157 matches
-
sistemul Lend-Lease) au condus la pierderile mari ale infanteriei sovietice din timpul războiului. Dezvoltarea unui transportor blindat pentru trupe a avut astfel prioritate. Inginerii sovietici s-au inspirat din semișenilatele germane SdKfz 251 și cele americane M3. Dezvoltarea noului transportor blindat pentru trupe a început în luna noiembrie a anului 1946 la fabrica ZiS. Proiectarea vehiculului blindat a fost realizată de o echipă (care includea ingineri precum K. M. Androsow, A. P. Pietrenko, W. F. Rodionow și P. P. Czerniajew) condusă de
BTR-152 () [Corola-website/Science/322919_a_324248]
-
au fost gata în luna mai a anului 1947 și au fost urmate de trei serii experimentale. Vehiculul blindat a intrat în dotarea armatei sovietice la 24 martie 1950 sub denumirea BTR-152 (abreviere de la Bronetransporter, în care însemnă literalmente "transportor blindat"). BTR-152 avea la bază șasiul camionului ZiS-151 cu tracțiune 6×6, fiind practic o variantă blindată a acestuia. Deși folosea un motor mai puternic, cele 5 tone suplimentare de blindaj au afectat mobilitatea vehiculului, care s-a dovedit a fi
BTR-152 () [Corola-website/Science/322919_a_324248]
-
proiectate de către W. F. Rodionow și N. I. Orłow. Acestea au remediat unele dintre problemele vehiculului, precum lipsa plafonului și mobilitatea. Un sistem centralizat de ajustare a presiunii pneurilor a fost adăugat pentru a optimiza tracțiunea pe teren accidentat. Producția transportorului blindat BTR-152 a fost oprită în 1962. Aproximativ 15000 de exemplare au fost construite. BTR-152 are la bază șasiul unui camion, cu motorul amplasat în partea din față, echipajul în spatele acestuia și camera desantului în spatele vehiculului. Transportorul are un blindaj înclinat
BTR-152 () [Corola-website/Science/322919_a_324248]
-
Glubb (Glubb Pașa) și a altor 47 de ofițeri britanici. Această armată, cu un efectiv de 8.000 - 12.000 de soldați era formată din 4 regimente de infanterie mecanizată, un batalion de artilerie cu 40 de tunuri și unul blindat, deținând 75 de care blindate În ajunul invaziei, în ianuarie 1948, această armată a mai fost suplimentată cu 3.000 de grănicieri iordanieni. Conform planurilor regeului Abdallah, Legiunea Arabă a primit ordinul să ocupe - pentru alipirea la Transiordania - toată zona
Războiul Arabo-Israelian din 1948-1949 () [Corola-website/Science/319443_a_320772]
-
15 km distanță în aval - pe firul Bistriței (care formează în această zonă o buclă ce înconjoară muntele Botoșanu). Tunelul are un strat interior din beton armat și unul exterior din beton simplu, cei 424 m finali ai galeriei fiind blindați cu tolă metalică. De la tunel la conductele forțate, joncțiunea se face printr-o piesă metalică de 60 t de tip pantalon de 14,2 m, înglobată într-un masiv de beton. Conductele (care conduc apa la turbine) sunt în număr
Lacul Izvorul Muntelui () [Corola-website/Science/297504_a_298833]
-
, cunoscut și ca Netopyr (ru. Нетопырь, liliacul Pipistrellus) sau Tancul Lebedenko, a fost un vehicul rus blindat neobișnuit elaborat între 1916-1917 de către Nicolai Lebedenko, Nikolai Zhukovsky, Boris Stechkin și Alexandru Mikulin. Proiectul a fost casat după testele inițiale considerându-se că vehiculul consumă mult și că este vulnerabil la loviturile de artilerie. Este diferit de tancurile moderne
Tancul Țarului () [Corola-website/Science/319102_a_320431]
-
Aliaților.. De asemenea, Canda a produs promiul model de tanc mediu „Ram”. Deși nu a fost folosit în acțiuni de luptă, „Ram” a fost utilizat pentru pregătirea personalului, iar, într-o formă modificată, a fost utilizat pe post de transportor blindat pentru trupe de către Regimentul I canadian de transportoare blindate. În Canda au fost produse aproximativ 14.000 de aparate de zbor, inclusiv bombardiere Lancaster și Mosquito. De asemenea, șantierele navale canadiene au lansat la apă vase militare precum distrugătoare, fregate
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
(prescurtare de la "Sonderkraftfahrzeug" = autovehicul special) a fost un vehicul semișenilat blindat ușor, asemănător cu transportorul SdKfz 251, folosit de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Spre deosebire de SdKfz 251 (fabricat de Hanomag), care cântărea 7,81 tone, era mai ușor, având o greutate de 5,8 tone. Deși a
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
SdKfz 251, folosit de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Spre deosebire de SdKfz 251 (fabricat de Hanomag), care cântărea 7,81 tone, era mai ușor, având o greutate de 5,8 tone. Deși a fost proiectat ca transportor blindat, SdKfz 250 a fost folosit și ca vehicul de recunoaștere, fiindcă avea o mobilitate mai mare decât autoblindatele utilizate de armata germană. În 1939, "Inspectoratul pentru Trupe Motorizate (AHA/In 6)" a hotărât că un semișenilat mic ar fi util
