561 matches
-
Aveam vreo 18 ani. Am strâns ciulini și cam pe aproape de miezul unei nopți de cătran ne-am dus la Guzu. Avea un câine pe care-l ținea legat aproape de poartă. I-am aruncat o bucată de mămăligă făcută cu câlți și după ce a luat-o în gură n-a mai putut lătra. Noi ne-am dus și am împrăștiat ciulinii în fața ușii, după care am început să batem în geam. Guzu s-a trezit din somn și a strigat cine
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
cîine lăsat liber de stăpîni” - m-am uitat eu înciudat la el. Dar flocosul se uita la mine prietenos, ca și cum m-ar fi așteptat cine știe de cînd. Am făcut așadar schimb de bune intenții și i-am mîngîiat încet cîlții tăvăliți prin frunze moarte. S-a dat imediat pe spate ca să-l mîngîi pe burtă, apoi a pornit-o fără să mai pregete în fața mea. Alerga de colo-colo, adulmeca pămîntul încă umed și își întorcea capul spre mine, să vadă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Cercei sofisticați, disproporționat de mari, inele cu piatră roșie ca vinul, coliere de perle false îi împodobeau silueta funambulescă. În schimb, jucării nu avea și simțea chiar o vagă repulsie față de urșii noștri soioși sau de păpușile din care curgeau câlții. Oricât o rugam, nu vroia niciodată să ne lase să ne împodobim și noi cu juvaerurile ei. În mișcări era glacială și fantastă, gesturile și posturile ei erau codificate ca în baletul clasic. Singura cu care se juca mai mult
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
scape capul. Străbunicul și-a trimis întîi familia la loc sigur, în Silistra, unde mai avea neamuri, iar apoi, doar cu un vătaf care-i era mai credincios, au luat-o noaptea pe gheața Dunării, cu copitele cailor învelite în câlți. Din negură au ieșit deodată acîngiii cu iataganele trase și i-au prins lângă rădiile de la mal. Cincizeci de ani urmașii lui au rătăcit prin Bulgaria și Banatul sârbesc, au trecut la nemți făcând comerț, din câte știu, cu obiecte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de pânză cauciucată, se lăsa pe brânci și întindea asfaltul descărcat din roabă. Pentru asta se folosea de o unealtă specială de lemn, asemănătoare rindelei, doar că ceva mai mare. Peste genunchi avea niște legături groase de piele umplute cu câlți, iar mâna stângă și-o sprijinea pe un suport de lemn ca să nu vină în atingere cu asfaltul fierbinte. De el depindea netezimea asfaltului. Și numai de el. La sfârșit venea un alt lucrător și executa ultima operație: peste asfaltul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ușor de dat. "De unde venim?" De pe un vapor cu imigranți. "Încotro ne îndreptăm?" Probabil, spre "visul american". Uitîndu-mă la vizitatorii care trec prin fața tabloului, trebuie să admit că tot ce știu (sau cred că știu) despre America nu depășește valoarea câlților pe care papa Alexandru Borgia îi aprindea uneori ca să-i vadă arzând. Pot să spun, convins că nu greșesc, doar că nu mi-ar plăcea să locuiesc în America. Într-un fel, aici m-am simțit mai străin, decât în
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
necazuri și sfaturi mocnite prin colțuri. Sub cerdacul de care se spânzura Lică, cei doi milițieni șed desculți și cu tunicile desfăcute. Ținându-l ca pe o sulă, Crețu mocoșea cu acul să puie un bumb albastru la cămeșa de câlți. Celălalt, care-și unsese bocancii cu gaz și îi lăsase la soare, îl privea. Crețu era un om necăjit, cu fața ca o perie neagră ; gâtul strâmb, ochii suri și tâmplele scobite îi trădau originea obscură. Dimpotrivă, Cojoc, deși mic
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
pentru totdeauna nefăcut. Îmi dau seama că a contempla continuu "nimicul" care va ridiculiza, necruțător, toate ambițiile și vanitățile nu e deloc o probă de inteligență. Ar însemna să prelungim în absurd gestul acelui papă care dădea foc, seara, unor câlți pentru a privi cum se duce viața. Important e să nu irosești "posibilul" înainte ca misterul hidos al morții să te înghită și pe tine. Ce rost are să-ți amintești în fața unui cer senin ce spune Eclesiastul, că totul e
