233 matches
-
și stabilă, la început a fost probabil neorganizată. Cu timpul, ea a condus însă la ospiciul de mănăstire, instituție asupra existenței căreia avem astăzi certitudini și al cărei rol de asistență publică nu este deloc discutabil, cum se întâmplă cu bolnițele de mănăstire. Reputația unor duhovnici și a unor icoane făcătoare de minuni a fost nucleul viitoarelor ospicii. Izolarea altor mănăstiri ni se pare a fi avut și ea rolul ei căci, pe lângă mănăstirile mari, către care afluența publică era mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de la Golia". Mănăstirea Neamț avea și ea faima de a vinde-ca alienații. Același proces a condus și acolo la înființarea unui ospiciu de nebuni. După cum ne informează P. Zosin la 1779, un stareț, Paisie, a organizat la Mănăstirea Neamț o "bolniță a bătrânilor" și, în același timp, separat de aceasta, chilii pentru "mireni parte bărbătească cu feluri de neputinți și de duhuri necurate pătimând, și având unde-și pleca capul... de la trapeza de obște îi hrănea și ședea pe cât voia, unia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
omogene despre această instituție. Sub forma sa organizată, Ospiciul de alienați de la Mănăstirea Neamțului își are originile în secolul al XVIII-lea. Continuând o tradiție de asistență a infirmilor și alienaților, caracteristică acestei mănăstiri, starețul Paisie organizase în 1779 o bolniță a bătrânilor și totodată un azil pentru a avea unde-și duce zilele dezmoșteniții sorții, "unia și până la moarte". Erau primiți numai "mireni parte bărbătească". Nu rezultă că acest azil primea numai alienați, căci se referea la bolnavi cu "feliuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
trei instituții existente la mănăstirea Neamțului, din care rezultă că "întemeierea" clădirilor s-a făcut de către Măria Sa Prea înaltul Domn Scarlat Alexandru Calimah Voevod cu ajutorul Mănăstirii. Aceste clădiri (erau mai multe) au slujit ca spital pentru călugări sub numele de "bolnița bătrânilor" până în 1841, când, din întâmplare, arzând, s-a început întemeierea altor clădiri ale ospiciilor, care s-au terminat peste un an, în 1842. Într-o lucrare, publicată de Panaite Zosin (Arhiva 1905), aflăm o imagine mai exactă despre aceste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
pe temeiul cap. 3, art. 79, paragr. 4 din Regulamentul Organic, pe lângă aducerea unui doctor și înființarea unui spital de 30 de paturi, și înființarea unui post de spițer. Cererea nu a fost onorată nici de această dată. În 1839 bolnița a ars. Mănăstirea s-a refăcut între 1840 și 1842. În tot acest timp nu a existat nici un cadru medical superior care să asiste în mod calificat pe alienații aflați la Neamțu, iar mănăstirea nu a solicitat un astfel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
oferă informații lacunare. Reconstituind un tabel al acestora, abia de după 1850, putem afla de existența a 8 epileptici, 16 "stupizi", 5 alcoolici, restul, boli "diverse". În sinteza sa, etapa cuprinsă între 1779 și 1863 a însemnat trecerea de la faza de bolniță, fără profil prea bine determinat, la aceea de ospiciu pentru alienați. Abia în ultimul deceniu al acestei prime etape de existență, ospiciul s-a bucurat de o asistență medicală, de practică generală. Cea de a doua etapă începe din 1863
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Maica Domnului". Ca urmare a unei epidemii de febră tifoidă care a determinat o mare mortalitate printre bolnavi, în 1850, Comitetul Sănătății a numit ca medic al azilului pe doctorul I. Finkelstain senior. În această perioadă erau la Golia nouă bolnițe, probabil nouă chilii, amănuntul prețios rezultând dintr-un dosar al Fondului Secretariatului de Stat, existent în prezent la Arhivele Statului din lași. În 1849, Departamentul dreptății solicită aceste încăperi pentru a depozita în ele fondul arhivistic al Moldovei. Faptul demonstrează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
comisii medicale constituită din doctorii Hristodor, Cadina și Stefano, însărcinați ca să cerceteze starea minții lui Alecu Popovici, arestuit la Poliție, provocând numai supărări și jigniri a celor ce se află cu el "arestați", opinând pentru a i se repartiza o bolniță, s-a pus rezoluția Comitetului Sănătății să fie trimis la Golia, "loc hărăzit din vechime pentru asemenea bolnavi". La 1853, L. Steege adresa comisarului extraordinar rus, general leitenant Budlberg, un memoriu despre starea rușinoasă a acestui azil și a celui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