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
superioară celei folosite de tancul M46 Patton, o versiune îmbunătățită a modelului M26 Pershing apărut la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Conducerea armatei americane a decis fabricarea unui tanc nou folosind șasiul modelului M46 și turela prototipului T42. Blindatul, proiectat de fabrica Detroit Arsenal, a fost denumit oficial . Producția tancului a fost văzută ca o măsură provizorie până la apariția tancului M48 Patton. M47 a fost ultimul tanc american dotat cu o mitralieră amplasată în cutia blindată, în dreapta mecanicului conductor
M47 Patton () [Corola-website/Science/320143_a_321472]
-
organic, cu un calibru mai mic de 20 mm". În timpul Primului Război Mondial, când tancul a fost dezvoltat, vehiculul britanic Mark I a fost proiectat cu un mic compartiment pentru pasageri pentru a transporta trupe. Acest tanc poate fi considerat primul transportor blindat pentru trupe, însă primul vehicul blindat proiectat special pentru transportul infanteriei a fost tancul Mark IX care a apărut cu puțin timp înainte de sfârșitul războiului. În interiorul acestuia încăpeau maxim 30 de soldați. Aceștia puteau trage din interiorul tancului prin intermediul a
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
3-6 km/h. Blindajul transportoarelor blindate de trupe este din oțel obișnuit sau aluminiu, fiind suficient pentru protecția împotriva armelor mici de foc ale infanteriei și împotriva schijelor artileriei. Aproape toate tipurile de arme antitanc pot străpunge blindajul unui transportor blindat. Unele vehicule sunt dotate cu sisteme de protecție C.B.R.N. (chimic, biologic, radiologic și nuclear). Armamentul din dotare constă, de regulă, într-o mitralieră grea sau un tun automat de calibrul 20-30 mm montate deasupra vehiculului pe un pivot (protejat uneori
TranSportor blindat pentru trupe () [Corola-website/Science/320194_a_321523]
-
obuzierul autopropulsat de calibru 122mm Model 1989. Începând cu anul 1996, a devenit unul dintre partenerii de bază ai Armatei Române pentru produse militare moderne, cum ar fi Mașina Modernizată de Luptă a Infanteriei - MLI-84M. Acesta este un vehicul șenilat blindat autopropulsat, realizat în colaborare cu companii internaționale din industrie, ca EADS, Caterpillar, Rheinmetall și altele. De la sfârșitul anului 2003, societatea și-a diversificat activitatea, intrând și pe piața produselor de utilizare civilă, având în portofoliu următoarele produse și servicii: - fabricația
MFA Mizil () [Corola-website/Science/321072_a_322401]
-
Mașina de Luptă a Vânătorilor de Munte") este un vehicul de luptă blindat, șenilat, amfibiu, proiectat și fabricat în România. Deși denumirea vehiculului în cadrul Armatei Române este asemănătoare unei mașini de luptă a infanteriei, este clasificat ca fiind un transportor blindat șenilat de către ONU și Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), din cauza blindajului și armamentului ușor. Vehiculul blindat are la bază șasiul autotunului sovietic SU-76, fabricat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. MLVM este un vehicul specializat, destinat formațiunilor de
MLVM () [Corola-website/Science/321663_a_322992]
-
fost demarată în anul 1988 la Uzina Mecanică Moreni și a continuat până în 1991, vehiculul de luptă fiind denumit oficial "l". B33 Zimbru este bazat pe transportorul blindat BTR-80 (BTR este o abreviere de la bronetransporter, în rusă:бронетранспортер, adică "transportor blindat"), care la rândul său este o îmbunătățire a modelului BTR-70. În comparație cu majoritatea transportoarelor blindate ale Armatei Române, B33 Zimbru este un vehicul relativ modern, compatibil cu standardele NATO. Vehiculul transportă 10 persoane: mecanicul conductor, trăgătorul din turelă, comandantul vehiculului și
B33 Zimbru () [Corola-website/Science/321694_a_323023]
-
americană M2 sau M3, obținute prin sistemul Lend-Lease. În primii ani ai Războiului Rece, Armata Roșie și țările membre NATO au continuat procesul de mecanizare al armatelor. Armata sovietică a mecanizat complet infanteria, cu excepția trupelor aeropurtate. Inițial, soldații foloseau transportorul blindat pe roți BTR-152, însă acesta nu era complet acoperit, iar blindajul s-a dovedit a fi prea subțire pentru a proteja echipajul de schijele artileriei. În ciuda deficiențelor majore ale acestui vehicul, infanteria era acum mult mai flexibilă din punct de
Infanterie mecanizată () [Corola-website/Science/320815_a_322144]
-