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de geometrie în spațiu. Aproape de fiecare dată, tata reușea să dezlege primul problema, fără ajutorul hârtiei. A doua zi, reîncepea spectacolul. Pe cerul neverosimil de limpede, apăreau iar, argintii, cârduri de bombardiere. Tunurile antiaeriene trăgeau, din nou, cu ghemotoace de câlți, fără să producă nici o pierdere inamicului. Spre seară, își făcea apariția pe ulițe "omul cu goarna". Înainta șchiopătând și anunța că trebuiau să se prezinte la primărie cei care aveau diverse misiuni legate de eventuala prăbușire a vreunui bombardier. Și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să fie o fată excelentă și să facă tot ce-i trecea prin minte să țipe că face, cînd, fără să-și poată da seama din ce cauză, glasul ei Începu să sune Înfundat, de parcă i se umpluse gura cu cîlți, cel puțin așa i se păru sărmanei fete și ce-i drept, aproape că nu i se auzea pliscul cînd străbătu salonul cel mare, metisa n-avea de unde ști că Juan Lucas poruncise să se monteze În tavan o instalație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
neveste și cine s-ar ispiti Toată - mpărăția mândră între ei va împărți... (35) Nu-și mai pieptăna nici capul de atâta supărare Și lăsase ca să-i crească peste piept o barbă mare, Care cade jos în noduri ca și câlții ce nu-i perii, Stă să crească iarbă-ntr-însa, s-îmble gâze ca puzderii. Nu mai ese sara-n prispă să stea cu țara de vorbă. (40) Ca un pomătuf de jalnic și tăcut ca o cociorbă, Ș-a uitat de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
el de câteva ori. Până la urmă, ca să se protejeze, și-a dus mâinile la frunte. Era miros de igrasie în cămăruța de șase rogojini din capul scării. Un bătrân slab ca așchia stătea pe o plapumă jerpelită din care ieșeau câlții. Era rezemat de perete, cu picioarele întinse. Avea pantaloni pe el, dar în loc de cămașă purta un pulover de damă roșu, zdrențăros. — Atunci noi plecăm acasă, spuse femeia. Bătrânul nu i-a răspuns. Și-a turnat în ceașcă un lichid negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
întuneric și tăcere. Cam după vreo sută de trepte ne-am trezit într-un salon cu tavanul atât de înalt, că nici nu se vedea. Pe un perete erau fixate torțe. Mirosea a rășină arsă; am atins un fitil de câlți și am simțit că era călduț. Fusese stins de curând. Le-am aprins pe toate și am văzut, îngrămădit într-un colț, un mic tezaur: cupe, carafe, lămpi de aur și argint. - Iată de ce nu voiau să deschidă, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vină repede cu o idee, mai mult, cu o poruncă, pentru ca toată lumea să aibă ceva de făcut. - Ar putea să fie cadavrul lui Vlad Țepeș, știu, te gândești că a fost decapitat, însă turcii jupuiau pielea și-o umpleau cu câlți, reconstituind fața individului, iar căpățâna o aruncau alături de corp. Să faceți un studiu asupra perioadei, consemnați frumos toate evenimentele, chiar tu să te ocupi, să aibă fiecare câte ceva de făcut, iar eu am să obțin o finanțare de la Ministerul Culturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
va rămâne șomeră. Plus că nici nu-i plăcea nimic altceva decât acest loc de muncă; numai când se gândea că ar putea să renunțe la cartea de vizită pe care scria cercetător și Academia Română i se umplea gâtul de câlți. Lui Zogru îi era milă de ea, dar i se părea totodată o ființă ridicolă, peste care i-ar fi făcut plăcere să treacă fără să-i pese. Dar nu putea și deja începuse să-și facă planuri s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
avea să fie ridicat. Provocarea era evidentă. Aveau să spună că găsiseră toate acestea la el. Poate mai aveau ticluite și hârtii cu vreun text dușmănos, să le dea ca și cum le-ar fi răspândit el. - Dom’ Goncea, șopti Afinoghiu, cu câlți în gât, dom’le, zău, lăsați-mă în pace. Sunt prea bătrân, ce mai vreți de la mine. Acuma... - Ce să vrem, bre?, izbucni Goncea în râs. Păi alta nu vrem, dom’ Băcănel, decât să vă facem om, bre. Vrem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de lucru. Degeaba am căutat hârtiuțe, bilete, caiete - pentru că în euforia ce mă cuprinsese mă așteptam să găsesc, nu știu de ce, un al patrulea caiet. Am găsit totuși ceva în fotoliul desfundat de sub birou. Printre arcurile sărite și bucățile de câlți am dat peste un mecanism cu ceas. L-am scos și l-am examinat îndeaproape. Semăna cu o cutie obișnuită, nu avea nimic spectaculos. Când l-am întors, am găsit încă o inscripție: „de declanșat în urma disputei din 3 ianuarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
