14,936 matches
-
nu are vârstă, că poți să faci copil și la pensie. Bine, bine, tu-l faci dacă te ajută Dumnezeu, progresele medicinii, fertilizarea in vitro sau cum i-o zice ciudățeniei ăsteia, da, e clar că pentru copil rămâi tot bunica, și nu mămica. Violeta reapărea când și când, frumoasă, elegantă, bălană, cu o splendoare de păr atârnând pe spate, se trântea pe jos cu asta mică și se tăvălea cu ea pe covoare de le făcea ghem în mijlocul casei, Cristinei
Mafalda by Ioana Drăgan () [Corola-journal/Imaginative/6870_a_8195]
-
glugușul", îi spuneam eu cu tandrețe) și basca de antilopă, recuzitele mele preferate de început de primăvară. După ce m-am despărțit de ei, m-am așternut drumului șchiopătând, poticnindu-mă, în căutarea plină de neprevăzut a lui Radu aflat la bunica lui tot în Berceni, dar la o distanță făcută neverosimilă de bâjbâiala prin întuneric, de pierderea completă a reperelor, de ciocnirea cu grupuri de oameni istericizați de nesiguranță și de veștile contradictorii venite din zona centrală - "au căzut multe blocuri
Aveți curajul să citiți ce urmează? by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/6672_a_7997]
-
sfeșnic cu lumânarea aprinsă; bucuria din priviri i s-a stins când și-a dat seama că nu știam nimic despre fiica și nepoțica ei (nici telefoanele nu mai mergeau), că abia după aceea mă voi îndrepta spre casă. Oricum, bunica și nepotul erau bine: Radu, foarte agitat, avea încă temperatură și ținea morțiș să fie luat acasă. L-am calmat cum am putut, l-am lăsat pe mâinile bune ale curajoasei și inimoasei mele soacre și am purces la drumul
Aveți curajul să citiți ce urmează? by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Imaginative/6672_a_7997]
-
Alexandru Mușina Bunicile de la țară Mai sunt și unii cu bunici la țară: în creierii munților sau prin cine știe ce coclauri din Bărăgan... undeva pe buza planetei: faci un pas și cazi în neant. Stau în căsuțe de lemn sau chirpici, acoperite cu șindrilă
Poezie by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/7263_a_8588]
-
Alexandru Mușina Bunicile de la țară Mai sunt și unii cu bunici la țară: în creierii munților sau prin cine știe ce coclauri din Bărăgan... undeva pe buza planetei: faci un pas și cazi în neant. Stau în căsuțe de lemn sau chirpici, acoperite cu șindrilă sau paie, cum numai pe "Discovery" mai poți
Poezie by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/7263_a_8588]
-
mult, că erau bețivi. Îi cam plăcea, săracul, să tragă la măsea. Dumnezeu să-l odihnească!" Așa zic toate. Apoi ies să caute ouă de prin cuibarele din tufele din curte; să ne dea ceva la pachet. Sunt tare darnice bunicile astea le noastre. Și tare singure. Da' nu se plâng niciodată. Nici dactăr Nicu n-ar putea să le ajute. Dar'mite noi. Așa că le vizităm o dată pe an: ajungem la prânz, plecăm după-amiaza. N-ar avea niciun rost să
Poezie by Alexandru Mușina () [Corola-journal/Imaginative/7263_a_8588]
-
dintre acele mame care-și fac copiii să dea de pomană după ce le-ai dat mâncare mestecată cu gura ta, cu saliva ta ca să nu se înece mâncând pâine. Ești una dintre acele mame care atunci când moare propria ta mamă, bunica mea tu plângi și strigi "Copilul meu! Copilul meu!" De ce plângi mamă ? Copilul tău are ani, iar mama ta are lemnul de nuc ascuns in pod! De ce plângi pentru mine, mamă, când mama ta moare? În neamul meu e lege
Poezie by Cătălina Cadinoiu () [Corola-journal/Imaginative/7424_a_8749]
-
în tablou. Fotografii, scrisori - retrăiești sărăcia din timpul războiului, mobila adunată într-o căruță suind ulița, stingând lumânarea troiței. Fata gazdei cea leneșă cu ochii la pândă mereu către poartă. Șoricelul căzut în vadra de lapte, clipocind, clipocind, stricând somnul bunicilor. Depărtarea dă sens precum o mânușă demult pierdută într-un tren - încă păstrându-ți căldura pe o mână străină. Epilog Să pot să răscumpăr, ca pe-un drum spre Emaus, toate acele schimbări ce nu mai pot fi printre rânduri
Poezie by Corina Anghel () [Corola-journal/Imaginative/7729_a_9054]
-
