897 matches
-
excepție plătește pentru că a bătut palma cu regimul roșu. Păi a bătut-o! Bine, a bătut-o, dar cine-l culpabilizează? Nimeni altul decît micul tiran care-i denunța "lacunele". El, Croh, a fost "ideologul proletcultului", nu Călinescu. Asta-i blasfemie să-ți "amintești" că "lașul" Călinescu se lăuda, pe patul de moarte, cu florile trimise de Dej. Garoafe roșii! Cum ne-cum, Croh se afla mereu lîngă un pat de moarte. Ai fi zis că devenise înger al morții: pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
spunea, într-o vreme, Magda U.). A debutat cu o scenă de pomină. Filiala și ARLUS aveau sedii vecine, perete-n perete. Un administrator a găsit cu cale să instaleze, pentru scriitori, o sobă cu lemne. Și atunci a comis "blasfemia". A spart zidul dinspre ARLUS, ca să scoată pe-acolo un burlan. Lui Mistrie, burlanul i s-a năzărit a fi marea provocare. A demarat scandalul, sărind de cîțiva coți în sus: "Măi dușmănoiule, cum îndrăznești?" Era ca și cum ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Viețile sfinților, are niște ediții îngălbenite de vreme, zice Roja. — Mare scofală, nu se lasă Curistul, asta nu demonstrează nimic, tot un ciripitor e și el, altfel n-ar fi rezistat atîta timp în culcușul lui confortabil din sînul Bisericuței. — Blasfemie, se distrează Roja, ce răspunzi la asemenea acuzații, Părințele? — Fie cum doriți, se supune taximetristul, răsucind butonul de pornit-oprit al stației, acum e liniște și pace, le spune, puteți complota după pofta inimii. Mă așteptam să discutăm despre lucruri serioase
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
a se lansa în violențe pur verbale, nejustificate estetic, făcând băi de vulgaritate, în stilul „mizerabiliștilor“: „Iisus Cristos / se scarpină în cur și râde / babele fac spume la gură / în fața icoanelor cu martiri de căcat.“ Asemenea fantazări sordide reprezintă o blasfemie nu numai religioasă, ci și estetică. Să tratezi subtila mitologie creștină (care a inspirat mari artiști), cu atâta grosolănie și suficiență este ca și cum ai cânta cu picioarele la pian. Versurile citate nu sunt un accident. În volumul Îngerul vidanjor (ce
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
cer, pe care îi acuză nici mai mult nici mai puțin decât că mănâncă și beau fără să se gândească și la el. Întreaga reprezentare, departe de a avea măreția metafizică prin care s-ar fi salvat de la alunecarea în blasfemie, este meschină și injurioasă, lipsită de farmec literar: „Toți sfinții stau la masă și se-ndoapă / Ca niște porci tot clefăie din gură, / Cu barba năclăită de untură - / La mine nu ajunge un pahar cu apă. / Ca niște câini pe labe
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
îngerul i-a desenat o frunză de pătrunjel. Suedeza nu este epilată, flocii sunt precum grâul copt într-o dimineață cu rouă. Unguroaica are curul ca pâinea rumenă, îți vine să muști din obrajii lui Dumnezeu, dar nu știi câtă blasfemie încape într-o foame de viață. Vezi ce crac are negresa? Parcă-i o iapă pur sânge ruptă din hamul Carului Mare. Ce buze are franțuzoaica, mulaj de argint peste trupul sfinților! Doamne, câte catapetesme poate împodobi cu un singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru subiect se datorează în bună măsură acestui „nerezolvabil” plin de mister conținut în cele trei pasaje din Sinoptice. Redusă la minima sa formulare, ideea se prezintă astfel: orice păcat poate fi iertat, chiar și cel împotriva lui Isus, dar blasfemia împotriva Sfântului Duh nu va fi iertată în veci. Întrebările explodează una după alta: Duhul Sfânt este mai presus decât Fiul, din moment ce blasfemia împotriva lui nu poate fi iertată? Cum se împacă existența unui păcat iremisibil, „de neiertat”, cu promisiunea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
formulare, ideea se prezintă astfel: orice păcat poate fi iertat, chiar și cel împotriva lui Isus, dar blasfemia împotriva Sfântului Duh nu va fi iertată în veci. Întrebările explodează una după alta: Duhul Sfânt este mai presus decât Fiul, din moment ce blasfemia împotriva lui nu poate fi iertată? Cum se împacă existența unui păcat iremisibil, „de neiertat”, cu promisiunea mântuirii generale? De ce este atât de grav păcatul comis în legătură cu Duhul Sfânt? În cazul de față, nu există pocăință? Ce se înțelege sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se împacă existența unui păcat iremisibil, „de neiertat”, cu promisiunea mântuirii generale? De ce este atât de grav păcatul comis în legătură cu Duhul Sfânt? În cazul de față, nu există pocăință? Ce se înțelege sau ce trebuie să înțelegem prin „păcat sau blasfemie împotriva Sfântului Duh”? Am pornit investigația din dorința de a găsi un răspuns mulțumitor la toate aceste chestiuni, dar am înțeles, pe parcurs, că numai prin „experierea” de tip religios se poate intui răspunsul adecvat. Discursul științific, cateheza, predica ori
