137 matches
-
că-i grav”. Mai stau puțin și-ntr-o noapte Îl aduce pe unu’, Popescu Pasărea. Ăsta era un preot, legionar notoriu... Și ăsta făcuse Închisoare săracul, și Canalul, și-n timpul lui Antonescu... Pe ăsta l-a luat cu bocceluța cu rufe spălate... Și le desface, și le scutură, și-ncepe să le pună pe capul patului. „Domnule, n-ai voie!” „Dă-i, mă, În pizda mă-sii! Cum n-am voie, domne?! Păi mie Îmi spui!” Vine gardianu’ și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
vâjâitul era mai slab. La un moment dat, a dispărut de tot. 29 În țara aspră a minunilor Lac, Kondō Masaomi, dresuri Ne-am înfășurat lucrurile în niște cămăși de rezervă ca să nu se ude în timp ce înotam. Ne-am pus bocceluțele pe cap și încercam să le ținem în stare de echilibru. Arătam tare caraghioși, dar n-aveam timp de râs. Ca să nu-mi fie prea greu, am lăsat acolo tot ce nu-mi trebuia, inclusiv rezervele de mâncare și sticluța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de râs. Ca să nu-mi fie prea greu, am lăsat acolo tot ce nu-mi trebuia, inclusiv rezervele de mâncare și sticluța cu whisky. Am luat doar lanterna, puloverul, ghetele, portofelul, cuțitul și dispozitivul de ținere la distanță a Întunegrilor. Bocceluța ei era la fel de grea ca și a mea. Aveți grijă! strigă Profesorul. La lumina palidă a lanternei mi s-a părut mult mai bătrân decât prima oară. Pielea îi era zbârcită, părul ca un tufiș crescut într-un loc neașteptat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și-mi mâncau picioarele. Întunericul provoacă tot felul de spaime. Știam foarte bine lucrul acesta. — Nu sunt nici lipitori? — Știu eu? Or fi. Ne legasem cu funia unul de altul și înotam împreună, având grijă să nu ni se ude bocceluțele pe care le purtam pe cap. Ne ghidam după lumina pe care o mișca Profesorul la suprafața apei. Am ocolit turnul și am ajuns în spatele lui. Lumina cea palidă străpungea întunericul, iar suprafața apei era de un galben deschis. — Cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
direcția aceea, spuse fata. Pe unde ne indică lumina. Eu înotam înainte, ea venea în urma mea. Mâinile noastre băteau apa alternativ. Mă mai opream din când în când ca să mă asigur că sunt pe drumul cel bun. — Fii atent la bocceluță, spuse fata. Dispozitivul de îndepărtare a Întunegrilor nu mai e bun de nimic dacă se umezește. Stai liniștită! Adevărul e însă că nu-mi era deloc ușor. Uneori nu mai distingeam clar nici suprafața apei în bezna aceea îngrozitoare. În timp ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că Orfeu a trebuit să treacă râul Styx pentru a ajunge pe tărâmul morților. Lumea asta e plină de religii și mituri, dar când e vorba de moarte, toate seamănă între ele. Orfeu a traversat râul Styx, dar nu cu bocceluță pe cap. Vechii greci au fost mult mai deștepți decât mine. Începuse să mă supere și rana, dar nu voiam s-o bag în seamă. Nu-mi ajuta la nimic. Oricum, nu era o rană mortală, chiar dacă se deschisese iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la cincizeci de centimetri de la suprafața apei. — N-o fi fost acoperită de apă? — Nici vorbă. Suprafața apei e mereu aceeași. Nu știu de ce, dar așa e. Diferența e de cel mult cinci centimetri. Am scos cu grijă lanterna din bocceluță, am încercat să-mi mențin echilibrul și am luminat porțiunea de stâncă aflată la vreo cincizeci de centimetri mai sus. A trecut ceva timp până mi s-au obișnuit ochii cu lumina aceea gălbuie. — Se pare că nu e nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am luat lanterna din mână și am tras-o și pe ea sus. Ne-am așezat în fața grotei. Tremuram de frig. Mi se udaseră pantalonii și cămașa. Aveam senzația că înotasem într-un pahar uriaș cu apă diluată. Am coborât bocceluțele și ne-am schimbat. I-am dat ei puloverul meu. Mi-am aruncat cămașa și haina care erau ude, dar nu mă gândisem să-mi iau și pantaloni de schimb, așa că n-am avut încotro. De la brâu în jos am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
bani. O fi fost vreo spumă de bani, foarte puțini pe care i-o fi luat mama. Pământ era, dar bani nu erau. Or fi luat și surorile vreun așternut și vreo pătură, că fiecare avea în brațe câte o bocceluță. În rest, a rămas tot acasă: veselă, bunuri, mobilă, haine... tot. Animale, păsări, oi, vreo 50 - eram în perioada când fătau oile. Au luat-o și pe bunica cu noi. C. I.: Așadar, a fost și bunica deportată? R.R.: Da
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
vorba despre sălașul meu. Ea se consultă cu camerista. Nici nu îndrăzneam să răsuflu în timpul convorbirii lor; dar când auzii că voi dormi aici în casă, abia putui să mă stăpânesc și am văzut că mi s-a pus mica bocceluță în camera ce-mi era hărăzită, aproape la fel cum Saint-Preux văzuse așezându-i-se jilțul la doamna de Wolmar. Avui, pe deasupra, plăcerea de a afla că această favoare nu va fi trecătoare..."280 Și totuși tânărul își dă seama
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
lagărul de muncă de la Poarta Albă, unde, În primele zile ale sosirii lui acolo, a asistat la o scenă care l-a marcat pentru tot restul vieții. Un grup de ofițeri fuseseră „descărcați” din camioane și așteptau resemnați, așezați pe bocceluțe, să fie luați În primire. Supraveghetorul Stangicel, un țigan condamnat pentru crimă, care avea drept de viață și de moarte asupra deportaților politici, s-a adresat unui aviator care nu se ridicase În picioare În fața lui. „Tu de ce nu te
Amintirile unui condamnat la moarte. In: Editura Destine Literare by George Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_351]
-
de o moarte naturală. A fost înmormântat într-una din gropile comune din cimitirul fără cruci din Țiganca Dobrogei, împreună cu trupurile altor martiri ai comunismului. Un milițian s-a prezentat la rudele profesorului din Iași, aducând vestea decesului și o bocceluță cu lucrurile rămase de la el. Vestea morții lui Ioan Gh. Botez a impresionat lumea universitară din Iași, pe care o înnobilase prin personalitatea sa umană și științifică. Cu toată atmosfera de teroare care domnea în acele timpuri, mai mulți universitari
Ioan Gh. Botez () [Corola-website/Science/309709_a_311038]