meu născut în domiciliu forțat, plouă cu mărunțișuri, țigări proaste, chibrituri, ziare din Piața, desigur, Chibrit) Femeia neagră se alungește printre pietre și îmi întinde miezul încremenit în dulce, de papaya! ... în magazia de cărbuni Maia s-a spânzurat. Plângea bunica, ofilită, mică, cu mărgele multe, peste tutungeria din Piața Chibrit ... Plătim mândria din primii ani de școală "bunicul este ceferist și toți băieții lui sunt membri de partid!" Cum se aprinde (ah allumette), cum se stinge acest timp ce m-
Poezie by Ioana Crăciunescu () [Corola-journal/Imaginative/7449_a_8774]
-
de partid!" Cum se aprinde (ah allumette), cum se stinge acest timp ce m-a trăit ... pământul roșu umed, limba aspră a unui taur adormit. Ah, miezul dulce de papaya ... mi se topește-n gură un cocoșel de zahăr de la bunica mică cu pălării de soare ... dorul de-acasă gâtuit la gâtul femeii de culoare orașul meu în flăcări într-o mărgea de sticlă ... Piața Chibrit. M-AM NĂSCUT ÎN PIAȚA CHIBRIT Dimineața din pieptul mamei se risipea o cutie cu
Poezie by Ioana Crăciunescu () [Corola-journal/Imaginative/7449_a_8774]
-
Ceea ce era adevărat, oricum s-ar fi sucit lucrurile. Kiki. Norocul ei să fie iubită de toată lumea. Mai mult înaltă decît scundă, cu ochi veseli și gura mică. Era roșcată artificial și avea picioare lungi naturale. Ochii, ochii verzi - o bunică era doar din Scoția - jucau în toate părțile. Parcă nimic nu stătea locului în fata asta, vibra prin toți porii. Cum se dovedea de altfel întregul ei comportament, cumva firesc, cumva tonic, oarecum, în mod cert, plin de viață. Poate
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
grijă de-un prieten al lui din America, pornit către București, dar oprit pentru o vreme la Timișoara. Părea că România începe să fie interesantă pentru toată lumea. Mgrid era o nemțoaica blondă că paiul și știa românește mai mult de la bunici, decât de la paring săi, cu toții nascufi în România. Venise însofita de un tânăr, Siegfried, entuziast că și ea, ca să caute - ce credeți? - arhivele STASI, adică arhivele Securității Germaniei Democrate, despre care apăruse zvonul că ar fi fost transportate în nu știu câte
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
pe patru voci, ca atunci, în ^35, când el a obținut premiul întâi la nu-știu-ce concurs cu corul și a venit boierul și i-a zis al meu ești pe viață și apoi când erau numai ruși și el cu bunica mergeau prin roșiorii de vede și el cu pistolul în mână, în luna de miere, dacă zicea unul ceva îl împușcam pe loc, însă nimeni nu a zis nimic. bunicu a ajuns la 80 de ani pe jos la vârful
spitalul ilfov by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/8138_a_9463]
-
portret din amintiri: era violent, rece, lucid, greoi, urât, probabil și cu sânge țigănesc, bun dansator. În prezența lui, mama, Eri, l-a cunoscut pe tatăl "naratorului", într-o excursie la munte, în Harghita, de Anul Nou. Mai apar Amy, bunica, o mătușă a mamei, Cecilia, căsătorită cu Daniel, fiii lor, Roland (o voce cu mare pondere în carte, profesor de religie în lagăr, despre care între rude se spunea că fusese "mereu cu cafeniii") și Reinhard, prezență pur nominală. Soția
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
trăiau împreună): Radu Popescu - Călărași, un personaj decadent de viță nobilă, care îi va încredința un foarte ciudat jurnal. Citind aceste însemnări, îi va atrage atenția Puiu Ozias, un bătrân de 100 de ani, amant al mamei lui Radu Popescu, bunica lui Naidin. Acest misterios Ozias, văzut ca „martorul cel mai prețios al secolului”, are, la rându-i, câteva sute de caiete cu însemnări întinse pe zeci de ani, caiete oferite spre descifrare și publicare lui Vlad Chelfănescu, angajat al Muzeului
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
Andrei Ionescu Iată o pagină emoționantă a romancierului portughez António Lobo Antunes, evocarea bunicilor pornind de la o fotografie ștearsă de vreme. Arta de a reconstitui pe un ton în același timp dubitativ și precis o ambianță de neuitat și de a-l atrage pe nesimțite pe cititor, în ciuda aparentei detașări reflexive ori tocmai datorită
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
colț de grădină cu un zid de piatră, câteva pete întunecate ce mi se par a fi arbuști sau arbori, parcă și niște flori, ceva mai aproape, în stânga, cândva probabil în alb și negru, acum, în cafeniu și cenușiu. Persoanele: bunica mea la cinci sau șase ani, ținută în brațe de tatăl ei, mama ei în picioare, aplecată asupra lor. Bunica mea pare blondă, are ochii umezi, o rochiță albă, stă în brațele tatălui ei, care la rândul lui se sprijină
