314 matches
-
trupuri și, cu pas zvelt, se îndepărtă. Sebastianus urmări, pe cât putu, cu privirea silueta sa subțiratică, în timp ce trecea fără prea mare atenție printre femeile cuibărite pe jos. O auzi bătând în ușă ca să i se deschidă din afară și apoi bufnitura ușii ce se închidea. Obosit de propria sa nemișcare, se ridică încă puțin, însă durerea ascuțită din umăr îl imobiliză, obligându-l să se răzgândească. Fata se ghemui lângă el. — E mai bine să rămâi nemișcat, îi spuse calm. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și atent desișul, pe urmă câmpul de grâu și câmpia și, deodată, îndreptându-și ochii spre un punct precis, își trase calul de hățuri. O clipă mai târziu, o săgeată i se înfipse în spinare. Pe celălalt, înainte chiar ca bufnitura căzăturii să-i ajungă la urechi, îl atenționă șuieratul caracteristic al săgeților hune; el își biciui calul și încercă să se întoarcă, dar imediat îl loviră și pe el două, trei, patru săgeți, trimise cu repeziciune una după alta. Calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
galop din pădurice și atacară frontal. Balamber, după ce trăsese dintr-o parte câteva săgeți, înșfăcă sabia și, văzând cursa închisă în jurul dușmanilor înnebuniți, își conduse oamenii într-un atac în adâncime. Pretutindeni, într-un vacarm asurzitor de urlete, gemete, nechezaturi, bufnituri de trupurilor prăbușite și zăngănit de arme, oamenii se luptau, caii se prăvăleau, răniții gemeau târându-se prin iarbă, iar unii dintre ei - cu răni înfiorătoare, încât era o minune că mai trăiau - alergau pe câmpul de luptă. Balamber evita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Larariul! Statuetele alor mei!? Clemantius o liniști: — Sunt aici Le-am luat chiar eu. Recunoscătoare pentru gestul acela de devotament, Hippolita încuviință și îi puse o mână pe braț. Dinspre villa încă mai veneau strigăte sălbatice și o serie de bufnituri. Prin ferestrele și ușile rămase întredeschise, Hippolita și Clemantius văzură strălucind în interiorul clădirii flăcări. Somptuoasa reședință a Patrinianilor era violată, prădată, incendiată. Opere de o valoare inestimabilă, adunate de generații., erau sortite distrugerii. — Domina, trebuie să intrăm! insistă intendentul. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
candelabre de perete îi lumina cu greu, cu crude și neliniștitoare efecte de clar-obscur. Cu copiii lor și legăturile cu cele câteva lucruri strânse în cea mai mare grabă, se strângeau unii într-alții dintr-un instinct animalic și fiecare bufnitură ce venea dinspre poartă părea să facă să vibreze în minte și până în măruntaiele fiecăruia cu aceleași ecouri de groază. Un colț al încăperii rămăsese gol. Acolo, soldatul îl ținea țintuit la zid pe prizonierul său, ce părea pierdut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un ton grav: — Ce aș vrea să înțelegi tu, Prefectule, e că două zile ar putea fi mai mult decât ne-a rămas până ce turma mea o să fie sfâșiată de lupii aceia păgâni. Prin canatul întredeschis veni încă o dată ecoul bufniturii berbecului. Sebastianus fusese adânc impresionat de dezinvoltura pe care episcopul - în a cărui înfățișare, deși hotărâtă, ar fi fost imposibil de găsit semne ale unei înclinații către îndeletnicirile războiului - o demonstra, vorbind despre probleme militare. Din tot ce auzise până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
însuflețite. Intrând în zona periferică, întâlniră mai puțină agitație și constară că, pe măsură ce se îndepărtau de centru, străzile erau tot mai goale. înaintând, auzeau tot mai clar ecoul propriilor pași pe lespezi și tot mai mult se îndepărta rumoarea mulțimii; bufniturile regulate ale berbecului, însă, păreau să-i urmărească fără să le dea răgaz. Apăsat de liniștea care-l înconjura, Sebastianus se simțea frământat, cuprins de îngrijorare și totodată de nerăbdare. La fiecare pas își spunea că el și tovarășii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
