150 matches
-
trec încet sub jet de apă călduță, apoi se lasă la scurs și li se scot codițele; astfel, fructele nu se impregnează cu apă și gustul lor rămâne neschimbat; * pentru prăjituri, cele mai indicate sunt prunele brumării (alungite, cu aspect brumat); * ca să nu-și schimbe culoarea, fructele pentru salată se stropesc cu coniac și zeamă de lămâie (pe măsură ce le tăiem în salata); * torturile sunt mai gustoase și mai aromate dacă în siropul dulce pentru însiropat adăugăm coniac sau rom; § torturile de
PE GUSTUL ROZEI BUCOVINEANCA.Răsfățuri culinare by Rozalia Craciunescu () [Corola-publishinghouse/Science/91836_a_92351]
-
frumusețea holdei gândindu-se la rodul ce vine să i răsplătească munca; negustorul o evaluează imediat în chintale, dibăcind cu șiretenie cum s-o cumpere mai ieftin și cum s-o vândă mai scump; artistul singur se încântă de verdele brumat al holdei, de ritmul valurilor ei în bătaia vântului, de susurul spicelor, de „apele”’ mătăsoase ale efectelor de soare. Dar nu e numai atât: încântarea lui e totdeodată o preocupare spontană de felul cum s-ar transpune aceste impresii în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
încât petrecerile cu prietenii devin adevărate sărbători. Pe 9 septembrie are loc „Festivalul Crizantemei”. Cupele „îmbăiate” într-un vas cu apă se introduc în congelator și superbe flori de gheață le vor decora. Sake-ul cald, băut din cupa rece, brumată, va căpăta o savoare deosebită prin adăugarea petalelor de crizanteme. Dacă în ziua a 9-a a lunii a 9-a, o persoană s-a încălzit bând sake, în timp ce admira Crizantema, va fi ferită de boală. Aroma sakeului îți mângâie
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
o eventuală cezariană. Sistemul sanitar funcționa după graficul de serviciu și atât. Carlina nu își amintea ce îi facuseră în prealabil și nici ora la care fusese ajutată să nască. O moașă îi adusese pruncul să îl vadă. Cu sulfetul brumat, îl strânse ușor la piept, visând cu ochii deschiși și îi puse un nume care îi venise în momentul acela, spunându-i: Cât de mult team dorit, Doruțu mamei, lipindu-l ușor de obrazul și pieptul ei, zicându-i: Dumnezeu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
braț dosarele, și eu înțeleg în fuga ei teama de-a nu se întoarce să-mi spună că-i pare rău. Urc cîteva trepte, pînă la primul palier și mă opresc să privesc în jos, printre scări, urmărind capul ei brumat, mărul în floare, pe care îl caut de multe ori cu privirea prin mulțimea de pe peronul din fața combinatului, ori prin aglomerația vreunei săli de cinema. Tresar de fiecare dată cînd îl văd, și-n restul zilei parcă sînt mai bogat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rezemată cu spatele de tocul ușii, stătea doamna Tamara: cizme negre, bine mulate pe picior, palton gri, guler mare, din vulpe argintie cu puf des, lucios și cu fire negre de păr țepos, al căror vîrf era alb-argintiu; părul ei brumat și-l strînsese sub o broboadă de cașmir gri, cu motive florale mici pe margini. Zăpada de pe broboadă și de pe umeri începuse să se topească, iar acum picăturile de apă reflectau razele luminii, lăsîndu-mi impresia unei pulberi de diamante. Ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că am muncit, zice ca pentru sine inginerul Brăduț. Stăm cu fundul pe scaune și citim lucrările altora, mormăie Graur. În tăcerea așternută, inginerul Luchian, un bărbat la vreo patruzeci și cinci de ani, de statură mijlocie, cu părul frumos brumat, a scos din buzunarul hainei o bucățică de piele de căprioară și-și șterge îndelung ochelarii. Mă leagă de el amintirea serii cînd a ieșit de la premiera piesei mele. A venit spre mine și mi-a întins mîna: Nu știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu mai are nevoie de filamente. Afară, pe aleea ce duce spre secție, gîndul unei delegații la București mă răscolește ca o dorință, că-mi vine să mă întorc, să urc la etajul zece. Departe, pe alee, zăresc un cap brumat, ca un buchet de flori mici, albe: e Tamara, intră în clădirea Serviciului energetic. Am tresărit, micșorîndu-mi pasul. De ce? Pentru că e Tamara?! femeia pe care o caut cu privirea de atîția ani?! Nu. Asta nu trebuie să se mai întîmple
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