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
parcă și niște flori, ceva mai aproape, în stânga, cândva probabil în alb și negru, acum, în cafeniu și cenușiu. Persoanele: bunica mea la cinci sau șase ani, ținută în brațe de tatăl ei, mama ei în picioare, aplecată asupra lor. Bunica mea pare blondă, are ochii umezi, o rochiță albă, stă în brațele tatălui ei, care la rândul lui se sprijină, cu guler tare și mustață, de zidul de piatră. Se vede că începe să chelească, se văd câteva riduri. Mama
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
mea pare blondă, are ochii umezi, o rochiță albă, stă în brațele tatălui ei, care la rândul lui se sprijină, cu guler tare și mustață, de zidul de piatră. Se vede că începe să chelească, se văd câteva riduri. Mama bunicii poartă părul strâns într-un fel de coc, schițează un zâmbet forțat undeva între ceea ce ar trebui să fie bărbia și ceea ce ar trebui să fie nasul. Se văd pupilele, care seamănă cu cercurile de plastic cu care ne privesc
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
forțat undeva între ceea ce ar trebui să fie bărbia și ceea ce ar trebui să fie nasul. Se văd pupilele, care seamănă cu cercurile de plastic cu care ne privesc păpușile. Nici unul dintre ei nu se uită la aparat. Poate doar bunica, diafană în fotografie, având ceva fantomatic sau părând mai degrabă o siluetă dintr-un vis. Îi lipsește siguranța amabilă pe care o au de obicei copiii binecrescuți și personajele lui Henry James, și îi mai lipsește jumătate din mâna dreaptă
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
lui, păstrate într-un dulap. După cină, făceam o partidă de biliard cu fiica lui. existau saloane de biliard pe vremea aceea pe când bunicul, cu uniformă de cadet al Școlii de Război, făcea de strajă, plin de speranțe, pe sub ferestre. Bunica zicea că dădea perdelele la o parte cu tacul pentru ca el s-o poată vedea. Nu l-am văzut pe bunicul în uniformă: purta de obicei o vestă lungă de lână și citea ziarul pe balcon. Întotdeauna mi-l aduc
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
prima persoană cunoscută care murea. Nici azi nu știu ce înseamnă să mori. Dacă mă gândesc mai bine, poate că ne băgam în seamă, nu foarte mult, nu prea unul pe altul. Cel puțin așa-mi place să cred. După atâția ani, bunica tot îndrăgostită de el a rămas. Iar eu continui să fiu îndrăgostit de bunica: duminica luam masa la ea, îmi amintesc cum mă lua de mână și parcă văd și acum mâna ei pe fața de masă. Și inelele cu
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
mai bine, poate că ne băgam în seamă, nu foarte mult, nu prea unul pe altul. Cel puțin așa-mi place să cred. După atâția ani, bunica tot îndrăgostită de el a rămas. Iar eu continui să fiu îndrăgostit de bunica: duminica luam masa la ea, îmi amintesc cum mă lua de mână și parcă văd și acum mâna ei pe fața de masă. Și inelele cu nestemate. Bunicuța. Ce prostie să-i spun bunicuța, nu avea nimic de bunicuță. Când
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
cu mâini lungi, rochie largă, cu o pieptănătură pe care timpul a estompat-o. Într-un colț de sus, un dulăpior de cămară, o tindă. O cămară. Nu, o tindă. Ori nici cămară, nici tindă, o pată de iod. Tatăl bunicii și-a pierdut pantofii, gleznele, partea de jos a pantalonilor. Trei fantome din alte vremuri, alcătuite din uitare și tăcere. Mai ales din tăcere, pierzându-se încetul cu încetul în indiferență, într-un nor nedeslușit, depărtându-se dincolo de amintire, unde
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
încăperi numeroase și mai multe livinguri, cu intrări și ieșiri multiple, cu grădină, garaj și tot felul de acareturi. Este și multă lume acolo și un necurmat du-te vino: verii și verișoarele cu grupul de prieteni gălăgioși, părinții și bunica Maie, fosta ilegalistă, personalul de serviciu și undeva, într-o cameră de la mansardă, procurorul Strava, neparticipant la agitația celorlalți, petrecându-și timpul cu cititul sau făcând însemnări în jurnal. Coboară rar pentru scurte plimbări în grădină. Rememorările lui Tin, încă
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]