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
voi discuta câțiva termeni esențiali din punct de vedere filologic și teologic. Partea a doua va fi rezervată interpretării fragmentelor în context restrâns (evanghelic) și lărgit (biblic). Partea a treia va fi consacrată câtorva soluții patristice. I Matei 12,31-32 „Blasfemia împotriva duhului”: exact, „blasfemia duhului”, cu genitiv obiectiv. Duhul este cel care suferă blasfemia, firește. „Împotrivă” nu există în text, dar clarifică sensul. Nu există nici o variantă de manuscris de luat în seamă. Marcu 3,28-29 „Fiii oamenilor”, un ebraism
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
esențiali din punct de vedere filologic și teologic. Partea a doua va fi rezervată interpretării fragmentelor în context restrâns (evanghelic) și lărgit (biblic). Partea a treia va fi consacrată câtorva soluții patristice. I Matei 12,31-32 „Blasfemia împotriva duhului”: exact, „blasfemia duhului”, cu genitiv obiectiv. Duhul este cel care suferă blasfemia, firește. „Împotrivă” nu există în text, dar clarifică sensul. Nu există nici o variantă de manuscris de luat în seamă. Marcu 3,28-29 „Fiii oamenilor”, un ebraism, la origine, „fii de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
doua va fi rezervată interpretării fragmentelor în context restrâns (evanghelic) și lărgit (biblic). Partea a treia va fi consacrată câtorva soluții patristice. I Matei 12,31-32 „Blasfemia împotriva duhului”: exact, „blasfemia duhului”, cu genitiv obiectiv. Duhul este cel care suferă blasfemia, firește. „Împotrivă” nu există în text, dar clarifică sensul. Nu există nici o variantă de manuscris de luat în seamă. Marcu 3,28-29 „Fiii oamenilor”, un ebraism, la origine, „fii de oameni”, care înseamnă pur și simplu „oameni”. τ „Împotriva Duhului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fărădelegea”; păcatul presupune transgresarea unor norme divine (1Ioan 3,4); - adikia, „nedreptatea”; păcătosul refuză să fie drept atât față de om, cât și față de semeni (1Ioan 5,17); - prosopolempsia, „favoritism, părtinire”; insul aplică măsura omenească în locul celei dumnezeiești (Iacob 2,9). Blasfemia După dicționarul etimologic al lui Chantraine, blasphemein, în greaca clasică, nu are un sens specific religios, ci înseamnă „a înjura, a vorbi de rău pe cineva, a calomnia”. Este sinonim cu loidorein, „a ocărî”. În opoziție cu euphemein („a vorbi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sau „a rosti cuvinte care nu trebuie rostite în cursul unui sacrificiu”. Sensul religios al termenului, așa cum s-a tehnicizat cu timpul, este exact „a rosti cuvinte ofensatoare la adresa zeilor sau la adresa unor realități sacre”. În Noul Testament, fac obiect de blasfemie: Dumnezeu, Cristos, Sfântul Duh, Biserica, îngerii. La origine, termenul presupune „lovirea agresivă”: „a lovi cu forța cuvântului pe cineva”, a păcătui prin vorbire. Lovitură fonică și semantică! Ulterior, sensul acesta se dilată: o realitate legată de sfera sacrului devine obiect
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Cristos, Sfântul Duh, Biserica, îngerii. La origine, termenul presupune „lovirea agresivă”: „a lovi cu forța cuvântului pe cineva”, a păcătui prin vorbire. Lovitură fonică și semantică! Ulterior, sensul acesta se dilată: o realitate legată de sfera sacrului devine obiect de blasfemie nu neapărat prin virulența cuvintelor, ci și prin aceea a gândului sau intenției. Iertarea Nu voi discuta pe larg terminologia „iertării” în Noul Testament, ci mă voi opri doar la verbul folosit în cele trei versiuni ale logion-ului: aphiemi. Marcu are
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
spirituală. Cine nu adună cu Mine, Adunătorul, Împăciuitorul sufletelor, opusul lui diabolos, „cel care separă și scindează” sufletele, comunitățile, inima, lumea, acela risipește și se risipește pe sine. „De aceea” - concluzie logică, așteptată, necesară - „vă spun: orice păcat și chiar blasfemia vor fi iertate oamenilor, dar hulirea Duhului nu va fi iertată. și, dacă cineva ar spune un cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar dacă cineva ar vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta, nici în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la condițional (nu la indicativ, modul realității), tocmai pentru că o asemenea situație pare de neînchipuit în logica bunului-simț și a credinței naturale. Nimeni nu este socotit capabil să ajungă la un asemenea stadiu de mizerie și ticăloșie, încât să pronunțe blasfemie împotriva Duhului Sfânt. Nu e vorba, în contextul evanghelic, despre a treia persoană a Treimii (am comite un anacronism, dacă am interpreta astfel), ci despre Duhul Sfânt ca duh de viață izvorât din lăuntrul inefabil al lui Dumnezeu. Duhul Sfânt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
