230 matches
-
foc. Danny spuse: — Detectiv Upshaw. Și nu te mai obosi cu bancheta din spate - tipul care-a făcut-o e mult prea deștept. — Ai putea să-mi spui și mie de unde știi? Stația de emisie-recepție din mașina specialistului se auzi cârâind. Bătrânul se dădu jos din Buick, dând din cap. Danny memoră cardul de înregistrare laminat al mașinii, plasat pe axul volanului: Nestor J. Albanese, St. Andrews, numărul 1236 Sud, L.A., Dunkirk-4619. Se gândi la posibilitatea ca Albanese să fie asasinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Haven, îi plăcea să se înțepe în venă. Femeia apelase de trei ori la serviciile doctorului Terry Lux. Terry îi spusese că Loftis îi procura heroină. Din raportul lui Mal despre interogarea lui Sammy Benavides/ Mondo Lopez/ Juan Duarte: Benavides cârâise ceva despre Chaz Minear, amicul poponar al lui Loftis, cum că ar fi cumpărat băieți de la „serviciul de escorte puto”. Al lui Gordean? Apoi tot despre Minear: în dosarul lui psihiatric Chaz justifica faptul că îl turnase pe Loftis celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
favorit la bursa pariurilor. — Atunci fii băiat deștept și fă-o. — Nu facem târgul. Ai grijă, ovreiașule! O să-ți duc lipsa. Pe cuvânt. *** La sanatoriul Pacific - rapid. Buzz ieși de pe autostrada Pacific Coast și claxonă la poartă. Difuzorul de la poartă cârâi: — Da? — Turner Meeks. Îl caut pe doctor Lux. Vreme de zece secunde bune se auziră niște pârâituri, apoi: — Parcați în stânga dumneavoastră, lângă poarta pe care stă scris „Vizitatori”, traversați apoi holul și luați ascensorul până la etajul întâi. Domnul doctor vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ridice mîinile-n sus! Ordinul s-a executat îndată. Clasa avea aspectul, original și ciudat în același timp al unei bande de gangsteri în fața unui uriaș revolver imaginar! Și totuși broscuța și-a continuat orăcăitul obsedant, care semăna mai mult a cârâit de pasăre, spre desperarea profesorului! Ce se întîmplase? Cum eu renunțasem să mai manevrez broasca, de teamă să nu fiu prins, Löbel mi-a luat-o înciudat, șoptindu-mi: ― Dă-o, mă, încoace! O pun sub talpă și-o apăs
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
a visat? Cu toate astea, mirosul lor de apă de trandafiri, vorbele strecurate printre dinți din cauza efortului, urmele strânsorii pe brațele lui, toate astea par reale. Foșnet de mătase. Cu disperare în glas, ca o mangustă ținută în captivitate, Ma-Ji cârâie după bani. Una dintre femei se întoarce spre ea și-i zice disprețuitor: — Ai fost plătită foarte bine. Și asta-i tot. Este stropit cu apă. Foșnet de mătase. Picioarele lui Pran care tremură necontrolat, sunt masate cu putere. Simțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
aveau o rînduială de nepătruns. Am căutat movila unde hodinea bunica, o paragină cu cruce vînătă pe care ruginea o tablă. Dar ea n-a putut să-mi spună nici măcar tristețea celor ce s-au dus. În cimitir o cioară cîrîia într-un prun, suspectîndu-mă cu ochi bănuitori. O țarcă se înveselea pe streșina zăplazului. Iarba pălită de brumă avea o coloare mohorîtă; totuși în ea se preumblau buburuze pîntecoase și gîndăcei multicolori. Soarele privea peste păduri, pe deasupra satului, cu o
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
vreme, un crap. Sub sălcii pîrîiau scîntei. Apoi părerea de lumină era schimbată de vîrteje. Dihanie iscată în mister, pe unde se legăna un trunchi putregăit. Zimțată de gușa brotăcelului, doar tăcerea păzea pacea în livadă. - Să mergem în salonaș, cîrîi fericit Goilav. Tresării. - N-ar fi mai bine să rămînem aici? - Atunci mă duc să pun de cafea. Coana Sofica va scoate și șerbet din borcanul pe care îl ține dumneaei în sobă. Abandonîndu-mă într-un chioșc, bătrînul dispăru sub
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
posturi decît cele vechi, fiecare cu pretenții care, de regulă, loveau în interesul altora. Activi și familiarizați cu tot soiul de șmecherii, în mijlocul acestei mulțimi mișunau și cîțiva pensionari. Ivit pe palier, un inspector aruncă gloatei o privire marțială și cîrîi cicălitor: - Tovarăși, degeaba stați. Mai avem de lucru. Îndobitocit de respect, tot acest popor îl asculta încremenit. Nimeni nu clintea din loc. Năclăită în vopseaua proaspătă, fiecare ușă care dădea pe coridor era însemnată cu o cifră. Nu numai după
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
