179 matches
-
așa, cu ochii pe geam, conștientă de sunetele familiare și mîngîietoare din jurul meu. Uruitul și scrîșnetul de pe alte timpuri ale motorului de autobuz. Zgomotul ușilor care se deschid și se Închid. Sunetul ascuțit al clopoțelului de oprire la cerere. Oameni bocănind pe scări În sus, apoi pe scări În jos. Simt autobuzul zgîlțîindu-se În momentul În care dăm colțul, dar nu Îmi dau seama Încotro mergem. Abia după un timp, percutez la imaginile binecunoscute din jur și-mi dau seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mă așteaptă mereu..." Merse liniștit mai departe. Calea cobora printr-o vale seacă, strâmbă. "Nimai de n-aș întîlni vreo patrulă", își zise Apostol, fără frică, parc-ar fi vorbit de altul. Pe urmă, după câțiva pași, își auzi cizmele bocănind pe cărarea bolovănoasă, și pintenii ca un țârâit de greier. Și iar îi trecu prin minte că undeva trebuie să cotească în dreapta, spre regimentul de infanterie. Dar gândul acesta i se clătină în minte numai o secundă, ca și cum n-ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu șase luni în urmă. Lopețile de pământ aruncate în groapă mi-au reîntărit hotărârea. Mormântul a fost acoperit. Barbe îl reîntâlnise pe Grav al ei pentru eternitate. Preotul a plecat împreună cu cei doi copii de cor, ai căror saboți bocăneau prin noroi. Credincioșii s-au împrăștiat ca niște sturzi pe un câmp cu grâu verde, iar eu m-am îndreptat spre mormântul lui Clămence, mustrându-mă că nu vin mai des. Soarele, ploaia și anii au șters fotografia pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și lăsați, doar 12 ore, să admire încântătoarele monumente arhitectonice și umane agonizând într-un dulce crepuscul pe valurile blânde ale senectuții. în fiecare dimineață de marți și sâmbătă, când turiștii debarcau cu forfota lor obișnuită, sute de bătrâni venețieni, bocănind cu bastoanele, cârjele sau împingând roțile cărucioarelor pentru faza ultimă, se înghesuiau pe chei în așteptarea vizitatorilor pe care apoi, cei care mai puteau, îi conduceau ca niște ghizi destoinici prin oraș, arătându-le cutare palat, cutare canal sau cutare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Dar tu Întreci măsura. Nu poți să dai socoteală pentru tot ce se Întâmplă pe lumea asta. Pur și simplu nu e posibil. Urmă un moment de liniște. Undeva În habitat se auzea un zgomot ritmic Înfundat, un soi de bocănit. Și zumzăitul omniprezent al instalației de condiționare a aerului. Beth Îl privi cu insistență: — Cred că ți-a venit greu s-o vezi pe Edmunds murind. — E ciudat, spuse Norman, dar până În clipa asta n-am făcut legătura. — Un blocaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
clămpănind dintr-o masă de mușchi ce pâlpâia În verde. — Oh, Doamne... Calmarul se mișca Înainte. Lumina ce pătrundea prin hublouri le permitea să se vadă Între ei. „Începe. Și de data asta nu mai putem rezista“. Se auzi un bocănit În clipa În care un tentacul izbi habitatul. — Jerry! țipă Ted. Vocea Îi era ascuțită, Încărcată de tensiune. Calmarul se opri. Corpul se mișcă lateral și putură vedea ochiul uriaș privind țintă la ei. — Jerry! Ascultă-mă! Calmarul păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
început, poate e un foc înăbușit, ăsta e cel mai periculos, arde totul pe dinlăuntrul lucrurilor și nu rămîi decît cu coaja, cu povestea. Mai vorbim noi, mai vorbim." Și a țîșnit pe ușă dintr-un salt, fără să mai bocăne pe mozaicul roșcat ce dădea o oarecare căldură holului înalt, cu pereți dezgoliți, doar pendula ticăind semn de viață, semn de moarte. Apoi, prințul l-a chemat destul de des la Vilă, se plictisea, putea să-și închipuie asta încă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de băieți de prăvălie, mai tot timpul umiliți și plăcîndu-le să se umilească. Păreau necruțători, de piatră și, cine știe, poate între timp, tot jucîndu-se cu imaginea lor, chiar deveniseră reci, aspri, neîndurători. Păși cu greutate, să se audă cum bocăne pe trotuarul ce ducea de la poarta cu închizătoare electrică pînă la treptele vilei, apoi trecu în vîrful picioarelor pentru ca paznicii să nu-și dea seama că nu ocolește clădirea ca să urce la colonelul Stoicescu. Avea emoții, dacă ușa era închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
