253 matches
-
-i socoteală prietenului vostru... El n-are nici o vină, bunicule, doar și-a făcut datoria! spune Sorina. Poate că, dacă eram mai atent, nu s-ar fi întâmplat absolut nimic și ne-am fi ales și cu blana vulpoiului... se căinează bunicul. Da, poate, dar să nu uiți matale că bietul Cuțulache are mult de lucru, mai ales noatea. El nu poate fi în mai multe locuri în același timp! zice, iarăși, Sorina. Să știți că eu nu l-am certat
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
4. Identificați trăsăturile morale și fizice ale personajului principal din text. Drumul cel mai scurt Mircea Șerbănescu Ehei, Rica, iată-te gata de drum. Bunica ți-a netezit cămașa și ți-a petrecut pe după gât curelușa de la tașca ta, tot căinându-se că nu are pe altcineva la îndemână să se ducă până la tata, la șantier. Și era musai să meargă cineva, să-i dea telegrama adusă de poștaș. Bine că nu e mult până la șantier, deși bunica tot ți-a
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
nu ar ridica mâna să dea într-o femeie, spun ele. Colegul din Macedonia respiră machoism în toate atitudinile sale. Pe mine și pe Kristina nu ne impresionează. Îi trântim câte o ironie și se mai potolește. Între noi îl căinăm pentru ciupitura de paranoia cu care l-a dotat soarta genelor și mediului. Dar celor două femei afgane, acest bărbat le trăsnește a putere de anihilare. Se simt strivite și mici. Oricum, este o mare necuviință să stea cu bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
comunicare inegală la prima vedere, dar întemeiată pe natura umană ce trece peste fictivele granițe sociale sau alte granițe inventate de oameni, și care se bizuie numai pe esența ființei noastre. Lung, ajuns din nou la „Gospodăria” din comună, se „căina” - dar numai față de ei, spunea învățătorul, că i se luase căruța, plugul, celelalte, precum și calul și vitele, că i se făcea inspecție din când în când, să se „descopere” dacă nu ascunsese câte ceva din cele trebuincioase „unelte ce trebuiau predate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
eu trebuie să cetesc, să slujesc, châm-châm și... de bună-samă... cine-mi plătește mie?... - dacă-i vorba pe aceea! strigă popa la urmă, răsuflând greu și împroșcând pe Petrache... — Da’ n-am, părinte, vai de capul meu! prinse a se căina Petrache, cu spaimă, apucându-se cu mânile de păr; n-am! iaca și domnul primar știe, nu merge negustoria, și trebuie să plătesc o mulțime de parale la perceptor... —Stăi, Petrache, zise popa; nu-i vorba de asta! Nu! întări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sclavul care îi pusese în față o grămadă de ficăței de sturz; se întoarse apoi spre bucătarul-șef: Îmi pare bine, pentru că Vitellius e crud, desfrânat și hoț. Ești de acord cu mine? — Dar mama lui Vitellius? Biata femeie, o căină paharnicul. Oracolul a prezis că Vitellius va domni multă vreme numai dacă îi va supraviețui mamei sale. Am auzit că Vitellius îi dă tot mai puțină mâncare, ca să moară de foame. Pe mama lui n-am văzut-o, dar i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru câteva ceasuri, mă simțeam liber și nu-mi mai drămuiam votcile sau sticlele de vin. Puteam să comand și câte-o friptură cu garnitură. Până într-o zi când, la o grădină de pe lângă Tribunalul Mare, am auzit doi bețivi căinându-l pe un altul, absent. „A decăzut grav la moral, săracul. A ajuns să se îmbete în zi de leafă.“ Mă interesa problema. Chiar luasem salariul și m-am tras la masa lor. Din una în alta, cinstindu-i într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stă numișcat și-și privește cu jale paguba, tot aastfel stătea Sacripant năucit, zdrobit de umilire că suferise o asemenea înfrângere înaintea Angelicăi. Prințesei i s-a făcut milă de elși l-a mângâiat cum a putut. -Nu te mai căina degeaba, Domnul meu, i-a spus ea, nenorocirea aceasta s-a întâmplat numai din pricina calului tău, care eraq slăbit și care avea mai degrabă nevoie de odihnă și de hrană, decât de o astfel deciocnire. Și nici adversarul tău nu
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
