175 matches
-
să le știu pe nume. Uneori, când "avea treabă", îmi încredința câte una s-o "păzesc'', ba chiar s-o hrănesc cu biberonul. Seara, mă ducea în toate odăile pe unde avea "copii" culcați prin paturi liliputane, prin cutii de botine ori de tutun, iar cei mai oropsiți de soartă, prin locuri mai puțin confortabile. Firește, unii copii plângeau, alții nu voiau să adoarmă, fiindcă erau obraznici, alții erau bolnavi - și ea îi admonesta, le făcea morală, îi consola... pe fiecare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu zâmbetul provocat de insistența mea și de tranzacția noastră, dar mai pe urmă fața ei deveni gravă de atenție și concentrare. Cu toate acestea, își trăgea mereu rochia în jos, fără nici o nevoie, căci abia i se zărea vârful botinelor. Mișcarea asta, foarte obișnuită ei, i-a devenit irezistibilă, ca un tic nervos, căci e vădit că o face fără să vrea și poate fără să știe. (Gestul acesta, observat și la alte femei, e semnul unei pudori excesive, datorită
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
A apărut emoționată și stângace. Ceea ce mi se păruse ostilitate îmbufnată, era timiditate. Subțire, zveltă, formele ei nu poartă mărturia celor patru maternități. Într-o rochie neagră, din care apar numai, și încă cu destulă zgârcenie, mâinile, gâtul și vârful botinelor, pieptănată simplu, cu părul supus, simți că e într-o veșnică vibrare, care nu se dă pe față decât în neastâmpărul nervos al piciorului și în gesturile repetate, mașinale, de a nu lăsa ca fusta să-i deseneze cât de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ea? În roz era mai înaltă, mai împlinită. Existența ei părea mai prezentă și mai bogată. A ținut să se suie pe capră. Când a pus piciorul pe roata trăsurii, rochia, desfășurată în evantaliu, i s-a ridicat puțin deasupra botinei înalte, și rotunzimea de zăpadă i-a sidefat o clipă voalul negru al ciorapului. Copilărește fudulă de locul înalt pe care și l-a ales în trăsură, se detașa roză pe albastrul mat al cerului de dimineață. - Să plecăm, cucoane
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vreme apăru la o cotitură piscul Horăicelului, grandios și comic, cu profilul acvilin al unei jumătăți de cască normandă. Era vremea să ne odihnim. Am întins pelerina la piciorul unui mesteacăn, care a servit Adelei de spetează. Sprijinită de copac, botinele îi ieșeau de sub rochie, ca două ființe mici și impertinente. Dar Adela își acoperi cu rochia până și vârful botinelor. I-am povestit excursia pe care o făcusem cu zece ani în urmă la mănăstirea Horaița și pe muntele din fața
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vremea să ne odihnim. Am întins pelerina la piciorul unui mesteacăn, care a servit Adelei de spetează. Sprijinită de copac, botinele îi ieșeau de sub rochie, ca două ființe mici și impertinente. Dar Adela își acoperi cu rochia până și vârful botinelor. I-am povestit excursia pe care o făcusem cu zece ani în urmă la mănăstirea Horaița și pe muntele din fața noastră. Ea admiră numele diminutiv atât de potrivit al Horăicelului și regretă că n-a fost atunci cu mine. I-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
poiană inevitabil pentru a ajunge la drumul mănăstirii. Când am intrat din nou în pădure, Adela a respirat fericită. Rochia ei și coafura nu erau deloc compatibile cu o primblare în public. Ea îmi mărturisi că și-a rupt și botinele. În adevăr, când ne oprirăm pe o bancă, îmi dovedi de visu1 acest nou dezastru. Dar toate o făceau fericită. Așezîndu-și din nou și mai în răgaz părul, îmi mulțumea mie, ca unui regizor al naturii, pentru toată ziua aceasta
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
observat din prima că Luce nu era un doctor cu Înfățișare normală. În loc de halat, purta o vestă de velur cu franjuri. Părul argintiu Îi atârna până la gulerul helăncii bej. Pantalonii Îi erau evazați și În picioare purta o pereche de botine până la gleznă, cu fermoar pe o parte. Purta și ochelari cu rame subțiri, argintii, și avea o mustață căruntă. ― Bine ați venit În New York, a spus el. Eu sunt doctorul Luce. Îi strânse mâna tatălui meu, apoi mamei, și, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