când un hamal a vrut să se dea mare: fără îndoială, există acest zgomot produs probabil prin izbire, un sunet ezitant, înfundat - și cred că mama a preluat cuvântul de la zgomotul ăsta surd și sec, parcă l-a inventat: bufnetul, bufniturile - prin care denumea o bușitură produsă din cauza unei neglijențe în transportarea mobilelor, prin lovirea de un perete sau de un colț. Trebuia să mă uit la aceste „bufnituri“, care, de fapt, erau răni în sufletul mamei, iar în albumul amintirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cuvântul de la zgomotul ăsta surd și sec, parcă l-a inventat: bufnetul, bufniturile - prin care denumea o bușitură produsă din cauza unei neglijențe în transportarea mobilelor, prin lovirea de un perete sau de un colț. Trebuia să mă uit la aceste „bufnituri“, care, de fapt, erau răni în sufletul mamei, iar în albumul amintirilor mele am și păstrat imaginea unui exemplar: o adâncitură cam cât buricul unui deget, pe care o descoperise mama în lemnul polisat, înnegrit, al comodei Biedermeier, încercuită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
urme vizibile, dar acum, când fuseserăm siliți să ne mutăm printre colinele Molasse, ne-a ajuns și bufnetul ăsta: ceva ce nu mai putea fi recuperat, chiar dacă mama ar fi știut vreo metodă prin care să abată atenția măcar de la „bufnituri“. Tampona cu un burete mic locul, cu grijă și răbdare, deoarece bușitura îi făcea concurență lacului. O umezire prea abundentă ar fi dăunat luciului, care ar fi devenit mat în jurul adânciturii, cenușiu cum e cocleala; pe de altă parte, umezirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
camerele după închipuirea ei, cu aceleași elemente vechi care să arate ca noi: cu altarul casei, masa de sufragerie și scaunele din Cöln, cu canapeaua și cu măsuța pentru fumat, avea grijă ca la împinsul mobilei să nu se producă „bufnituri“ în lemnul vechi, își construise lumea ei, țara ei, pregătindu-se astfel pentru o lungă singurătate. Asta a început odată cu moartea tatei și a durat două decenii, până ce într-o zi pe pereții întunecați ai camerei de zi a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sfîrșit pe un ton mai relaxat, numai să fie așa cum spui, își păstrează un semn de îndoială în glas. Cîți sînt, vrea să întrebe Angelina, simțind nevoia să mai facă puțină conversație, dar este întreruptă de un zgomot amestecat de bufnituri și sticle făcute țăndări care răzbate de undeva de la parter. Nu vă speriați, le liniștește Delfina ciulindu-și urechile, încercînd să-și dea seama despre ce e vorba, o fi fost încuiată ușa de la intrare și n-au avut încotro
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cazul ăsta s-ar putea spune că-l moștenești de minune, conașule, se aude din nou vocea șoferului. Nu e nevoie să fi citit din Freud ca să-ți dai seama de asta, întărește și Părințelul, sărind de pe banchetă din cauza unei bufnituri. Pe lîngă nervii ăia de care n-a mai reușit să scape nici pînă în ziua de azi, la mititica unde a stat șapte ani bătuți pe muchie a dat peste tot felul de camarazi care au avut grijă să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
imediat ce a scăpat din flăcări, a văzut negru înaintea ochilor, și a pierdut controlul volanului. Ce a urmat ne-a tăiat tuturor răsuflarea, scrîșnetul roților pe asfalt, un derapaj necontrolat, răsturnarea camionului, alunecarea într-o rînă în direcția TAB-ului, bufnitura, și aproape instantaneu explozia butoaielor cu benzină care au incendiat totul pe o rază de zeci de metri. Dar să vezi și să nu crezi, cînd toată lumea îl credea mort, Santinelă își face apariția în stradă ieșind pe undeva prin
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
de neînlocuit. Du-te să-i înveți pe alții. Du-te să înveți. Câtă savoare mai vrei? Cât de mare poți să speri să te faci? În timp ce se juca cu grepfrutul lui, ceva se izbi de geamul bucătăriei cu o bufnitură insuportabilă. Își dădu seama înainte să se întoarcă. Iar când se întoarse în sfârșit, văzu pasărea care se zbătea, frântă: un cardinal care, de două săptămâni, își ataca propria reflecție din geamul bucătăriei, crezându-se un intrus în propriul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
excelență”, ehe, numai icre negre și șampanie”, mai minți el, după care Își văzu mai departe de treaba lui cu piesele motorului. Adică, tăcu. Tăcu și el. Și se lăsă Într-adevăr o mare tăcere. Întâi o trepidație puternică. O bufnitură. Și totul Începu să se prăbușească cu un vuiet asurzitor Într-un nor de praf din care săreau așchii de scânduri, grinzi forfecate, cărămizi, fiare și cioburi de sticlă. I se păru că se petrece cea mai puternică explozie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
peron este adus un căruț de poștă. Lângă saci, trei mistreți. Cu etichete pe care scrie: Prodexport. Tu te uiți, viu, la ei, ei se uită, Împușcați, la tine. O țigancă se pălmuiește singură prin sala de așteptare. E beată. Bufnitura tampoanelor sfarmă gerul, undeva pe linia de manevră. Cerul este senin și plin de stele, dar nu poți ști care sunt capriciile vremii. Vagoanele rapidului calcă lin ácele printre semafoare albastre, iar de la cișmeaua gării care țârâie, un fir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