M113 asigura un anumit grad de protecție nucleară, chimică și biologică. În timpul Războiului din Vietnam, între anii 1965 și 1972, armata americană a utilizat o brigadă și zece batalioane mecanizate în total. Deși M113 a fost proiectat ca un transportor blindat pentru trupe, vehiculul a fost folosit și ca o mașină de luptă a infanteriei, fiind dotat cu armament suplimentar. Prima mașină de luptă a infanteriei a fost însă BMP-1, fabricată în Uniunea Sovietică. Spre deosebire de transportoarele blindate, care trebuiau să ducă
Infanterie mecanizată () [Corola-website/Science/320815_a_322144]
-
putere de foc prezentă pe BMP-1, dar spre deosebire de acesta din urmă putea fi transportat sau chiar parașutat de avioanele de transport. Unitățile de parașutiști au fost astfel mecanizate, însă cu prețul unui număr mai mic de soldați transportați în interiorul vehicului blindat (cel mult patru soldați și cei trei membri ai echipajului). Deși aceste vehicule au fost folosite în timpul Războiului din Afganistan, armatele NATO nu au dezvoltat un vehicul asemănător. În prezent, aproate toate armatele țărilor industrializate sunt motorizate. Armata israeliană și
Infanterie mecanizată () [Corola-website/Science/320815_a_322144]
-
a bazat pe infanteria motorizată și desanturi terestre (pe tancuri). După război, majoritatea transportoarelor blindate erau destinate deplasării trupelor în apropierea frontului. Republica Federală Germania a fost prima țară care a dezvoltat conceptul de mașină de luptă a infanteriei. Transportorul blindat german Schützenpanzer Lang HS.30 a fost proiectat special pentru a menține ritmul cu unitățile de tancuri. Fiind dotat cu un tun automat de calibrul 20 mm și un blindaj frontal cu o grosime de 30 milimetri, transportorul putea acționa
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
putea executa foc din interior. Soldații germani trebuiau să sară din vehicul folosind obloanele din plafon, fiind expuși radiațiilor în cazul unui război nuclear. Schützenpanzer Lang HS.30 este considerat a fi un vehicul intermediar, având atât caracteristicile unui transportor blindat, cât și cele ale unei mașini de luptă a infanteriei. Infanteria sovietică a fost mecanizată treptat după război, lipsa transportoarelor blindate fiind un dezavantaj major. Primele vehicule de fabricație sovietică destinate transportului trupelor au fost BTR-40 (tracțiune 4×4), BTR-152
Mașină de luptă a infanteriei () [Corola-website/Science/320953_a_322282]
-
-se că ofițeri de rezervă: În 1941, este rechemat în funcția de comandant al Regimentului 3 Infanterie Dorobanți. Cu acest regiment a luat parte la Bătălia pentru Nalcik între 17-28 octombrie 1942. În data de 28 octombrie 1942, Corpul 3 Blindat german avea în vedere lichidarea tuturor forțelor din încercuirea de la Nalcik . Divizia 2 Munte ocupă poziții din ce in ce mai solide la Nalcik, inclusiv în localitatea Alexandrovskaia, si strâmtează încercuirea trupelor sovietice prin înaintarea până la Urban. La ora 7.30, după o pregătire
Simion Coman () [Corola-website/Science/315381_a_316710]
-
loc cele mai grele lupte ale războiului, zi care se va dovedi una a pașilor înapoi pentru JNA. Coloana de tancuri JNA de la pădurea Krakovski este atacată puternic de unități STO, fiind forțată să se predea. Unități ale Corpului Patru Blindat JNA încearcă să se deplaseze de la Jastrebarsko, în Croația, dar sunt oprite lângă orașul de frontieră Bregana. STO lansează o serie de atacuri la trecerile de frontieră de la Šentilj, Gornja Radgona, Fernetiči și Gorjansko, capturându-le și luând prizonieri un
Războiul de Zece Zile () [Corola-website/Science/316486_a_317815]
-
(BTR fiind o abreviere de la "Bronetransporter/ Бронетранспортер ", transportor blindat în limba rusă) este un transportor blindat pentru trupe, amfibiu, șenilat, de fabricație sovietică, care are la bază șasiul tancului ușor PT-76. a fost dezvoltat la începutul anilor 1950 și a intrat în producție în 1954. Prima sa apariție publică a fost parada militară de la Moscova din
BTR-50 () [Corola-website/Science/323784_a_325113]
-
deveni eligibil pentru un premiu de 500 de dolari oferit primului rezervist care efectuează un astfel de zbor. După două luni, la 18 ianuarie 1911, Ely a aterizat cu avionul său cu elice propulsoare Curtiss pe o platformă de pe crucișătorul blindat USS "Pennsylvania" ancorat în Golful San Francisco. Ely a decolat de pe aerodromul Tanforan din San Bruno, California și a aterizat pe "Pennsylvania", aceasta fiind prima aterizare reușită la bordul unei nave. Acest zbor a fost și primul care a folosit
Eugene Ely () [Corola-website/Science/324123_a_325452]
-
("Transportorul Amfibiu Blindat Model 1977") este un transportor blindat pentru trupe proiectat și fabricat în România. Constituie un mijloc de luptă și transport al grupei de infanterie din unitățile mecanizate. A fost succesorul modelului TAB-71, fiind înlocuit la rândul său de modelul B-33
TAB-77 () [Corola-website/Science/326568_a_327897]