a vorbit domol. ― Vreau să te asigur că toate astea rămân Între noi, Callie. Nu o să le spun părinților tăi nimic din ce-mi spui tu aici. Eram sfâșiată. Luce, În scaunul lui de piele, cu părul lung și cu botinele până la gleznă, era genul de adult căruia i s-ar fi destăinuit un copil. Era de aceeași vârstă cu tatăl meu, dar parcă ținea de generația tânără. Ardeam de poftă să-i povestesc despre Obiect. Simțeam nevoia să povestesc cuiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Giuseppina. Păpușa adusă de la Milano era urâțică, dar foarte simpatică și veseloasă, drept care am iubit-o întotdeauna. Totuși, „păpușa“ pe care am utilizat-o cel mai mult în jocurile mele din copilărie a fost un uriaș motan negru, încălțat cu botine ciclamen, pe care l-am ferfenițat de atâta hurducăială și zgâlțâială. A fost cusut de nu știu câte ori pe la stomac, ba chiar și botinele i-au fost reparate: cred că încă mai zace pe undeva, prin apartamentul părinților mei, chircit într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
-o cel mai mult în jocurile mele din copilărie a fost un uriaș motan negru, încălțat cu botine ciclamen, pe care l-am ferfenițat de atâta hurducăială și zgâlțâială. A fost cusut de nu știu câte ori pe la stomac, ba chiar și botinele i-au fost reparate: cred că încă mai zace pe undeva, prin apartamentul părinților mei, chircit într-o pungă de plastic sau într-un sac, în cămară. În sfârșit, cea mai neobișnuită păpușă pe care o am actualmente este o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
cu ciorapii, dar la care îi trebuiau și niște pantofi negri ca lumea. Cât de mult iubise întotdeauna pantofii! Nu era zi, încă de când mai era în școala generală, în care să nu intre prin magazinele de pantofi de pe bulevard. Botinele micuțe, făcute dintr-o bucățică de piele, cu toc foarte, foarte înalt, așa încît piciorul stătea aproape vertical în ele, călcând doar pe vârful degetelor - se dădea în vânt după ele. Oricâte ar fi avut acasă, tot își dorea altele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
erau înclinate în direcții diferite (din cauza suporturilor prea largi) și li se vedeau capetele albe ale fitilelor. Mai departe, se afla consola de marmură a căminului pe care, sub un clopot de sticlă, doi nobili francezi în camizol, ciorapi și botine cu catarame, doi nobili cu capetele plecate executau pași de menuet, pregătindu-se să arunce, cu eleganță, un ceas cu cadran alb fără sticlă, cu un orificiu negru pentru întors și o singură limbă, și aceea strâmbă. Mijlocul camerei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
la noi tocmai aceasta arată : un înspăimântător, da, da, un înspăimântător dispreț de sine. Noi înșine găsim cuvenit să spunem despre un lucru prost făcut : treabă românească ! Cu acea inimitabilă intonație, cu acel inimitabil zâmbet batjocoritor... Făcând să-i scârțâie botinele de lac, Margot se ridică de pe canapeluță. Ce rost are să mai rămâie la această conversație, lungită ca o peltea ? Blague ennuyeuse ! Doar vorbe goale, printre care nu ai voie să plasezi niciun cuvânt ! Sophie se conduit toujours comme en pays
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
zăpăcește? În mijlocul altarului se află o statuetă din bronz care întruchipează un băietan, încoronat cu flori. Drept veșmânt are o tunică largă și scurtă, strânsă pe talie cu o centură. El trebuie să fie larul. Picioarele îi sunt încălțate cu botine lejere. Parcă ar dansa. De ce ține mâna dreaptă ridicată? Aha! Are un rython în formă de câine. Captivat, se apropie cu un pas și o înghesuie fără să vrea pe Antonia de perete. Lăbuțele din față ale patrupedului îl înveselesc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fi, domnule Iovănuț! Umbli atâta și vezi atâtea! Pe când eu... tot în stepă. Mă uit în dreapta: stepă. Mă uit în stânga: stepă. Mă uit în sus... ce să mai vorbim?! „Mde!” își spuse în gând Iovănuț, zărindu-i totuși Huruzumei vârful botinei în formă de semilună cum se mișca jucăuș prin iarba îmbelșugată care creștea illo tempore pe-acolo, pe lângă Nistru. Mă plictisesc îngrozitor! - șopti tătăroaica, uitându-se în toate părțile. Degeaba știu scrisul și cititul. N-am cu cine schimba o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