putem să așteptăm până în septembrie. Cred că ar trebui să luăm în calcul ideea de-a ne căsători cât mai curând posibil. Nimeni nu mai văzuse vreodată o forfotă ca aceea care cuprinse birourile redacției Citizen în săptămânile următoare. Tâmplarii bocăneau cu spor, pentru a transforma biroul lui Fran în departamentul de televânzări al Fair Exchange, cu casetofoanele date la maxim, ignorându-i pe bieții reporteri care se chinuiau să-și scrie articolele. La naiba, nu pot nici măcar să-mi aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
acopere decibelii din redacția de știri, care aproape că ar fi putut constitui un motiv de acționare în justiție. Reporterii zbierau ca să se facă auziți printre bocăniturile muncitorilor, un lucru care părea să-i întărâte pe aceștia din urmă să bocăne și mai tare. Îi amintea lui Fran de una din reprezentările italiene ale infernului. Slavă Domnului, spre deosebire de infern, ar trebui să se termine în două săptămâni sau cel puțin așa ziseseră. — Fran, răcni Stevie cu cel mai puternic timbru de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
tremura într-o adiere lină; după aceea, tăcu. În liniște, un glas depărtat începu să cheme. Abia se deslușea, venea ca un freamăt prin codrul des: Măi Orofei, măi!... Tăcu și glasul. Și într-un târziu o secure începu a bocăni undeva, în adâncuri, în bolțile mai răsunătoare după ploaie. Femeia pădurarului ieși cu cofa și se îndepărtă spre fântână. Cumpăna se coborî, apoi se înălță scârțâind. Pe când venea repede spre casă, puțin încovoiată spre stânga, cu cofa în mâna dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
moale și trăgănat, se certau ori se tânguiau fără întrerupere. Plângea pentru o rochie, pentru o bluză, pentru o păreche de botine, se certa cu maică-sa Rifca și amândouă porneau tânguiri nesfârșite când Leiba Sanis intra în casă, tăcut, bocănind rar cu cizmele uriașe. La anul nou, la Hamăn, la sărbătorile de toamnă, se veselea cu tot tineretul din jurul ei. Erau uitate năcazurile; glumele, pâcâliturile, cântecele, chefurile aveau o putere neobișnuită; petrecea ca într-o înfrigurare; cu grabă, cu teama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de luptă, trebuia să se închidă în sufletul ei, să nu-i știe nimeni taina; singură în întuneric să sufere, până ce se va bucura! Sta întunecată în colțul ei de pat; nici pe jupitor nu-l vedea cum se mișcă bocănind și mormăie amintindu-și de ceea ce-i spusese hahamul; nici glasul tărăgănat al maică-sii nu-l auzea; nu-i trebuia să audă, nici să vadă! Voia să fie singură. Iar după două zile domnul Ion Rusu, picherul, se întorcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ai să asculți de mine, ai să te logodești cu feciorul lui Malamet, ori te omor! Nu mă logodesc cu feciorul lui Malamet! strigă deodată Haia, ridicându-și ca-ntr-un fulger ochii spre tatu-său. Privirile lui Sanis scăpărară. Bocăni de două ori, cu cizmele-i pline de sânge, până la sobă, și apucă de lângă piuliță, din ocniță, pilugul greu de alamă. —Eu nu vreau să te alung, nu te blastăm! izbucni el, și crescu nalt, lângă Haia, cu bucata de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
diavol, pe care nu-l știe nici ea singură. Cu aceste vorbe, am ajuns la colibă, subt o salcie veche, ș-am cunoscut pe uncheșul Mitrea. Când își purta trupul nalt și uscat, alcătuit din noduri negre și piele tăbăcită, bocănind cu cizmele de la colibă la vârșele întinse și de la vârșe la vatră, uncheșul Mitrea Pescăruș avea obiceiul să vorbească. Nu singur. Vorbea cu lucrurile, cu sălciile. Îmi revenea acum și mie o parte din frazele - unele destul de nesăbuite - pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
știut știu eu; și de spus pot spune, dar mai întâi îmi trebuie ceva. S-a sculat de la foc: — Mă duc s-aduc paharul. S-a dus în colibă și a cotrobăit pe o poliță. —Unde ești? Acilea ești! A bocănit îndărăt, cu cizmele: — Iaca, am adus paharul. Îmi arătă un pahar verde, de o litră. —Ăsta îmi trebuie mie cu vin, și pe urmă spun. —Bine, moș Mitre, paharul se va umple cu vin, precum poftești. Începui a-mi desface
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