aparține lui, tot satul îl cunoaște. Muncește ca un cal una sau două săptamîni, apoi cu jumătate din câștig se duce și bea, când proferă teribile amenințări și smulge în același timp și admirația celorlați prin cunoștințele sale haotice. Îl căinează, ăsta ar fi trebuit să ajungă mare. Dau vina pe băutură. Odată mi-a făcut la București o vizită și mi-a cerut să-l împrumut cu niște bani. L-am împrumutat. Abia peste ani am aflat ce se întîmplase
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
ditamai broscoiul râios. Ca să nu se pună rău cu autoritățile, nu s-au dus la primărie să ceară desființarea becului din dreptul lor, s-au apucat să le spargă cu ce au nimerit. Când veneau electricienii să le Înlocuiască, se căinau prefăcut: „Lume rea, domnule! Ce-o fi avut cu becu’ ăla, că ne lumina și nouă curțile și ne ferea de hoți...”. În mai puțin de o lună, nici stâlpul de lângă primărie nu mai răspândea nedorita iluminație stradală. Idealismul acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și la un pahar cu vin și o gustărică, omul se jeluia de strâmbătățile ce-l loveau din toate părțile - cotele, beilicurile, impozitele, își descărca sufletul către cel pe care îl omenea, și acesta, fariseic, îi promitea rezolvarea problemelor, îl căina, se făcea că suferă și el alături de gazdă, iar la ieșire, când dădea ochii și cu vecinul, care mâine putea să-i fie musafir - nepoftit, «îl mângâia» și pe el, ca un fel de arvună, cu aceeași zicere - «Ghetu’ om
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
am uitat. Plâng apoi, pentru că, gata, nu mai sunt orfănel. Până acum, auzeam: «Băietu’ lu’ domțători’, săracu...» - săracu era și domțători, fiindcă Îl ridicaseră Rușii, dar și eu, băietu lu’ domțători’, rămas orfănel de tată - săracu. Până acum, lumea mă căinase, mă alintase, mă dezmierdase; Îmi iertase toate poznele, toate năzbâtiile; nevestele și fetele mă șezuseră, spunându-mi să nu care cumva să spun ceva-cuiva, că nu se cade să spui că te uiți În sus, ca să intri-n rai pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
control. Special spui asta, tot ca să nu-mi tihnească. — După ce că ești deranjabil mai ești și pricinos. Orice aș spune, îmi găsești pricină... Pricinos, deranjabil, ce mai, cel mai mare dușman, Rafaele, dacă nu stai treaz să-l asculți, să-l căinezi, să-l încurajezi, fi-ți-ar capu-al dracului, Milică-tată. Te-a lăsat, deh, cică l-a părăsit. L-a lăsat cu ochii-n soare. Cu ce-ai putea să-l ajuți, s-o fi dus biata femeie după cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
rău cu mâna lor. Pasămite i-ai învățat până i-ai prostit. Ei nu mai știu și nu mai vor să facă nimic în afară de ce au apucat și o țin așa de-a surda. Nu mai ai putere să-i căinezi văzându-i cum își cară de colo colo propria moarte în sacoșe burdușite cu fructe exotice, mezeluri și dulciuri și băuturi, detergenți și săpunuri, și spary-uri, și parfumuri cu miros de paradis și pierzanie... Ți se taie tot cheful, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ca broasca gata să-l înghită, asta el o știuse din primul moment. Se vedea pe ea că primise niște lovituri care o slăbiseră și o amețiseră poate mai mult decât pe Roșioara și pe celelalte, pe care degeaba le căina și le plângea de milă, că rezistau mai bine decât ea. Rafael, la rându-i, se dădea de ceasul morții să-i plângă de milă, luând aminte cât de slabă de înger și slabă de minte și, totodată, simțind nevoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ca atare, ele nu aveau vreo semnificație anume. Eu mă plimbam întotdeauna cu mâinile în buzunare. Pantofii noștri cu tălpi de cauciuc nu făceau nici un zgomot, cu excepția momentelor când călcam pe frunze uscate de platan. Când auzeam zgomotele acelea, o căinam pe Naoko în sinea mea. Nu de brațul meu avea ea nevoie, ci de brațul „cuiva“. Nu de căldura mea avea nevoie, ci de căldura „cuiva“. Aveam o senzație de culpabilitate când îmi d\deam seama că eu sunt cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
contină să arunce asiduu cu anafură, ca o morișcă, fără să-și conștientizeze gesturile, până când cele patru pisici agresoare pier, care-cum-și-pe-unde-apucă, topindu-se în întunericul păstos, de primprejur. S-a ales praful de păsăroi! Și de biștarii voștri! Păcat... se căinează el, depunând trupușorul zmotocit al papagalului, lângă umărul drept al lui Nae, care geme stins. Au... Au... Au... A-um...! Au... răsuflă Horus. Ce e? Mai respiră? N-a murit? Ce-a zis? face Dănuț. Se tânguie și el. Își dă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