într-o rochie de tafta verzuie cu mâneci tivite cu dantele, strânsă bine pe talie și înfoiată la spate, cu un șal griș-perle pe umeri și cu o mică vânătaie pe gât. De sub faldurile lungi ale rochiei scoteau vârfurile două botine de satin alb. Copila veni zâmbitoare și se cățără pe unul din genunchii lui Sima-Vodă, cuprinzându-l pe moșneag cu brațele și pupându-l pe obraz. E Ruxăndrița, nevastă-mea, Doamna Moldovei - făcu prezentările Sima-Vodă, tușind cam încurcat. Dânșii sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ale Necuratului. în visele tulburate ale acestei zglobii copile nu Michiduță și-a vârât coada, ci grija Celui de Sus ca să-și îndeplinească menirea de femeie. — Păi și dovleacul? - făcu uimit Iovănuț. — Dovleacul va desăvârși lucrarea - spuse Metodiu, scoțându-și botinele prăfuite din picioare. Dacă mănânci dovleac seara, rar, foarte rar reziști ispitelor. Episodul 154 îN SALA DE MESE A SIGNOREI Rămași singuri, Metodiu și Iovănuț începură, după datină, să se spele. Rând pe rând, sub frecușul energic al harnicelor mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
am tras pe mine colanții negri ca niște pantaloni de călărie, cămașa verde de mătase și o jachetă verde asortată cu guler fals de șinșila. Suki nu avea de unde să știe că ultimele două fuseseră cumpărate la mâna a doua. Botinele mele negre erau oricum la modă. Pied à Terre. Înainte să plec de acasă, mi-am amintit să dezlipesc eticheta cu „reducere“ de pe articole. De mult timp aveam de gând să fac asta. Nu încercam să arăt ca o Sloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
simțit imediat descoperită. Dacă s-ar fi uitat în spate pe scări, m-ar fi văzut imediat. M-am aplecat parcă pentru a-mi lega un șiret, ascunzându-mă la propriu în spatele fetei din fața mea. Numai că eram încălțată cu botinele mele de piele, care nu aveau șireturi. După un timp am început să mă joc cu elasticul. Oamenii care treceau pe lângă mine, coborând, se uitau curioși la picioarele mele. Părea a fi o coborâre interminabilă. Simon alese legătura înspre nord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
În Încălțări - cum Îi spune În grecește la opinca voastră helenică? Unchiul-văr nu merge În același pas cu mine. - De unde să știu? Nu știu grecește, nu-s grec, n-am purtat...opinci. Noi, bărbații umblam În cizme, femeile noastre În botine. - În cizme - vara? - Și vara. Noi eram Încălțați, domnule, nu desculți, ca alde Popescu-al lui Holban din Chiștelnița! Dar de ce mă-ntrebi? Încă nu știu, limpede; o să aflu. - Așa?, zic. S-ar prea putea ca adevăratul motiv al fugii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
balcon; cucoana Caliopi la poartă, privind în lungul drumului și așteptându-și odrasla cea mai mare, trimeasă la pitărie după pâne. Băiatul, Costică, venea încet cu pânea la subsuoară, privind cu luare-aminte pulberea pe care o stârnea valuri, târându-și botinele. Din balcon, cucoana Adela își înălța nasul și întrebă: —Ai mai ieșit la poartă, soro? Da, dragă. Aștept să-mi vie diavolul de băiet cu pânea. Acuși trebuie să pice și dumnealui de la canțelarie. Apoi începu să țipe ascuțit: Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întrebă: —Ai mai ieșit la poartă, soro? Da, dragă. Aștept să-mi vie diavolul de băiet cu pânea. Acuși trebuie să pice și dumnealui de la canțelarie. Apoi începu să țipe ascuțit: Dar hai, dimone, mai repede! ai să-ți strici botinele târâindu-le prin colb... Zărind pe Frosa la geam, îi făcu din cap un compliment și-i surâse cu dulceață. În vremea aceasta, boierii întorseseră colțul stradei și ajunseseră pe Costică înaintea casei lui Mărculescu. Acolo se opriră o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așa de frumoasă, m-am amorezat, se chiamă, de dânsa... Ș-am luat-o, cu cununie, cucoane Petrache... M-am dus la târg la Eș, și i-am luat o rochie de matasă... Și ce nu i-am cumpărat? Și botine de lux, și testemeluri fine, ca la o cucoană, ce socoți dumneata... Și numai iaca, într-o zi, o prind c-un flăcău, pe malul Prutului, într-o luncă... Da’ nici eu nu știu cum am dat peste dânșii... Și sar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trecea printre pruncii nenumărați care umpleau ulițile; ieșea și intra între femeile care se purtau domol de colo-colo, vorbeau moale și trăgănat, se certau ori se tânguiau fără întrerupere. Plângea pentru o rochie, pentru o bluză, pentru o păreche de botine, se certa cu maică-sa Rifca și amândouă porneau tânguiri nesfârșite când Leiba Sanis intra în casă, tăcut, bocănind rar cu cizmele uriașe. La anul nou, la Hamăn, la sărbătorile de toamnă, se veselea cu tot tineretul din jurul ei. Erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]