per absurdum ca și la Matei: Satana nu-l poate scoate afară pe Satana; dacă se divizează, înseamnă că împărăția lui nu mai stă în picioare, nu mai durează, ci ia sfârșit. „Amin, amin zic vouă că toate păcatele și blasfemiile, oricâte ar spune/blasfemia, vor fi iertate. Dar dacă va blasfemia cineva împotriva Duhului cel Sfânt, nu are iertare în veac, ci este vinovat de păcat veșnic. Fiindcă spuneau: are duh necurat.” E foarte semnificativă varianta aleasă de Aland pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la Matei: Satana nu-l poate scoate afară pe Satana; dacă se divizează, înseamnă că împărăția lui nu mai stă în picioare, nu mai durează, ci ia sfârșit. „Amin, amin zic vouă că toate păcatele și blasfemiile, oricâte ar spune/blasfemia, vor fi iertate. Dar dacă va blasfemia cineva împotriva Duhului cel Sfânt, nu are iertare în veac, ci este vinovat de păcat veșnic. Fiindcă spuneau: are duh necurat.” E foarte semnificativă varianta aleasă de Aland pentru ediția finală a Noului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
afară pe Satana; dacă se divizează, înseamnă că împărăția lui nu mai stă în picioare, nu mai durează, ci ia sfârșit. „Amin, amin zic vouă că toate păcatele și blasfemiile, oricâte ar spune/blasfemia, vor fi iertate. Dar dacă va blasfemia cineva împotriva Duhului cel Sfânt, nu are iertare în veac, ci este vinovat de păcat veșnic. Fiindcă spuneau: are duh necurat.” E foarte semnificativă varianta aleasă de Aland pentru ediția finală a Noului Testament: „păcat veșnic”. Cine hulește Duhul Sfânt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
amărâseră duhul/și a grăit necugetat cu buzele lui (kaˆ parèrgisan aÙtÕn f’ Ûdatoj ¢ntilog...aj. kaˆ ™kakèqh MwusÁj di’ aÙtoÚj, Óti parep...kranan tÕ pneàma aÙtoà, kaˆ dišsteilen ™n to‹j ce...lesin aÙtoà.). Iată, pe scurt, rezultatele anchetei. Blasfemia împotriva Sfântului Duh se înscrie în „patternul” vetero-testamentar al neascultării, obrăzniciei, rebeliunii lui Israel în timpul exodului. Blasfemul prin cuvânt trebuie pus în corelație cu împietrirea inimii. Cuvântul izbitor, murdar, ofensator la adresa divinității nu poate fi interpretat ca o izbucnire necontrolată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
persistă în refuzul revelației, al adevărului evident, manifestat sub ochii săi. „Duhul Sfânt” din fragmentele comentate nu trebuie interpretat ca a treia persoană din Treime, deși lucrurile nu pot fi tranșate „matematic”. El este lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu. A blasfemia împotriva Duhului mântuitor înseamnă a refuza propria mântuire, așadar a te exclude singur de la viața veșnică. În acest sens, păcatul împotriva Sfântului Duh e de neiertat, întrucât el blochează dintru început comunicarea cu Dumnezeu, tăind orice speranță și anulând orice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-a către Serapion a) Critica teoriei origeniene prin schimbarea macazului exegetic În cazul lui Atanasie, contextul se schimbă. Toată viața și teologia lui sunt marcate de polemica antiariană și, implicit, de chestiunea trinitară. În mod normal, el va privi chestiunea blasfemiei împotriva Duhului dintr-un alt unghi. Atanasie cunoaște, citează și ridică obiecții la teoria predecesorilor săi plecând tocmai de la învățătura trinitară: „Este limpede că Fiul, fiind în Tatăl, este și în cei în care este și Tatăl (adică, ne reamintim
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-i lui Origen lectura aeriană, inadecvată. Evanghelia vorbește despre farisei, nu despre cei botezați, despre creștinii desăvârșiți. Așadar, înapoi la farisei și la problemele lor! Întorcându-se la evanghelie, Atanasie insistă pe distincția, importantă în ochii săi, dintre „păcat” și „blasfemie”. „Păcătosul încalcă Legea; blasfematorul își întoarce necredința (asebeia) împotriva divinității înseși.” Isus le reproșase fariseilor o mulțime de încălcări ale Legii: arghirofilie, neglijarea îndatoririlor față de părinți, respingerea cuvintelor profeților, transformarea Templului în prăvălie etc. Dar aceste derapaje se puteau „rezolva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o idee foarte clară despre Duhul Sfânt. Înțelesul cuvintelor lui Cristos este așadar acesta: Fie, spune El. Puteți păcătui față de Mine, din pricina trupului în care sunt îmbrăcat. Dar nu puteți spune și de Duhul Sfânt: Nu-L cunoaștem. De aceea blasfemia voastră nu vă este iertată și veți fi pedepsiți și aici, și dincolo” (Omilia 41,3). Nici în cazul de față Ioan Gură de Aur nu-și dezminte obsesia antiiudaică, extinzând raționamentul despre farisei la întregul popor evreu, considerat în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]