219 matches
-
pline de crestături negre, își văd mai departe de treabă, diseară doar, după ce își va sfârși treburile de menajeră, și le va șterge cu lămâie și le va unge grijulie cu alifii, apoi își va pune obligatoria compresă pe obrazul boțit. Chiar și în mijlocul acestei mahalale, chiar și în mijlocul celor mai penibile încercări, trebuie să rămâi cel, cea care ai fost, păstrându-ți înfățișarea îngrijită și măruntele obiceiuri !... Tușești, enervat de încăpățânarea ei bătrânească, ai vrea să-ți iei încă o dată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pentru că l-am văzut arătându-se neputincios chiar și în clipele când enervarea îi colorează fața. În asemenea momente, când normal ar trebui să-l cuprindă furia, capătă doar un aer lovit, așa că îi recunosc supărarea după fața dintr-odată boțită, după mersul mai șovăielnic. Totdeauna m-am mirat cum de reușește să treacă peste lucrurile care îl enervează ; pentru că eu știu, de fapt (și nu uit !), cine este vinovat față de mine, dar tocmai aceasta este grija mea : să nu-mi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
își dea doctoratul și pe urmă să mai stăm de vorbă. Doi ani mai târziu a reapărut în biroul meu, îmbrăcat parcă la fel ca prima oară, cu un pulovăr gri purtat în exces, cu pantaloni bej din catifea reiată boțiți, cu niște pantofi spectaculos de mari (să fi fost 47?), a căror culoare originară nu mai putea fi precizată, și a reluat conversația din punctul în care se întrerupsese: "Eu mi-am dat doctoratul, dumneavoastră aveți postul de corector?" Apoi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a mai verificat de câteva ori ceva ce se numește „nivel“, Niell a declarat, într-un final, scena pregătită. Dar, exact când era gata să înceapă, Mercedes a intrat în cadru pentru a-i aranja fusta lui Dani. Era puțin boțită, minți ea. Mercedes ura atât de mult faptul că Lisa furase ședința foto, încât născocea lucruri pe care să le facă, astfel încât să simuleze că ar conta și ea pe acolo. A mai durat cincisprezece minute până când Niall a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
spune că ritul a luat sfârșit. Pe de o parte eram impresionat, pe de altă parte voiam să Înțeleg, așa că Încerc să mă apropii de fată, care Între timp și-a revenit, și-a tras pe ea un pardesiu destul de boțit și vrea să iasă prin spate. Sunt gata s-o ating pe umăr, când mă simt apucat de braț. Mă Întorc și-l văd pe comisarul De Angelis, care-mi spune s-o las În pace, că știe el unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pe una din polițiste, completându-i gândurile parcă. Vreo șase polițiști, patru agenți de patrulă și doi îmbrăcați civil, stăteau lângă o ușă dublă aflată la celălalt capăt al coridorului. Unul din ei era chiar Lon Sellitto, cel cu hainele boțite mai tot timpul; acum, stătea cu capul aplecat și cu un carnețel în mână discutând cu un paznic. Printre ușile parțial deschise, putu zări o formă vagă, cel mai probabil victima. Se adresă apoi tehnicianului ce tocmai trecea pe lângă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
el dârdâind. Își înfipse ochii în bezna subțiată, cu furie nerăbdătoare. Acuma începeau să se deslușească, în nemișcarea moartă, semne umile de viață. În dreapta și în stânga tranșeele infanteriei se întindeau, strâmbe și capricioase, ca niște linii grosolane pe o hârtie boțită. Ici-colo, ca mușuroaiele, înțepenite, poate chiar înghețate, înaintea șanțurilor, zărea sau bănuia posturile de ascultare. La vreo treizeci de metri, în stânga, începe sectorul căpitanului Cervenko... "Ce-o fi făcând oare Cervenko?... Bietul Cervenko..." În față câmpului zăcea neted, pierdut în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bologa înțelese și zâmbi. Căpitanul voia să se asigure împotriva unor eventuale bănuieli de complicitate. 11 Câmpul de luptă, pustiu și tăcut, se legăna în ceața înserării. Stepa părăginită se desfășura nemărginită, netedă ca o foaie de hârtie de împachetat, boțită și pătată, înțepată cu copaci răzleți, desfrunziți și sfâșiați de obuze. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorâte, tremurate, cârligate și capricioase, fără început și fără sfârșit. În apropierea bateriei, Bologa se opri căutând, în zigzagul de șanțuri, postul cel
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