din nou foaia. Roșie ca macul, reveni încă o dată, citi și întoarse iar foaia cu prudență. Ridicînd atunci din umeri, dădu drumul la rest: - Tovarăși, așa scrie aici! Discuțiile debutau nehotărît. Primii la cuvînt se grăbeau deputații țiganilor care se cîrîiau unul pe altul. - To’arăși! declara cel dintîi. Rifiratul a fost bun: a a’ut și partea pozitivă, a a’ut și partea negativă, dar o problemă vreau eu, to’arăși, să ridic: de ce întîrzie to’arășu’ Molotac totdeauna la
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
dacă îmi auzea vocea. Răbdătoare, am așteptat să aud primul vers din Smoke on the Water. Dar nu era Smoke on the Water! își schimbaseră mesajul cu o melodie a celor de la Led Zeppelin. Când Robert Plant a început să cârâie ceva despre gagici încinse și despre ce plănuia să le facă imediat ce-o să ajungă acasă, am intrat în panică, fiind convinsă că mesajul ăla era simbolic. Că Luke încerca să-mi spună „Gata cu cea veche, acum sunt cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nebunesc, plin de energie și pe când melodia se apropia de final, am încercat să mă opresc din tremurat, să mă adun ca să pot vorbi. Dar nu! Mai urma o strofă. Domnul Plant o luase din nou din loc, urlând și cârâind și promițând amor pasional în stânga, în dreapta și în mijloc. După care a urmat un solo frenetic de chitară. Și, în final, vocea lui Shake spunând: „Fă chestia cu mesajul, băiete!“ Dar eu mi-am pierdut tot curajul. Mi-am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
o seară de duminică. Puteam să-mi înghit găluștele atunci sau a doua zi de dimineață. Oricum, noaptea mea de relaxare se dusese pe copcă. Am ridicat receptorul și am sunat-o pe Vivian. — Ei, păi era și timpul! a cârâit Vivian, răspunzând după primul apel. Sunt furioasă, Claire, fu-ri-oa-să! Am auzit o voce în fundal. — Nu! Ți-am spus să nu te atingi de labele picioarelor, retardatule! Masează-mă doar pe gambe. De ce e așa de greu de priceput?! Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mea, fața lui Finn se cam boțește: — Nu se poate? Cum ai ghicit? Păstram secretul ăsta pentru un final apoteotic! — Atunci, în weekendul acela de la vila părinților tăi, mi-am dat seama cât de mult îi plăcea de ea. —Aha! cârâie Finn, revenindu-și puțin. Ți-a luat prea mult timp! Eu știu asta de vreo jumătate de an! — Chiar? întreb eu. Sunt impresionată. —Of, Doamne, zice Finn. Voi, fetele, sunteți atât de arogante! Aveți impresia că numai voi sunteți sensibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mea, unde se aude glasul Sabinei. Pentru găini asta e o zonă umedă, parșivă, întrucât pe fereastra aia ies eu să le stropesc în ochi cu seringa pregătită din timp. Cocoșul Romică se agită și se înfoaie, nevestele lui cotcodăcesc, cârâie. Aud vocea iritată a Sabinei: non capisco affato che cosa stai dicendo! Apoi scoate capul cu permanent lung pe fereastră: Leo, ia naibii proastele astea de-aici, că nu-nțeleg nimic! Două zile mă țin tare, apoi o iau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de jumătate de metru. Aș fi paralizat de groază dacă Andrei nu m-ar fi târât repede afară. A urmat o goană istovitoare. Sălile se deșteptau. În vitrine începea mișcarea, se căscau boturi și se roteau ochi. Păsările începuseră să cârâie și să țipe, bătând din aripi ca să se desprindă de bățul de care erau lipite, ceea ce stârnea un praf înecăcios, cu miros de vopsele și zegras. Am coborât scările în fugă, urmăriți de țipătul sfâșietor al păunilor, și-am străbătut
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-ți, femeie, coșu ăla-ntr-o parte, că de când te-ai suit, tot în drum stai cu el, de-se-mpiedică lumea... strigă chiar lângă urechea ei un bărbat mărunt, lat în spate. Coșul e o paporniță împletită, în care cârâie două găini cu creasta pleoștită. Acu două stații s-a urcat o țărancă cu ele, a văzut-o ea când s-a urcat prin față. — D-apăi unde-i vrea să-l pui ? întreabă țăranca. își ia papornița de jos și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai tare îl durea faptul că nu-și va mai vedea căluțul niciodată. Sub apăsarea acestor gânduri își turna pahar după pahar. La o vreme, a ieșit până în prag, să se mai dezmorțească și să dea de mâncare orătăniilor care cârâiau și cotcodăceau de zor în cotețul rămas încă închis... Tocmai deschidea portița de la coteț când i s-a părut că aude sforăit de cal. A tresărit și a privit în jur clipind des, ca să-și alunge vedenia care îi cuprinsese
