134 matches
-
pământ, / Își joacă Bărăganul talazu-i de câmpie / Cu iezere de ierburi zănatice în vânt”. Foarte izbutite sunt o seamă de invernale, icoane în argint, ca Iarnă scitică, Colind uitat, Iarna de altădată sau Gânduri de iarnă. Orientat spre idilic, spre bucolic, spre stilizare, poetul nu își pierde simțul pentru elementar, pentru teluric, care irumpe în Hoți de cai, de pildă, într-un iureș de sălbăticie superbă. Cu versurile din Urcuș și Întrezăriri V. trece la un neoclasicism de factură modernă, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
de experiența umană și artistică specifică „generației pierdute”, a războiului. De altfel, este singurul dintre poeții Cercului Literar apropiat (programatic) de grupul de scriitori din preajma revistei bucureștene „Albatros”. Poet original totuși, grație dozării personale a lirismului astral (sau, mai rar, bucolic) cu notația existenței comune și comentariul ironico-sarcastic ori numai cu umorul, căruia I. Negoițescu i-a izolat, urmărindu-i traiectoria lirică, o temă-pivot: eșecul. La Cercul Literar baladistul (Balada sinucigașului, Balada soțului înșelat, Pățania teologului cu arborele ș.a.) face figură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288524_a_289853]
-
lințolu-i infernal, Cu o coasă la spinare Fuge tare, Fuge tare tot pe cal! Când fantastic zbiară surle, Și să urle, Face munții, ape, mal, Noaptea-n selba cea obscură, Mi se-ncură Riga Elfilor pe cal! Depărățeanu e un bucolic în stilul Salvator Rosa, cu tablouri imense, fără sălbăticii, poiene mari cu aburi ce se strâng sub lună, în ruină sombră populată de ciovlice și bufnițe. Teatrul lui Depărățeanu e neglijabil. Don Gulică sau Pantofii miraculoși, comedie-vodevil, nu-i decât
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
cu "miros de lapte și de rîpi", fânul plin de mireasmă udă", bălăcirea porcilor în noroi, răcoarea cărnii cartofului, izul vinului din cramă, parfumul gutuii, aburul jimblei, chiar mirosul de doctorii. Evreu, B. Fundoianu e invadat de o nostalgie de bucolic, caracteristică rasei sale biblice și potrivită vieții evreilor din nordul Moldovei. În Herța trec cirezile în sunetele talangei în vreme ce evreul bătrân între flăcările lumânărilor cântă căderea Ierusalimului: Cine-aducea deodată cirezile din cîmp? Aveau și-atunci ochiul de sticlă, gâtul strâmb
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
abia ieșit din copilărie, în 1917, „într-o Moldovă mică cât o nucă”, când „nimic din ce constituia acest lirism nu mai exista în realitate”, când poetul „privea curgând pe după geamuri armatele cenușii și tobele bătând moartea”. Și despre peisajul „bucolic” în care își compune Priveliștile: „Scuza poeziei lui descriptive stă înainte de toate în faptul că descripția lui nu avea un model real, ci se năștea din negura minții.” Acest „paradis pierdut” pe care-l caută i-l redă numai amintirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
care debarcă aceiași ovrei ce se întorc” (Herța, IV) și rugându-se „între flăcări de sfeșnic”: „Să-mi cadă dreapta, limba să se usuce-n mine/ de te-oi lua vreodată-n deșert, Ierusalime”(Herța, VI). Peisajul nu este însă bucolic, dimpotrivă: peste apa amintirii, prezentul rescrie urâtul. Simbolul seminței timpului prezent este concret, închipuit plastic prin volume mari, în mișcare lentă: „Trec porcii, cei cu suflet de baltă, spre noroi/ trec porci urâți, să doarmă stupid într-o băltoacă -/ ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287114_a_288443]
-
la Arcadia șxe "Evandru"i la religia miceniană. Ciclurile de povestiri despre Evandruxe "Evandru", „omul bun” de pe Palatin, și mama sa, Nicostrataxe "Nicostrata", sau etimologia populară arcadiană a lui mons Palatinus nu ar fi, așadar, decât născociri târzii ale unor bucolici romantici, dar În substanța, dacă nu și În amănuntele lor, ar reprezenta o tradiție ce vine din epoca bronzului. Dacă acest nucleu substanțial ar fi vrednic de crezare, ar putea fi adăugate și alte nume și rituri: lectisternia (micenianul re-ke-to-te-ri-jo
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fermieri și mici comercianți, până atunci ostili socialiștilor 9. Propria lui imagine a devenit cu timpul mai moderată: afișele imense care Împânzeau țara În primăvara anului 1981 arătau un Mitterrand imortalizat Într-o lumină blândă (fundalul era același peisaj rural bucolic care slujise cândva, pe aceleași panouri, propaganda petainistă), sub promisiunea „La Force Tranquille” - forța liniștită. Comuniștii, Între timp, erau slabi. Invazia sovietică a Afganistanului din 1979 era extrem de jenantă; la fel și propriul procent În sondaje, aflat În cădere liberă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o Păstoriță (idilă), Ion Duican (Al.Bogdan-Pitești) îl elogiază pe pictor pentru o astfel de compoziție care are toate caracteristicile genului: tinerii, copii de țăran aflați la vârsta inocenței, își țes povestea de dragoste înflorită și parfumată într-un cadru bucolic. Instinctul îi dirijează mutual către o unire paradisiacă sub semnul purității sufletești și a anotimpului alegorizat, Flora, Primăvara. Dragostea împărtășită nu face loc spasmului dionisiac al instinctelor dezlănțuite, iar prezența lor solitară în mijlocul câmpului cu flori sugerează beatitudinea inocentă a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]