doctorul Ransome. Jim, fii atent. Nu te certa azi cu sergentul Nagata. Și nu-i spune despre raidul aerian. Observînd că ochii lui Jim erau fixați pe inelul cu sigiliu, Întoarse capul ca să se uite spre sergentul Nagata care urca bocănind pe treptele de bambus. Doctorul Ransome dezaproba jefuirea cadavrelor, deși știa că Jim schimba curelele și bretelele pe mîncare. Totuși, se gîndi Jim liniștit, doctorul Ransome avea propriile lui surse de aprovizionare. Spre deosebire de majoritatea deținuților din Lunghua, cărora li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cămăruței lui Basie, Jim văzu că rația fusese Înjumătățită. Era bucuros că veniseră alimente, dar În același timp se simțea aproape dezamăgit. O mulțime de cîteva sute de deținuți porni În urma camionului spre bucătărie, cu mîinile În buzunarele șorțurilor zdrențuite, bocănind cu saboții lor de lemn. Cum s-ar fi comportat oare dacă ar fi fost gol camionul? Nici unul dintre deținuți, nici măcar doctorul Ransome, nu părea În stare să-și recapete forțele pentru ultimele etape ale războiului. Jim aproape că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și bande de jefuitori și de soldați Înfometați din armatele regimului marionetă, lăsați să se apere singuri. În ciuda acestor pericole, chiar a doua zi, Basie, Cohen și Demarest evadară din Lunghua. Deținuții Înaintară spre casa goală a paznicilor, cu saboții bocănind pe aleea de zgură. Înghiontit de bărbații aproape goi, Jim se ținea strîns de mînerele căruciorului de fier. Ceilalți deținuți Își abandonaseră cărucioarele, dar Jim era hotărît să nu fie prins afară din rînd cînd avea să vină camionul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
din țeava de eșapament a mașinii japoneze. Sergentul japonez se ridică În picioare pe scaunul din față, făcîndu-le semne tuturor să meargă mai departe. Soldați Înarmați Înaintau pe șosea de ambele părți ale coloanei, strigînd la prizonieri. Se auzea un bocănit de saboți, de parcă sute de pachete de cărți de lemn erau amestecate și Împărțite. Jim făcu un pas Înainte, ținînd cutia de lemn În mînă, iar pantofii Îi străluceau În soarele fierbinte de pe Yangtze. Făcu semn cu mîna către sergentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
dispăruseră În cursul nopții. Jim se ridică În picioarele goale pe iarba ca de gheață, uitîndu-se fix la tunelul de ieșire. Lumina slabă a soarelui Își schimbă direcția spre pereții de ciment ai parcajului părăsit. Deja unul dintre prizonierii britanici bocănea prin tunel cu saboții lui tociți, urmat de soție În rochia ei zdrențuită, cu mîinile lipite de față. Jim așteptă ca o Împușcătură să-l arunce pe bărbat la picioarele soției sale, dar perechea intră În parcaj și amîndoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de la Lunghua le luaseră de la piloții avioanelor Superfortress doborîte. Nările lui mari tremurară simțind putoarea ce se ridica din terenul de fotbal, distrăgîndu-i atenția de la tribune. Se dădu la o parte pentru a face loc celor doi deținuți britanici care bocăniră prin tunel. — E o instalație aici, reflectă el. Mama și tatăl tău sînt pe-aici? Se pare că v-ar fi de folos cîțiva saci de orez. Întreabă prin jur, copile, dacă au brățări, verighete, medalioane. Putem lucra Împreună. — S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
și apoi om porni spre gârlă, să mai stăm la cislă. Cred că cele cărți le ai acolo la locul știut. --Întocmai, părinte. --Atunci, poftă bună! --Sărut dreapta, sfințite... Abia am sfârșit de mâncat, și pe poteca din fața chiliei mele bocănea deja toiagul “Sfântului” coborât din frescă... --Ei? Putem porni? Uite aici niște alune pentru frumoasele din poiană. Mergeam cu pas potolit, respectând puterile slăbite ale bătrânului. “Ce gânduri o avea călugărul în ceea ce o privește pe fata din umbră?” - mi-
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
și un lup mâncat de oaie”. Vedeam deslușit că a priceput cum gândurile mele hălăduiau pe alte cărări. Nu știam ce să fac, fiindcă simțeam că am roșit până în vârful urechilor. El s-a prefăcut că nu bagă de seamă, bocănind cărarea cu toiagul în ritmul pașilor târșiți. Mă rugam în gând să apară veverițele cât mai repede, pentru a mă scoate din încurcătură. Cele câteva minute trecute până să le zăresc cozile fluturând prin iarba coaptă mi s-au părut
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
comentînd ațîțați, ca și cum soarele ar fi fost o ofertă specială, un chilipir care nu se va mai repeta vreodată. Acum, atmosfera pe alei devenise calmă. Oamenii se plimbau în continuare bucurîndu-se, dar dincolo de toate se simțea o adîncă oboseală. Bastoanele bocăneau. Scîrțîitul unui cărucior de copil. Vocile se stingeau. Fusese aproape prea mult, o zi liberă și o vreme minunată. O orchestră cînta vals sub o cupolă albă și chiar valsul părea obosit și și trîndav. Am intrat în parc prin
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]