se primească la Golia 40 de bolnavi. O comisie prezidată de Episcopul Meletie al Hușilor, din care făceau parte postelnicul N. Istrati și colonelul M. Kogălniceanu, a fost constituită pentru organizarea "Casei Smintiților". Situația ospiciului era în continuare foarte grea: "Bolnița smintiților la minte din mănăstirea Golia pururea s-a aflat în cea mai tristă și mizerabilă stare, atât în privința localității, cât și a tratației pătimașilor, care totdeauna i-au ținut în fiare și butuci", menționa raportul comisiei amintite. Până la secularizarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de la Mănăstirea Adam" a trecut în Fondul Epitropiei. Dosarul de revizie rămâne deci singura sursă mai importantă care ne poate transmite unele imagini despre acest obscur ospiciu. Documentul, cuprinzând un număr de 26 de pagini, poartă denumirea de "revizia făcută bolniței de esaltați de la Sf. Mănăstire Adam" și a fost întocmit în luna ianuarie 1851. Menționăm că, deși se pomenește de o bolniță, din cuprinsul dosarului rezultă că instituția avea un caracter mai evoluat, de ospiciu, fiind specializată exclusiv în internarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
imagini despre acest obscur ospiciu. Documentul, cuprinzând un număr de 26 de pagini, poartă denumirea de "revizia făcută bolniței de esaltați de la Sf. Mănăstire Adam" și a fost întocmit în luna ianuarie 1851. Menționăm că, deși se pomenește de o bolniță, din cuprinsul dosarului rezultă că instituția avea un caracter mai evoluat, de ospiciu, fiind specializată exclusiv în internarea și tratarea bolnavilor mintali. De altfel, pe parcursul dosarului întâlnim, în repetate rânduri, când termenul de bolniță, când acela de ospiciu, ceea ce demonstrează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
că, deși se pomenește de o bolniță, din cuprinsul dosarului rezultă că instituția avea un caracter mai evoluat, de ospiciu, fiind specializată exclusiv în internarea și tratarea bolnavilor mintali. De altfel, pe parcursul dosarului întâlnim, în repetate rânduri, când termenul de bolniță, când acela de ospiciu, ceea ce demonstrează că, în limbajul curent, chiar în limbajul oficialității, diferența nu era semnificativă. Titulatura oficială era, însă, aceea de Ospiciu de Alienați. O serie de date menționate în acest document aruncă o lumină interesantă asupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Galați menționează că: "a dovedit principiul de prosperitate nu numai ca medic și ca administrator, dar și ca bun creștin și bun român care în privința umanității a dat tot concursul maladiilor (sic) infirmi găzduiți de atâția zeci de ani la bolnița acestei monastiri". Din mai multe fragmente ale procesului-verbal rezultă că Ospiciul a derivat dintr-o bolniță mănăstirească mai veche care, cum se vede, exista de zeci de ani. Prezintă interes datele cu privire la organizarea Ospiciului, la dotarea sa și la metodele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
și ca bun creștin și bun român care în privința umanității a dat tot concursul maladiilor (sic) infirmi găzduiți de atâția zeci de ani la bolnița acestei monastiri". Din mai multe fragmente ale procesului-verbal rezultă că Ospiciul a derivat dintr-o bolniță mănăstirească mai veche care, cum se vede, exista de zeci de ani. Prezintă interes datele cu privire la organizarea Ospiciului, la dotarea sa și la metodele de tratament. La data reviziilor starea imobilelor era proastă. Epitropul Lupu menționează că: "terenul și binaua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
nu fie infractuoase și maladi care se curarisesc acolo să poată dobândi adevăratul și neapăratul azil". Din raport rezultă că erau mai mult de 8 încăperi "cu câte 8-12 crivate, cu duedeci de crivate mai mult decât au fost la bolnițe"; "și lenjiu" erau foarte curate; fiecare pat adăpostea o singură persoană. Deducem că era un total de circa 80 de alienate. Exista un utilaj special pentru ergoterapie (gospodării de întreținere a ospiciului); dosarul menționează că dr. Lăjescu organizase o "cuhne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
Sf. Spiridon. Este caracteristică pentru vechimea acestei instituții existența unui sigiliu, pomenit de revizori ca existent în inventarul ospiciului printre obiectele de la cancelarie și denumit ca "sigiliu al stabilimentului din 1833". Cum nu putem fixa data de început a existenței bolniței și apoi a ospiciului de la mănăstirea Adam, nu putem deduce nici durata existenței sale. Instituția nu mai exista în 1880, dar nu posedăm în prezent informații cu privire la circumstanțele desființării și motivele care au determinat dispariția sa. ASISTENȚA PSIHIATRICĂ LA OSPICIILE
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
préhistorique de Tăbăcești et quelques uns des problèmes de la civilisation de Cucuteni, în Berichten V. de rijkeduents voor het ondheid kundig bodemonderzoek, Amersfoort 9, 1960, p. 748. 83. Dumitrescu V., Hăbăcești, Monografie arheologică, București, 1954. 84. Duțescu și N. Marcu, Bolnițele și spitalele românești din sec. al XVIII-lea, la Simpozionul de Istoria Medicinii, Râmnicu Vâlcea, 24 mai 1969. 85. Engels F., Dialectica naturii, ed. a II-a, Editura Politică, București, 1959. 86. Engels F., Originea familiei, a proprietății private și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
