească», cu țarina lor”. E cu putință să acceptăm drept unică marcă stilistică a românilor spațiul mioritic blagian? Vasile Băncilă are în vedere însă și spațiul Bărăganului, precum și spațiile lacustre și dunărene, care au o altă factură decît cea ondulatorie a zonei carpatice. Să amintesc în treacăt faptul că, la întrebarea pe care i-am pus-o la
Despre tradiție by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3597_a_4922]
-
culturale din România, dar mai ales eseurile: Poezia românească actuală - Octavian Goga, Tudor Arghezi, G. Bacovia și cei mai tineri, respectiv Critica literară în România, contribuții care n-ar trebui să lipsească - așa cum s-a întâmplat până în prezent -din publicistica blagiană. Revenind la contextul acordării Ordinului, trebuie amintit că ministrul Afacerilor Străine, Ioan Mitilineu, cel care îl adusese printr-o stăruință demnă de a fi elogiată, în octombrie 1926, în centrala ministerului, la insistențele doamnei Veturia Goga, cu certitudine, mulțumit de
Distincția regală acordată de Ferdinand lui Blaga by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/3806_a_5131]
-
care mă întâlneam acolo, și de insatisfacție în ceea ce privește fidelitatea față de Goethe. Îmi spuneam că o traducere din Goethe trebuie să fie mult mai fidelă modului său de a face poezie decât traducerea lui Blaga. Că traducerea lui Blaga estre prea blagiană. Și atunci am și început, ca să zic așa, să traduc așa cum aș fi vrut eu să fie tradus Goethe. I-am arătat, i-am trimis niște texte lui Negoițescu, lui Victor Iancu, altora, și care le-au primit elogios. Dar
Ștefan Aug. Doinaș în dialog cu Mircea Iorgulescu (1997) - "În Cercul literar de la Sibiu m-am născut a doua oară" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Memoirs/11655_a_12980]
-
și intelectual, ca la Radu Stanca sau Doinaș. Nu aventura limbajului i-a preocupat pe poeții de la Echinox, ci recuperarea în neo-modernitate a singurei modalități poetice (și intelectuale) din perioada interbelică încă nereprezentată în poezia generației șaizeci, și anume experiența blagiană. Astfel încât, dacă, prin dislocarea modalităților șaizeciste, echinoxismul poate fi considerat un precursor al postmodernismului, prin preferința acordată stilului înalt, prin continuitatea unei poezii de cunoaștere (mitică sau de-a dreptul religioasă, în sensul înalt al termenului), el rămâne ancorat în
Sensurile echinoxismului by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3118_a_4443]
-
poate pentru că el surprinde ceva din starea pe care colegul meu, cu patos, o exprimă printr-un frumos amestec de naturalețe și încântare. Știu că atunci m-am gândit mai serios la felul în care ideea inconștientului colectiv din teoria blagiană poate primi exemplificări. Dar, cred că mult mai pregnantă a devenit această întâlnire, dintre conceptul metaforă propus de Lucian Blaga și senzația că există asemenea spații privilegiate, atunci când l-am cunoscut pe ilustrul jurist de drept internațional, Tudor Popescu, care
Însemnări despre erudiția Maicii Iosefina Giosanu by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/3094_a_4419]