faci cum se cade. M-am lăsat înapoi pe scaunul taxiului cu un oftat adânc. Era minunat să te scufunzi într-o suprafață moale de piele după ce stătuseși pe podeaua de piatră a pavilionului. Hainele noastre erau ca niște cârpe boțite; curățătoria de la colțul străzii lui Sebastian va avea de lucru în această dimineață. Cât de bine e să stai jos pe ceva cum trebuie, i-am spus hedonist, căscând cu atâta poftă, încât am crezut pentru un moment că îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
o cu totul altă prețuire zilelor și nopților. Nu se mai preocupa nici de aspectul ei exterior, se eliberase de migala multiplelor operații de înfrumusețare și de multe ori, la ore târzii din noapte, se îndrepta spre patul cu lenjeria boțită, după ce consumase, cu gândurile aiurea, o felie de pâine unsă cu muștar. Deseori mergea pe stradă către casă sau către serviciu dirijată fiind de subconștient, fără să mai vadă nimic în jur. Se pomenea dintr-odată pe scările blocului, recunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și frații deveneau soți și soții își făceau credincioși stagiul militar și poate numai frunza din vie, verde-gălbuie le crea obsesia ori poate numai imaginația ori amândouă deopotrivă ele visau bărbați în haină militară toți căpătând fețele imprecise din fotografiile boțite, ținute sub pernă... Era plăcut dimineața, strugurii erau reci, aproape brumați, se retezau ușor, târnele se umpleau imediat. Mâinile se dezmorțeau de somn și treptat corpul se umplea de transpirație. Începea să dogorească iar brațele nu mai erau umede ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
relații care ar fi trebuit să fie normale, firești, măcar prin forța lucrurilor și împrejurărilor. Cred că nu greșesc, afacerea ți se cuvine, domnule Leonard." A ridicat sprîncenele a mirare. Mihai Mihail a bătut iarăși cu vîrful degetelor în hîrtia boțită și chiar murdară de pe birou. "E un fel de carnaval, domnule Leonard, pricepi, un carnaval cu măști, cu beri, cu mititei, cu muzici, serpentine de hîrtie, cu dans și păcăleli. Așa mi se pare, cel puțin acum așa mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu poate fi luat drept sprijin. Hazardul este, nu-i așa, incontrolabil în misiunea noastră, rostul nostru este tocmai să controlăm." Era o exagerare, dar era a lui Mihail, deci o respecta. Iar acum hazardul se înfățișa sub chipul chinuit, boțit, nedormit al lui Popianu, unul dintre puținii săi prieteni. Prieten pentru că îl învățase să trăiască în Vladia fără să fie bîntuit de gînduri foarte negre. Un profesor de supraviețuire asta fusese pentru el Radul Popianu. Cred că de data aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu are pe ce calcă. Fericiți cei neștiutori..." * Basarab Cantacuzino aștepta de mai bine de două luni telefonul acesta. Încă de cînd îl văzuse pe Șerban Pangratty apărînd la recepția dată în onoarea lui Italo Balbo însoțit de un ins boțit, șters, oricum, nu un obișnuit al saloanelor, un clopoțel de argint a clinchenit în complicatul său aparat de evaluare a situației. Din lene ori din șiretenie, nu se prea străduia să le despartă, cu vremea observase că lenea ajută tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
au uitat la mine, ci îl cercetau cu privirea pe adjutantul Popianu, care arăta ca vai de el, de parcă atunci ar fi coborît dintre dealurile Vladiei. Era de zece zile în București, dar Bîlbîie se îngrijise să arate cît mai boțit. Neras, cu ochii lăcrimînd, i-o fi pus ceva praf sub pleoape, era în stare bietul Leonard, cu o cămașă ruptă în spate, mai bine zis sfîșiată destul de credibil. Adjutantul Popianu făcea o figură grozavă. Și eu l-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cumplit. —Te doare capul? Așa? te doare capul? Crezi că eu nu știu de urmările tale, madamo? Crezi că dacă eu umblu pe coclauri muncind și asudând, nu știu nimica? De ce te doare capul? Ce ai?... Fata privea țintă hârtia boțită pe care tată-său o ținea în mâna stângă. — Ce hârtie e aceea? zise ea deodată amețită. —Mă mai întrebi? strigă cu mânie picherul. Mă întrebi ce hârtie? Să-ți spun ce hârtie? Dar tu până acuma mi-ai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai făcut vreodată. Ușa se trânti după doamna Reilly. Ignatius găsi plicul și îl rupse ca să-l deschidă. Scoase din el un program vechi de vreun an al unui cinematograf, făcut cu prilejul unui festival de film. Pe dosul programului boțit era o scrisoare scrisă cu literele neregulate și unghiulare care constituiau caligrafia minkoffiană. Obiceiul Myrnei de a scrie mai mult editorilor decât prietenilor se reflecta întotdeauna în formula introductivă a scrisorilor. Domnilor, Ce înseamnă scrisoarea ciudată și înfricoșătoare pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de mare neliniște, țipa Ignatius, ca să acopere smiorcăielile și sâsâitul. Se opri un moment ca să privească niște note pe care le mâzgălise pe o coală Big Chief, pe care și-o băgase în buzunar. În loc de coală, scoase fotografia ruptă și boțită a domnișoarei O’Hara. Câțiva musafiri o văzură și izbucniră în țipete. Trebuie să evităm Apocalipsul. Să luptăm folosind focul împotriva focului. De aceea mă adresez vouă. „Despre ce vorbește oare?