necurate, visând chiar că prin exerciții ar ajunge șoimi (nu cei ai Patriei, pentru ei urma să vină "Loviluția" și fiecare avea să zboare în felul său) și ar putea pleca spre zări îndepărtate? Puțină lume nu-i trecuse pragul bolniței din Sokol-Nikea iar la nevoie (era suficient un telefon) făcea servicii și la domiciliu. Lucra chiar preventiv, venind la conferințe, simpozioane ba chiar și la nunțile pacienților adică la orice întâlnire cu potențial de contaminare. Privea atent la creasta cocoșeilor
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
cotețul studențesc (apar ouă ciudate, bucăți de sticlă colorate ce pun în pericol sănătatea minții puilor abia ieșiți din clocitorile din toată țara și ajunși în Bach-Louis City). Ziua va fi cocoș, va face treaba pe care o știa, la bolniță, la școala de formare a cocoșeilor îndreptători de minți și purificatori de suflete iar seara (doar ocazional) va fi găină de top, ușor codoș. Și nimeni nu va ști. Ce mare rușine, de altfel, să-ți mai schimbi "genul" din
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
folosim de o măsurare științifică, ci doar de o simplă deducție, nu are o valoare științifică, dar nici nu poate fi înlăturat în totalitate. În spațiul românesc, "în secolul al XIII-lea, au fost organizate, pe lângă diferitele mănăstiri, așa-zise "bolnițe", care nu erau altceva decât azile pentru bolnavii săraci, pentru invalizi și, în general, pentru bătrânii săraci. Termenii pe care îi întâlnim, desemnând pe cei asistați, erau de "mișel" pentru cei care prezentau infirmități fizice, și de "nemernici" pentru elementele
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
și de "nemernici" pentru elementele sociale: cerșetori și vagabonzi" (Mănoiu, Epureanu, 1996, p. 4). După războaie, domnitorii sau unii boieri înălțau biserici sau mănăstiri pentru a mulțumi lui Dumnezeu de biruința împotriva dușmanilor țării. Pe lângă aceste locașuri sfinte se înființau bolnițe sau azile pentru nevoiașii suferinzi, nevolnici sau pentru cei loviți de soartă. "Solidaritatea obștii (a comunităților), întemeiată pe stăpânirea comună a unor bunuri, se extinde și pe tărâmul organizării judecătorești și administrative, obștea funcționând ca un organism autonom și din
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
111. 3 Mai trebuie menționate câteva aspecte: în primul rând voievozii români aveau preocuparea de a ridica lăcașuri de cult, de obicei mănăstiri, adică ctitoreau. Aceste ctitorii ale lor erau dotate cu tot ceea ce reprezenta un complex monahal, inclusiv cu bolnițe pentru împlinirea faptică a ceea ce înseamnă slujirea celuilalt care se află în suferință. De aceea, în Istoria Românilor, vol. IV, Academia Română, Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 258, se spun următoarele: În principiu, mănăstirile erau scutite de dări către domnie. Au
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
-i ierte!" Vădanelor când le spui, își înăbușă gura cu basmaua, nu te cred, nu vor, nu pot să creadă... Pruncii se tot uită în susul drumului și taica nu mai vine... Dar răniții, ciungii rămășiță de om ce gem prin bolnițele mânăstirilor? Dar vitejii care au luptat bine, care nu și-au precupețit viața, ca Moldova să fie o țară liberă? Tăcere... Lungă tăcere... Boierii stau cu capetele plecate... Brusc, vocea poruncitoare a Domnului: Hatmane! Mâine! În zori! Pe Câmpia Direptății
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
alifie de tămăduit fudulia nu găsești prin straița signoriei tale? Ne-ar prinde bine multora... Tăutu râde. Râde și Don Batista: Serenissime... Illustrissime, ridere... Ștefan îl bate prietenește pe spinare: Grazie maestro! Grande maestro medico chirurgicale... Io voglio creare una bolnița a Monastirea Neamțului, per ranito... Înțelego Don Batista! Ospedale per eroico! Capisco! Vindecare la plaga! Si! Si! Ospedale per eroico, spune Ștefan, fericit că s-a făcut înțeles. Moltto plaga, se întristează Batista cu mâna pe inimă. Presto, subito! Don
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Uliuuuu! chiuie Mihail. Ce-am să-i mai hărțuiesc! Ce-am să-i mai belesc! se grozăvește el. Pe cei viteji, căzuți sub iatagan vrăjmaș, nu-i putem lăsa în suferință. Am sfătuit cu vraciul nostru Batista să statornicim mare bolniță pe lângă Mânăstirea Neamțului. Cer binecuvântarea Sfinției tale Preafericite... Binecuvântarea mea să vă sfințească lucrarea de dragoste întru ajutorarea aproapelui căzut în suferință, binecuvântează mitropolitul Teoctist. Mulțămesc Sfinției tale, și rogu-te să rânduiești ca frații monahi, plini de har și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]