nervoasă de automat sapă dâre adânci în perete. Îi urmează alta, scurtă, la fel de prost controlată. Din gura țevii se văd flăcările care localizează trăgătorul. Imediat răsună clănțănitul sec al unui alt pistol mitralieră Se aude un țipăt răgușit și o bufnitură înfundată anunță căderea unui trup. Poți să vii. Drumul este liber. Aplecat peste balustrada scării, Manfred privește precaut jos, în hol. Marius smulge automatul din mâna mortului. Spre surpriza lui, la lumina parașutelor de semnalizare, recunoaște în trăsăturile feței schimonosite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
tropăiau pe rafturi, pe policioare și pe masă, veioza sălta pe noptieră, chiar și eu, oricât m-aș fi străduit să stau locului, alunecam către marginea patului, dar cel mai cumplit era zgomotul, clănțănitul geamurilor în cercevele, bâțâitul ușilor, niște bufnituri, apoi o bufnitură mare, un vacarm care răzbătea din altă parte, obiectele care se săturaseră să tropăie și cădeau pe podea, djinii ăia erau apucați de streche, oricât de credincioși i-ar fi fost lui Harun Al Rașid prea semănau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pe policioare și pe masă, veioza sălta pe noptieră, chiar și eu, oricât m-aș fi străduit să stau locului, alunecam către marginea patului, dar cel mai cumplit era zgomotul, clănțănitul geamurilor în cercevele, bâțâitul ușilor, niște bufnituri, apoi o bufnitură mare, un vacarm care răzbătea din altă parte, obiectele care se săturaseră să tropăie și cădeau pe podea, djinii ăia erau apucați de streche, oricât de credincioși i-ar fi fost lui Harun Al Rașid prea semănau cu duhurile rele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
tata se pricepea foarte bine la ce trebuie făcut când e câte-un cutremur), ne sprijinea cu brațele și am stat acolo lipiți unul de altul, mult, mult de tot, până când obiectele s-au potolit, trosniturile, tropăiala, clănțănitul, bâțâitul și bufniturile au încetat, lumina electrică s-a oprit, a rămas doar lumina lunii (o lună mare și roșiatică) și au început să tropăie oamenii, să iasă din blocuri ca furnicile din mușuroaie, să țipe și să fugă, cred că lor nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
din blocuri ca furnicile din mușuroaie, să țipe și să fugă, cred că lor nu le spusese nimeni că a fost cutremur și n-a fost furia djinilor abătută peste Drumul Taberei. Pe urmă am dibuit cu lumânări ce fusese bufnitura mare dintre bufniturile mici, fusese televizorul, căruia îi plesnise ecranul ca un parbriz de Pobeda țintit cu praștia. Înainte de-a adormi, mama mi-a povestit cum dintr-o ciupercă cu picățele albe ieșeau o groază de pitici, care fugeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
furnicile din mușuroaie, să țipe și să fugă, cred că lor nu le spusese nimeni că a fost cutremur și n-a fost furia djinilor abătută peste Drumul Taberei. Pe urmă am dibuit cu lumânări ce fusese bufnitura mare dintre bufniturile mici, fusese televizorul, căruia îi plesnise ecranul ca un parbriz de Pobeda țintit cu praștia. Înainte de-a adormi, mama mi-a povestit cum dintr-o ciupercă cu picățele albe ieșeau o groază de pitici, care fugeau printre floricele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
devenea un fel de vehicul, un pătuț umblător, care se deplasa, încet, dar sigur, prin cameră. Să fi fost un om călare pe un bizon și tot n-ar fi ieșit zdruncinăturile alea. Vecina de la trei, doamna Hâncu, terorizată de bufniturile din plafon, n-a crezut niciodată că așa ceva se poate întâmpla. Era atât de pornită, încât mama a fost nevoită s-o cheme și să-i arate adevărul gol-goluț. Sau, în fine, cu niște scutece de bumbac. Țin minte doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
pentru a fi asemănată unui zbor de aterizare. Iar pentru un astfel de zbor ți se cer nervi de oțel, rezistență sporită la efort, un stoicism exemplar (ce altceva decât durere poți să simți atunci când ajungi pe covor cu o bufnitură surdă?), un plan dinainte stabilit, dublat de o doză consistentă din acel aliaj imponderabil cu care sunt înzestrați toți marii temerari ai lumii: curaj. Fără el, toată acea șerpuire de-a bușilea ce a urmat pe podeaua dormitorului, peste obstacole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]