“ „Toate acestea mă deprimă îngrozitor.“ „Are niște ochi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
25 de ani, cu părul lung și trăsături accentuate și cu o cicatrice mare pe unul din obraji. Încă nu Își schimbase hainele de serviciu: un costum ieftin de culoare gri, cu pantalonii lucioși În jurul genunchilor și o cămașă galbenă boțită. De fapt, arăta destul de șifonat. Se Îngălbeni la față când văzu uniforma agentului Watson. — Domnul Anderson? Întrebă Logan făcând un pas În față și punând piciorul În pragul ușii. Pentru orice eventualitate. — Ăăă... da? Bărbatul avea un accent puternic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ăia de Gary cel Mare și Eric le-au spus tuturor din nenorocita asta de secție. — Inspectorul Insch a spus să mergeți direct În sala de ședințe. Logan privi În jos la pantalonii săi uzi leoarcă și la costumul său boțit. Era disperat după un duș și un rând de haine uscate. — Poate să aștepte 15-20 de minute? Întrebă el. Sergentul scutură din cap. — Nu. Inspectorul a fost foarte precis. Imediat ce ajunge, În sala de ședințe. În timp ce Steve dispăru pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pe scaunul din fața lui Loew; Dudley se postă între ei. Cei doi erau îmbrăcați în costume de tweed și veste - Loew gri, Smith maro. Amândoi aveau insigne și alte însemne ale unor frății și grupări polițienești. Mal își ajustă hainele boțite, gândindu-se că Smith și Loew arătau ca doi cățeluși feroci ieșiți din aceiași hazna. „Nu, mulțumesc”. Loew arătă spre ibricul de argint. „Cafea?” „Nu, mulțumesc”. Smith zâmbi și se lovi peste genunchi cu palmele. „Dar de o explicație a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
unei corăbii într-o țară străină. Douăzeci și trei martie Întâlnirea dintre seniorul Shiraishi, seniorul Fujita și Berlasuko un străin înalt cu față roșie, nas mare, trecut de patruzeci de ani. Se ștergea mereu pe la gură cu un șervet alb, boțit. Douăzeci și cinci martie Vreme bună. Măria Sa a făcut baie de dimineață. Apoi, întrunire. Au fost de față seniorul Shiraishi și seniorul Ishida. Douăzeci și șase martie Vreme bună. Seniorul Ishida a plecat.” (Cronica de la castel) Pe neașteptate sosi vestea că seniorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Bunica ei, poetesa Norma Meyer, nu era de acord cu ea. Atunci când nu era în vreun spital pentru spălături stomacale sau în stare de prostrație din cauza medicamentelor antidepresive, bunica îi verifica urmele de lacrimi de pe obraji. Număra colile de hârtie boțite și-o ținea de mână. Într-o după-amiază, i-a adus un jurnal. N-o să te salveze, i-a spus bunica. Dar măcar, în felul ăsta, o să poți să privești în urmă și să-ți dai seama ce n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
gene și pleoape, așa ca ochii să fie două pete negre în obrazul de var, deși erau albaștri de-aproape; cu părul scurt la spate, iar în față un vâlvoi creț, oxigenat violent și așa de înalt incit întrecea fețișoara boțită. Plimba rochii de bal de o goliciune fără nici o impudoare pe corpul ei absent și care astfel puteau amăgi clientela, și în vîlvoiul aprins al părului, aureola insolentă a unor egrete imense. Sau dispărea în circumferința rigidă a volanelor crinolinate
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Declarase că acel gust la Lina era un "roșu puerperal". In ce privește echipamentul Linei, rochia ei verde sau albastră, purtată, de dimineață până seara, la gospodărie, la spital, în oraș, lua așa de mult forma bunei Lina, o formă boțită și curată, încît părea una și aceeași rochie și una și aceeași cu ea. Iar "mantourile" de mătase, lux personal rămas din cine știe ce aspirație de fată săracă, pierdeau de la început orice lustru și ostentație și se mototoleau în jurul stăpânei cu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]