lui Bruță "Împăratul" sau "Fulgerul Negru". Când îl însoțea, deșiratului i se zicea, prin consecință, "Fulgerul Alb". Luîndu-se după tovarășul în raglan putrezit, Bruță își eliberă zurgălăii din cele două ace de siguranță, le înfundă limbile cu două călușe de câlți și îi adăposti prin buzunar. Mișcîndu-se ca felina. Precaut. Peste zece secunde, Bruță și prietenul său escaladau, cu bricegele mulate la carâmb, fațada Casei de Cultură a Studenților. Tîrîndu-se pe netezimea și în înălțimea ei, precum doi melci uriași. Pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care Beghe îi strânse mulțumind. La plecare zbieră săru' mâna. Afară, gerul tăia obrazul. O luară spre Cuțarida. Trecură Grivița. Prăvăliile aveau geamurile luminate cu becuri galbene și albastre. Se apropiară și priviră. Niște păpuși îmbrăcate în postav verde, cu câlți albi pe margini, spânzurau de-o sfoară lungă. Lângă ele, un brad mic, nins cu vată și împodobit cu sticle, lucea în lumina luminărilor. - Asta-i Moș Crăciun cu pomu lui, spuse unul din băieți. Celilalți tăcură și se uitară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
împărțiseră pe drum. - Tot cuscrul ni i-a dat, și la cârciumar... Mama lor trebăluia încă. - Haideți la culcare, le spuse. E târziu. Cel mic o întrebă: 127 - Mamă, adică moșul ăla care dă pe la alții, de are barbă de câlți, e adevărat? -Care? - Moș Crăciun, de e și-n cartea de citire... Muierea se încruntă. - Fugi de-acilea! Numai la ăi bogați nimerește! Ce să caute la noi? Și-ar pierde cizmele prin noroaie! - Copiii spun că dacă lași ghetele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trebuia s-o urmeze. Când toți opt s-au aflat în fundul peșterii, s-a făcut o tăcere absolută. De prin despicături laterale începură să-și facă apariția, așezându-se în cerc, alți bărbați cu glugă și femei cu bucăți de câlți aprinși și cu mucuri de lumânare. În mijloc a fost aprins un foc. Tommaso s-a temut de ce e mai rău atunci când văzu ridicându-se un fum negru și dens care însă se îndreptă spre tavan unde era o fisură
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
arătarea aceea, Chisăliță trase de pantalonii lui Pârnaie, cum îi veni, după înălțime, la îndemână : — Șefu’... șopti. Rușii ăia nu erau mai blonzi ? Întrebare nu lipsită de temei, căci arătarea părea plămădită din funingine, cu părul ca niște ghemotoace de câlți, cu ochi negri, scăpărători, cu pomeți trași și tuciurii, sprijinindu-se pe două buze lăbărțate și vinete. Vocea, ca o drujbă îndesată în gâtlej, era pe măsură : — Kali benga, socares ? Iadeș, care se ghemuise, făcându-se una cu moșu-su
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lustruit, aicea numa’ Mierlă are iadeș ! Omul-pasăre înălță un ciripit aprobator, bătându-se cu aripile peste piept. — Și-acuma, fornăi Calu, punem pariu pe sacu’ ăla c-o să-l arunci încoace, dacă nu vrei să te cauți prin el, făcut câlți ? Iadeș nu voia, dar privi spre Pârnaie, care nu zise nimic, și atunci împinse sacul și-l desfăcu. Din el se revărsară câteva vechituri alese cu grijă, râșnițe de cafea din alamă, fiare de călcat cu jăratec, un ceainic din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o drezină, altfel nu tăia așa strașnic din tine... — Băga-mi-aș, începu Chisăliță, ca de fiecare dată când urma să spună ceva solemn, dacă tu poți să faci două lucruri deodată ! Ori stai, ori te gândești. Așa că stai pe câlții tăi și ia-o mai ușor cu gânditul. Eliberat astfel de o povară, Iadeș se așeză, ghemuindu-și genunchii la piept. — Oare în ce zi suntem astăzi ? întrebă, dovedind că doar ședea. Calu, din ce în ce mai prietenos, mai ales după ce pusese să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
casnică, grija acestei activități revenea îndeosebi femeilor, mai ales în fazele finale de prelucrare. Amintim etapele procesului de cultivare a cânepii care erau, în ordine cronologică: aratul, semănatul, grăpatul, culesul, legatul, bătutul semințelor, topitul, melițatul, răghilatul, periatul (separatul fuiorului de câlți), torsul, țesutul și nălbitul pânzei, după care urmau croitul și cusutul cămeșilor și a altor obiecte de îmbrăcăminte. Unitatea de măsură a fuioarelor de cânepă sau de in era „chita”, egală cu 12 bucăți. Începutul cooperativizării agriculturii, în anul 1949
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]