prin efracțiune, înăuntru... Doamne iartă-ne! În coș, ocupantul reîncepuse să miorlăie înfocat și se zbată cu frenezie, tumbă, după tumbă, după tumbă, după tumbă! Bănuiește ce-l paște, amărâtul. Vai și-amar de traista și de mămițica lui! îl căinează Vierme. Ca la un semn, beznele din naos se risipesc, de parcă oare-cineva, ascuns, scăpărase o feștilă sau un fitil, dintr-un amnar: În centru, Arhanghelul Cunoașterii Divine își desfășurase din nou aripile sale strălucitoare, de condor, a căror lumină boreală
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și s-ar fi luat la harță cu un altul, care era de partea lui Iuliu Maniu. Ar fi ajuns, zice-se, să scoată pistoalele. Așa se făcea că acum domnul Prodan se întorcea acasă în sicriu. Biata Neti! o căina una dintre vecinele proaspăt mutate. Nici nu știu dacă a împlinit șase ani. Ce-o să se facă ea acuma fără tată? Blestemata asta de politică! se revolta domnul Racolțea. S-a strecurat până și în armată! În nouă sute șaișpe, până în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cât era de lung. S-a ridicat cu greu și a cercetat locul bucțică cu bucățică. Când a dat peste femeie, a răcnit: Ce-i cu tine, Marandă? Gemând ca un înjunghiat, s-a aplecat și i-a cuprins capul, căinându-se: Ce ai pățit, fata tatii? Ai căzut și te-ai lovit la cap! Doamne! Cu ce ți am greșit? Trezește-te, Marandă! Trezește-te! Uite cum arde gârla și calul îi acolo... Îi priponit în mijlocul stuhăriei... Bietul animal! Cine
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pregătea să se înfățișeze la judecata cea de pe urmă. îngerul era înconjurat de o aureolă luminoasă, din care muribundul înțelegea nimicnicia vieții de pe pământ. Una dominată de vanitate, egoism și mizerie. Efemeritatea gloriei terestre. În acele ultime clipe, Biscornet se căina și se umilea, regretându-și păcatul săvârșit într-o clipă de slăbiciune omenească. Diavolul, simțindu-se învins, zăngănea în zadar lanțurile încinse. Prin intermediul Sfintei Fecioare, îngerul fericirii ieșise biruitor. Dar, în cele din urmă, dreptatea lui Dumnezeu a hotărât ca
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
pe îndelete ce-i de făcut. Cred că o judecăm prea aspru. Chiar dacă ar fi făcut ceva reprobabil, n-o să rămână pe drumuri... În timp ce îi vorbeam astfel, aruncând nenorocirea pe spinarea amândurora (ca s-o îndurăm mai lesne), ea se căina mereu: ― Nefericita! Cum a putut să apuce pe drumul ăsta? ― Mă duc la ea, nu mai pot răbda, i-am spus pierzîndu-mi brusc cumpătul, pradă unui impuls covârșitor. Vreau să aflu adevărul din gura ei. ― Nu, a țipat Alexa ca
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
asta n-o poate nimeni tăgădui, și avem îndărătul nostru un trecut care va trăi cât vom trăi și noi. La auzul acestor cuvinte Mihaela, mutilată, izbucni în plâns. O furtună violentă se dezlănțuise în ea rupând zăgazul lacrimilor. Se căina cu respirația întretăiată și îngăima printre suspine: ― Ce nenorocită sînt! Cât mă doare nenorocirea mea! ― Nu spune asta... ești nedreaptă cu tine. Doar n-ai să oprești viața în loc din cauza unei greșeli. Ai curajul de a privi înainte. Vorbele n-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
că, demult de tot, un păstor care s-a așezat din întîmplare pe marginea unei crăpături de unde ieșeau aburi, într-o cavernă, a început să aiureze. La început, lumea l-a socotit nebun. Pe urmă, spre uimirea celor care-l căinaseră, proorocirile lui s-au împlinit, ceea ce a atras atenția preoților lui Apolo. Legenda pretinde, însă, că Zeus însuși ar fi dat drumul la doi porumbei să zboare, unul de la apus, altul de la răsărit, pentru ca în punctul de întîlnire să fie
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
se strecura repede pe coridor spre interiorul casei. Acum apăreau toți deodată! Se auzi din față și glasul bunei Lina, dar silueta proiectată pe umbra perdelelor, după plecarea babei, nu fusese a ei. Buna Lina rezemată într-un baston se căina din prag. O durea mereu piciorul și ațipise puțin. Dar necazul cela de babă, ce păzea! Baba ieșise și ea în ușa din dos cu un cap holbat. Bine zicea Lina că nu mai era în firea ei. Lina pofti
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]