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Imaginați-vă, vă rog, acest peron pustiu unde nenorocirea e că am la dispoziție mai mult timp decât Hamlet. ,,A fi sau a nu fi?" După ce am repetat întrebarea, aud cum țiuie vântul lovindu-se de acoperișul gării și cum cârâie ciorile. Credeți-mă, timpul prea mult amenință să-ți sară în beregată ca lupii. Atunci nici un răspuns nu mai e bun. Cabotinul din mine e gata să ricaneze. Cum să înțeleagă așteptarea cei care n-au trăit-o decât în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mai apăra învelindu-se cu trenciul. De asemenea, mă agasa cârâitul ciorilor care se înmulțiseră, probabil alungate de secetă din altă parte, și formau adevărate cicatrice negre pe câmp. Stăteau ațipite în țărână și, când ieșeau din somnolență, dădeau ocoluri cârâind întruna. Nu mai reușeam acum să adormim decât cu greu și doar pentru două, trei ceasuri. Căldura era înăbușitoare. Mă trezeam în mijlocul nopții și dădeam ocol gării ca să nu mai simt presiunea îngrozitoare a sângelui în artere. Dacă stam întins
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
așteptând. În clipa următoare, mai întîi becul din sala de așteptare și apoi cel de pe peron s-au stins cu un zgomot sec și peste întreaga gară s-a așternut o noapte neagră, sfâșiată când și când de fulgere. Ciorile cârâiau pe câmp, îmbătate de apropierea furtunii sau, poate, speriate de ea. Mi-e cu neputință să vă explic ce căuta Eleonora atunci la telefon. Fapt e că am auzit-o deodată țipând. Un țipăt lung și ascuțit, ca un cuțit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
e nici o speranță. Oricum, aici nu se mai întîmplă nimic în afară de faptul că vântul seceră în fiecare noapte țârâitul greierilor și se sfârșește vara. Din când în când ridic privirea și mă uit în zare. "Spre pădure. Apoi aud ciorile cârâind. Îmi amintesc de procesele pe care le-am judecat. Pe eșafod și-au făcut ciorile cuib, toată lumea e inocentă. Singurul vinovat sânt eu. Nebunia de a face din orice o partidă de șah m-a transformat. M-am sfâșiat singur
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
scrâșnet asurzitor veneau din toate direcțiile și se amplificau înfricoșător. A urmat un fel de cutremur. Speriate, viețuitoarele au început să fugă care-ncotro. Urșii mormăiau înfiorător. Lupii urlau sinistru. Vulpile lătrau scheunat, Cerbii și căprioarele mugeau sfâșietor. Felurite păsări cârâiau pe „limba” lor și zburau încotro vedeau cu ochii. Oamenii se frăsuiau de colo- colo, neștiind ce se întâmplă. Copiii și femeile, mai ales, țipau ca în gură de șarpe de disperare. Greu de descris acele momente de groază. Tot
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
mărunte, mărunte de am dat la fiecare copil câte o cumenecătură de paradis din munca și speranțele noastre din care o parte rămânea și aici. Speranțele și puțina avere am încărcat-o în trei căruțe. Trei arce de unde guițau porcii, cârâiau păsările. Am luat și câinele. Doar caprele, cele două capre de ținut podina patului le-am lăsat înlocuitorului nostru. Eram un alai curios, nici vesel, nici trist, mulțime de oameni nedespărțită până la Dermendere. Ni se rupea inima. Dar ce să
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
însă, toată această goliciune era populată cu dulci fantome și, de n-ar mai fi fost lăsat să intre, ar fi înnebunit. TEMPORA MUTANTUR Lumina iernii acesteia pare de toamnă pustie iar câmpul cafeniu are precizia unei aquaforte în care cârâie stăncuțe. Doar seara pare mai însuflețită : în amurg soarele plimbă o lumină roșietică, liniștindu-se în cerul de pastel. Sub copaci stratul de frunziș devine sângeriu. O clipă livada se trezește ca să moară iar în nuanța roșcovei uscate. În cătină
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
Hara? Papagalul reacționă înaintea lui Darlene, căci ochii lui ca niște mărgele fuseseră ațintiți pe cercelul ca un inel al lui Ignatius încă de când ajunsese în scenă. Când Ignatius urlă, pasărea zbură de pe brațul lui Darlene jos, pe scenă, apoi cârâind și săltând, se năpusti spre capul lui Ignatius. — Hei, strigă Darlene. E nebunu’ ăla! Tocmai când Ignatius era pe punctul de-a se năpusti afară din local, papagalul care sărise de pe scenă ajunse la el’pe umăr. Își înfipse ghearele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]