văzut de drum. Alături de Marinescu, o femeie, ținînd creionul între degete ca pe o țigară, mă privește fix din clipa cînd am intrat. I-am simțit mereu privirea, grea și răscolitoare, vrînd să mă facă s-o privesc. Are părul brumat, ca o coroană de măr înflorit. "Tamara, noaptea mea de Ajun", îmi zic, privind-o în treacăt. Sînt copt pentru a mă căsători cu Livia? iată întrebarea ei, la care am impresia că nu am reușit să răspund. Ceva scîrțîie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mea nu ca să afle răspuns, ci ca să-mi dea putere. E ALĂTURI DE MINE... Uitîndu-mă la ea, nici nu o văd măcar; mă pierd într-o imensitate albă, deasupra căreia ninge; ninge ca în noaptea mea de Ajun, cînd buclele astea brumate și-au scuturat albul odihnitor peste întreaga mea cămăruță. Ea dorește să înving, să înving în primul rînd pentru mine. O simt cum tremură toată, aproape cu sufletul la gură, să nu spun cumva "nu se poate" înainte de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ai! O ai și știi că altă soluție, pentru zece-douășpe ore, nu există. Se oprește, mai rămîne cu mîna întinsă spre mine cîteva secunde, apoi, obosită, își lasă mîna în jos, oprindu-și-o pe luciul mesei ovale. Capul ei brumat se scutură scurt, înghețîndu-mi sufletul, pălmuindu-mă ca un vînt de miazănoapte. Are dreptate Tamara, multă dreptate mai are! sîntem aici la masa unui mare joc. Ar fi trebuit să-l recitesc pe Dostoievski, în special Jucătorul, să văd ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
combinatului, în direcția unde este clădirea separatorului. Intru pe culoarul de la parter al pavilionului administrativ, trec de scări și mă îndrept spre ușile celor trei lifturi. Un moment, merg și eu, îmi strigă o voce cunoscută. E Tamara capul ei brumat stîrnește viscol cînd trece pe lîngă mine. Intru după ea în lift, închid ușile și apăs pe butonul etajului cinci, unde-și are Tamara biroul. Mă rezem cu spatele de cutia liftului și stau cu privirea plecată. Ascultă, Mihai, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Brîndușei și altora drumurile astea; eu am cărarea mea... Tamara se uită lung la mine, privindu-mă cu un amestec de dispreț și ură, care mă lasă rece. Nici chiar gestul ei scurt, prin care-și scutură capul, aranjîndu-și buclele brumate, nu-mi mai spune nimic. Mă gîndesc o clipă la noaptea ceea de Ajun și-mi pare bine că nu am făcut atunci dragoste cu Tamara. Actul dragostei ar fi însemnat pentru mine o legătură de suflet cu femeia asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
care, după cîțiva pași, încearcă din nou să-l oprească. La picioarele mele, lîngă gura de scurgere, mai este o bucățică de hîrtie. Cu vîrful ghetei o desfac, recunosc scrisul mărunt și frumos al Tamarei, îmi amintesc de capul ei brumat, ca un arbust cu flori albe, și mă înfior; mă înfior la gîndul că hîrtia asta ar fi trebuit să fie o acuzație împotriva mea. Zdrobesc cu talpa ghetei peticul de hîrtie și-l împing cu vîrful pînă îl arunc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de amîndouă mîinile de părinții ei, care o saltă din cînd în cînd, ducînd-o pe sus. Cînd ajunge lîngă noi, mama fetiței se oprește din rîs și face un gest scurt, vrînd să-și schimbe mersul. E Tamara: capul ei brumat parcă a început să viscolească văzduhul nopții. Se uită la noi mirată și schițează un salut spre Brîndușa, apoi își continuă mersul, cotind spre blocuri, în direcția din care s-a auzit strigătul și unde trec iarăși, de pe trotuarul celălalt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
iubita mea, și toată dragostea închircită în mine de grijă și depărtare se înaripează. Mâine vor pleca spre tine ultimele rânduri din Mangalia, care m’a însănătoșit (touchons du bois). Îți trimet peisajul ei însorit, cu marea de un albastru brumat, cu luna ce poleește magic coperișurile: e lună plină, cu geamia veche, cuprinsă în flacăra roș gălbuie a asfințitului și cu cărăruia lunei pe întinsul albastru argintat. Și din pragul acestei plecări, cu inima mea, Mangalia toată la picioarele tale
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am trăit; te las să compari vremurile acelea cu nobila năzuință actuală spre libertate, acea libertate pe care în sfârșit am dobândit-o, prin câtă umilință și teroare din trecut. Micuțo, din patul tău văd șirul de plopi, cu frunzișul brumat și gălbui, cu reflexii tomnatice. Mă gândesc la tine, cu dragoste, cu strângere de inimă, cu o tandrețe fără egal pe lume. Îmi petrec toate serile scriindu ți; afară de zilele de la Slat[ina] și de cele câteva zile de griji
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
albastră din interior, pielea matlasată care capitona pereții compartimentelor, lemnul lor lustruit, oglinzile incastrate, veiozele pentru citit În formă de lalea și alte detalii Înnebunitoare. Ferestre spațioase alternau cu altele mai Înguste, simple sau duble și câteva erau din sticlă brumată. În câteva compartimente, paturile erau făcute. Nord-expresul, pe atunci un tren măreț și strălucitor (n-a mai fost niciodată la fel după Primul Război Mondial când eleganta sa culoare maron s-a transformat Într-un albastru nouveau-riche), incluzând numai asemenea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
doua iarnă petrecută la Cambridge mi se pare a fi fost cea mai rece și cea mai prolifică). Flăcările roșiatice albăstrui, În care văzusem o bătălie Închipuită, se micșoraseră, licărind acum sinistru ca un apus de soare arctic printre brazi brumați. Și totuși nu mă Înduram să mă culc, temându-mă nu atât de insomnie, cât de inevitabila sistolă dublă, produsă de răceala așternutului și totodată de ciudata afecțiune numită anxietas tibiarum, o stare dureroasă de neliniște, o chinuitoare accentuare a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de mătase cultivă un serafism infantil într-un soi de paradis miniatural, făcut din substanțe pure și grațios sonore. Universul e făcut din clinchete, străfulgerări, unde, arome, elemente în genere diafane și impalpabile, ori măcar sublimate. Aci găsim: zăpadă, mătase brumată, pene albe, narcise, căprioare, tapete verzi, clopoței, șipote, garoafe, porumbei, fildeș, harfe, ametiste, opale, sicrie de aur, zurgălăi, clopote. Din ele poetul construiește o zonă cu heruvimi plutind în candori și melodii: Taci lin, îngerii serii vin, seara vine și-
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
soare, Stele, Vis ultim, Liniști). Subtile acorduri lăuntrice transferă ambianței o melancolie difuză. Sentimentul apăsător al scurgerii timpului (Ornic ascuns), câteva aluzii erotice discrete (Intim, Eva), precum și nostalgia prezentă în câteva picturi naturiste, realizate într-o amplă paletă cromatică (Noapte brumată, Poveste din câmp), transpar de asemenea în poeme. În pofida unor imperfecțiuni formale, versurile cuceresc prin delicatețe și armonie. Autorul este un reflexiv a cărui sensibilitate pendulează între clasic și modern. Un ciclu de traduceri din Baudelaire din finalul volumului vădește
FOCSENEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287060_a_288389]
-
trec încet sub jet de apă călduță, apoi se lasă la scurs și li se scot codițele; astfel, fructele nu se impregnează cu apă și gustul lor rămâne neschimbat; * pentru prăjituri, cele mai indicate sunt prunele brumării (alungite, cu aspect brumat); * ca să nu-și schimbe culoarea, fructele pentru salată se stropesc cu coniac și zeamă de lămâie (pe măsură ce le tăiem în salata); * torturile sunt mai gustoase și mai aromate dacă în siropul dulce pentru însiropat adăugăm coniac sau rom; § torturile de
PE GUSTUL ROZEI BUCOVINEANCA.Răsfățuri culinare by Rozalia Craciunescu () [Corola-publishinghouse/Science/91836_a_92352]
-
din crispare ca un arc străveziu sub cupolă. dinții îți scapără pe molatica piele creolă, privirea cade gălbuie, prelinsă din ochiul oval, se răsfrîng raze scurte și învăluie tîmpla ta de cristal, iar sub hainele groase întrevăd - ca prin sticla brumată - pata aceea suavă, maronie, mongolă. presimt în tine o rasă bătrînă, îi spun, ai țîșnit din strînsoare, ai fugit din agartha. o, dar asta a fost mult mai tîrziu, cînd ea stătea goală-n penumbre și arunca fuioare de fum
Realul ca imaginar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15586_a_16911]
-
spre marea lavră, numărând boabele de porumb din desăgile cailor. în deșertul cu manuscrise. pe malul sudic al deltei. numărau grăunții mătăniilor. călcând pe morminte proaspăt scrise cu fălcile plugurilor. * erau în țara lânii. într-o dimineață rece. cu păsări brumate, zgribulite printre cocenii de porumb. îmbrăcați în cojoace de pene. trecând prin stații de lână. în pământ acoperit cu zăpadă de lână. iar vântul rupea din genele de lână ale morților. doar bătrânul mai da cărți de pomană pentru casa
MUNTELE VIU by Paul Aretzu () [Corola-website/Imaginative/5328_a_6653]
-
cuviincioasă, fără agonia decrepitudinii și a mizeriei. Era o casă boierească de pe vremuri, dar bine păstrată. Doar umezeala arborilor vestejise prea de timpuriu fațada. Intrarea principală era apărată, cum se obișnuia acum patruzeci de ani, de un evantaliu de sticlă brumată. Câteva trepte de piatră, înverzite de mușchi și purtând pe lături mari ghivece de flori, duceau la o marchiză cu geamurile de sus colorate”". Lumea care se perindă pe străzile acestui oraș este una tăcută, diferită de lumea agitată din
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]